ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2347/2021

Ședința publică din data de 13 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 01.02.2017, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, solicitând:

Prin sentința civilă nr. 1864 din 22 mai 2017 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1864 din 22 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., solicitând, în principal, admiterea acțiunii în anulare în temeiul excepției prescripției dreptului de aplicarea a sancțiunii sau a decăderii, iar, în subsidiar, fie trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, fie, rejudecarea fondului în sensul admiterii acțiunii, admiterii cererii de suspendare a actului administrativ atacat, în temeiul dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

Recurenta a argumentat nelegalitatea sentinței recurate prin prisma deciziei nr. 2699/20.06.2018 pronunțată de Înalta curte de Casație și Justiție, într-o cauză similară și a jurisprudenței majoritare a curților de ape.

Totodată, recurenta reclamantă a reluat, în recurs, critica potrivit căreia echipa de control din cadrul instituției pârâte nu mai putea efectua verificări asupra proiectului finanțat în cauză, fiind împlinită perioada de monitorizare.

Astfel, arată reclamanta că dreptul de aplicare a sancțiunii este prescris, în speță fiind aplicabile dispoziții speciale, derogatorii de la cele retinute de catre prima instanță, ordinul de finantare nr. x/04.11.2010 și nr. y/07.02.2011 fiind închise prin plata finanțării la data de 25.11.2010 și la data de 01.03.2011; pe cale de consecinta, aplicarea celor 5 ani prin raportare la acest moment stabileste o prescriptie care s-a împlinit la data de 25.11.2015 și la data de 01.03.2016. Ca atare, peste și în afara duratei de finalizare a proiectelor, nicio sanctiune nu mai poate fi aplicată beneficiarului proiectului.

În cauză a intervenit și decăderea din dreptul de a emite Procesul-verbal contestat, pentru depășirea termenului de 180 zile, prevăzut de dispozițiile art. 25 din O.U.G. nr. 66/2011. În acest context, reclamanta consideră relevantă în speță jurisprudența Curții de Justiției a Uniunii Europene în cauza C-197/13P.

Mai arată reclamanta că sancționarea directă a beneficiarilor finanțării denotă o interpretare eronată a mecanismului juridic specific erorilor cu caracter sistematic, în speță a dispozițiilor art. 30 alin. (5) lit. c) din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006. Or, arată recurenta că astfel cum rezultă din Ghidul Solicitantului art. 2.2, adresa nr. x/21.06.2010 și y/21.06.2010 a DGP-AMPOP din Ministerul Agriculturii, aceasta a acționat în conformitate cu Ghidul Solicitantului, cu Programul Operațional întocmit de autoritate și aprobat de Comisia Europeană și cu îndrumările date de reprezentanții intimatei.

Pe cale de consecință și dacă s-ar aprecia că există o neregulă derivând din modul de interpretare al autorității a art. 30 alin. (5) din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 nu este imputabilă societății reclamante, nu reprezintă în niciun caz neregulă pentru care să se impună sancționarea.

Mai arată reclamanta că nu se poate aplica îmbogățirea fără justă cauză, cauza juridică a procesului-verbal nr. x/05.08.2016 fiind O.U.G. nr. 66/2011, iar nu dispozițiile art. 1345 C. civ.

Critică reclamanta și aprecierea lipsei de relevanță în cauză a dispozițiilor art. 5 alin. (3) din Regulamentul U.E. nr. 65/2011 și a Ghidului Solicitantului de către instanța de fond din perspectiva interpretării regulamentare.

Prin urmare, nu se poate afirma nici măcar că autoritatea a fost în eroare atunci când a acordat compensația către A., ci a calculat suma cuvenită în modalitatea în care a procedat cu toți beneficiarii proiectului Natura 2000.

Apare ca vădit nelegal a considera beneficiarul responsabil pentru fapta autorității publice, autoritate care asigură beneficiarul de corecta aplicare a actelor europene.

Mai invocă recurenta încălcarea încălcarea principiului securității raporturilor juridice și încrederii legitime și previzibilității, hotărârea CJUE în Cauza C-281/07, precum și dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Referindu-se în completarea celor anterior enunțate, la încălcarea principiului aplicării prioritare a dreptului european, reclamanta invocă Cauza C-6/64, hotărârea din 15.07.1964, Cauza C-106/77 paragraful 22, Cauza C-281/07 paragrafele 20 și 21, deciziile Curții Constituționale nr. 668/08.05.2011, nr. 1039/05.12.2012 și nr. 61/21.05.2013, decizii care sunt în acord și cu dispozițiile art. 148 alin. (2) care afirmă prioritatea dreptului Uniunii Europene.

Mai arată reclamata că prima instanță nu a soluționat fondul cauzei, întrucât nu a verificat cuantumul și modul de acordare a compensațiilor, preluând doar susținerile pârâtei.

Intimatul-pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curte asupra recursului

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, a cadrului normativ aplicabil și a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele următoare:

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a supus controlului instanței specializate, pe calea prevăzută în art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, Decizia nr. 14/07.10.2016, procesul-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/05.08.2016, măsura de instituire a obligației paratei la repararea pagubei, prin restituirea sumei de 450.000 RON, suspendarea executării procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/05.08.2016.

Prima instanță a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.

Recurenta S.C. A. S.R.L. a adus critici sentinței instanței de fond întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

Prealabil, Înalta Curte arată că față de declarația recurentei reclamante, aceasta înțelege să susțină recursul împotriva soluției de respingere a cererii de anulare a actelor administrative contestate, iar nu și recursul asupra soluției privind suspendarea executării procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/05.08.2016, față de împrejurarea că prin hotărâre definitivă a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată.

