ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1207/2010

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data

de 28 octombrie 2008, reclamanta A.N.A.F. a chemat în judecată Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale și pe D.V., solicitând

anularea Ordinelor nr. 501/2001, 591/2001, 420/2003, 254/2004, 45/2005, 62/2005

și 87/2007, precum și a tuturor actelor subsecvente, înscrisuri emise

de primul pârât, urmând ca prin hotărârea ce se va pronunța să

se dispună eliberarea celui de-al doilea pârât din funcția

publică de execuție de consilier juridic superior și din

funcția de președinte al comisiei de disciplină constituite la

nivelul ministerului.

În motivarea cererii, reclamanta a

învederat că la data de 23 iunie 2008 a fost sesizată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale despre încălcarea

dispozițiilor legale cu privire la ocuparea funcției de execuție

de către D.V.

Urmare a controlului efectuat, reclamanta

a constatat că acest pârât, la momentul numirii pe funcția de

inspector de specialitate I prin Ordinul nr. 501 din 27 septembrie 2001

deși absolvise o facultate de drept, nu avea diplomă de

licență, încadrarea efectuându-se cu încălcarea prevederilor

Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.

Ulterior, a mai arătat reclamanta, D.V.

a fost numit succesiv consilier principal, consilier juridic principal,

consilier juridic I superior 2, consilier juridic I superior 1, pentru

această ultimă funcție fiind necesară o vechime în

specialitatea studiilor juridice de 9 ani, pe care pârâtul nu o

îndeplinește, el promovând examenul de licență în februarie

2008.

Prin întâmpinarea și cererea

reconvențională din 20 ianuarie 2009, D.V. a solicitat în

contradictoriu cu A.N.A.F. și Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale respingerea acțiunii și, pe cale de

consecință, anularea

O

rdinului

ministerului nr. 30 din 14 ianuarie 2009 prin care s-a constatat suspendarea de

drept a Ordinului nr. 501/2001, a poziției nr. 37 din anexa la Ordinul nr. 420/2003, a poziției 36 din anexa la Ordinul nr. 254/2004, a poziției nr. 36 din anexa la Ordinul nr. 45/2005 și a Ordinului nr. 87/2007, acte

emise de minister.

Prin sentința civilă nr. 2840

din 1 iulie 2009, Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea și a dispus

anularea Ordinelor nr. 501/2001, 592/2001, 420/2003, 254/2004, 45/2005, 62/2005

și 87/2007, respingând celelalte capete din acțiunea principală,

precum și cererea reconvențională.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut în esență că,

potrivit art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999, în forma în vigoare

în anul 2001, pentru funcția de inspector de specialitate era necesar ca

pârâtul D.V. să posede studii superioare de lungă durată,

absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă.

Aceeași condiție era necesară și pentru funcțiile

publice ulterioare în care a fost promovat pârâtul.

Or, acesta a susținut și

promovat examenul de licență abia în februarie 2008, situație în

raport de care ordinele a căror anulare s-a solicitat apar ca nelegale,

instanța de fond reținând că nu prezintă

relevanță nici faptul că pârâtul și-a îndeplinit

atribuțiile specifice funcției publice deținute și nici

absolvirea examenului de licență anterior introducerii acțiunii.

Referitor la cererea de eliberare din funcție

a pârâtului, instanța a constatat că această măsură se

poate dispune exclusiv de persoana care are atribuția legală de

numire, conform art. 97 din Legea nr. 188/1999, și oricum, o asemenea

soluție nu se regăsește între cele enumerate de art. 18 din

Legea nr. 554/2004.

Cu privire la cererea reconvențională,

instanța a reținut că nu sunt întrunite cerințele art. 119 C.

proc. civ., pretențiile vizând un act emis de al doilea pârât și nu

de reclamantă.

Împotriva sentinței au declarat

recurs atât reclamanta A.N.A.F. cât și pârâtul D.V., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, reclamanta a invocat

greșita respingere a cererii de eliberare a pârâtului din funcția

publică deținută, învederând că dispozițiile art. 18

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 permit instanței de contencios administrativ

ca, soluționând acțiunea, să efectueze o anumită

operațiune administrativă, sintagmă în care se încadrează

și noțiunea de eliberare din funcție.

În recursul declarat de pârâtul D.V.

s-a criticat sentința sub aspectul aplicării greșite a

prevederilor art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999 întrucât normele

legale în vigoare în anul 2001 prevedeau doar cerința absolvirii de studii

juridice de lungă durată, pentru ocuparea funcției publice de

inspector, condiție îndeplinită.

De asemenea, pârâtul a arătat

că în toată perioada după încadrarea sa, a depus o muncă

corespunzătoare, fiind evaluat cu calificativul foarte bun sau

excepțional și anterior formulării acțiunii, a promovat

și examenul de licență, acoperindu-se astfel, cerința

prevăzută de Legea nr. 188/1999.

Referitor la cererea

reconvențională, pârâtul a precizat că este îndreptățit

și are interes de a solicita anularea Ordinului nr. 30 din 14 ianuarie

2009, prin care practic, a fost suspendat din funcție urmare a cererii

introductive de instanță.

Prin cererea formulată la 26

ianuarie 2010, pârâtul D.V. a invocat excepția de ordine publică a

tardivității acțiunii, promovată de reclamantă cu

depășirea termenului de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) cu

referire la alin. (3) din Legea nr. 554/2004, precizând că A.N.A.F. a

cunoscut existența ordinelor de numire în funcție încă de la

data emiterii lor.

Referitor la această cerere,

reclamanta a precizat că a cunoscut existența actelor de numire în

funcție a pârâtului fără ca acesta să fi deținut o

diplomă de licență de-abia la 23 iunie 2008 când s-a primit

adresa Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Pe parcursul

anilor 2003 și 2006, ministerul a comunicat date cu privire la pârâtul D.V.

