ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3814/2020

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 03.10.2016, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta societatea A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, anularea Deciziei nr. 306694/01.04.2016 și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a crențelor bugetare nr. x/27.01.2016 emise de pârât, prin care s-a stabilit obligația societății de restituire a sumei de 400.000 RON, reprezentând suma plătită necuvenit aferentă Cererii de plată nr. x/21.03.2011, și obligarea pârâtului la repararea pagubei cauzate prin restituirea sumei de 400.000 RON achitate prin Ordinul de plată nr. x/20.04.2016, sumă care face obiectul Procesuli-verbal nr. x/27.01.2016.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 1188 din 4 aprilie 2017, Curtea de Apel București a respins acțiunea ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta societatea A. S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe art. 486 și urm. C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

După ce a prezentat situația de fapt, recurenta-reclamantă a apreciat că sentința de fond este rezultatul aplicării greșite a normelor de drept material, fiind încălcate dispozițiile art. 2 lit. a) din O.G. nr. 79/2003 și ale art. 5 pct. 3 din Regulamentul UE nr. 65/2011 și ale art. 70 alin. (2) și ale art. 3 din Regulamentul CE nr. 1198/27.07.2006 și a Deciziei nr. 66/2015 a Curții Constituționale.

Astfel, instanța a reținut definiția neregulii în temeiul art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, în ciuda faptului că în speța sunt aplicabile prevederile art. 2 lit. a) din O.G. nr. 79/2003 având în vedere prevederile Deciziei nr. 66/26.02.2015 a Curții Constituționale. A interpretat greșit Regulamentul CE nr. 1198/2006 și Regulamentul CE nr. 2988/95 considerând că aceste acte vin în contradicție cu Decizia nr. 66/2016 a Curții Constituționale referitoare la calificarea neregulii în temeiul actului normativ în vigoare la data săvârșirii neregulii. Nu a înțeles fondul problemei, respectiv care este actul normativ potrivit căruia este interpretată și calificată o faptă ca reprezentând neregula, apreciind eronat că problema manierei în care este definită și calificată neregula nu prezintă relevanță

Societatea nu a săvârșit nicio neregulă, prin raportare la Ghidul solicitantului și la dispozițiile art. 3 din Regulamentul CE nr. 1198/2006, motiv pentru care nu poate fi vorba despre un prejudiciu creat, neexistând cadrul legal de aplicabilitate a creanțelor bugetare, care potrivit dispozițiilor O.G. nr. 79/2003, pot să intervină doar în situația utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare și a sumelor de cofinanțare aferente.

Modul de acordare a compensației, metoda de calcul și nivelul primelor acordate în baza Programului Operațional pentru Pescuit erau stabilite și prin Ghidul solicitantului pentru Măsura 2.2.-Măsuri de acva-mediu, aplicabil de la data de 23.04.2010, care a produs confuzii, atât pentru societate, ca și beneficiar al măsurilor, cât și pentru finanțator, statuând că se acordă compensațiile pentru maxim 2 ani de la data deciziei de instituire a Zonei Natura 2000 și numai pentru unitățile de acvacultură existente înainte de această decizie.

Neregula a fost săvârșită chiar de către autoritatea contractantă care a aplicat greșit dispozițiile legale, având în vedere că la momentul acordării compensațiilor au fost toate calculate în această modalitate, existând 26 de beneficiari în aceeași situație.

Niciunul dintre textele normative reținute de instanța de fond nu exclude prevederile art. 5 pct. 3 din Regulamentul UE nr. 65/2011 și ale art. 70 alin. (2) din Regulamentul CE nr. 1198/2006, aplicabile cauzei.

A susținut recurenta-reclamantă că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 30 din Regulamentul CE nr. 1198/2006 și dispozițiile Ghidului solicitantului Măsura 2.2-Măsuri de acva-mediu, calculul și plata compensației pentru 2 ani fiind efectuată ca urmare a unei erori a autorității competente, eroare care nu a putut fi depistată de beneficiar în mod rezonabil. Prin Procesul-verbal de constatare nr. x/27.01.2016, MADR a recunoscut și a explicat detaliat că se confirmă constatarea Autorității de Audit din cadrul Curții de Conturi a României, referitoare la acordarea în exces a cuantumului compensației prin aplicarea în mod eronat a formulei de calcul aprobate în Comitetul de Monitorizare pentru POP.