Astfel cum rezultă din economia dosarului, reclamanta a invocat, în susținerea cererii de anulare a deciziei nr. 14/07.10.2016 încălcarea regulilor de procedură cu prilejul verificărilor finalizate prin emiterea procesului-verbal de constatare a neregulii și de stabilire a creanței bugetare, precum și greșita aplicare a normelor de drept material, incidente în cauză.

În continuare, dezvoltând argumente ce pot fi circumscrise ipotezei vizate de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta reclamantă susține nelegalitatea sentinței recurate prin prisma deciziei nr. 2699/20.06.2018 a ICCJ pronunțată într-o cauză similară și a jurisprudenței majoritare a curților de apel, favorabilă criticilor reclamantei.

Sub acest aspect, Înalta Curte subliniază faptul că incidența prevederilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ. reclamă demonstrarea încălcării sau aplicării greșite, de către instanța fondului, a normelor de drept substanțial aplicabile cauzei, astfel că dezlegarea dată cauzei în mod diferit de cea însușită de instanță în alte cauze, fără a se dovedi efectul obligatoriu al acestor din urmă hotărâri, nu poate fi valorificată pe tărâmul dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., cât timp jurisprudența nu constituie izvor de drept.

Dincolo de aceste considerații de ordin teoretic, Înalta Curte arată că deciziei nr. 2699/20.06.2018 pronunțată de instanța de control judiciar nu poate constitui un reper în analiza criticilor invocate de către reclamantă, aceasta nefiind o decizie prin care să se fi tranșat chestiuni de fond, soluția fiind cea de casare și trimitere spre rejudecare.

În același sens, reținând că jurisprudența curților de apel, invocată în speță, nu are caracter definitiv, în vederea menținerii unei jurisprudențe relevante, Înalta Curte are în vedere propria practică judiciară, în spețe similare, respectiv deciziile nr. 3714/27.07.2019, nr. 1092/24.02.2020, nr. 6065/2019, nr. 3114/2020, nr. 3209/2020, nr. 3765/2020 etc., ce au avut ca obiect acordarea compensațiilor Sit Natura 2000, cauze soluționate definitiv prin respingerea acțiunii formulate de către beneficiarii acestui program.

Trecând la modalitatea concretă de rezolvare a fondului cauzei, Înalta Curte constată că în mod temeinic a înlăturat prima instanță argumentele reclamantei, potrivit cărora decizia de soluționare a contestației nu este motivată, critica reclamantei sub acest aspect neavând suport, concluzie ce rezultă din simpla examinare comparativă a contestației administrative și a deciziei nr. 14/07.10.2016.

În al doilea rând, recurenta reclamantă a reluat, în recurs, critica potrivit căreia echipa de control din cadrul instituției pârâte nu mai putea efectua verificări asupra proiectului finanțat în cauză, fiind împlinită perioada de monitorizare.

Contrar celor susținute de recurenta reclamantă și în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că, potrivit Anexei nr. 1, pct. 2.2 alin. (2) la Ordinul de finanțare nr. x/07.02.2011, respectiv Ordinul de finanțare nr. x/04.11.2010 "DGP-AM POP are obligația să efectueze controale pe toată perioada de monitorizare, precum si pentru o perioadă de până la 3 ani de la data închiderii oficiale a POP 2007-2013", clauze contractuale pe care beneficiarul și le-a însușit prin semnarea ordinelor de finanțare.

În același sens, prevederilor art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 instituie prescripția dreptului de a stabili creanța bugetară în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului, comunicată oficial de către Comisia Europeană/donatorul public internațional prin emiterea declarației finale de închidere, cu excepția cazului în care normele Uniunii Europene sau ale donatorului public internațional prevăd un termen mai mare.

Prin urmare, afirmațiile recurentei reclamante, potrivit cărora verificarea proiectului în dezbatere s-a realizat după împlinirea termenelor legale maximal prevăzute în acest scop, sunt lipsite de temei, fiind corect înlăturate de prima instanță.

Relativ la critica privind decăderea din dreptul de a emite Procesul-verbal contestat, pentru depășirea termenului de 90 de zile prevăzut de dispozițiile art. 25 din O.U.G. nr. 66/2011, documentele reprezentate de Raportul de audit 2013 nr. x/08.02.2012 emis de Autoritatea de Audit a Curții de Conturi a României urmare a verificărilor suplimentare efectuate la solicitările Comisiei Europene cu nr. Ares (2012) x și y, Adresa Autoritătii de audit nr. x/16.10.2012 privind verificarea dosarelor beneficiarilor Sit Natura 2000 și Nota de Control nr. x/18.09.2014, Scrisorile de misiune nr. x/12.02.2016 și y/06.05.2016, precum și Nota privind prelungirea termenului verificărilor nr. x/09.05.2016 aprobate de DGCAI din cadrul MADR, Raportul de verificare nr. x/14.12.2012 DGP - AMPOP privind stabilirea naturii sistemice a constatărilor referitoare la modul de acordare a compensatiilor în cadrul proiectului Sit Natura 2000 demonstrează că reverificarea si emiterea procesului-verbal aferent s-a efectuat în termen de 90 de zile (maxim 180 de zile, ca urmare a prelungirii) de la data finalizării activității de organizare a verificării.

Totodată, instanța de control judiciar amintește că "(1) În situația în care structurile de control prevăzute la art. 20 constată nereguli de sistem sau deficiențe ale sistemelor de management și control potențial generatoare de nereguli cu caracter sistemic care au implicații de ordin financiar, acestea au obligația întocmirii de procese-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, individualizate la nivel de beneficiar și operațiune, după reverificarea fiecărui caz dintre cele care este posibil să fi fost afectate de această neregulă, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 21. (2) Termenul maxim de efectuare a activităților prevăzute la alin. (1) este de 90 de zile de la data finalizării activității de organizare a reverificării. (3) În cazuri justificate, termenul de finalizare a activității de reverificare prevăzut la alin. (2) poate fi prelungit în mod corespunzător, dar nu mai mult de 90 de zile."

