ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3015/2017

Obiectul litigiului dedus judecății Prin acțiunea înregistrată pe Curții de Apel Timișoara sub nr. x/59/2004 la data de 9 iulie 2014, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună suspendarea executării Ordinului nr. 2268/C din 24 iunie 2014 emis de pârât, până la soluționarea definitivă a cauzei, precum și anularea Ordinului nr. 2268 din 24 iunie 2014. Cu privire la cererea de suspendare, se arată că prejudiciul material viitor și previzibil constă în faptul că reclamanta și-a făcut un buget cunoscând limitele mandatului primit în 2013 și în funcție de veniturile pe care le realiza și-a planificat ratele la creditele contractate la bănci, până la încheierea mandatului, în iunie 2018. Prin trecerea imprevizibilă la pensie, veniturile reclamantei ar fi diminuate până la 1/3 din cele anuale. Se arată că îndoiala serioasă asupra legalității actului vine din aceea că Ordinul a fost emis în lipsa unei cereri de pensionare formulate de reclamantă, a întocmirii unui dosar care să fi fost înaintat Casei Județene de Pensii pentru a verifica dacă sunt îndeplinite condițiile de pensionare și a emite o decizie în acest sens, astfel cum pretind dispozițiile art. 103 și urm. din Legea nr. 263/2010. Cu privire la fondul cauzei, s-a arătat, în esență, că la data de 24 iulie 2014 a fost emis de către pârâtul Ministrul Justiției Ordinul nr. 2268/C din 24 iunie 2014 prin care, începând cu data de 31 iulie 2014, reclamanta a fost eliberată din funcția de asistent judiciar la Tribunalul Caraș-Severin, prin pensionare. Corespunde realității faptul că art. 52 și următoarele din Legea nr. 37/2013 stabilește condițiile pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă. Însă, potrivit art. 103 din același act normativ, acordarea pensiei în discuție se realizează doar la cererea persoanei îndreptățite. Or, reclamanta arată că nu a formulat o asemenea cerere, cu atât mai mult cu cât se regăsește în situația exercitării unui mandat pe o durată de 5 ani pentru funcția de asistent judiciar. O altă dispoziție legală încălcată vizează prevederile art. 111 din Legea nr. 304/2004 care dispun în mod expres: "Asistenții judiciari se bucura de stabilitate pe durata mandatului și se supun numai legii." Nu s-au respectat etapele impuse prin dispozițiile art. 103 și urm. din Legea nr. 263/2010 - privind sistemul unitar de pensii. Doar în situația în care se admite cererea de pensionare de către instituția competentă, abia atunci se dispune eliberarea din funcție, întrucât doar acest act poate constitui fundamentul care stă la baza unui astfel de ordin. Or, în cauză s-a emis ordinul de eliberare din funcție fără să existe o cerere de pensionare, un dosar întocmit cu actele prevăzute de lege și, la final, o decizie de pensionare. Asistenților judiciari li se aplică Titlul V din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară care prevede în art. 111 că aceștia se bucură de stabilitate pe durata mandatului, iar în art. 113 alin. (1) că asistenților judiciari li se aplică între altele, și motivele de eliberare din funcție prevăzute de lege pentru judecători și procurori. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1 și urm., art. 15 din Legea nr. 554/2004, Legea nr. 37/2013, art. 11 și urm. din Legea nr. 304/2004, art. 50 și urm., art. 103 din Legea nr. 263/2010.

Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 296 din 29 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, a fost anulat Ordinul nr. 2268 din 24 iunie 2014 emis de pârâtul Ministerul Justiției și a fost suspendată executarea ordinului menționat până la soluționarea definitivă a cauzei. Curtea a constatat că acțiunea reclamantei este întemeiată, pentru următoarele considerente: La data de 24 iunie 2014 a fost emis de către pârâtul Ministrul Justiției Ordinul nr. 2268/C din 24 iunie 2014 prin care reclamanta a fost eliberată din funcția de asistent judiciar din cadrul Tribunalului Caraș-Severin, prin pensionare, începând cu data de 31 iulie 2014. Anterior acestui ordin de eliberare din funcție, același pârât a emis Ordinul nr. 2201/C din 5 iulie 2013 prin care a fost numită reclamanta în funcția de asistent judiciar la Tribunalul Caraș-Severin, pentru un mandat de 5 ani. Curtea nu a reținut ca fiind incidente argumentele întemeiate pe necesitatea existenței cererii de pensionare anterioare eliberării din funcție, întrucât reclamanta nu este personal contractual, neavând încheiat un contract de muncă, ci exercitându-și funcția în baza actului de numire. Chiar dacă s-ar aprecia că relația reclamatei cu ordonatorul de credite ori cu instanța în care funcționează este una specifică dreptului muncii, atunci argumentele reclamantei ar urma să fie respinse pe considerentul că potrivit dispozițiilor art. 56 alin. (1) lit. c) din Codul muncii (Legea nr. 53/2003) "Contractul individual de muncă existent încetează de drept … la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare." Însă, așa cum s-a arătat deja, deși reclamanta a împlinit vârsta standard de pensionare, aceasta nu are încheiat un contract de muncă pentru a atrage incidența legislației specifice raporturilor de muncă, astfel încât Curtea a respins, din aceleași considerente, și contra-argumentația pârâtului potrivit căruia împlinirea vârstei standard de pensionare este cauză de încetare a raporturilor de muncă, indiferent de opțiunea reclamantei de a depune sau nu cerere de pensionare. Cât privește cel de al doilea argument al reclamantei vizând asimilarea asistenților judiciari cu categoria magistraților și aplicarea art. 83 Legea nr. 304/2004 care reglementează posibilitatea menținerii în funcție a magistraților până la vârsta de 70 de ani, Curtea a apreciat că nici acesta nu este întemeiat. Această concluzie se poate extrage din modul de redactare al art. 113 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, potrivit căruia "asistenților judiciari li se aplică dispozițiile legale privind abaterile și sancțiunile disciplinare, precum și motivele de eliberare din funcție prevăzute de lege pentru judecători și procurori". Se poate observa astfel că, potrivit dispozițiilor art. 113 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, asistenților judiciari li se aplică toate dispozițiile vizând abaterile și sancțiunile disciplinare prevăzute de lege pentru judecători și procurori însă, în ce privește eliberarea din funcție nu sunt aplicabile toate dispozițiile prevăzute de lege pentru magistrați, ci doar motivele (nu și condițiile) de eliberare din funcție. Altfel spus, sunt aplicabile asistenților judiciari normele instituite de art. 65 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 nu însă și dispozițiile art. 83 alin. (1), care se aplică doar judecătorilor, procurorilor, magistraților-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și personalului de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1) din aceeași lege. Se pune însă întrebarea dacă un asistent judiciar care a împlinit vârsta de pensionare în cursul mandatului poate sau nu să își continue mandatul până la expirarea perioadei pentru care a fost numit. Legat de acest aspect, însăși reclamanta a argumentat în acțiunea sa că se află "în situația exercitării unui mandat pe o durată de 5 ani." Spre deosebire de celelalte apărări ale reclamantei, Curtea găsește întemeiată această susținere, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează. Curtea a observat că în cadrul Legii nr. 304 din 28 iunie 2004 (privind organizarea judiciară) instituția asistenților judiciari este reglementată în cadrul a doar șase articole (art. 110 - 115), dintre care două vizează perioada mandatului. Astfel, art. 110 alin. (1) din Legea nr. 304 din 28 iunie 2004 stipulează că asistenții judiciari sunt numiți de ministrul justiției, la propunerea Consiliului Economic și Social, pe o perioadă de 5 ani, iar art. 111 alin. (1) din aceeași lege prevede că "asistenții judiciari se bucură de stabilitate pe durata mandatului". Coroborând cele două dispoziții legale și având în vedere că reclamanta este beneficiara Ordinului nr. 2201/C din 5 iulie 2013), act administrativ în ființă, în privința căruia nu a intervenit anularea ori revocarea, Curtea a apreciat că perioada determinată a mandatului (de 5 ani), prevăzută în