De asemenea, ca urmare a adreselor formulate și înregistrate la DGP-AMPOP cu nr. x/11.06.2010 și nr. x/16.06.2010, Direcția Generală Pescuit a recunoscut obligativitatea acordării compensației pentru maxim 2 ani, pentru fiecare an în parte în care au fost înregistrate pierderi. Așadar, MADR, în calitate de organ emitent al Procesului-verbal nr. x/27.01.2016, nu se poate prevala de propria culă pentru a obține protecția unui drept, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 5 pct. 3 din Regulamentul UE nr. 65/2011, potrivit cărora "obligația de rambursare nu se aplică în cazul în care plata a fost efectuată ca urmare a unei erori a autorității copmetente sau a unei alte autorități și atunci când eroarea nu ar fi putut fi depistată de beneficiar în mod rezonabil".

Instanța de fond nu a respectat dispozițiile art. 21 alin. (21) din O.U.G. nr. 66/2011, referitoare la condițiile de formă impuse procesului-verbal contestat. Astfel, MADR a omis a indica temeiul de drept aplicabil din O.G. nr. 79/2003 în baza căruia se emite procesul-verbal contestat. Simpla enumerare în procesul-verbal al unor acte normative aplicabile în domeniul fondurilor europene, fără a indica în concret textul legal încălcat, determină nerespectarea art. 21 alin. (21) din O.G. nr. 66/2011.

A mai susținut recurenta-reclamantă că instanța de fond a interpretat greșit art. 1341 C. civ. referitor la plata nedatorată, potrivit căruia cel care plătește fără a datora are dreptul la restituire.

În cauză, titlurile care au stat la baza finanțării integrale a sumei de 800.000 RON sunt încă în vigoare, pentru că nu au fost desființate și sunt reprezentate de Cererea de finanțare formulată, de Ordinul de finanțare nerambursabilă nr. 86/07.03.2011 și de Cererea de plată nr. x/21.03.2011. Aceste acte sunt titluri valabil emise, neanulate de instanța de judecată, având putere de lege între părți.

Instanța a interpretat greșit dispozițiile art. 21 alin. (23) și alin. (24) din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit cărora termenul de efectuare a verificării și de emitere a proceselor-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare este de 90 de zile de la data finalizării activității de organizare, termen de decădere care nu a fost respectat în cauză.

A mai apreciat recurenta că instanța a interpretat greșit prevederile legale în materia prescripției extinctive, art. 3 din Decretul nr. 167/1958, având în vedere că dreptul material la acțiune al MADR a început să curgă la data formulării cererii de finanțare, în anul 2010, cel mai târziu la data aprobării de către MADR a modalității de calcul a compensației acordate prin Ordinul nr. 85/22.02.2011. Astfel, dreptul material la acțiune al MADR s-a prescris cel mai târziu la data de 21.02.2014.

De asemenea, decizia de impunere privind obligarea sa la plata sumei de 800.000 RON nu a fost emisă în termenul legal de 5 ani aplicabil creanțelor bugetare.

În continuarea susținerilor sale, recurenta a mai apreciat că instanța de fond a interpetat greșit condițiile stipulate de C. civ. la angajarea răspunderii civile delictuale și dispozițiile legale incidente, emiterea procesului-verbal de constatare a neregulilor fiind abuzivă.

Or, nu există o faptă ilicită, nu există un prejudiciu, nu există un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și nu există vinovăția societății.

În cauză sunt incidente dispozițiile art. 722 alin. (1) și ale art. 723 C. proc. civ., care reglementează dreptul la întoarcerea executării și modalitatea de restabilire a situației anterioare ca urmare a anulării titlului executoriu.