Sancțiunea invocată de recurentă nu poate interveni în condițiile în care prin textul legal anterior citat a fost instituit un termen de recomandare, iar nu termene speciale de prescripție pentru constatarea creanțelor bugetare.

Astfel, în interiorul acestor termene autoritatea pârâtă avea obligația de a finaliza activitatea de control prin emiterea unui astfel de proces-verbal pentru a nu prelungi în mod abuziv activitatea de control asupra reclamantei, depășirea acestora neconstituind, de plano, un motiv de nelegalitate a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare atâta timp cât nu s-a dovedit că prin această nerespectare s-a pricinuit reclamantei o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului, împrejurare care însă nu a fost invocată și dovedită de către reclamantă.

Înalta Curte constată că jurisprudența CJUE în cauza C-197/13P, considerată relevantă de către recurentă în ceea ce privește natura termenului antereferit, nu a făcut obiectul analizei la fond, așadar aceste critici de nelegalitate nu pot face obiectul cercetării în recurs în temiul dispozițiilor art. 478 alin. (3), art. 483 și art. 494 C. proc. civ.

În ceea ce privește legalitatea actelor administrative atacate, instanța de control judiciar reține că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 25 din O.U.G. nr. 66/2011, conform cărora:

"în situația în care structurile de control prevăzute la art. 20 constată nereguli de sistem sau deficiențe ale sistemelor de management și control potențial generatoare de nereguli cu caracter sistemic care au implicații de ordin financiar, acestea au obligația întocmirii de procese-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, individualizate la nivel de beneficiar și operațiune, după reverificarea fiecărui caz dintre cele care este posibil să fi fost afectate de această neregulă, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 21".

În cauză, structurile naționale, pornind de la investigațiile făcute de structurile europene, prin care s-a semnalat existența unei suspiciuni legată de acordarea indemnizației prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1198/2006, au constatat că acestea sunt întemeiate, în privința a 26 de beneficiari, astfel că au declarat deficiența ca fiind sistemică și au încheiat procese-verbale de constatare după reverificarea fiecărei societăți în parte.

În privința recurentei-reclamante s-a constatat că prin emiterea Ordinelor de finanțare nerambursabilă nr. 45/04.11.2010 și nr. 68/07.02.2011 reclamantei i-a fost plătită în mod necuvenit suma în valoare de 450.000,00 RON, cu încălcarea dispozițiilor Deciziei Comitetului de Monitorizare nr. 16/2010 care prevăd calcularea unei singure compensații pentru o perioadă de maxim 2 ani, iar nu compensații anuale și însumarea sumelor rezultate pentru fiecare an.

Dispozițiilor art. 30 alin. (5) lit. c) din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 li s-a dat o interpretare prin recomandările emise de Comisie, acestea fiind în sensul că în legislația incidentă nu a fost prevăzută calcularea unei indemnizații anuale și însumarea cifrelor rezultate pentru fiecare an, ci doar calcularea unei singure indemnizații, excepționale, pentru o perioadă de maxim 2 ani.

Ordinul nr. 16/2010 a Comitetului de Monitorizare nu conține prevederi contrare art. 30 alin. (5) lit. c) din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006, ci copiază dispoziții din regulament, care însă, au fost aplicate greșit de autoritățile competente naționale, ceea ce a declanșat ceea ce art. 25 din O.U.G. nr. 66/2011 definește ca fiind o neregulă sistemică.

Statul Român a optat pentru recuperarea sumelor alocate nelegal din bugetul național, iar în acest sens Parlamentul României a adoptat Legea privind unele măsuri referitoare la plățile beneficiarilor Sit Natura 2000.

Prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 683/2016, a fost admisă obiecția de neconstituționalitate a legii și dispozițiile acesteia au fost declarate neconstituționale, urmând ca beneficiarii să restituie sumele încasate nelegal.

Instanța de judecată nu poate interpreta dispozițiile art. 30 alin. (5) lit. c) din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 într-un alt mod, contrar celui avut în vedere de instituțiile europene, însă, în ipoteza existenței unei îndoieli, avea obligația sesizării Curții de Justiție a Uniunii Europene cu întrebare preliminară.

Din conținutul art. 30 alin. (5) lit. c) din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 reiese, în mod indubitabil, că indemnizația este excepțională (unică) și se acordă pentru maximum doi ani, fără să se prevadă că se acordă o indemnizație pentru fiecare an, cum în mod greșit, autoritățile române competente au realizat în concret.

Pentru acest motiv, neregula este sistemică și sunt incidente dispozițiile art. 25 din O.U.G. nr. 66/2011, iar procesul-verbal de constatare a fost întocmit legal, cel puțin din această perspectivă.

Referitor la dispozițiile legale privind îmbogățirea fără justă cauză, Înalta Curte reține că stabilirea de către echipa de control în sarcina beneficiarului S.C. A. S.R.L. a debitului de 450.000 RON, contribuție publică națională - BN, reprezentând cheltuieli afectate de nereguli, respectiv plătite excedentar, ca urmare a achitării compensației pe fiecare an în parte și nu calcularea și achitarea unei singure compensații pentru o perioadă de 2 ani, s-a realizat cu respectarea prevederilor legislației naționale și comunitare, astfel cum se urmează a se analiza.

