ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3114/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a, contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția Generală Control, Antifraudă și Inspecții, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună:

- anularea Deciziei de soluționare a contestației administrative nr. 6/05.08.2016 și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/10.06.2016, ambele emise de autoritatea pârâtă;

- exonerarea de la plata creanței bugetare rezultată din constatarea neregulilor în cuantum de 800.000 RON;

- suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/10.06.2016, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2001 din 30.05.2017, a respins excepțiile invocate de pârât prin întâmpinare, precum și acțiunea reclamantei.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., care a solicitat casarea acesteia și, în urma rejudecării cauzei, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

3.1. În primul motiv de recurs, încadrabil în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că hotărârea judecătorească este nelegală, întrucât a fost pronunțată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, în condițiile în care instanța a respins cererea sa referitoare la încuviințarea probei cu înscrisurile aflate în posesia intimatei care au stat la baza emiterii actelor administrative contestate și care nu au fost depuse la dosarul cauzei.

3.2. În cel de-al doilea motiv de recurs, încadrabil în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că sentința contestată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

3.2.1. În mod greșit, prima instanță a respins excepția prescripției dreptului de aplicare a sancțiunii, fără să țină seama de dispozițiile art. 2 alin. (2) din Ordinul de finanțare nr. x/22.02.2011 în care se prevede faptul că durata de valabilitate a acestuia este de 5 ani de monitorizare, de la data plății făcute de către Agenția de plată; în raport de această dispoziție, prescripția s-ar fi împlinit la data de 24.03.2016.

3.2.2. Instanța de fond nu a ținut seama de faptul că a intervenit decăderea din dreptul de a emite procesul-verbal contestat, deoarece a fost depășit termenul de 60 de zile, menționat de prevederile art. 21 alin. (26) din O.U.G. nr. 66/2011.

În concret, documentele reprezentate de Raportul de audit DG MARE din cadrul Comisiei Europene cu nr. Ares (2012) 959619/09.08.2012, Adresa Autorității de audit nr. 51579/AP/16.10.2012 privind verificarea dosarelor beneficiarilor Sit Natura 2000 și Raportul de verificare nr. x/14.12.2012 DGP - AMPOP privind stabilirea naturii sistemice a constatărilor referitoare la modul de acordare a compensațiilor în cadrul proiectului Sit Natura 2000 demonstrează că reverificarea și emiterea proceselor-verbale aferente trebuiau efectuate în termen de maxim 90 de zile începând, cel mai târziu, de la data de 14.12.2012. Or, in cazul societății, aceste activități au fost întreprinse în perioada 15.02.2016-25.05.2016, cu mult după împlinirea termenului stabilit de art. 25 din O.U.G. nr. 66/2011, fiind astfel lovite de sancțiunea prescripției.

3.2.3. Atât decizia cât și procesul-verbal contestate în cauză sunt pur formale.

3.2.4. Compensațiile, conform Ghidului solicitantului, s-au acordat pentru o perioadă de maxim 2 ani - aferente pierderilor la nivelul anilor 2008 și 2009 - și nu pentru un singur an, cum în mod eronat a reținut instanța de fond.

3.2.5. Atât decizia cât și procesul-verbal deduse judecății nu sunt motivate în fapt și în drept, deoarece nu cuprind niciun temei legal din care să rezulte obligația încălcată de către societate. În plus de aceasta, în procesul-verbal nu se indică în ce constă culpa societății. Formula de calcul a fost stabilită de către Autoritatea de Management prin Ghidul solicitantului și a fost explicată de aceasta prin adrese oficiale.

3.2.6. Prima instanță nu a ținut seama de faptul că societatea nu avea posibilitatea să depisteze eroarea sistemică în mod rezonabil, aceasta fiind produsă după 4-5 ani de la data acordării finanțării.

De asemenea, autoritatea contractantă nu a fost în eroare atunci când a acordat societății compensația cerută câtă vreme ea este cea care a stabilit modul de calcul și a verificat la acel moment suma cuvenită în modalitatea în care a procedat pentru toți ceilalți 25 de beneficiari.

3.2.7. Specificul conceptului de "neregulă sistemică" constă în aplicarea sancțiunilor financiare și recuperarea sumelor care fac obiectul unei astfel de nereguli doar în relația dintre stat și autoritatea publică.

3.2.8. În mod greșit, prima instanță a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru a dispune suspendarea efectelor procesului-verbal contestat în cauză.