Astfel, având în vedere că a achitat suma de 400.000 RON, conform Ordinului de plată nr. x/20.04.2016, sumă care face obiectul Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/27.01.2016, singura modalitate de reparare a pagubei ce i-a fost cauzată și de restabilire a situației anterioare, ca urmare a anulării acestui proces-verbal, o reprezintă restituirea de către pârât a sumei de 400.000 RON achitate fără temei și încasată de pârât fără drept.

1.4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a solicitat în principal anularea recursului, justificat de împrejurarea că motivele de critică nu se circumscriu motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că hotărârea instanței de fond este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

La termenul de judecată din 9 iulie 2020, intimatul-pârât a solicitat a se lua act de faptul că nu mai susține excepția nulității recursului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

2.1. Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, se constată, în opinia majoritară, că recursul reclamantei societatea A. S.R.L. este fondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Reclamanta a supus controlului de legalitate al instanței de fond Decizia nr. 306694/01.04.2016 privind soluționarea contestației emisă de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/27.01.2016 având același emitent, prin care s-a stabilit o creanță bugetară de 400.000 RON.

Pentru a emite aceast titlu de creanță și a dispune măsura recuperării finanțării acordate prin Ordinul nr. 86/07.03.2011, intimatul-pârât a constatat că reclamanta a beneficiat în mod excedentar de plata compensației pentru pierderile de producție în valoare de 400.000,00 RON pentru perioada 2008-2009, întrucât prin depunerea a două cereri de finanțare pentru compensarea pierderilor de producție calculate pentru suprafața totală de luciu apă de 400 ha, la o compensație de 1.000 RON/ha pentru anii 2008 și 2009 și nu calcularea unei singure compensații pentru o perioadă de maxim 2 ani așa cum era normal, au fost încălcate prevederile art. 30 al Regulamentului (CE) nr. 1198/2006 al Consiliului privind Fondul European pentru Pescuit care la alin. (5), lit. c) prevede faptul că "Este alocată o indemnizație excepțională: ... pentru maximum doi ani de la data deciziei de instituire a zonei Natura 2000 și numai pentru unitățile de acvacultură existente înainte de această decizie", precum și ale Deciziei Comitetului de Monitorizare nr. 16/2010, document ce a stat la întocmirea Ghidului Solicitantului în baza căruia beneficiarul a solicitat compensația și care stabilește faptul că se acordă "Compensații pentru maximum 2 ani ulteriori datei deciziei privind zonele protejate în concordanță cu Natura 2000, numai pentru unitățile de acvacultură care desfășurau activități de acvacultură anterior deciziei", iar valoarea compensației urmând a fi calculată "în funcție de pierderea medie de producție prin metode de producție extensive sau semi intensive și a speciilor de pește sau a organismelor acvatice, RON/ha"

Soluția primei instanțe, de respingere a acțiunii reclamantei, cu consecința menținerii ca legale a actelor administrative contestate, este nelegală, reflectând interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 30 alin. (5) lit. c) din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006.

Constatarea unor deficiențe sistemice în administrarea internă a fondurilor alocate național din Fondul European de Pescuit prin Raportul de audit DG MARE din cadrul Comisiei Europene cu nr. Ares (2012) 959619/09.08.2012 și prin Raportul de Audit 2013 nr. 50182/AP/08.02.2012 emis de Autoritatea de Audit a Curții de Conturi a României nu translatează automat responsabilitatea acestor deficiențe în sarcina beneficiarilor finali, cu consecința recuperării sumelor acordate cu titlu de fonduri nerambursabile, fără stabilirea în concret pentru fiecare beneficiar a responsabilității proprii.

Așa cum rezultă din economia art. 25 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 obligația de emitere a procesului-verbal este condiționată de reverificarea fiecărui caz dintre cele care este posibil să fi fost afectate de această neregulă și stabilirea în concret a responsabilității fiecărui beneficiar.

În această notă, nu era suficientă pentru angajarea răspunderii reclamantei, constatarea unor deficiențe sistemice, care ar reprezenta realizarea defectuoasă a verificărilor de management asupra proiectelor, din cadrul sistemului propriu de management al autorității pârâte, fiind necesar ca în analiza instanței de fond să se regăsească considerente specifice care să fundamenteze angajarea răspunderii reclamantei.