în format electronic, însă din informațiile comunicate nu rezulta

că acesta nu îndeplinea cerințele legale pentru specializarea în care

își desfășura activitatea.

Reclamanta a mai arătat că nu a

deținut copii ale actele de studii ale pârâtului până la momentul

efectuării activității de control în cadrul ministerului, iar

cât privește cerința art. 25 din Legea nr. 188/1999 de a se întocmi

un dosar profesional pentru fiecare funcționar public, această

obligație nu a fost stabilită în sarcina exclusivă a agenției,

exceptând personalul propriu al acesteia.

Analizând actele și lucrările

dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304

și art. 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că este

fondat doar recursul pârâtului D.V., în limita și pentru motivele ce vor

fi expuse în continuare.

Astfel, acțiunea a fost

formulată de A.N.A.F. în baza art. 3 alin. (2) din Legea nr. 554/2004,

potrivit căruia are calitatea de a ataca în fața instanței de

contencios administrativ actele autorităților publice centrale

și locale prin care se încalcă legislația privind funcția

publică, în condițiile actului normativ susmenționat și ale

Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici,

republicată.

În conformitate cu art. 11 alin. (3) din

Legea nr. 554/2004, în cazul acțiunilor formulate de această

autoritate publică, termenul curge de la data când s-a cunoscut

existența actului nelegal, fiind aplicabile în mod corespunzător

prevederile alin. (2), potrivit cărora în cazul în care se solicită

anularea unui act administrativ, cererea poate fi introdusă nu mai târziu

de 1 an de la data luării la cunoștință. Acest termen este

calificat la art. 11 alin. (5) din lege ca fiind un termen de decădere;

nerespectarea acestei condiții procedurale, a termenului, determinând

tardivitatea acțiunii.

Or, reclamanta a formulat acțiunea

la 28 octombrie 2008, solicitând anularea unor ordine emise de Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale în perioada septembrie 2001 –

martie 2007, sesizarea instanței efectuându-se cu depășirea

termenului de decădere de 1 an.

Având în vedere atribuțiile ce revin

reclamantei în domeniul managementului și al monitorizării și

controlului activităților referitoare la funcția publică

și la funcționarii publici, stabilite prin Legea nr. 188/1999 și

H.G. nr. 1000/2006 privind organizarea și funcționarea A.N.A.F.,

aceasta a cunoscut existența actelor administrative în litigiu imediat

după emiterea lor.

Reclamanta are sarcina expresă,

potrivit art. 22 din Legea nr. 188/1999 republicată, de a controla modul

de aplicare a legislației privind funcția publică și

funcționarii publici în cadrul autorităților și

instituțiilor publice, de a întocmi și administra baza de date

cuprinzând evidența funcțiilor publice și a funcționarilor

publici, de a monitoriza recrutarea și promovarea pentru funcțiile

publice.

Potrivit aceleiași legi, reclamanta administrează

evidența națională a funcțiilor publice și a

funcționarilor publici, pe baza datelor transmise de

autoritățile și instituțiile publice care întocmesc dosarul

profesional pentru fiecare funcționar public și au obligația de

a comunica agenției orice modificare intervenită în situația

acestor persoane.

În raport de aceste dispoziții

legale, reclamanta, care a avut acces la datele cuprinse în evidențele funcționarilor

publici din cadrul ministerului pârât, precum și la dosarele profesionale

ale acestora, nu poate susține că nu a cunoscut situația

profesională a pârâtului D.V., ce a promovat în anul 2001 concursul de

ocupare a unei funcții publice ce presupunea studii superioare juridice cu

diplomă de licență.

De altfel, din actele dosarului

rezultă că reclamanta a avut cunoștință de elaborarea

ordinelor în litigiu imediat după emiterea lor, dându-și chiar avizul

pentru reîncadrarea pârâtului D.V. în anii 2005 și 2007 (avizul nr. 852

din 25 ianuarie 2005 și respectiv nr. 1011018 din 7 martie 2007).

Împrejurarea menționată de

reclamantă în sensul că nu ar fi cunoscut că prin ordinele în

litigiu nu s-a respectat legislația în vigoare nu prezintă

relevanță în aprecierea termenului în care a fost promovată

acțiunea, aceasta fiind introdusă mult peste termenul de

decădere de 1 an.

În consecință,

excepția invocată de pârât este întemeiată, Curtea urmând ca,

admițând recursul, să modifice în parte sentința atacată,

în sensul respingerii acțiunii ca tardivă, cu menținerea

celorlalte dispoziții ale hotărârii.

Cea de-a doua critică

adusă prin recursul pârâtului D.V., privind respingerea cererii

reconvenționale este nefondată, Ordinul nr. 30 din 14 ianuarie 2009,

prin care s-a constatat suspendarea de drept a ordinelor a căror anulare

s-a solicitat, fiind emis în conformitate cu art. 3 alin. (3) din Legea nr.

554/2004, potrivit căruia actul atacat de A.N.A.F. este suspendat de

drept.

În raport de soluția dată

recursului declarat de pârât, Curtea nu va mai analiza criticile formulate în

recursul reclamantei cu privire la respingerea unuia din capetele

acțiunii, cererea introductivă de instanță fiind

depusă cu depășirea termenului legal. În consecință,

Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de A.N.A.F.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de D.V. împotriva sentinței civile nr. 2840 din 1 iulie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică, în parte, sentința

atacată în sensul că respinge acțiunea formulată de A.N.A.F.,

ca tardivă.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței atacate.

Respinge recursul declarat de A.N.A.F.

împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 3 martie 2010.