De altfel, beneficiarul S.C. A. S.R.L. prin semnarea Ordinelor de finanțare nerambursabilă nr. 45/04.11.2010 și nr. 68/07.02.2011 s-a angajat că va restitui sumele plătite necuvenit, conform art. 10 din Anexa I la ordin, potrivit cu care: "orice plată excedentară constituie plată necuvenită, iar beneficiarul are obligația de a restitui sumele necuvenite.".

În acest context, conform Raportului de audit DG MARE din cadrul Comisiei Europene cu nr. Ares (2012) x/09.08.2012, a constatării Autorității de Audit din cadrul Curții de Conturi a României, precum și a constatărilor echipei de control ca urmare a verificărilor efectuate și consemnate în cadrul titlului de creanță întocmit în acest sens, a fost stabilit acordarea în exces a cuantumului compensației prin aplicarea "în mod eronat" a formulei de calcul aprobată în Comitetul de Monitorizare pentru POP.

Verificările au fost efectuate în baza Notei de control nr. x/18.09.2014, prin care a fost stabilit caracterul sistemic al neregulii, fiind aprobată de către Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale efectuarea de controale la toți beneficiarii de compensații din cadrul programului NATURA 2000, în vederea "întocmirii de procese-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, individualizate la nivel de beneficiar și operațiune, după reverificarea fiecărui caz dintre cele care este posibil să fi fost afectate de această neregulă", conform art. 25 din O.U.G. nr. 66/2011.

Conform art. 25 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, "(1) În situația în care structurile de control prevăzute la art. 20 constată nereguli de sistem (…) care au implicații de ordin financiar, acestea au obligația întocmirii de procese-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, individualizate la nivel de beneficiar și operațiune, după reverificarea fiecărui caz dintre cele care este posibil să fi fost afectate de această neregulă, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 21."

Modul de acordare a compensației, metoda de calcul și nivelul primelor acordate în baza Programului Operațional pentru Pescuit, privind pierderile de venituri, au fost stabilite prin Decizia nr. 5/29.05.2008 a Comitetului de Monitorizare a Programului Operațional pentru Pescuit 2007 - 2013, care prevedea calculul primelor în doi pași: Primul pas: suma primei pe hectar va fi calculată în funcție de valoarea producției pierdute și a speciilor de pești; Pasul doi: pe baza suprafeței declarate va fi calculată suma finală a primei, conform formulei: P=V x S. Unde: P - valoarea primei în RON; V - valoarea stabilită conform tabelului 3, în funcție de pierderea medie de producție, prin metode extensive, sau semi-intensive și a speciilor de pește sau organismelor acvatice, RON/ha; S - suprafața pentru care s-a făcut cererea, ha; Pierderea medie de producție va fi stabilită în timpul elaborării planului pentru mediul acvatic pe baza eforturilor angajate pentru protejarea mediului, ca de exemplu, menținerea habitatelor naturale și a habitatelor de specii, măsuri împotriva poluării și metode inofensive pentru protecția împotriva speciilor consumatoare de pește."

Prin urmare, "Prima din cadrul acestei măsuri va reprezenta o singură compensație și va fi alocată conform condițiilor prevăzute în art. 30 al Regulamentului 1198/2006", și vor fi acordate pentru maximum 2 ani ulterior datei deciziei privind zonele protejate în concordanță cu Natura 2000, numai pentru unitățile de acvacultură care desfășurau activități de acvacultură anterior deciziei.

Înalta Curte reține că modul de calcul a compensației nu s-a făcut în concordanță cu metodologia stabilită de Comitetul de Monitorizare, acte administrative cu caracter normativ care au pus în aplicare prevederile art. 30 din Regulamentul nr. 1198/2006, din care rezultă că nu se procedează la însumarea primei/compensației aferentă pierderilor suferite în fiecare an din cei doi ani prevăzuți de Regulamentul CE, ci calcularea unei compensații unice aferente pierderilor suferite de o fermă de acvacultură într-o perioadă de 2 (doi) ani.

Finanțarea în discuție a fost efectuată în cazul Axei Prioritare 2 Măsura 2.2, Acțiunea 3 din cadrul Programului Operațional Pescuit 2007-2013 ("Compensații pentru maximum 2 ani ulterior datei deciziei privind zonele protejate conform NATURA 2000, numai pentru unitățile de acvacultură care desfășurau activități de acvacultură anterior deciziei prevăzute de dispozițiile art. 30 alin. (5) din Regulamentul nr. 1198/2006,,), pentru nerespectarea de către Statul Român a dispozițiilor art. 96 din Regulamentul nr. 1198/2006, Comisia Europeană a blocat plățile din Fondul European pentru Pescuit până la recuperarea sumelor acordate în mod necuvenit beneficiarilor.

Atât decizia Comisiei Europene cât și interpretarea autorității pârâte care a încheiat actul administrativ contestat au fost juste, plecând de la interpretarea dispozițiilor art. 30 alin 5 din Regulamentul nr. 1198/2006, care fac referire la caracterul unic și excepțional al indemnizației acordate ("este alocată o indemnizație excepțională,,). În plus, autoritatea națională a avut în vedere faptul că modul de acordare a compensației, metoda de calcul și nivelul primelor acordate au fost stabilite prin Decizia nr. 5/29.05.2008 a Comitetului de Monitorizare a Programului Operațional pentru Pescuit 2007 - 2013, care prevedea calculul primelor în doi pași: Primul pas: suma primei pe hectar va fi calculată în funcție de valoarea producției pierdute și a speciilor de pești; Pasul doi: Pe baza suprafeței declarate va fi calculată suma finală a primei, conform formulei: P=V x S. Unde: P - valoarea primei în RON; V - valoarea stabilită conform tabelului 3, în funcție de pierderea medie de producție, prin metode extensive, sau semi-intensive și a speciilor de pește sau organismelor acvatice, RON/ha; S - suprafața pentru care s-a făcut cererea, ha; Pierderea medie de producție va fi stabilită în timpul elaborării planului pentru mediul acvatic pe baza eforturilor angajate pentru protejarea mediului, ca de exemplu, menținerea habitatelor naturale și a habitatelor de specii, măsuri împotriva poluării și metode inofensive pentru protecția împotriva speciilor consumatoare de pește", astfel cum, în mod corect, a reținut și instanța de fond.

