ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2433/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată,

la data de 31 ianuarie 2006, reclamanta SC P.C. SA Bacău a chemat în judecată

pârâta A.D.S. solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să fie obligată

la plata sumei de 382.034 lei reprezentând investiții neamortizate asupra

suprafeței de 48,35 ha. vii.

În susținerea cererii

reclamanta a arătat că societatea s-a constituit ca societate comercială cu

capital de stat cu profil agricol ca urmare a reorganizării fostelor I.A.S. iar

prin Legea nr. 268/2001 s-a trecut la privatizarea acestor societăți, proces în

urma căruia statul prin A.D.S. a vândut acțiunile societății cumpărătorul

dobândind calitatea de acționar al SC P.C. SA.

Pentru activele care au

făcut obiectul transferului de proprietate, un loc important l-au ocupat plantațiile

de vie, care au făcut obiectul unui proces de investiții pentru înființarea,

întreținerea și îmbunătățirea culturii, terenul aferent acestor plantații fiind

în patrimoniul statului și în administrarea A.D.S.

Reclamanta proprietara

plantației, iar A.D.S. proprietar al terenului au încheiat contractul de

concesiune asupra terenului nr. 1 din 30 martie 2004 societatea beneficiind de

dreptul de preemțiune la concesionare prevăzut de Legea nr. 268/2001.

Ca urmare a apariției Legii nr.

1/2000 terenurile aparținând fostelor I.A.S. și aflate în administrarea A.D.S.

au început să retrocedeze către foștii proprietari fiind în discuție

investițiile efectuate de către reclamantă și cumpărate de la stat ca active

ale societății considerând că trebuie despăgubită.

Pârâta a formulat

întâmpinare prin care a ridicat excepția lipsei calității procesuale pasive și

pe fond respingerea acțiunii motivat de faptul că potrivit art. 19 din Legea nr.

1/2000 reclamanta având posibilitatea încheierii unei convenții cu proprietarii

cărora le-au fost emise titlurile de proprietate.

Tribunalul Bacău, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 98 din 4 aprilie

2008, a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 365.379,64 lei

reprezentând valoarea reactualizată neamortizată a investiției aferente

diferenței de teren de 45,6545 ha și cheltuielile de judecată aferente.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut că pârâta are calitate procesuală pasivă derivată

din contractul de concesiune nr. 1 din 30 martie 2004 și că prin art. 7.2.1

concedentul s-a obligat să nu-l tulbure pe concesionar în exercițiul

drepturilor rezultate din contract, iar potrivit art. 7.2.2 din contract

concedentul și-a asumat obligația să-l notifice pe concesionar asupra oricăror

împrejurări de natură să aducă atingere drepturilor concesionarului.

Mai reține instanța de fond

că probele administrate relevă faptul că suprafața de teren agricol cultivată

cu viță de vie nobilă care se regăsește în procesul verbal de predare-primire

din 29 aprilie 2004 încheiat între A.D.S. și reclamantă în contractul de

concesiune nr. 1 din 30 martie 2004, a fost predată de către pârâtă C.L. al

municipiului Iași și C.L. al comunei Aroneanu.

Conform expertizei contabile

efectuate, valoarea actualizată neamortizată la luna decembrie 2004, a fost de

365.379,64 lei aferentă diferenței de teren de 45,6545 ha.

Ca urmare, conchide instanța

de fond, pârâta A.D.S. și-a încălcat obligațiile rezultate din contractul de

privatizare, deoarece a încasat prețul vânzării plantațiilor cu vie pe care

le-a transmis apoi gratuit Comisiilor locale, fără a urmări recuperarea

investiției efectuate de către reclamantă de la persoanele cărora li s-a

retrocedat terenul în discuție, dar nu și-a respectat nici obligațiile

prevăzute în contractul de concesiune.

Împotriva acestei soluții a

promovat apel pârâta A.D.S. cât și reclamanta care critică numai încheierea din

19 mai 2008 prin care s-a respins cererea de îndreptare eroare materială

privind suprafața de teren de pe care s-a solicitat investiția neamortizată.

Criticile pârâtei consideră

că instanța de fond în mod greșit a respins excepția lipsei calității

procesuale pasive și că nu s-a avut în vedere dispozițiile art. 2.5 din

contractul de concesiune care exonera A.D.S. de orice răspundere în cazul

diminuării suprafeței de teren ca urmare a reconstituirii dreptului de

proprietate.

Curtea de Apel Bacău, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 14 din 26

februarie 2009, a admis apelul A.D.S., a schimbat în tot sentința criticată și

a respins atât acțiunea ca nefondată cât și cererea de îndreptare eroare

materială.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de control judiciar a reținut că legea nu prevede expres o obligație a

A.D.S. de a restitui contravaloarea investițiilor de pe terenurile ce au făcut

obiectul reconstituirii dreptului de proprietate, ci stipulează că aceasta se

recuperează de la persoanele în favoarea cărora s-a reconstituit dreptul de

proprietate, nefiind incidentă răspunderea pentru evicțiune.

