ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5119/2010

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 1207 din 3 martie 2010 a admis recursul declarat de D.V. împotriva sentinței civile nr. 2840 din 1 iulie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a modificat sentința atacată, în parte, în sensul respingerii acțiunii formulate de Agenția Națională a Funcționarilor Publici, ca tardivă, și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței, cu consecința respingerii recursului declarat în cauză de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici.

În acest sens, instanța de recurs a reținut că acțiunea reclamantei Agenția Națională a Funcționarilor Publici a fost formulată în baza art. 3 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia are calitatea de a ataca, în fața instanței de contencios administrativ, actele autorităților publice locale și centrale, prin care se încalcă legislație privind funcția publică, astfel încât termenul de promovare a acțiunii este cel prevăzut de art. 11 alin. (3) din legea contenciosului administrativ și curge de la data când s-a cunoscut existența actului nelegal, alin. 2 al aceluiași art. precizând că cererea nu poate fi introdusă mai târziu de un an de la data luării la cunoștință, iar alin. 5 al art. menționat calificând termenul ca unul de decădere.

A mai reținut instanța că deși, prin prisma atribuțiilor ce-i revin în domeniul managementului și al monitorizării și controlului activității referitoare la funcția publică, stabilite prin Legea nr. 188/1999 și H.G. nr. 1000/2006, reclamanta a cunoscut existența actelor administrative în litigiu, imediat după emiterea lor, acțiunea acesteia a fost formulată la data de 28 octombrie 2008, sesizarea instanței făcându-se cu depășirea termenului de decădere de 1 an și, în consecință, excepția invocată de pârât este întemeiată. Cu privire la critica din recursul pârâtului privind respingerea cererii reconvenționale, instanța a apreciat că este neîntemeiată, Ordinul nr. 30 din 14 ianuarie 2009, prin care s-a constatat suspendarea de drept a actului administrativ în litigiu, fiind emis în conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

În raport de soluția recursului declarat de pârât, instanța a considerat că nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de reclamantă în recursul său, cererea acesteia fiind tardiv formulată și, în consecință, a respins recursul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. Împotriva deciziei nr. 1207 din 3 martie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat contestație în anulare Agenția Națională a Funcționarilor Publici, întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ.

Contestatoare a învederat, prin motivele căii extraordinare de atac de retractare introdusă, că hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, întrucât nu s-a observat că la dosarul cauzei există înscrisurile (adresa din 22 iunie 2008, înregistrată la Agenția Națională a Funcționarilor Publici din 23 iunie 2008) care dovedesc fără echivoc că cererea de chemare în judecată a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 11 alin. (2) și (5) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare. Contestatoarea a precizat, sub acest aspect, că a introdus acțiunea în data de 18 octombrie 2008, în aproximativ două luni de la data de 20 august 2008, respectiv data efectuării activității proprii de control la nivelul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale [ când reclamanta a luat cunoștință de numirea domnului D.V.

în funcția publică de consilier juridic cu încălcarea dispozițiilor prevăzute de art. 54 lit. g) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, acesta nefiind licențiat în științe juridice], urmare a sesizării din 22 iunie 2008 a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, înregistrată la Agenția Națională a Funcționarilor Publici din 23 iunie 2008, respectiv, înăuntrul termenului de prescripție de 6 luni. Instanța de recurs, s-a mai arătat, din eroare nu a reținut că Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale nu a comunicat către Agenția Națională de Administrare Fiscală date privind studiile absolvite de domnul D.V., și respectiv că reclamanta contestatoare era în imposibilitate să cunoască aceste date înainte de efectuarea controlului la nivelul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, respectiv la data de 20 august 2008. Dosarul profesional al intimatului D.V.

era depus la compartimentul de resurse umane din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale cu care avea raportul de serviciu încheiat, în conformitate cu dispozițiile art. 24 din Legea nr. 188/1999, astfel că reclamanta era în imposibilitate să cunoască situația juridică a acestuia, în contextul în care Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de lege de a comunica aceste acte. Intimatul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a solicitat, prin întâmpinare, admiterea contestației în anulare. Contestația în anulare este inadmisibilă. Potrivit dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Primul motiv al contestației în anulare reglementate de art. 318 C. proc. civ. și invocat în cauză de către contestatoare vizează situația când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale. Legea are în vedere greșeli materiale cu caracter procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate, cu alte cuvinte greșeli formale care sunt săvârșite în legătură cu examinarea recursului.