actul de numire, nu poate fi redusă în mod unilateral, chiar și în condițiile în care reclamanta a împlinit vârsta de pensionare. Și aceasta întrucât legea aplicabilă reglementează doar durata mandatului, fără a condiționa în vreun fel stabilitatea și împlinirea mandatului de vreo limită în timp, alta decât durata determinată pentru care a fost numit asistentul judiciar. Altfel spus, în condițiile în care legea specială reglementează strict durata mandatului, nu pot fi aplicate prin analogie alte dispoziții care vizează alte categorii profesionale. De altfel, situația reclamantei nu este singulară în sistemul juridic românesc, fiind asemănătoare cu funcțiile elective, în cazul cărora legea nu reglementează vreo limită de vârstă, ori cu funcțiile demnitarilor, în cazul cărora de asemenea este reglementată durata mandatului, fără vreo interdicție care să vizeze vârsta. Prin urmare, găsind întemeiată cererea de anulare a Ordinului nr. 2268 din 24 iunie 2014, emis de pârâtul Ministerul Justiției, Curtea urmează a o admite și a dispune în consecință. Cu privire la cererea de suspendare a ordinului arătat, s-a constatat că acestea sunt îndeplinite în cauza de față. Astfel, cazul bine justificat este dovedit prin concluzia la care Curtea a ajuns deja în privința nelegalității măsurii de încetare unilaterală și intempestivă a mandatului, cu încălcarea dispozițiilor art. 110 alin. (1) și art. 111 alin. (1) din Legea nr. 304 din 28 iunie 2004. De asemenea, paguba iminentă, definită de art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, este dovedită prin reducerea într-un procent substanțial de 3/4 din veniturile reclamantei și prin dovedirea derulării unor contracte de credit.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva Sentinței civile nr. 296 din 29 octombrie 2014 a declarat recurs în termen legal pârâtul Ministerul Justiției, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. În dezvoltarea recursului, au fost învederate, în esență, următoarele: În ceea ce privește soluția dată cererii de suspendare, nu sunt întrunite cele două condiții prevăzute cumulativ de art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. În ceea ce privește soluția dată cererii de anulare, aceasta este de asemenea greșită, având în vedere următoarele considerente: În conformitate cu art. 113 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, "(1) Asistenților judiciari li se aplică dispozițiile legale privind abaterile și sancțiunile disciplinare, precum și motivele de eliberare din funcție prevăzute de lege pentru judecători și procurori". La fel ca și magistrații, asistenții judiciari își pot pierde funcția în condițiile art. 65 din Legea nr. 303/2004 . Prin urmare, asistenții judiciari pot fi eliberați din funcție, evident în timpul exercitării mandatului, altfel nefiind justificată prezența în lege a art. 113 alin. (1), mai sus redat, potrivit cu care asistenților judiciari li se aplică motivele de eliberare din funcție prevăzute de lege pentru judecători și procurori. Este o dovadă a faptului că stabilitatea în funcție sau stabilitatea pe durata mandatului nu semnifică faptul că asistentul judiciar rămâne în funcție indiferent de situație, și că rămân inoperante dispozițiile care dau posibilitatea demisiei, dispozițiile referitoare la pensionare. Urmând acest raționament, asistentul judiciar nu poate fi eliberat din funcție nici în cazul în care s-ar constata incapacitatea profesională, nici în cazul în care ar fi condamnat definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni, cazuri de eliberare din funcție prevăzute de asemenea la art. 65 din Legea nr. 303/2004 aplicabil și asistenților judiciari în virtutea art. 113 alin. (1) din Legea nr. 304/2004. Dacă legiuitorul ar fi dorit să mențină în funcție asistentul judiciar care, în executarea mandatului său a atins vârsta limită pentru pensionare, atunci ar fi găsit fie o formulă de trimitere la textul art. 83 din Legea nr. 303/2004, pe care intimata reclamanta l-a și folosit în apărare, dar pe care instanța de fond l-a respins, considerând în mod corect că nu este aplicabil pentru că acest text se adresează numai categoriilor prevăzute expres și limitativ în text, fie ar fi introdus o dispoziție distinctă în Legea nr. 304/2004, reglementare cu caracter special. Asistentul judiciar aflat în exercițiul mandatului pentru care a fost numit, prin ordin al ministrului, este eliberat din funcție odată cu atingerea limitei de vârstă pentru pensionare, în condițiile art. 52 și 53 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare. Față de cele arătate, consideră că nu se poate invoca cu temei nesocotirea art. 111 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 sau neobservarea prevederilor art. 83 alin. (1) din același act normativ ori a dispozițiilor art. 103 și următoarele din Legea nr. 263/2010, pentru a dispune anularea Ordinul Ministrului Justiției nr. 2268/C din 24 iunie 2014.

