ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1131/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prima instanță

Prin cererea adresată Curții de Apel

București, reclamanta Șt.A. a chemat în judecata pârâtul Ministerul Justiției

solicitând anularea actului administrativ intitulat „adeverință” emis la 6

iunie 2006, precum și emiterea unui act administrativ (ordin) în care să se

menționeze întreaga perioadă în care și-a desfășurat activitatea ca asistent

judiciar începând cu data de 16 octombrie 2000 și până în luna decembrie 2005.

î

n motivarea acțiunii a arătat că, în

temeiul Ordinului nr. 2570/ C din  9 octombrie 2000 emis de Ministerul

Justiției, a fost numită în funcția de asistent judiciar la Tribunalul București începând cu data de 16 octombrie 2000.

S-a susținut că în adeverința

atacată se menționează că a funcționat ca asistent judiciar în perioada 16

octombrie 2000 - 16 octombrie 2004, deși reclamanta și-a desfășurat activitatea

și după acest moment, iar pârâtul nu a întreprins nici un demers pentru a-i

înceta activitatea la instanța de judecată.

Ministerul Justiției a formulat

întâmpinare în care a invocat autoritatea de lucru judecat, întrucât reclamanta

a mai formulat o acțiune prin care a solicitat emiterea unui ordin care să

menționeze durata mandatului său, respectiv recunoașterea unui mandat de 5 ani,

iar Curtea de Apel București s-a pronunțat prin sentința civilă nr. 1578 din 4

octombrie 2005 în dosarul nr. 1238/2005 în sensul respingerii cererii ca

neîntemeiata.

Pe fondul cererii de chemare în

judecată pârâtul a precizat că mandatul asistenților judiciari numiți in

funcție anterior intrării în vigoare a Legii nr. 304/2004 este de 4 ani și

încetează de drept la expirarea acestui termen. S-a susținut că reclamanta

putea să exercite funcția de asistent judiciar pentru perioada mandatului

pentru care a fost numita și care a încetat de drept la împlinirea celor 4 ani,

respectiv la data de 16 octombrie 2004.

Prin sentința civilă nr. 1319 din 21

mai 2007 a Curții de Apel București a fost respinsă acțiunea privind anularea

adresei invocate, ca nefondată, și s-a constatat autoritatea de lucru judecat

pentru menționarea perioadei cât a funcționat ca asistent judiciar.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a avut în vedere faptul că adresa emisă de pârât este corectă,

întrucât precizează perioada legală a mandatului său, iar cu privire la

menționarea întregii perioade în care și-a desfășurat activitatea ca asistent

judiciar (începând cu data de 16 octombrie 2000 și până în luna decembrie 2005)

a constatat că este autoritate de lucru judecat întrucât scopul final urmărit

de reclamantă este același în cele două acțiuni formulate la instanță, din care

una este intrată în puterea de lucru judecat.

î

mpotriva acestei sentințe a declarat

recurs în termenul legal reclamanta Șt.A., prin care a solicitat casarea

hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin decizia nr. 457 din 7 februarie

2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, a admis recursul declarat de reclamanta Șt.A., a casat sentința

atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleași instanțe, reținând că nu

sunt întrunite condițiile privind identitatea de cauză și obiect.

A mai stabilit instanța de casare că

în cauza prezentă reclamanta a solicitat să se constate că a desfășurat efectiv

activitate de asistent judiciar și după data de 16 octombrie 2004 până în luna

decembrie 2005.

d

upă casare, cauza a fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. 3339/2/2008.

Prin sentința nr. 1316 din 27 martie

2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

a respins acțiunea formulată de reclamanta Șt.A. ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție,

Curtea de apel a reținut în esență următoarele:

Din ansamblul probator administrat

în cauză, rezultă că reclamanta nu a participat la ședințele de judecată și nu

a pronunțat soluții, în calitate de asistent judiciar potrivit prevederilor

legale, împrejurare ce reiese din actele transmise instanței de Tribunalul

București, aceasta nefăcând nicio dovadă în sens contrar, prin depunerea, în

copie, eventual, a unor sentințe din care să rezulte că a făcut parte din

completul de judecată.

Faptul că reclamanta a completat

registrul practicii de casare, a dat declarațiile prevăzute de art. 6 din Legea

nr. 303/2004 și s-a aflat în concedii medicale în afara mandatului, nu înseamnă

că această perioadă poate fi considerată activitate desfășurată ca asistent

judiciar cu toate consecințele prevăzute de lege, în condițiile în care nu a desfășurat

tocmai principala atribuție prevăzută de legea de organizare judiciară.

Instanța de recurs

Împotriva sentinței pronunțată de

instanța de fond a declarat recurs reclamanta Șt.A.

S-a susținut în motivele de recurs

că au fost interpretate greșit probele cauzei, că a îndeplinit alte activități

decât cele de asistent judiciar, respectiv a efectuat practica de casare, a

beneficiat de concediul de odihnă și de indemnizația de concediu medical

corespunzător asistentului judiciar.

A arătat că a solicitat ca

autoritatea competentă să emită actul administrativ din care să rezulte în ce

calitate și-a desfășurat activitatea în cadrul instituției.

Ministerul Justiției a formulat

Întâmpinare, solicitând respingerea recursului,

Intimatul a arătat că potrivit Legii

nr. 304/2004 magistrații consultanți în funcție la data intrării în vigoare a

Legii nr. 304/2004 au fost numiți de drept în funcțiile de asistenți judiciari

și își continuă activitatea în cadrul tribunalelor de muncă și asigurări

sociale, mandatul fiind de 4 ani și urmând să înceteze la expirarea acestui termen.