Astfel, indisponibilizarea sumelor de bani existente în conturile societății face imposibilă continuarea activității acesteia și determină disponibilizarea salariaților.

3.3. În cel de-al treilea la motiv de recurs, încadrabil în drept în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a precizat faptul că sentința atacată nu este suficient motivată.

4.1. Intimatul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pentru argumentele prezentate la dosar.

4.2. Recurenta a depus note scrise în care a reluat prezentarea argumentelor expuse și în cadrul memoriului de recurs.

5.1. Referitor la excepția nulității recursului formulat de recurenta-reclamantă A. S.R.L.

Intimatul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a invocat excepția nulității recursului promovat de reclamantă, întrucât în cuprinsul memoriului de recurs nu este indicat niciunul dintre motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, arătate la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Conform dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Analizând conținutul recursului depus de reclamantă, Înalta Curte apreciază că acesta cuprinde critici de nelegalitate ce pot fi subsumate motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Ca atare, excepția analizată va fi respinsă.

5.2. Considerații generale

Așa cum s-a precizat la pct. 1 al prezentei decizii, recurenta A. S.R.L. a supus controlului instanței specializate, pe calea prevăzută în art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011:

- Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/10.06.2016 prin care Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția Generală Control Antifraudă și Inspecții a stabilit în sarcina beneficiarului A. S.R.L. un debit în valoare de 800.000 RON, reprezentând cheltuieli neeligibile ca urmare a aprobării Cererii de finanțare depuse de parte;

- Deciziei nr. 6/05.08.2016 prin care Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a respins contestația administrativă formulată de beneficiarul finanțării împotriva titlului de creanță anterior arătat.

Prima instanță a respins acțiunea reclamantei, soluție care este împărtășită de instanța de control judiciar.

5.3. Examinând hotărârea recurată din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ("când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității"), Înalta Curte constată că acesta nu este fondat.

Motivul de casare în discuție are în vedere neregularități procedurale, precum și nerespectarea unor principii fundamentale care guvernează desfășurarea procesului, în speță, principiul dreptului la apărare și principiul dreptului la un proces echitabil.

Recurenta invocă încălcarea celor două principii anterior nominalizate în condițiile în care instanța de fond a respins în mod nelegal cererea sa referitoare la încuviințarea probei cu înscrisurile aflate în posesia intimatei care au stat la baza emiterii actelor administrative contestate și nu au fost depuse la dosarul cauzei.

Înalta Curte constată că recurenta a solicitat în fața instanței de fond administrarea în cauză a probei cu înscrisuri suplimentare, fiind vorba despre raportul vizitei pe teren și toate actele de la primele 6 poziții indicate la punctul 11 al paginii 19 din procesul-verbal nr. x/10.06.2016.

Prima instanță a respins proba solicitată ca nefiind utilă soluționării cauzei.

Instanța de control judiciar apreciază că soluția primei instanțe este corectă, în condițiile în care recurenta a solicitat obligarea părții adverse la prezentarea unor înscrisuri care au fundamentat emiterea ordinului de finanțare nerambursabilă nr. 82/22.02.2011 (ex: raportul vizitei pe teren), ordin care nu este contestat în speța de față. Celelalte acte menționate la primele 6 poziții indicate la punctul 11 al paginii 19 din procesul-verbal nr. x/10.06.2016 provin de la aceasta.

5.4. Reevaluând materialul probator administrat în cauză prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, pentru a răspunde la criticile de nelegalitate subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de control judiciar reține următoarele:

5.4.1. Critica recurentei referitoare la prescrierea dreptului de aplicare a sancțiunii este nefondată.

Conform art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, dreptul de a stabili creanța bugetară se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie anului următor datei de închidere a programului.

De asemenea, prevederile art. 3 alin. (3) din Regulamentul CE Euratom nr. 2988/1995 (în vigoare la momentul emiterii ordinului de finanțare) conferă statelor membre facultatea de a aplica un termen de prescripție mai lung.

Sprijinul financiar nerambursabil acordat societății recurente a fost finanțat din POP 2007-2013.

Procesul-verbal contestat în cauză a fost emis cu respectarea dispozițiilor art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011.

5.4.2. Critica recurentei referitoare la sancțiunea decăderii din dreptul de a emite procesul-verbal contestat este nefondată.

Potrivit art. 25 din O.U.G. nr. 66/2011:

"(1) În situația în care structurile de control prevăzute la art. 20 constată nereguli de sistem sau deficiențe ale sistemelor de management și control potențial generatoare de nereguli cu caracter sistemic care au implicații de ordin financiar, acestea au obligația întocmirii de procese-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, individualizate la nivel de beneficiar și operațiune, după reverificarea fiecărui caz dintre cele care este posibil să fi fost afectate de această neregulă, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 21.