Cu petiția înregistrată, la

data de 1 aprilie 2004, reclamanta SC P.C. SA a declarat recurs împotriva

soluției instanței de apel, criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind

invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Astfel, se susține că

hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, întrucât referirile la

exonerarea cocontractantei A.D.S. de răspunderea pentru evicțiune potrivit art.

2.5 și 2.6 din contractul de concesiune vizau pierderea folosinței unei

suprafețe de teren ce făcea obiectul concesiunii, și nu pierderea proprietății

asupra investiției făcute potrivit contractului de privatizare.

De asemenea, se susține că

au fost încălcate dispozițiile art. 1337 C. civ., raportate la prevederile

Legii nr. 1/2000 și ale H.G. nr. 180/2000, prin faptul că nu s-au avut în

vedere incidența răspunderii pentru evicțiune.

Recursul este fondat.

Temeiul cererii de chemare

în judecată l-a constituit garanția pentru evicțiune, de care este ținută

vânzătoarea A.D.S., care în cadrul privatizării a vândut activele ce

reprezentau plantațiile de viță de vie, pentru ca ulterior la numai 2 zile de

la momentul vânzării – protocolul nr. 40022 din 9 ianuarie 2004 să predea

suprafețele de teren pe care se regăseau aceste active, în vederea restituirii

către foștii proprietari.

Reclamanta-recurentă, în

cererea de chemare în judecată, precum și în cuprinsul cererii precizatoare

depuse la termenul din data de 13 septembrie 2006, a arătat că pretențiile sale

sunt fondate pe răspunderea pentru evicțiune reglementată de art. 1337 și urm. C.

civ.

Astfel, evicțiunea are

semnificația pierderii în total sau în parte a dreptului de proprietate asupra

unui lucru de către persoana care a dobândit acest drept ca urmare a

recunoașterii dreptului invocat de o altă persoană asupra aceluiași lucru, iar

potrivit art. 1337 C. civ., este de natura contractului de vânzare, ca

vânzătorul să răspundă către cumpărător de evicțiunea totală sau parțială a

lucrului vândut.

Art. 2.5 și 2.6 din

contractul de concesiune, nu obliga să garanteze folosința liniștită și utilă a

întregii suprafețe de teren ce fusese concesionată, fiind obligată doar la

încheierea unui act adițional prin care să modifice redevența, datorată de

concesionar ca urmare a diminuării suprafeței de teren în urma retrocedărilor.

Această formă de exonerare de răspundere referitoare la folosință, nu poate fi

extinsă și în privința garanției pentru evicțiune derivată din procesul de

privatizare al societății.

Această argumentație este

confirmată și de modalitatea în care a fost reglementată situația recuperării

investițiilor funcționale aflate pe terenurile retrocedate persoanelor

îndreptățite.

Astfel, potrivit art. 19 din

Legea nr. 1/2000, valoarea rămasă a investițiilor făcute pe terenurile

restituite se recuperează într-o perioadă de maxim 10 ani, iar potrivit art. 67

alin. (2) din H.G. nr. 180/2000, valoarea actualizată a investițiilor rămase de

recuperat se urmărește de A.D.S., în acest sens urmând a se întocmi anexa nr. 42

în care se înscriu persoanele îndreptățite de la care urmează să se recupereze

această valoare.

Din economia textului

precitat, rezultă fără putință de tăgadă că recuperarea contravalorii

investițiilor se face nu de către investitor ci de către A.D.S., având în

vedere și contractul de concesiune, din conținutul căruia rezultă că recurenta

avea doar un drept de folosință asupra terenului, în timp ce intimata A.D.S.

avea un drept de administrare asupra acestuia, urmând a-l preda către Comisiile

locale.

În concluzie, răspunderea

pentru evicțiune, este pe deplin incidentă în cauză, întrucât vânzătoarea

A.D.S. a încasat în cadrul privatizării contravaloarea viței de vie, pentru ca

ulterior să predea suprafețele de teren către Comisiile locale, fără a urmări

recuperarea investiției recurentei de la persoanele cărora li s-a retrocedat

terenul în discuție.

Față de cele arătate, văzând

dispozițiile art. 312 C. proc. civ. și art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC P.C. SA BACĂU, împotriva deciziei nr. 14 din 26 februarie 2009,

pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, modifică în parte decizia recurată, în sensul

respingerii apelului declarat de A.D.S., împotriva sentinței nr. 98 din 4

aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău, secția comercială și de

contencios administrativ.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței.

Obligă intimata A.D.S. BUCUREȘTI

la 3.420 lei cheltuieli de judecată, către recurenta-reclamantă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 octombrie 2009.