Suplinind conduita procesuală a instanței de fond, Înalta Curte constată că prin art. 30 din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 al Consiliului din 27 iulie 2006 privind Fondul European pentru Pescuit, act normativ unional cu efecte directe în plan național, s-a reglementat posibilitatea acordării de sprijin prin acordarea de indemnizații pentru utilizarea unor metode de producție în acvacultură care să ajute la protejarea și ameliorarea mediului și la conservarea naturii, respectiv pentru a promova conform art. 30 alin. (2) lit. d) acvacultura durabilă compatibilă cu constrângerile specifice de mediu rezultând din desemnarea zonelor Natura 2000, în conformitate cu Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică.

Potrivit art. 30 alin. (5) lit. c) din regulament este alocată o indemnizație excepțională pentru maximum doi ani de la data deciziei de instituire a zonei Natura 2000 și numai pentru unitățile de acvacultură existente înainte de această decizie, calculată de statele membre conform alin. (4) în baza unuia sau a mai multora dintre următoarele criterii: pierderea de venit suportată, costul suplimentar care poate rezulta din aplicarea metodelor privind mediul acvatic, necesitatea de a oferi sprijin financiar pentru desfășurarea proiectului și dezavantajele specifice sau costurile de investiții pentru unitățile situate în interiorul sau în apropierea zonelor Natura 2000.

Prin urmare, beneficiarii pot beneficia de o indemnizație excepțională pentru maximum doi ani, prin raportare la pierderea de venit suportată, criteriu avut în vedere și de autoritatea de mangement atunci când a instrumentat cererile reclamantei. Această indemnizație, așa cum s-a reținut prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 683/2016, are natura juridică a unei despăgubiri și a vizat pierderile înregistrate pe anii 2008 și 2009.

Este necontestat în cauză că reclamanta îndeplinea condițiile legale pentru acordarea acestei indemnizații și că cele două sume anuale acordate au vizat anii 2008 și 2009 fiecare, aspect care rezultă cu evidență din actele de control ale autorității de management și din Ordinul de finanțare nerambursabilă nr. 86/07.03.2011 prin care a fost aprobată cererea de finanțare nr. x.

La determinarea sumei alocate fiecărui an s-au avut în vedere pierderile de producție superioare procentului de 35% pentru fiecare an, precum și suprafața de 400 ha luciu de apă, pentru care reclamanta era îndreptățită la 1000 RON/ha, astfel că la un simplu calcul rezultă că suma cuvenită pentru fiecare an era de 400.000 RON, cum s-a procedat în cauză.

De altfel, așa cum rezultă cu evidență din procesul-verbal atacat neregula imputată reclamantei a constat în aceea că a solicitat, iar autoritatea de management pârâtă i-a acordat, prime pentru compensarea pierderilor de producție înregistrate în cadrul Amenajării piscicole 6 martie 2, sit Natura 2000 ROSPA0031, în valoare totală de 800.000 RON, valoare calculată pentru o suprafață totală de luciu apă de 400 ha, la o compensație de 1.000 RON/ha, pentru fiecare an în parte (2008 și 2009), și nu calcularea unei singure compensații pentru o perioadă de maxim 2 ani, nerespectând astfel prevederile legislației comunitare și naționale și anume art. 30 al Regulamentului (CE) nr. 1198/2006 al Consiliului privind Fondul European pentru Pescuit precum și ale Deciziei Comitetului de Monitorizare nr. 16/2010, document ce a stat la întocmirea Ghidului Solicitantului în baza căruia beneficiarul a solicitat compensația.

Prin urmare, nu cuantumul indemnizației este considerat ca fiind excedentar față de cerințele legii, ci modalitatea de acordare, legiutorul unional în viziunea autorității de management prevăzând o unică indemnizație pentru maximul doi ani, iar nu două indemnizații pentru fiecare an în parte, punct de vedere îmbrățișat de instanța de fond.

