ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 825/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 825/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând

asupra recursului civil de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată

următoarele:

La data de 16

februarie 2005, a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a

V-a civilă, cererea prin care SC L.P. SA a chemat în judecată pe pârâții

Primăria municipiului București, Consiliul general al municipiului București și

N.S.M., pentru ca, prin hotărârea ce va pronunța, instanța că dispună anularea

Dispoziției Primarului general nr. 228 din 12 februarie 2002, prin care s-a

dispus restituirea în natură către pârâta N.S.M. a imobilului situat în București,

și anularea procesului-verbal de predare-primire nr. 3503 din 18 februarie 2002

întocmit de Consiliul general al municipiului București - Administrația

Fondului Imobiliar, prin care s-a predat imobilul sus menționat către pârâta N.S.M..

În motivarea

cererii, reclamanta a arătat că, prin Dispoziția Primarului general al municipiului

București nr. 228 din 12 februarie 2002, s-a dispus restituirea în natură a

imobilului situat în București, format din construcție S+P+2E+M, garaje și

magazii (mai puțin apartamentele vândute în baza Legii nr. 112/1995) și terenul

în suprafață de 1078,75 mp, construit și neconstruit, reprezentând curtea, în

proprietate pârâtei N.S.; că dispoziția este ilegală, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor

art. 21, art. 26 alin. (2) și (3) și art. 27 alin. (1) și (2) din Legea nr.

10/2001; că imobilul a cărui restituire s-a dispus este proprietatea

reclamantei, astfel că Primarul general a dispus cu privire la un bun ce se

afla în patrimoniul unei societăți comerciale private, întrucât dreptul de

proprietate al reclamantei asupra terenului în suprafață de 1078,75 mp, ce face

parte din terenul restituit prin dispoziția atacată, este atestat prin

certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria

M07 nr. 0447 emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației la data de 13

martie 1995; că, subsolul și parterul construcției existente pe acest teren,

sunt evidențiate în patrimoniul societății L.P. SA de la înființarea acesteia,

în anul 1991; că imobilul în litigiu a fost preluat cu titlu în proprietatea

statului; că fostul proprietar nu este îndreptățit la restituirea în natură a

imobilului și că soluționarea notificării trebuia realizată de instituția

publică implicată în privatizare, respectiv A.P.A.P.S.

Pârâta N.S.,

a invocat excepția autorității de lucru judecat față de sentința civilă nr.

1007/2002 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, și excepția

tardivității formulării cererii, excepții ce au fost respinse prin încheierea

din data de 10 mai 2005, pentru motivele reținute în respectiva încheiere.

Prin „decizia

nr. 599 din 16 mai 2006”, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins,

ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta SC L.P. SA, reținând că, față

de actele administrate în cauză, reclamanta-contestatoare nu a făcut nicio

dovadă în sensul că imobilul asupra căruia pretinde că este proprietară s-ar

suprapune cu imobilul care a fost restituit pârâtei-intimate prin dispoziția a

cărei nulitate s-a solicitat a fi constată; că, din imobilul menționat în

titlul de proprietate invocat de pârâta N.S.M., acesteia i-a fost restituit

doar o parte, în cauză „nefăcându-se dovada că imobilul asupra căruia pretinde

drepturi reclamanta face parte din imobilul pârâtei N.”.

Simplul fapt

că imobilul asupra căruia reclamanta pretinde drepturi este situat la numărul

poștal 127, iar imobilul restituit pârâtei N.S.M. este situat la numărul poștal

127-129 pe același bulevard, nu este de natură să demonstreze că există o

suprapunere între cele două imobile în discuție.

S-a

concluzionat, că este neîntemeiat capătul de cerere privind anularea

Dispoziției nr. 228 din 12 februarie 2002 emisă de Primarul general al

municipiului București.

În ceea ce

privește capătul de cerere privind anularea procesului-verbal de

predare-primire nr. 3503 din 18 februarie 2002, tribunalul a constatat că

reclamanta nu a invocat niciun motiv de nulitate al acestui proces-verbal,

astfel că nulitatea invocată nu poate fi decât aceea a actului subsecvent,

atrasă de constatarea nulității actului inițial, reprezentat de Dispoziția nr.

228 din 12 februarie 2002, și, față de modul de soluționare a primului capăt de

cerere, tribunalul a respins și acest capăt de cerere, ca neîntemeiat.