În cuprinsul Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/05.08.2016 la punctul 5. Prezentarea aspectelor verificate, au fost evocate textele tuturor actelor normative încălcate cu prezentarea detaliată la nivel de articol, alineat și puncte, iar în cadrul punctului 7. Temeiul de drept, de asemenea au fost prezentate actele normative încălcate.

De asemenea, în cuprinsul aceluiași act, este prezentată în mod explicit neregula în sensul în care beneficiarul a solicitat prima pentru compensarea pierderilor de venituri înregistrate în cadrul amenajării piscicole, în valoare totală de 900.000,00 RON, valoare calculată pentru o suprafață totală de luciu apă de 1.208,95 ha, și solicitată de două ori, odată pentru anul 2008-2009 prin cererea de finanțare nr. x ce a stat la baza ordinului de finanțare nerambursabilă nr. 45/04.11.2010 și odată pentru anul 2008 prin cererea de finanțare nr. x ce a stat la baza ordinului de finanțare nerambursabilă nr. 68/07.02.2011, cu toate că trebuia asigurată o singură compensație pentru o perioadă de maxim 2 ani așa cum a fost stabilit prin Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 al Consiliului privind Fondul European pentru Pescuit și Decizia Comitetului de Monitorizare nr. 16/2010.

Totodată, în cadrul aceluiași punct din titlul de creanță este stabilită și legislația comunitară și națională nerespectată, precum și cadrul legal privind restituirea sumelor primite de către beneficiar în mod necuvenit și anume art. 10, alin. (3) din Ordinele de finanțare nerambursabilă din POP nr. x/04.11.2010 și y/07.02.2011 prevăd următoarele: "Orice rambursare excedentară constituie plată necuvenită, iar beneficiarul are obligația de a restitui sumele necuvenite..."

Titlul de creanță emis a fost întocmit pentru aspectul legat de acordarea în mod necuvenit a unei sume din prima aferentă pierderilor de producție înregistrate de către S.C. A. S.R.L., urmare a instituirii constrângerilor specifice de mediu rezultate din desemnarea zonelor NATURA 2000.

Din Decizia nr. 16/02.03.2010 a Comitetului de Monitorizare a Programului Operațional pentru Pescuit 2007 - 2013 reiese faptul că prima (unică)pentru pierderile de producție urma a fi calculată în baza unei formule de calcul ce are ca și parametrii suprafața luciului de apă și valoarea primei stabilită în funcție de pierderea medie de producție. Acest aspect coroborat cu faptul că compensația urma a fi acordată pentru maxim 2 ani ulterior datei deciziei privind zonele protejate în concordanță cu Natura 2000, conduce la concluzia că valoarea primei este stabilită în funcție de pierderea medie de producție pentru cei doi ani ulteriori emiterii actului normativ pentru desemnarea ariei protejate SIT NATURA 2000 și nu pentru fiecare an în parte, situație în care nu mai era cazul stabilirii unei pierderi medii de producție, ci a unei pierderi fixe.

Or, beneficiarul S.C. A. S.R.L. prin semnarea Ordinelor de finanțare nerambursabilă, s-a angajat că va restitui sumele plătite necuvenite, conform articolul 10 din Anexa I la ordinul sus precizat, astfel cum s-a ară

Referitor la aplicabilitatea dispozițiilor art. 5 alin. (3) din Regulamentul UE nr. 65/2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce privește punerea în aplicare a procedurilor de control și a ecocondiționalității în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltarea rurală, arată că acest regulament comunitar este aplicabil Fondului European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală - FEADR care reglementează sprijinul financiar acordat pentru suprafețe agricole si animale și nu este aplicabil Fondului European pentru Pescuit - FEP, care se adresează sprijinului politicii în domeniul pescuitului.

Regulile pentru FEP sunt prevăzute de Regulamentul 1198/2006, care stipulează la art. 56 alin. (3) că: "Sumele plătite în mod necuvenit se recuperează în conformitate cu titlul VIII, capitolele II și III.", astfel, nu se pot suprapune dispozițiile Regulamentul UE nr. 65/2011- FEADR peste regulile stabilite de Regulamentul 1198/2006 - FEP.

Autoritatea de Audit din cadrul Curții de Conturi, prin adresa nr. x/20.11.2012, privind stadiul implementărilor constatărilor și recomandărilor CE formulate în raportul de audit nr. ARES (2012) 959619/09.08.2012, urmare a misiunilor de audit desfășurate în România, în perioadele 05.12 - 09.12.2011 și 02.04 - 06.04.2012 privind Programul Operațional pentru Pescuit, arată că urmare a verificărilor efectuate s-a constatat că în toate cazurile cuantumul compensației a fost acordat în exces, prin aplicarea în mod eronat a formulei de calcul aprobată în Comitetul de Monitorizare.

Pe cale de consecință, Autoritatea de Audit a apreciat deficiența ca fiind de natură sistemică. Prin Nota de control nr. x/18.09.2014 emisă de DGCAI și aprobată de către ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, s-a stabilit necesitatea individualizării plăților acordate în mod necuvenit beneficiarilor SIT NATURA 2000, prin întocmirea Proceselor Verbale de stabilire a neregulilor și de întocmire a creanțelor bugetare, în cazul de față pentru beneficiarul S.C. A. S.R.L., în conformitate cu prevederile art. 25 din O.U.G. nr. 66/2011.