Dispozițiile art. 30 alin. (5) lit. c) din regulament nu instituie condiții de ordin formal pentru acordarea acestei indemnizații, ci numai de ordin material, prevăzând că este alocată beneficiarilor o indemnizație excepțională pentru maximum doi ani, fără a se înțelege că are în vedere o plată unică a acesteia.

Sintagma "o indemnizație excepțională" are în vedere situația acordării despăgubirilor din Fondul European pentru Pescuit o singură dată în aplicarea acestui program de asistență financiară, fără să excludă posibilitatea ca alocarea ei în concret să fie făcută prin mai multe plăți, care prin adiționarea lor să aibă ca rezultat nivelul maxim prevăzut de legiutor. În concordanță cu această interpretare a fost conduita reclamantei, precum și a autorității de managment, atât la momentul procesării și validării cererilor de finanțare, precum și cu ocazia activităților de control ulterioare.

Decizia nr. 16/02.03.2010 a Comitetului de Monitorizare a Programului Operațional pentru Pescuit 2007 - 2013 invocată prin actele administrative contestate în cauză, contrar aprecierilor instanței de fond nu constituie un act administrativ cu caracter normativ, care să instituie reguli de conduită pentru subiecții adresanți, pentru a căror nerespectare să poată fi angajată răspunderea juridică, pentru simplul motiv că nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, dincolo de neîndeplinirea celorlalte trăsături care-l diferențiază de un act administrativ cu caracter individual, respectiv acelea de a institui reguli generale cu aplicabilitate repetată și a produce efecte erga omnes.

În acest sens, Curtea Constituțională prin Decizia nr. 429/2019 pronunțată în examinarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 din Legea nr. 24/2000, a reținut că "în concordanță cu dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție, în componenta referitoare la exigențele de calitate a legii, acestea instituie regula publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a actelor normative enumerate expres de lege și stabilesc limitativ excepții de la această regulă. Publicarea actelor normative reprezintă așadar o condiție de validitate a actelor normative, având ca efect intrarea acestora în vigoare.

În jurisprudența sa, Curtea a constatat că prin reglementarea normelor de tehnică legislativă au fost impuse o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, a căror respectare este necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea și coordonarea legislației, precum și conținutul și forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ. Astfel, respectarea acestor norme concură la asigurarea unei legislații care respectă principiul securității raporturilor juridice, având claritatea și previzibilitatea necesară."

Întrucât, în privința Deciziei nr. 16/02.03.2010 a Comitetului de Monitorizare a Programului Operațional pentru Pescuit 2007 - 2013 nu a fost îndeplinită obligația publicării în Monitorul Oficial, autoritatea de management și cu atât mai puțin instanța de fond nu-i putea valoriza efectele și a dispune sancționarea reclamantei pentru neconformarea acesteia unor pretinse norme de conduită care nu-i fuseseră aduse la cunoștință.

Pe de altă parte, este de observat că această decizie contravine dispozițiilor art. 30 alin. (5) lit. c) din regulament, instituind condiții mai restrictive pentru beneficiul indemnizației analizate. Astfel la o simplă analiză a formulei de calcul prin care poate fi determinată indemnizația rezultă că un beneficiar al acesteia, în interpretarea Comisiei de monitorizare (P=V x S. Unde: P - valoarea primei în RON; V - valoarea stabilită conform tabelului 3, în funcție de pierderea medie de producție, prin metode extensive, sau semiintensive și a speciilor de pește sau organismelor acvatice, RON/ha; S - suprafața pentru care s-a făcut cererea, ha) poate obține o despăgubire numai pentru maximum un an, întrucât poate declara doar suprafața pe care a obținut pierderea, deși dacă s-ar fi avut în vedere dezdăunarea beneficiarilor pentru maximum 2 ani, conform dispozițiilor unionale, în situația perpetuării situației pierderilor pe această perioadă, cum e cazul reclamantei, valoarea primei sau suprafața declarată trebuia înmulțită cu 2.

Nu în ultimul rând, instanța de control judiciar apreciază că în cauză nu putea fi reținută existența unei nereguli în sarcina reclamantei.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 prin neregulă se înțelege "orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit".