(2) Termenul maxim de efectuare a activităților prevăzute la alin. (1) este de 90 de zile de la data finalizării activității de organizare a reverificării.

(3) În cazuri justificate, termenul de finalizare a activității de reverificare prevăzut la alin. (2) poate fi prelungit în mod corespunzător, dar nu mai mult de 90 de zile."

Sancțiunea invocată de recurentă nu poate interveni în condițiile în care prin textul legal anterior citat a fost instituit un termen de recomandare.

5.4.3. Critica recurentei prezentată la pct. 3.2.3 este nefondată.

În baza Ordinului de finanțare nerambursabilă din POP nr. x/14.02.2011, recurenta A. S.R.L. a beneficiat de o compensație în sumă de 1.600.000 RON pentru Proiectul "Acvacultură durabilă în situl Natura 2000 -ROSPA0105-Mostiștei."

În temeiul Memoriului Justificativ și Raportului tehnic de evaluare a pierderilor, s-a stabilit că pierderile de producție suferite în perioada 2008-2009 au fost de peste 35%, cuantumul acordat fiind de 1000 RON/ha pentru o suprafață de luciu de apă de 800 ha.

Prin decizia autorității de management menționată mai sus, prima s-a calculat prin însumarea primei aferente pentru anul 2008 în cuantum de 800.000 RON (800*1000lei/ha) cu prima aferentă anului 2009 de 800.000 RON (800 ha*1000lei/ha), în condițiile în care modul de calcul al primei, stabilit prin Decizia Comitetului de Monitorizare nr. 16/2.03.2010 nu prevede că valoarea primei este aferentă fiecărui an de pierdere în parte. Pe cale de consecință, suma de 800.000 RON din cererea de plată nr. x/28.02.2010 a fost plătită necuvenit beneficiarului, fiind inclusă în Declarația lunară de cheltuieli nr. 13/12.04.2011 și transmisă Comisiei cu aplicația nr. 3/06.07.2011.

În cuprinsul Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/10.06.2016 este norminalizată adresa nr. x/16.10.2012 emisă de Curtea de Conturi a României - Autoritatea de Audit, înregistrată la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale cu nr. 242414/18.10.2012. Această adresă a fost emisă în urma verificărilor suplimentare efectuate la solicitarea Comisiei Europene prin scrisorile Ares (2012)579580/11(05/12) și Ares (2012)959619/09/08/2012 privind stabilirea naturii sistemice a constatărilor referitoare la modul de acordare a compensațiilor pentru pierderile de producție înregistrate de unitățile de acvacultură - sit Natura 2000. Direcției Generale Pescuit - Autoritate de Management pentru POP i-a fost transmisă situația centralizatoare a tuturor dosarelor analizate în cadrul misiunii de audit, iar, la pct. 18 din anexă la situația centralizatoare, este stabilită suma de 800.000 RON ca fiind neeligibilă pentru A. S.R.L., adică 1/2 din compensația aferentă pierderilor de producție pentru perioada 2008-2009.

De asemenea, în titlul de creanță contestat în cauză se precizează faptul că Autoritatea de Audit a Curții de Conturi a României a recomandat Autorității de Management să ia măsurile necesare pentru clarificarea aspectelor semnalate în ceea ce privește modul de acordare a compensațiilor.

În plus de aceasta, în cuprinsul Procesului-verbal analizat se face referire și la Nota de control nr. x/18.09.2014 emisă de DGCAI și aprobată de Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin care a fost confirmat caracterul sistemic al neregulii și s-a stabilit necesitatea individualizării plăților acordate în mod necuvenit beneficiarilor sit Natura 2000, în raport cu prevederile art. 25 din O.U.G. nr. 66/2011.

Ulterior aprobării Notei de control nr. x/18.09.2014, a fost emisă Scrisoarea de misiune nr. 305739/12.02.2016 în vederea efectuării verificărilor și individualizării creanței bugetare la nivel de beneficiar, precum și Nota nr. x/09.05.2016 privind prelungirea termenului aferent verificărilor demarate de echipa de control.

În urma verificărilor efectuate s-a reținut faptul că: "se confirmă constatarea Autorității de Audit din cadrul Curții de Conturi a României, din adresa nr. x/20.11.2012 referitoare la acordarea în exces a cuantumului compensației prin aplicarea în mod eronat a formulei de calcul aprobată în Comitetul de Monitorizare pentru POP."