Astfel, în cadrul verificărilor, echipa de control a abordat aspectele legate de constatările Autorității de Audit și ale DGCAI stabilite prin Nota de control nr. x/18.09.2014, privind acordarea în mod necuvenit a sumei de 450.000,00 RON aferentă primei/compensației privind pierderile de producție înregistrate de către S.C. A. S.R.L., în conformitate cu prevederile legale menționate mai sus.

Referitor la afirmația reclamantei conform căreia "formula de calcul a fost stabilită de către Autoritate prin Ghidul solicitantului...", iar instanța "a apreciat cuprinsul Ghidului solicitantului ca lipsit de relevanță...", față de argumentele aduse anterior, se arată că definiția neregulii și efectele acesteia erau prevăzute de norma orizontală din art. 2 alin. (1) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 din 18 decembrie 1995, dar și din normele sectoriale - art. 3 și art. 96 din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 al Consiliului privind Fondul European pentru Pescuit, prin urmare autoritățile de gestionare au obligația să aplice acest principiu în activitatea de constatare și de recuperare a sumelor utilizate necorespunzător.

În același sens, Înalta Curte nu poate primi alegațiile recurentei în sensul că Decizia nr. 683/23.11.2016 a Curții Constituționale nu este relevantă în cauză, câtă vreme considerentele expuse la punctele 34-38 privitoare la natura sumelor acordate necuvenit, neprejudicierea beneficiarilor prin măsurile de acordare a sprijinului financiar nelegal și necesitatea acoperirii prejudiciului produs statului, sunt obligatorii.

Concluzionând, prin elaborarea actului administrativ au fost respectate prevederile legislației comunitare și naționale în vigoare la momentul întocmirii acestuia.

Interpretarea autorității pârâte este corectă, a avut în vedere prevederile art. 30 alin. (2) din Regulamentul CE nr. 1198/2006, privind Fondul European pentru Pescuit, potrivit cărora "Scopul sprijinului este de a promova: . . . . . . . . . .d) acvacultura durabilă compatibilă cu constrângerile specifice de mediu rezultând din desemnarea zonelor Natura 2000, în conformitate cu Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică", precum și alin. (4) - "Statele membre calculează indemnizația în baza unuia sau a mai multora dintre următoarele criterii: . . . . . . . . . .c) în temeiul alin. (2) lit. (d), pentru maximum doi ani de la data deciziei de instituire a zonei Natura 2000 și numai pentru unitățile de acvacultură existente înainte de această decizie."

Relevantă este și Hotărârea pronunțată în cauza C-549/12P și C-54/13P.

Concret, se pune problema dacă, în cazul FEDR, erorile administrative ale autorităților naționale constituie o "neregularitate" în sensul articolului 24 alin. (2) din Regulamentul (CEE) nr. 4253/88(3) și în special dacă Comisia poate efectua corecții financiare prin intermediul metodei extrapolării.

Regulamentul (CEE) nr. 2052/88(4) al Consiliului din 24 iunie 1988 privind misiunile și eficiența fondurilor structurale, precum și coordonarea activităților proprii și operațiunile Bănci Europene de Investiții și celelalte instrumente financiare existente stabilește cadrul normativ al FEDP în vederea corectării principalelor dezechilibre regionale din cadrul Uniunii.

In conformitate cu abordarea Comisiei, se impune să începem prin a aminti că, în plus față de obligațiile generale care rezultă din principiile cooperării loiale și autonomiei procesuale a statelor membre, atunci când acestea din urmă aplică dispoziții comunitare în privința unor fonduri sau programe financiare proprii Uniunii intervine de asemenea răspunderea reciprocă a Comisiei și a statelor membre cu privire la execuția bugetului comunitar, care este reglementată la articolul 247 CE (actualul articol 317 TFUE), în Regulamentul nr. 1605/2002 ("Regulamentul financiar")(8), în Regulamentul nr. 2342/2002 ("Regulamentul privind modalitățile de execuție")(9) și, în speță, în regulamentele privind fondurile structurale.

În temeiul considerațiilor precedente, Republica Federală Germania a primit din partea Uniunii o contribuție financiară pe care era obligată să o gestioneze în numele Uniunii, garantând faptul că utilizarea sa este conformă legislației aplicabile.

În ceea ce privește acest tip de gestiune partajată a contribuțiilor financiare ale Uniunii, Curtea a creat o jurisprudență constantă în domeniul fondurilor structurale, în special pentru Fondul European de Orientare și Garantare Agricolă (FEOGA) și pentru Fondul Social European (FES)(10). În opinia noastră, care coincide cu cea a Comisiei sub acest aspect, această jurisprudență este aplicabilă în egală măsură și FEDR, care este tot un fond structural și ale cănii contribuții pentru statele membre pot face doar obiectul unui control indirect și neexhaustiv din partea Comisiei.

Potrivit acestei jurisprudențe, astfel cum remarcă Comisia, doar "cheltuielile efectuate în conformitate cu dispozițiile comunitare sunt suportate din bugetul comunitar"(11). Desigur, trimiterea la "norme comunitare" poate conduce la ideea susținută de Republica Federală Germania, conform căreia nu se poate lua în considerare încălcarea normelor naționale. Nu suntem de acord cu această susținere.

Fiind vorba despre gestiunea partajată a fondurilor Uniunii, este inevitabil că legislația comunitară - axată pe disciplina globală privind condițiile de distribuire și de gestiune a subvențiilor finanțate de Uniune - se completează cu reglementările naționale, care, concretizând acea disciplină generală, permit stabilirea exactă a beneficiarilor respectivelor subvenții.