Un element esențial al existenței unei nereguli și a angajării răspunderii administrative în această materie este existența unui prejudiciu cert și efectiv sau a unui prejudiciu potențial.

Caracteristicile speciale ale acestui gen de răspundere juridică care presupune verificarea utilizării în condiții de legalitate, regularitate și conformitate a fondurilor unionale și publice naționale, nu exonerează autoritatea de management de la sarcina probei îndeplinirii tuturor condițiilor de antrenare a acestei forme de răspundere.

În ce privește prejudiciul, în cazul în care se reclamă existența unui prejudiciu cert și efectiv, autoritatea de management este obligată a dovedi atât existența cât și întinderea sa. La prejudiciul potențial, existența lui este prezumată, urmare a demonstrării în condițiile legii a nerespectării dispozițiilor legale și contractuale incidente, iar întinderea sa este evaluată legal.

În cauză, s-a imputat reclamantei un prejudiciu cert și comensurabil, a cărui existență și întindere trebuia dovedită de autoritatea intrumentatoare a procesului-verbal, obligație care nu a fost îndeplinită însă.

La o simplă analiză se observă că reclamantei i s-a imputat suma de 400.000 RON (50% din valoarea totală) aferentă Ordinului de finanțare nr. x/17.02.2011, întrucât i-au fost achitate două prime pentru doi ani consecutivi, fără a-i fi calculată o singură compensație pentru o perioadă de maxim 2 ani. Or, chiar dacă s-ar fi calculat o singură compensație pentru o perioadă de doi ani, cuantumul acesteia trebuia să fie același, conform celor arătate în precedent, cu cel rezultat din însumarea primelor acordate anual, în condițiile în care împrejurările luate în calcul în cei doi ani au fost aceleași.

Așadar, nu se poate susține că, prin conduita sa, reclamanta ar fi prejudiciat bugetul unional, condiție pentru a reține în sarcina sa o neregulă și a-i fi antrenată răspunderea corespunzător.

Prin urmare, în mod nelegal s-a reținut prin actele administrative contestate existența unei nereguli și s-a imputat reclamantei prejudiciului pretins produs, criticile aduse hotărârii recurate sub acest aspect fiind întemeiate.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, în raport de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va admite recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu opinie majoritară

Admite recursul formulat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 1188 din 4 aprilie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând, admite acțiunea reclamantei S.C. A. S.R.L. .

Anulează Decizia nr. 306694/01.04.2016 și Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/27.01.2016 emise de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Obligă pârâtul la restituirea către reclamantă a sumei de 400.000 RON aferentă Cererii de plată nr. x/21.03.2011.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 iulie 2020.

OPINIE SEPARATĂ redactată în temeiul disp. art. 398 alin. (2) C. proc. civ.

Contrar opiniei majoritare, consider că în speță sunt aplicabile disp. art. 25 din O.U.G. nr. 66/2011, conform cărora:

"în situația în care structurile de control prevăzute la art. 20 constată nereguli de sistem sau deficiențe ale sistemelor de management și control potențial generatoare de nereguli cu caracter sistemic care au implicații de ordin financiar, acestea au obligația întocmirii de procese-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, individualizate la nivel de beneficiar și operațiune, după reverificarea fiecărui caz dintre cele care este posibil să fi fost afectate de această neregulă, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 21".

În cauză, anterior întocmirii procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/27.01.2016 au fost întocmite recomandările Raportului de Audit DG MARE din cadrul Comisiei Europene nr. ARES 959610/2012, Raportul de Audit 2007-2010 nr. 50182/2012 emis de Autoritatea de Audit a Curții de Conturi a României și a Notei de control DGCAI nr. 260781/30.09.2015, ceea ce reprezintă structurile de control prevăzute de art. 20 din O.U.G. nr. 66/2011.

Structurile naționale, pornind de la investigațiile făcute de structurile europene, prin care s-a semnalat existența unei suspiciuni legată de acordarea indemnizației prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1198/2006, au constatat că acestea sunt întemeiate, în privința a 26 de beneficiari, astfel că au declarat deficiența ca fiind sistemică și au încheiat procese-verbale de constatare după reverificarea fiecărei societăți în parte.