Prin decizia

nr. 152 din 26 februarie 2009, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă,

a admis excepția autorității de lucru judecat a cererii formulate de reclamanta

SC L.P. SA în raport de dispozițiile sentinței civile nr. 1007 F/2002 a

Tribunalului București, secția a IV-a civilă, și a respins, ca nefondat, apelul

declarat de apelanta-reclamantă SC V.P. SA, reținând, în esență, următoarele :

La termenul

de judecată de la 26 ianuarie 2009, intimata N.S.M. a invocat următoarele

excepții de ordine publică; inadmisibilitatea contestației formulate în temeiul

Legii nr. 10/2001, motivată de aspectul că s-a solicitat anularea Dispoziției

nr. 228 din 12 februarie 2002 și a procesului-verbal nr. 3503/2002, în

condițiile în care contestatoarea nu are calitatea nici de emitent și nici de

beneficiar al actelor în cauză; excepția tardivității contestației, întrucât

termenul de introducere al contestației este de 30 de zile, conform dispozițiilor

art. 26 din Legea nr. 10/2001; excepția autorității de lucru judecat față de

sentința civilă nr. 1007 F din 12 decembrie 2002 a Tribunalului București, secția a V-a civilă ; excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantei, întrucât aceasta este un terț față de actele atacate și excepția

lipsei de interes față de procesul-verbal de predare a imobilului în litigiu.

În condițiile

art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel s-a pronunțat cu prioritate asupra

excepției autorității de lucru judecat, excepție care a fost apreciată ca fiind

fondată și care face de prisos analizarea cauzei în fond, întrucât prin

sentința civilă nr. 1007 F din 12 decembrie 2002 a Tribunalului București, definitivă și irevocabilă prin neapelare, a fost admisă excepția

lipsei calității procesuale active a SC L.P. SA, în prezent SC V.P. SA, cât și

excepția lipsei calității procesuale pasive a A.P.A.P.S.

A fost admisă

cererea de intervenție în interes propriu formulată de N.S.M. și a fost

respinsă acțiunea introductivă, formulată în contradictoriu cu pârâții Primăria

municipiului București și Consiliul general al municipiului București, prin Administrația

Fondului Imobiliar, precum și cererea de chemare în garanție a A.P.A.P.S.

Prin cererea

înregistrată la 8 aprilie 2002, reclamanta SC L.P. SA a chemat în judecată

pârâții Primăria municipiului București și Consiliul general al municipiului

București, prin Administrația Fondului Imobiliar, solicitând instanței anularea

Dispoziției Primarului general nr. 228 din 12 februarie 2002, precum și

anularea procesului-verbal de predare –primire întocmit de către Consiliul

general al municipiului București, prin Administrația Fondului Imobiliar.

În această

cauză, N.S.M. a formulat cerere de intervenție în interes propriu, iar

reclamanta cerere de chemare în garanție a A.P.A.P.S.

Conform

dispozițiilor art. 1021 C. civ. și art. 163 alin. (1) C. proc. civ., pentru a

exista autoritate de lucru judecat, trebuie să existe tripla identitate de

părți, obiect și cauză, condiții care, față de sentința civilă nr. 1007/F din

12 decembrie 2002 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă,

sunt întrunite.

În ceea ce

privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, excepție

invocată și în prezenta cauză, a fost soluționată irevocabil în litigiul ce a

făcut obiectul dosarului nr. 3653/2002 al Tribunalului București.

Puterea

lucrului judecat prezintă un aspect pozitiv pentru partea care a câștigat

procesul, în sensul că aceasta se poate prevala de dreptul recunoscut prin

hotărârea rămasă definitivă, într-o nouă judecată, fără ca partea adversă sau

instanța să mai poată lua în discuție existența dreptului, dar și un aspect

negativ pentru partea care a pierdut procesul, întrucât nu mai poate repune în

discuție dreptul său într-un alt proces.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC V.P. SA, criticând-o pentru nelegalitate,

potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În

dezvoltarea criticilor formulate, recurenta-reclamantă arată că, în mod greșit,

instanța de apel a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de

intimata-pârâtă N.S.M., întrucât sentința față de care s-a raportat în analiza

excepției nu a soluționat pe fond cauza dedusă judecății.

În

conformitate cu dispozițiile art. 1201 C. civ. și art. 163 alin. (1) C. proc.

civ., autoritatea de lucru judecat are la bază două reguli fundamentale și

anume: cererea nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar soluția

cuprinsă în hotărâre este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie

contrazisă de o altă hotărâre.

Părțile

dispun astfel de o excepție de fond peremptorie pe care o pot constitui ca

obstacol, însă numai în calea reanalizării fondului litigiului definitiv și

irevocabil, soluționat.

Prin urmare,

autoritatea de lucru judecat nu poate să rezulte decât dintr-o hotărâre care a

soluționat litigiul în fond, deoarece, numai într-un atare caz, o altă instanță

ar fi pusă în situația de a relua judecata unei pricini cu același obiect,

întemeiată pe aceeași cauză și între aceleași părți. În lipsa unei judecăți de

fond, instanța nu poate verifica existența triplei identități.