In acest sens, legislația comunitară și cea națională constituie un întreg, raportat la articolul 24 alin. (2) din Regulamentul nr. 4253/88, care, făcând referire la o "neregularitate [...] care afectează condițiile de punere în aplicare a acțiunii sau măsurii"(i2), nu poate să implice decât ansamblul dispozițiilor care definesc integral conținutul și domeniul de aplicare ale acestor condiții.

În acest fel anticipăm opinia noastră cu privire la întrebarea formulată de guvernul german în legătură cu dispoziția în care trebuie identificată noțiunea "neregularitate", care prezintă interes în prezenta cauză. Opinia noastră este în acord cu susținerile Comisiei.

Astfel, Republica Federală Germania susține că trebuie luată în considerare noțiunea "neregularitate" prevăzută la articolul 1 alin. (2) din Regulamentul nr. 2988/95 privind protecția intereselor financiare comunitare, în temeiul căruia constituie "neregularitate orice încălcare a unei dispoziții de drept comunitar ca urmare a unei acțiuni sau omisiuni a unui agent economic care prejudiciază sau ar putea prejudicia bugetul general al Comunităților [...]".

Considerăm că această dispoziție, dat fiind caracterul său de normă generală privind protecția tuturor intereselor financiare ale Uniunii, își pierde aplicabilitatea în fața dispoziției prevăzute la articolul 24 alin. (2) din Regulamentul nr. 4253/88, care are caracter de normă specială, prin care se asigură protecția intereselor financiare ale Uniunii în domeniul specific al fondurilor structurale.

In consecință, nu se poate susține că Comisia poate doar înlătura sau reduce contribuția, în cazul în care neregularitatea semnalată este imputabilă unui agent economic, după cum prevede articolul 1 alin. (2) din Regulamentul nr. 2988/95, fiind astfel excluse neregularitățile imputabile administrației naționale responsabile cu gestionarea contribuției comunitare.

În acest sens, Curtea a declarat că "articolul 24 din Regulamentul nr. 4253/88 nu operează nicio distincție de ordin cantitativ sau calitativ în ceea ce privește neregularitățile care pot genera reducerea contribuției"(13). Afirmația menționată, deși a fost făcută în cadrul răspunsului la observația privind caracterul tehnic al neregularităților semnalate în cauza respectivă, ar putea fi extinsă pentru situația în care se face referire la calitatea publică a subiectului căruia i se impută neregularitatea, astfel cum este cazul în speță.

Aceasta se datorează faptului că, astfel cum amintește Comisia, conform Hotărârii din 24 ianuarie 2002, Conserve Italia/Comisia(14), "articolul 24 alin. (2) din Regulamentul nr. 4253/88 [...] constituie temeiul juridic pentru orice cerere de restituire adresată Comisiei". Așadar, se impune o interpretare largă a noțiunii "neregularitate" în sensul dispoziției menționate, în caz contrar fiind afectat în mod considerabil efectul său util, deoarece nu s-ar putea corecta neregularitățile imputabile gestionarului public național, de care trebuie să se țină cont în mod obligatoriu în contextul gestiunii partajate, care este specifică fondurilor structurale.

Considerăm că Tribunalul a procedat corect reținând, la punctul 40 din prima hotărâre atacată, de că faptul că "autoritățile naționale au un rol central în punerea în aplicare a fondurilor structurale pledează în favoarea unei interpretări largi a noțiunii «neregularitate» [...], [întrucât] o eroare comisă de acestea trebuie considerată «neregularitate» în sensul articolului 24 alin. (2) din Regulamentul nr. 4253/88, în lumina principiilor bunei gestiuni financiare, care figurează la articolul 274 CE, și cooperării loiale, care figurează la articolul 10 CE, care nu permit imunitatea statelor membre, dat fiind că articolul 24 din Regulamentul nr. 4253/88 este singura dispoziție care permite reducerea cuantumului unei contribuții în cazul în care intervenția nu s-a derulat astfel cum s-a prevăzut inițial [...]"(15).

In final, nu suntem de acord nici cu susținerea conform căreia sunt relevante doar neregularitățile care cauzează un prejudiciu bugetului Uniunii.

O dată în plus, aceasta reprezintă o condiție prevăzută la articolul 1 alin. (2) din Regulamentul nr. 2988/95, iar nu la articolul 24 alin. (2) din Regulamentul nr. 4253/88, care se aplică cu prioritate în speță și conform căruia neregularitățile relevante sunt acelea care afectează "condițiile de punere în aplicare a acțiunii sau măsurii și pentru care nu a fost solicitată aprobarea Comisiei". Este evident că interesul legiuitorului de a asigura punerea în aplicare corectă a acțiunilor și a măsurilor de finanțare este justificat în cele din urmă de interesul său privind evitarea oricăror pierderi pentru bugetele comunitare. Cu toate acestea, fără a ajunge la o asemenea extremă, este la fel de evident că orice neregularitate, chiar dacă nu provoacă astfel de pierderi în mod direct, scoate în evidență o neregulă în gestionarea fondurilor publice care, în sine, constituie un risc pentru reîntregirea bugetului. Acest aspect este independent de faptul că articolul 24 alin. (2) din Regulamentul nr. 4235/88 urmărește în primul rând chiar buna gestiune a fondurilor Uniunii; așadar, în opinia noastră, este irelevant dacă neregularitățile identificate provoacă sau nu provoacă un prejudiciu economic imediat.