S-a precizat că mandatul de 5 ani este

aplicabil persoanelor numite după intrarea în vigoare a legii.

Din examinarea motivelor de recurs,

a acțiunii și a prevederilor legale, Înalta Curte reține următoarele.

Situația de fapt

Reclamanta-recurentă Șt.A. a fost

numită ca asistent judiciar la Tribunalul București, prin Ordinul nr. 2570/2000, începând cu 16 octombrie 2000.

Ordinul a fost adoptat în baza Legii

nr. 92/1992 modificată ulterior, în timpul exercitării mandatului a intrat în

vigoare Legea nr. 304/2004.

Legislația aplicabilă

Legea nr. 92/1992, modificată, art. 17

alin. (3) - Asistenții judiciari sunt numiți pe o perioadă de 4 ani de către

ministrul justiției, la propunerea Consiliului Economic și Social, dintre

persoanele care au studii

juridice

superioare și îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 46 alin. (1) lit. a),

c), d), e) și alin. (2). Asistenții judiciari depun jurământ în condițiile art.

48, care se aplică în mod corespunzător

C. proc. civ.,

art. 294 alin. (1) -

În apel nu se poate schimba calitatea

părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot

face alte cereri noi. Excepțiile de procedură și alte asemenea mijloace de

apărare nu sunt considerate cereri noi.

C. proc. civ. art.

316

-

Dispozițiile de procedură privind judecata de apel se aplică și în instanța de

recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol

Legea nr. 304/2004

art. 110 -

Asistenții

judiciari sunt numiți de ministrul justiției, la propunerea Consiliului Economic

și Social, pe o perioadă de 5 ani, dintre persoanele cu o vechime în funcții

juridice de cel puțin 5 ani și care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții.

Legea nr. 304/2004

art. 115-

Magistrații consultanți în funcție la data de intrării în vigoare a prezentei

legi

sunt numiți de drept în funcțiile de asistenți judiciari și își

continuă activitatea în cadrul tribunalelor de muncă și asigurări sociale sau,

după caz, al secțiilor sau completelor

specializate.

Constituția României, art. 15 alin.

(2)

Legea dispune numai pentru viitor, cu

excepția legii penale sau

contravenționale mai favorabile

C. civ., Art. 1) - Legea dispune

numai pentru viitor, ea n-are putere retroactivă.

Analiza situației de fapt, prin

prisma reglementărilor legale enunțate, relevă că reclamanta a început

exercitarea mandatului de asistent judiciar, la 16 octombrie 2000, durata

acestuia fiind de 4 ani.

Potrivit art. 115 din Legea nr. 304/2004,

magistrații consultanți erau numiți de drept ca asistenți judiciari,

continuându-și activitatea în cadrul tribunalelor, secțiilor sau completelor de

muncă și asigurări sociale.

Acest text de lege prevede

continuarea mandatului, fără a face vreo referire la durata acestuia.

Din interpretarea logică a normei de

drept rezultă că legiuitorul a reglementat continuarea activității.

Prin continuarea activității, se

înțelege continuarea mandatului de magistrat consultant sub noua titulatură a

funcției de asistent judiciar, până la împlinirea duratei mandatului de 4 ani

reglementat de art. 17 alin. (3) din Legea nr. 92/1992, în vigoare la data

numirii în funcție.

Soluția decurge din interpretarea art.

110 din Legea nr. 304/2004 și prin prisma art. 15 alin. (2) din Constituția

României și art. 1 C. civ., norme de drept care reglementează

neretroactivitatea legii.

Potrivit art. 110 alin. (1) din

Legea nr. 304/2004 asistenții judiciari sunt numiți pe o perioadă de 5 ani.

Aceasta este durata mandatelor de

asistenți judiciari numiți după intrarea în vigoare a Legii nr. 304/2004 fără

însă a exista posibilitatea aplicării termenului respectiv și la situațiile

juridice născute anterior intrării în vigoare a legii.

Interpretarea contrară ar presupune

ca autoritatea cu competența de numire a asistenților judiciari să dea efect

retroactiv unei reglementări legale, adică să încalce principiul constituțional

și legal al neretroactivității legii.

Faptul că reclamanta-recurentă a

beneficiat de concediul medical și de odihnă plătit de Tribunalul București, că

a efectuat practica de casare nu se constituie într-o cauză de prelungire a

mandatului, deoarece mandatul are o durată legală și nu una convențională,

astfel că nu poate fi prelungit tacit.

Numai Ministerul Justiției are

competența și capacitatea legală de a numi asistenții judiciari și nu

conducătorii instanțelor unde aceștia au fost numiți.

Instanța de judecată, analizând

cererea reclamantului procedează la interpretarea legii și nu poate crea pe

cale jurisprudențială o normă de drept nouă, nu poate adăuga la lege.

În aceste condiții temeinic și legal

judecătorul fondului a reținut că adeverința din data de 6 iunie 2006 a fost

eliberată de pârâtul Ministerul Justiției cu respectarea legii.

În motivele de recurs a precizat că

a solicitat ca autoritatea competentă să-i elibereze un act din care să rezulte

calitatea în care și-a desfășurat activitatea în cadrul instituției.

Înalta Curte precizează că o astfel

de cerere nu a format obiectul acțiunii judiciare, ci reprezintă o cerere nou

formulată în recurs.

În baza art. 316, raportat la art. 294

C. proc. civ., în recurs nu se pot formula cereri noi.

În consecință, motivele de recurs

sunt neîntemeiate, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va

respinge, sentința primei instanțe fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Șt.A. împotriva

sentinței nr. 1316 din 27 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 2 martie 2010.