În privința recurentei-reclamant s-a constatat că aceasta a formulat două cereri de plată a despăgubirii/indemnizației, pentru anii 2008 și 2009, suma alocată rezultând din adiționarea celei acordate pentru anul 2008 - 400.000 RON, cu cea acordată pentru anul 2009 - 400.000 RON, rezultând în final, un cuantum de 800.000 RON.

Dispozițiilor art. 30 alin. (5) lit. c) din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 li s-a dat o interpretare prin recomandările emise de Comisie, acestea fiind în sensul că în legislația incidentă nu a fost prevăzută calcularea unei indemnizații anuale și însumarea cifrelor rezultate pentru fiecare an, ci doar calcularea unei singure indemnizații, excepționale, pentru o perioadă de maxim 2 ani.

Statul Român a optat pentru recuperarea sumelor alocate nelegal din bugetul național, iar în acest sens Parlamentul României a adoptat Legea privind unele măsuri referitoare la plățile beneficiarilor Sit Natura 2000.

Prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 683/2016, a fost admisă obiecția de neconstituționalitate a legii și dispozițiile acesteia au fost declarate neconstituționale, urmând ca beneficiarii să restituie sumele încasate nelegal.

Instanța de judecată nu poate interpreta dispozițiile art. 30 alin. (5) lit. c) din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 într-un alt mod, contrar celui avut în vedere de instituțiile europene, însă, în ipoteza existenței unei îndoieli, avea obligația sesizării Curții de Justiție a Uniunii Europene cu întrebare preliminară.

Din conținutul art. 30 alin. (5) lit. c) din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 reiese, în mod indubitabil, că indemnizația este excepțională (unică) și se acordă pentru maximum doi ani, fără să se prevadă că se acordă o indemnizație pentru fiecare an, cum în mod greșit, autoritățile române competente au realizat în concret.

Pentru acest motiv, neregula este sistemică și sunt incidente disp. art. 25 din O.U.G. nr. 66/2011, iar procesul-verbal de constatare a fost întocmit legal, cel puțin din această perspectivă.

Referitor la calificarea juridică a Deciziei nr. 16/02.03.2010 a Comitetului de Monitorizare a Programului Operațional pentru Pescuit 2007-2013 și la nepublicarea acesteia în Monitorul Oficial al României se constată că împrejurarea nu poate influența soluția în dosar, deoarece cele două ordine de finanțare nerambursabilă pentru anii 2007-2008, au fost date în primul rând, în temeiul prevederilor regulamentelor europene incidente și care au aplicabilitate directă în dreptul intern și a legislației primare și secundare naționale (legi, hotărâri de guvern, ordine), publicate în Monitorul Oficial al României.

Ordinul nr. 16/2010 este afișat pe site-ul MADR, ordinele de finanțare nerambursabilă au fost însușite de recurenta-reclamantă prin semnătură, deoarece aceasta are obligația restituirii sumelor acordate nelegal.

Așadar, recurenta-reclamantă cunoștea dispozițiile Ordinului nr. 16/2010, nu a înțeles să formuleze acțiune de anulare a actului, mai mult, consideră că actul a produs confuzii deoarece nu a prevăzut expres că se acordă o singură compensație, astfel cum s-a precizat printr-un ordin ulterior, dar neincident în speță, cu nr. 43/12.07.2013.

Ordinul nr. 16/2010 nu conține prevederi contrare art. 30 alin. (5) lit. c) din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006, cum susține opinia majoritară, ci copiază dispoziții din regulament, care însă, au fost aplicate greșit de autoritățile competente naționale, ceea ce a declanșat ceea ce art. 25 din O.U.G. nr. 66/2011 definește ca fiind o neregulă sistemică.

Prin urmare, consider că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, abaterea este calificată drept neregulă, în temeiul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, prejudiciul este efectiv produs, recurenta-reclamantă este datoare să restituie suma în cuantum de 400.000 RON, motiv pentru care recursul ar fi trebuit să fie respins ca nefondat, în temeiul art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea ner. 554/2004, modificată și completată.