Așadar, în mod discutabil controlul efectuat și finalizat prin emiterea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/10.06.2016 nu a fost efectuat "pur formal", după cum susține recurenta, ci a presupus verificarea și analizarea documentelor aferente cererii de finanțare depuse de parte pentru solicitarea primei pentru compensarea pierderilor de venituri înregistrate în cadrul fermei piscicole.

5.4.4. Criticile recurentei prezentate la pct. 3.2.4 - 3.2.7 sunt nefondate.

Modul de acordare a compensației, metoda de calcul și nivelul primelor acordate în baza Programului Operațional pentru Pescuit, privind pierderile de venituri, au fost stabilite prin Decizia nr. 5/29.05.2008 a Comitetului de Monitorizare a Programului Operațional pentru Pescuit 2007 - 2013. Astfel, potrivit Deciziei, "Prima din cadrul acestei măsuri va reprezenta o singură compensație și va fi alocată conform condițiilor prevăzute în art. 30 din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006" și va fi acordată pentru maximum 2 ani ulterior datei deciziei privind zonele protejate în concordanță cu Natura 2000. Ulterior, aceste aspecte au fost preluate și în Decizia nr. 16/02.03.2010 a Comitetului de Monitorizare a Programului Operațional pentru Pescuit 2007 - 2013.

În privința recurentei, plata compensației pentru anii 2008 și 2009, în valoare totală de 1.600.000 RON, aferentă Ordinului de finanțare nerambursabilă din POP nr. x/14.02.2011, s-a realizat în baza cererii de plată nr. x/28.02.2011 și a Raportului vizitei pe teren nr. x/09.03.2011. Plata s-a realizat prin OP nr. x/22.03.2011 întocmit pentru suma de 400.000 RON și OP nr. x/23.03.2011 întocmit pentru suma de 1.200.000 RON.

Calculul sumei ce a stat la baza efectuării plății a fost făcut pentru perioada 2008 - 2009, pentru suprafața totală de luciu de apă de 800 ha aferentă celor două amenajări piscicole și înmulțită cu 2 pentru cei doi ani pentru care a fost aplicat proiectul.

În concluzie, deși pentru anii 2008 și 2009, în mod corect, trebuia plătită o singura primă pentru pierderile de producție, pe baza Ghidului Solicitantului au fost plătite pentru fiecare an sumele prevăzute în art. 30 alin. (5) din Regulament, așadar două prime.

Instanța de control judiciar nu poate primi critica recurentei referitoare la imposibilitatea recuperării creanței.

În concret, recurenta susține faptul că raportat la modul de calcul al compensației, nu se poate reține în sarcina sa comiterea unei abateri care să justifice măsura obligării acesteia la restituirea sumei de 800.000 RON, reprezentând 50% din compensația acordată.

După așa cum s-a arătat de către părțile litigante, în discuție este o eroare sistemică a autorității publice, însă compensația acordată nejustificat, ca urmare a calculării greșite a primei, trebuie recuperată.

Relevante în acest sens sunt și prevederile art. 10 "Nereguli, sume necuvenite și restituirea finanțării" din Anexa I la Ordinul de finanțare nerambursabilă din POP nr. x/22.02.2011 pentru Proiectul "Acvacultură durabilă în situl Natura 2000 -ROSPA0105-Mostiștei" în care se precizează faptul că: "orice plată excedentară constituie plată necuvenită, iar beneficiarul are obligația de a restitui sumele necuvenite."

Ca atare, afirmația recurentei cu privire la faptul că în cuprinsul actului de impunere "nu se indică în ce constă culpa societății" nu este justificată, în condițiile în care solicitarea pentru finanțare a fost realizată de către beneficiar prin cererea de finanțare.

În ceea ce privește posibilitatea recuperării sumei aflate în discuție, sunt semnificative considerentele expuse în paragraful 27 din Decizia Curții Constituționale nr. 683/23.11.2016 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind unele măsuri referitoare la plățile beneficiarilor Sit Natura 2000 în care se arată faptul că este vorba despre "o creanță bugetară rezultată dintr-o neregulă, ea nepierzându-și individualitatea prin faptul că a fost preluată la bugetul de stat, definindu-se, în continuare, ca sumă de recuperat ca urmare a constatării unei nereguli în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora (…). Dacă legiuitorul ar fi dorit să se îndepărteze de la această viziune cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 66/2011, ar fi trebuit să reglementeze o derogare de la conținutul normativ al acestuia în raport cu creanțele vizate de legea criticată, aspect pe care nu l-a realizat; în aceste condiții, creanțele pe care legiuitorul a decis să nu le mai recupereze în temeiul legii criticate sunt, în realitate, tot creanțe bugetare rezultate dintr-o neregulă."