sau, altfel spus, greșeli involuntare și evidente, realizate prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale aflate la dosarul cauzei (cum ar fi: stabilirea taxei de timbru în raport cu o sumă mai mare decât suma contestată, urmată de anularea recursului ca insuficient timbrat; mențiunea greșită din dispozitivul hotărârii că partea a renunțat la judecată și nu la dreptul pretins; anularea recursului ca netimbrat, deși la dosar a fost depusă recipisa de plată a taxei de timbru sau respingerea recursului ca tardiv deși a fost depus în termen la poștă, dar instanța nu a observat recipisa scrisorii recomandate luând în considerare data înregistrării căii de atac; anularea greșită a recursului ca nemotivat sau ca fiind făcut de un mandatar fără calitate; pronunțarea instanței de recurs asupra altei hotărâri decât cea recurată).

Contestația în anulare specială, întemeiată pe prevederile art. 318 teza 1 C. proc. civ., nu poate fi exercitată pentru remedierea unor „greșeli de judecată”, precum cele privind stabilirea eronată a situației de fapt, în urma aprecierii probelor, interpretarea unor dispoziții legale (de drept substanțial ori procedural) sau rezolvarea unui incident procedural, întrucât a da părților posibilitatea de a se plânge aceleiași instanțe care a dat hotărârea de modul în care a apreciat probele, a interpretat legea și a stabilit raporturile dintre părți, ar însemna să se deschidă dreptul părților de a provoca rejudecarea căii de atac a recursului, ceea ce este inadmisibil. În mod evident, în ipoteza avută în vedere de prevederile art. 318 teza I C. proc.

civ., contestația în anulare este concepută ca o cale de atac extraordinară de retractare creată de lege doar pentru remedierea unor greșeli materiale și nu și pentru reformarea unor greșeli de fond. Se constată, în cauză, că prin contestația în anulare formulată de reclamantă și întemeiată în drept pe dispozițiile art. 318 teza I C. proc. civ. se invocă critici referitoare nu la aspectele formale ale judecății, ci la aspectele de fond ale litigiului, soluționate irevocabil prin decizia instanței de recurs. Astfel, instanța de recurs a statuat, cu putere de lucru judecat - prin decizia nr. 1207 din 3 martie 2010 prin care a fost admis recursul declarat de D.V.

împotriva sentinței civile nr. 2840 din 1 iulie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a fost modificată în parte sentința atacată în sensul respingerii acțiunii formulate de Agenția Națională a Funcționarilor Publici ca tardivă, au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate și a fost respins ca nefondat recursul declarat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici împotriva aceleiași sentințe - că rezultă din actele dosarului că reclamanta a avut cunoștință de elaborarea ordinelor în litigiu imediat după emiterea lor, dându-și chiar avizul pentru reîncadrarea pârâtului D.V.

în anii 2005 și 2007 (avizul din 25 ianuarie 2005 și respectiv din 7 martie 2007) și că împrejurarea menționată de reclamantă în sensul că nu ar fi cunoscut că prin ordinele în litigiu nu s-a respectat legislația în vigoare nu prezintă relevanță în aprecierea termenului în care a fost promovată acțiunea, aceasta fiind introdusă mult peste termenul de decădere de un an. Pe cale de consecință, cum nu sunt relevate prin calea de atac motive care să ducă la concluzia că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale cu caracter procedural, se reține că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale contestației în anulare speciale, exercitate în temeiul art. 318 teza I C. proc.

civ., astfel că se va dispune, în baza art. 320 C. proc. civ., respingerea ca inadmisibilă a contestației în anularea deciziei nr. 1207 din 3 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, formulată de Agenția Națională a Funcționarilor Publici.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de Agenția Națională a Funcționarilor Publici împotriva deciziei nr. nr. 1207 din 3 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2010.