ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3384/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul M.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Penitenciarul Aiud și A.N.P. ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: - anularea propunerii Consiliului de Conducere al Penitenciarului Aiud din data de 27 noiembrie 2008 și a Hotărârii Consiliului de Conducere al A.N.P. din 05 martie 2009; - obligarea Penitenciarului Aiud la plata diferenței reprezentând 50% din salariul de bază a lunii decembrie 2008, actualizată cu rata dobânzii bancare la data plății efective, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. Prin întâmpinare, A.N.P.

a solicitat respingerea acțiunii, susținând că măsura diminuării premiului anual al reclamantului cu 50% este legală, fiind urmarea constatării anumitor disfuncții în activitatea reclamantului, care avea la acea dată calitatea de director adjunct penitenciar de maximă siguranță și pentru care s-a sesizat comisia de disciplină. Prin Sentința civilă nr. 218/F/CA/2009 din 27 octombrie 2009 Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea reclamantului M.I., a anulat în parte, propunerea Consiliului de Conducere al Penitenciarului Aiud din data de 27 noiembrie 2008 și în parte hotărârea Consiliului de Conducere al A.N.P.

din data de 4 martie 2009 consemnată în Procesul verbal din aceeași dată, numai în privința dispozițiilor ce-l privesc pe reclamant; a obligat Penitenciarul Aiud să plătească reclamantului contravaloarea a 50% din premiul anual ce i s-a cuvenit reclamantului actualizat în raport de rata inflației de la data scadenței și până la data plății efective și a obligat pârâții să plătească reclamantului suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că la data de 27 noiembrie 2008 Conducerea Penitenciarului Aiud a propus A.N.P., referitor la reclamant, diminuarea premiului anual aferent anului 2008 cu 10%.

Consiliul de Conducere al A.N.P., întrunit în data de 04 martie 2009 a hotărât diminuarea premiului anual aferent anului 2008 cu 50% pentru reclamant, această măsură fiind consemnată în Procesul verbal din 04 martie 2009. Prin adresa din 07 mai 2009, comunicată reclamantului, s-a reținut că această diminuare a premiului anual s-a datorat împrejurării că acesta a fost cercetat în Comisia de Disciplină constituită la nivelul A.N.P., pentru mai multe abateri disciplinare săvârșite în perioada octombrie 2007 - martie 2008, dosar ce a fost clasat procedural. Instanța de fond a apreciat că premisa diminuării premiului anual este desfășurarea unei activități profesionale necorespunzătoare sau săvârșirea unei abateri grave sancționate disciplinar în anul anterior celui în care se acordă premiul anual, în speță 2008, condiții care însă nu se regăsesc în cauză.

Sub aspect profesional s-a constatat că reclamantul pentru anul 2008 a obținut calificativul „foarte bine” ce exclude orice aserțiuni în legătură cu o pretinsă activitate profesională necorespunzătoare a acestuia, iar sub aspect disciplinar, așa cum de altfel se recunoaște de pârât, reclamantul a fost cercetat de Comisia de Disciplină din cadrul A.N.P., soluționat însă cu clasarea dosarului, ceea ce echivalează cu nesancționarea disciplinară a acestuia. Împotriva hotărârii instanței de fond, autoritățile publice A.N.P. și Penitenciarul Aiud au formulat recurs, invocând prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. susținând, în esență, următoarele critici: - hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, măsura reducerii premiului anual cuvenit reclamantului având ca temei legal dispozițiile art. 26 alin. (3) din O.G.

nr. 64/2006; - reclamantul, în calitatea sa de director adjunct al Penitenciarului Aiud, în urma inspecției generale efectuată în anul 2008 și a constatării săvârșirii unor abateri grave, a fost cercetat disciplinar; - autoritatea publică a apreciat în mod corect că date fiind abaterile disciplinare contestate în activitatea reclamantului, acesta nu mai era îndreptățit să primească integral premiul anual; - instanța de fond, obligând autoritatea să plătească reclamantului diferența de 50% din valoarea premiului anual, s-a substituit autorității competente să realizeze evaluarea reclamantului ca funcționar public de conducere. Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, susținând că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică și a solicitat menținerea acesteia, hotărârea de reducere a premiului anul pe 2008 cu 50% fiind „total nelegală și netemeinică”.

I. Referitor la recursul formulat de Penitenciarul Aiud, Înalta Curte constată că acesta a fost declarat peste termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ. și de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Potrivit art. 301 C. proc. civ. „termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii" iar conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004 „hotărârea prin care s-a soluționat acțiunea în contencios poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare”. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă fără putință de tăgadă că sentința atacată a fost comunicată la data de 18 ianuarie 2010, iar recursul a fost înregistrat la data de 8 februarie 2010, potrivit rezoluției instanței de la fila nr. 12 a dosarului, depășindu-se, așadar, termenul legal de 15 zile prevăzut de textele legale sus citate.