Importante sunt și dispozițiile art. 96 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 în care se precizează în mod expres faptul că "Statul membru efectuează corecțiile necesare în raport cu neregulile individuale sau sistemice detectate în operațiuni sau în programul operațional. Corecțiile efectuate de către statul membru constau în anularea întregii contribuții publice la Programul Operațional sau a unei părți a acesteia. Statul membru ia în considerare natura și gravitatea neregulilor, precum și pierderea financiară înregistrată de FEP."

În plus de aceasta, în legislația internă, art. 25 din O.U.G. nr. 66/2011 reglementează procedura de urmat în cazul existenței unei nereguli sistemice.

Așadar, în aplicarea dispozițiilor normative anterior citate, în mod corect și pe deplin justificat s-a procedat la emiterea procesului-verbal contestat în prezenta cauză.

În altă ordine de idei, Înalta Curte apreciază că este lipsită de substanță critica recurentei referitoare la nemotivarea actelor administrative deduse judecății.

Decizia nr. 6/05.08.2016 ilustrează soluția adoptată de Comisia de soluționare a contestației administrative și reflectă analiza tuturor motivelor de nelegalitate ale procesului-verbal atacat în procedura administrativă de către beneficiarul măsurii de finanțare.

În ceea ce privește Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/10.06.2016 este de observat faptul că la pct. 5 "prezentarea aspectelor verificate" din cadrul acestuia au fost evocate constatările echipei de control, precum și actele normative ce nu au fost respectate de către beneficiarul finanțării. În plus de aceasta, la pct. 7 "temeiul de drept" au fost nominalizate dispozițiile legale și regulamentare pe care se fundamentează soluția de recuperare parțială a sumei acordate cu titlu de sprijin.

În fine, instanța de control judiciar nu poate reține încălcarea principiului securității raporturilor juridice și încrederii legitime, după cum susține societatea recurentă, deoarece sumele stabilite prin titlul de creanță analizat în cauză reprezintă fonduri cu regim juridic special care, după cum s-a arătat anterior, au fost plătite necuvenit acesteia, din bugetul comunitar și bugetul național, reprezentând prejudiciu cert adus acestor două bugete. Este de menționat faptul că suma stabilită prin procesul-verbal contestat nu provine din patrimoniul societății, ci din fonduri europene, aceasta fiind plătită recurentei în urma depunerii cererii de finanțare. În atare situație, recuperarea prejudiciului este obligatorie pentru a se asigura desfășurarea adecvată a Programului Operațional Pescuit prin Fondul European pentru Pescuit.

5.4.5. Critica recurentei prezentată la pct. 3.2.8 este nefondată.

Contrar celor menționate de către recurentă în cadrul acestei critici de nelegalitate, concluzia primei instanțe în sensul că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru a dispune suspendarea efectelor procesului-verbal contestat în cauză este corectă.

Condiția cazului bine justificat nu este îndeplinită în contextul în care toate criticile de nelegalitate prezentate de recurentă cu privire la procesul-verbal aflat în discuție au fost apreciate ca fiind neîntemeiate.

Condiția pagubei iminente nu este îndeplinită, deoarece, după cum s-a precizat anterior, din totalul sumei de 1.600.000 RON au fost acoperite pierderile reale înregistrate de beneficiar, în cuantum de 800.000 RON, iar diferența de 800.000 RON reprezentând fonduri plătite în mod excedentar părții, au fost rulate și au generat profit acesteia. Prin urmare, nu se poate reține faptul că obligația de restituire a sumei primite necuvenit ar putea prejudicia bugetul societății recurente.

Împrejurarea că recurenta are o serie de cheltuieli ocazionate de plata facturilor către furnizorii de utilități și de plata salariilor nu prezintă relevanță pe subiectul analizat, deoarece aceste plăți nu se efectuează din fonduri europene.

5.4.6. În consecință, instanța de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

5.5. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă în legătură cu nelegalitatea actului administrativ contestat în cauză, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Prin urmare, instanța de control judiciar considera că acest motiv de casare nu este fondat.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului, precum și recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2001 din 30 mai 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2 iulie 2020.