ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 152/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 3 iulie 2008 la Curtea de Apel Pitești, reclamanta D.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, suspendarea executării actului administrativ unilateral nr. 4308 din 19 aprilie 2008, referitor la durata mandatului asistentului judiciar, numai în ceea ce o privește personal, până la rămânerea definitivă și irevocabilă a contestației formulate, ce face obiectul Dosarului nr. 446/46/2008 al Curții de Apel Pitești. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este asistent judiciar în cadrul Tribunalului Vâlcea din data de 30 iunie 2000, fiind numită ca magistrat consultant în baza O.U.G.

nr. 20/2002 și reinvestită potrivit Ordinului nr. 1757/C din 30 iunie 2004 al Ministrului Justiției, cu începere de la 1 iulie 2004, pentru o perioadă de 4 ani. Prin Legea nr. 304/2004, art. 15 funcția ocupată a fost transformată în funcția de asistent judiciar, ori aceeași lege prevede numirea pe o perioadă de 5 ani și abrogarea art. 69/1 – 69/5 din Legea nr. 92/1992 care reglementa perioada de 4 ani a duratei mandatului asistentului judiciar. Prin actul contestat, ministerul informează curțile de apel despre vacantarea posturilor asistenților judiciari, în ceea ce o privește, începând cu 1 iulie 2008. Curtea de Apel Pitești – Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal prin sentința nr. 110/F-C din 16 iulie 2008 a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanta Drăguță Ioana în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției.

În motivarea soluției s-a reținut că, acțiunea a fost deja soluționată în fond prin sentința nr. 97/F-C din 18 iunie 2008 a Curții de Apel Pitești pronunțată în dosarul nr. 446/46/2008, astfel că formularea unei cereri de suspendare ulterior acestui moment apare ca inadmisibilă. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen reclamanta D.I., care a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că instanța de fond a dat o soluție cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respingând cererea de suspendare ca inadmisibilă, fără a mai analiza îndeplinirea condițiilor cerute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Recursul este neîntemeiat.

Prin sentința recurată instanța de fond, în raport cu temeiul juridic invocat de recurenta-reclamantă în cererea sa – art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a respins ca inadmisibilă cererea formulată pentru suspendarea executării Ordinului nr. 43086 din 19 aprilie 2008 emis de Ministerul Justiției, reținând în motivarea soluției că prin sentința civilă nr. 97/F-C din 18 iunie 2008, Curtea de Apel Pitești respinsese ca inadmisibilă acțiunea privind anularea actului respectiv. Într-adevăr, cererea înregistrată la data de 3 iulie 2008 la Curtea de Apel are ca temei legal invocat prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, iar prin sentința civilă nr. 97/F-C din 18 iunie 2008 pronunțată în Dosarul nr. 446/46/2008 al Curții de Apel Pitești, acțiunea pentru anularea aceluiași act fusese respinsă ca inadmisibilă.

Or, potrivit art. 14 alin. (1) din aceeași lege, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Astfel fiind, în raport cu dispozițiile legale citate mai sus, rezultă că soluția recurată este legală și temeinică, cererea de suspendare fiind adresată instanței competente nu după formularea plângerii prealabile în condițiile art. 7, ci după ce instanța de fond se pronunțase deja asupra acțiunii privind anularea actului respectiv Deci, cu alte cuvinte, o cerere de suspendare a executării unui act administrativ, poate fi formulată, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, doar pe durata soluționării plângerii prealabile, până la sesizarea instanței de contencios administrativ cu acțiune pentru anularea actului administrativ respectiv, moment din care, o astfel de cerere poate fi formulată doar pe temeiul prevederilor art. 15 din aceeași lege.

Față de cele de mai sus, recursul va fi respins, soluția fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.I. împotriva sentinței nr. 110/F-C din 16 iulie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2009.