Or, prin

sentința civilă nr. 1007 F din 12 decembrie 2002, Tribunalul București, secția

a V-a civilă, a admis atât excepția lipsei calității procesuale active a SC

L.P. SA, cât și excepția lipsei calității procesuale pasive a A.P.A.P.S. și,

prin urmare, a respins acțiunea introductivă formulată de reclamanta SC L.P. SA,

deci nu a soluționat fondul cauzei, condiție esențială pentru ca o hotărâre

judecătorească să se poată bucura de autoritatea de lucru judecat.

S-a mai arătat,

că decizia este lipsită de temei legal, întrucât excepția autorității de lucru

judecat nu se invocă în ceea ce privește soluția pronunțată asupra unei

excepții de ordine publică, ci în ceea ce privește soluția pronunțată asupra

fondului litigiului.

Examinând

decizia în limita criticilor formulate ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., instanța constată recursul nefondat, pentru următoarele

considerente :

Instanța de

apel a reținut că, în speță, operează excepția autorității de lucru judecat

față de sentința civilă nr. 1007/F din 12 decembrie 2002 pronunțată de

Tribunalul București, secția a V-a civilă, fiind întrunite cerințele art. 1201 C.

civ. și art. 163 C. proc. civ.

Potrivit art.

1201 C. civ., este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în

judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și între aceleași

părți, făcută de ele și împotriva lor în aceeași calitate.

Din

interpretarea dispozițiilor acestui text de lege, rezultă că pentru a exista

lucru judecat dedus din hotărârea pronunțată într-un proces anterior trebuie să

existe tripla identitate cerută între cele două procese: de persoane, de obiect

și de cauză.

În primul

proces, soluționat între aceleași părți prin sentința civilă nr. 1007/F din 12

decembrie 2002 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, instanța

a fost învestită cu o acțiune având ca obiect anularea Dispoziției Primarului general

nr. 228 din 12 decembrie 2002 și a procesului-verbal de predare-primire nr.

3503 din 18 februarie 2002 întocmit de Consiliul general al municipiului

București – Administrația Fondului Imobiliar, iar, în cel de-al doilea proces, prin

acțiunea formulată, s-a solicitat tot anularea Dispoziției Primarului General

nr. 228 din 12 februarie 2002, precum și a procesului-verbal de predare-primire

nr. 3503 din 18 februarie 2002 încheiat de Consiliul general al Municipiului

București – Administrația Fondului Imobiliar.

Pentru a

opera excepția autorității de lucru judecat trebuie să fie îndeplinite cumulativ

cerința triplei identități, de părți, obiect și cauză.

Cauza

reprezintă faptul juridic sau material care constituie temeiul legal al

dreptului pretins.

Obiectul

acțiunii constă în dreptul pretins, iar temeiul dreptului pretins, care înseamnă

cauza, poate fi calitatea de proprietar.

În ambele

litigii, reclamanta a pretins că este proprietar al imobilului restituit către N.S.M.

prin Dispoziția nr. 228 din 12 februarie 2002 a Primarului general și predat prin procesul-verbal de predare-primire nr. 253 din 18 februarie 2002 întocmit de

Consiliul general al municipiului București - Administrația Fondului Imobiliar,

iar temeiul dreptului pretins de reclamant l-a constituit faptul că imobilul se

află în patrimoniul său, potrivit certificatului de atestare a dreptului de

proprietate asupra terenurilor seria M07 nr. 0447 emis de Ministerul

Agriculturii și Alimentației, la data de 13 martie 1995.

Fiind vorba

de același obiect și aceeași cauză în ambele litigii, se constată că sunt

îndeplinite toate condițiile pentru a opera excepția autorității de lucru

judecat și anume identitatea de părți, obiect și cauză între cele după litigii.

Susținerea

recurentei potrivit căreia pentru a opera excepția lucrului judecat dedusă din

hotărârea pronunțată într-un proces anterior, pe lângă cerința triplei

identități:de părți, obiect și cauză, între cele două litigii, trebuie

întrunită și condiția ca autoritatea de lucru judecat să rezulte dintr-o

hotărâre care a soluționat litigiul în fond, este nefondată.

În primul

proces, litigiul a fost soluționat pe excepția lipsei calității procesuale

active a reclamantei SC L.P. SA, prin sentința civilă nr. 1007 din 12 decembrie

2002, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, definitivă și

irevocabilă, excepție de fond, dirimantă, care face de prisos cercetarea

fondului și, tocmai de aceea, o hotărâre pronunțată în baza acestei excepții

poate fi invocată ca temei al excepției autorității de lucru judecat într-un

proces ulterior purtat între aceleași părți, pentru același obiect și în care

se invocă aceeași cauză.

Pentru

considerentele expuse, constatând că instanța a pronunțat decizia recurată cu

aplicarea corectă a dispozițiilor art. 1201 C. civ. și art. 163 alin. (1) C.

proc. civ., în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul declarat de recurenta-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de SC V.P. SA împotriva deciziei nr. 152 din 26 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 11 februarie 2010.