Înalta Curte mai constată că dispozițiile referitoare la încălcarea principiului securității raporturilor juridice și încrederii legitime și previzibilității, precum și la încălcarea principiului aplicării prioritare a dreptului european, reclamanta făcând referire și la jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, în speță Cauza C-281/07, Cauza C-6/64, hotărârea din 15.07.1964, Cauza C-106/77 paragraful 22, Cauza C-281/07 paragrafele 20 și 21, la deciziile Curții Constituționale nr. 668/08.05.2011, nr. 1039/05.12.2012 și nr. 61/21.05.2013, decizii care sunt în acord cu dispozițiile art. 148 alin. (2) care afirmă prioritatea dreptului Uniunii Europene, nu au fost invocate în mod expres în cadrul cererii de chemare în judecată.

Pe cale de consecință, instanța de control judiciar nu poate proceda la analiza unor motive de nelegalitate noi, neinvocate în fața instanței de fond, obiectul căii extraordinare de atac a recursului fiind limitat la examinarea legalității hotărârii de fond, în raport de pretențiile din cererea de chemare în judecată și de argumentele și apărările formulate de părți în faza procesuală a fondului cu respectarea condițiilor și termenelor prevăzute de C. proc. civ.. Atât timp cât reclamanta nu a îndeplinit rigorile procedurale ale învestirii instanței de judecată cu o pretenție distinctă de verificat în calea acțiunii judiciare, referitoare la încălcarea principiilor anterior enunțate din perspectiva atât a jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, cât și a deciziilor Curții Constituționale a României întrucât acestea nu au făcut obiectul analizei la fond, aceste critici de nelegalitate nu pot face nici obiectul cercetării în recurs.

Potrivit art. 478 alin. (3) C. proc. civ.:

"În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nu se pot formula pretenții noi.", iar potrivit art. 494 din același act normativ:

"Dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secțiune.".

Înalta Curte va avea în vedere și dispozițiile art. 483 C. proc. civ., potrivit cărora prin recurs se examinează conformitatea hotărârii pronunțate cu regulile de drept aplicabile, prevederi care, coroborate cu textele de lege sus indicate, conduc spre concluzia imposibilității formulării unor pretenții noi în calea de atac, în sensul prezentării unor capete de cerere ori a unor motive de nelegalitate suplimentare.

Formularea unei astfel de cereri contravine dreptului la apărare stipulat de art. 13 din C. proc. civ., precum și principiului contradictorialității reglementat de art. 14 din același cod, partea chemată în judecată, în calitate de pârâtă, neavând posibilitatea de a formula apărări și a administra probe față de pretențiile reclamantului.

Totuși, instanța de control judiciar nu poate reține încălcarea principiului securității raporturilor juridice și încrederii legitime, după cum susține societatea recurentă, deoarece sumele stabilite prin titlul de creanță analizat în cauză reprezintă fonduri cu regim juridic special care, după cum s-a arătat anterior, au fost plătite necuvenit acesteia, din bugetul comunitar și bugetul național, reprezentând prejudiciu cert adus acestor două bugete. Este de menționat faptul că suma stabilită prin procesul-verbal contestat nu provine din patrimoniul societății, ci din fonduri europene, aceasta fiind plătită recurentei în urma depunerii cererii de finanțare. În atare situație, recuperarea prejudiciului este obligatorie pentru a se asigura desfășurarea adecvată a Programului Operațional Pescuit prin Fondul European pentru Pescuit.

Față de aceste împrejurări, precum și prin raportare la prevederile art. 10 alin. (3) din Anexa nr. 1 la Ordinul de finanțare ("orice rambursare excedentară constituie plată necuvenită, iar beneficiarul are obligația de a restitui sumele necuvenite,,), Înalta Curte reține că, în mod judicios, prima instanță a apreciat că nu se poate vorbi, în mod justificat, despre încălcarea unor drepturi câștigate, excesul de putere al autorității publice sau prejudicierea reclamantei, prin încheierea actului, prin care se urmărește repararea pagubei produse, prin plata necuvenită a compensației nedatorate. În același timp, în acest context se constată lipsa de relevanță a aprobării cererii de finanțare, precum și a rezultatelor verificărilor anterioare de către APDRP a cererii de finanțare invocată de recurenta-reclamantă nefiind incidentă în cauză, cuprinsul Ghidului Solicitantului fiind de altfel lipsit de relevanță, în contextul în care acesta nu a asigurat o corectă implementare de Regulamentului nr. 1198/2006 și a deciziilor Comitetului de monitorizare.

Astfel, faptul că beneficiarii compensației s-au angajat să respecte restricțiile prevăzute de legislația privind siturile NATURA 2000 nu este o obligație suplimentară și distinctă impusă pentru aprobarea cererii de finanțare față de alți operatori economici din zonele Sit NATURA 2000, ele trebuind a fi respectate indiferent de depunerea/aprobarea cererii de finanțare.

Prin urmare, a fost corect determinată neregula, ca abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit, astfel cum este definită la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011.

În speța de față, s-a stabilit că plata astfel efectuată este o plată excedentară, făcându-se aplicarea art. 25 din O.U.G. nr. 66/2011 și art. 10 din Anexa nr. 1 la Ordinele de finanțare din 4.11.2010 și 7.02.2011 încheiat între DGP AMPOP și reclamantă, astfel încât nu se poate reține o vătămare a reclamantei în dreptul la apărare, actul administrativ contestat oferind toate elementele de fond și formă, pentru a fi considerat că respectă garanția motivării și posibilitatea reclamantei de a-l contesta în mod eficient, potrivit procedurii legale.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, abaterea este calificată drept neregulă, în temeiul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, prejudiciul este efectiv produs, iar recurenta-reclamantă este datoare să restituie suma în cuantum de 450.000,00 RON, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluției pronunțate în instanței de recurs

Având în vedere cele arătate mai sus, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1864 din 22 mai 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1864 din 22 mai 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 aprilie 2021.