Conform dispozițiilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ.: „neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai sus de voința ei”. Cum în cauză, recurentul nu a pretins și nu a dovedit că a fost împiedicat în exercitarea în termen a căii de atac printr-o împrejurare mei presus de voința lui, se va constata că recursul este tardiv formulat și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge ca atare. II. Referitor la recursul formulat de A.N.P.: Autoritatea publică a invocat ca motiv de recurs dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și a susținut, cu alte cuvinte, că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod greșit dispozițiile legale care au stat la baza emiterii actului administrativ prin care s-a luat măsura reducerii cu 50% a premiului anual în cazul intimatului-reclamant. Critica este neîntemeiată, deoarece, potrivit art. 26 alin. (3) din O.G. nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, „premiul anual se poate reduce până la anulare, în cazul în care funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare nu au desfășurat în cursul anului o activitate profesională corespunzătoare sau au săvârșit abateri grave sancționate disciplinar”.

Or, instanța de fond a reținut în mod judicios că dispozițiile legale invocate ca temei de drept pentru emiterea actului administrativ și luarea măsurii de reducere cu 50% a premiului pentru anul 2008 - art. 26 alin. (3) din O.G. nr. 64/2006, nu sunt aplicabile în cauză, din moment ce activitatea profesională a intimatului-reclamant din anul respectiv a fost evaluată cu calificativul „Foarte Bine”, iar cercetarea administrativă pentru săvârșirea unor abateri disciplinare nu a fost finalizată, sesizarea fiind clasată de Comisia de disciplină din cadrul autorității publice recurate. O a doua critică a recursului, întemeiată pe dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., a constat în aceea că instanța de fond s-a substituit autorității publice care a fost obligată să achite intimatului-reclamant diferența de 50% din premiul pe anul 2008, deși autoritatea publică are, potrivit art. 26 alin. (3) din O.G.

nr. 64/2006, un drept de apreciere constând în posibilitatea de reducere până la anulare a premiului anual prevăzut în favoarea funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare. Într-adevăr, din conținutul art. 26 alin. (3) din O.G. nr. 64/2004, citat mai sus, rezultă că legiuitorul, folosind sintagma „premiul anual se poate reduce până la anulare”, a conferit autorității publice o competență de apreciere, un drept de apreciere cu privire la reducerea premiului anual prevăzut la art. 26 alin. (1) din aceeași ordonanță. Dar, în cauza de față, autoritatea publică, exercitându-și dreptul de apreciere conferit de legiuitor, a săvârșit o eroare de apreciere, luând măsura reducerii premiului anual în lipsa condițiilor prevăzute de norma juridică.

Astfel, legiuitorul nu a conferit autorității un drept de apreciere în general, ci a înțeles să limiteze acest drept la două situații: - în cazul în care funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare nu au desfășurat în cursul anului respectiv o activitate profesională corespunzătoare; - în cazul când funcționarii respectivi au săvârșit abateri grave sancționate disciplinar. Or, în cauză, intimatul-reclamant a desfășurat o activitate profesională în anul 2008 pentru care a fost evaluat cu calificativul „Foarte Bine”, iar sesizarea făcută cu privire la emiterea unor abateri grave a fost clasată de Comisia de disciplină, nefiind sancționat disciplinar. Deci, cu alte cuvinte, intimatul-reclamant în anul 2008, pentru care s-a luat măsura reducerii premiului anual, nu s-a aflat în niciuna dintre cele două situații enumerate limitativ la art. 26 alin. (3) din O.G.

nr. 64/2006, sigurele în care autoritatea putea să-și exercite legal dreptul de apreciere cu privire la reducerea premiului anual. În concluzie, rezultă că autoritatea publică și-a exercitat dreptul de apreciere în afara dispozițiilor legale și într-o situație neprevăzută de lege, comițând astfel o eroare de apreciere, ceea ce instanța de fond a constatat ca urmare a exercitării propriului drept de apreciere. Astfel, instanța de fond nu s-a substituit autorității publice în ceea ce privește exercitarea de către aceasta a dreptului de apreciere privind reducerea premiului anual, ci s-a limitat la verificarea dacă autoritatea și-a exercitat dreptul de apreciere în situațiile limitativ prevăzute de norma legală și constatând, cu alte cuvinte, eroarea de apreciere comisă de autoritate, a anulat actul administrativ emis.

În raport cu considerentele de mai sus, recursul formulat de A.N.P. va fi respins ca neîntemeiat, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.N.P. împotriva sentinței civile nr. 218/F/ CA din 27 octombrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Respinge recursul declarat de Penitenciarul Aiud împotriva aceleiași sentințe, ca tardiv formulat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2010.