Apărările formulate în cauză Intimata A., legal citată, a depus întâmpinare respingerea recursului declarat și menținerea hotărârii atacate. Recurentul invocă art. 113 din Legea nr. 304/2004 și art. 65 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, arătând că asistenților judiciari li se aplică dispozițiile legale privind motivele de eliberare din funcție prevăzute pentru judecători și procurori, între care și "pensionarea în condițiile legii". Or, așa cum corect reține prima instanță, asistenților judiciari li se aplică doar motivele de eliberare din funcție prevăzute de lege pentru judecători și procurori, nu și condițiile eliberării din funcție. Distincția este esențială. În ceea ce privește eliberarea din funcție pentru îndeplinirea condițiilor de pensionare, situația judecătorilor și procurorilor este diferită de cea a asistenților judiciari, ceea ce conduce la concluzia unor dispoziții legale diferite aplicabile. În primul rând, judecătorii și procurorii își exercită funcția pe durată nedeterminată, în vreme ce asistenții judiciari sunt numiți pentru un mandat având o durată limitată la 5 ani, beneficiind de stabilitate. În al doilea rând, pentru judecători și procurori art. 83 din Legea nr. 303/2004 prevede limita maximă de vârstă de 70 de ani pentru menținerea în funcție ulterior împlinirii vârstei de pensionare prevăzute de lege, în vreme ce pentru asistenții judiciari H.G. nr. 616/2005 nu prevede nicio limită maximă de vârstă nici pentru numirea în funcție, nici pentru menținerea în funcție. În al treilea rând, condițiile încetării anticipate unilaterale a mandatului asistenților judiciari sunt prevăzute în art. 13 și art. 14 din H.G. nr. 616/2005 și de art. 113 alin. (4) din Legea nr. 304/2004. Conform acestor dispoziții, mandatul acestora se poate revoca în urma analizei periodice a activității și încetează de drept dacă pe perioada îndeplinirii acestuia intervine o situație de incompatibilitate sau imposibilitatea de a-și exercita atribuțiile. De asemenea, asistenții judiciari pot fi eliberați din funcție și ca urmare a reducerii numărului de posturi, în raport cu volumul de activitate al instanței. În al patrulea rând, conform art. 111 din Legea nr. 304/2004, asistenții judiciari se bucură de stabilitate pe durata mandatului, una din expresiile evidente ale stabilității mandatului fiind imposibilitatea încetării anticipate unilaterale a acestuia altfel decât în condițiile expres și limitativ prevăzute de lege. însăși Legea nr. 303/2004 prevede că stabilitatea care caracterizează funcția procurorilor se manifestă prin posibilitatea eliberării din funcție numai în condițiile legii. În al cincilea rând, așa cum însuși recurentul susține, atât actul de numire, cât și actul de eliberare din funcție a asistenților judiciari sunt acte administrative cu caracter individual, ceea ce înseamnă că drepturile din conținutul raportului juridic generat prin acest act nu pot fi anulate/revocate unilateral decât din cauze autorizate de lege. Toate aceste aspecte dovedesc deplin diferența între statutul judecătorilor și procurorilor și statutul asistenților judiciari în ceea ce privește eliberarea din funcție. Deși condițiile de eliberare din funcție prin pensionare a asistenților judiciari nu sunt expres reglementate, acest lucru nu poate conduce la concluzia aplicării prin analogie a condițiilor prevăzute expres pentru alte categorii profesionale, chiar dacă motivele eliberării din funcție sunt aceleași. Dimpotrivă, lipsa corelării legislative între posibilitatea eliberării din funcție prin pensionare cu durata mandatului de 5 ani în cazul asistenților judiciari, conduce la concluzia imposibilității încetării anticipate a mandatului prin pensionare în mod unilateral de către organul care oricum nu are decât atribuția numirii în funcție, propunerea fiind făcută de altă instituție. Sintagma "potrivit legii" lasă tocmai determinarea condițiilor de pensionare în sarcina unor dispoziții legale specifice pentru fiecare categorie. Așa cum corect reține prima instanță, statutul asistenților judiciari este reglementat numai prin art. 110 - 115 din Legea nr. 304/2004. Pe de altă parte, prin H.G. nr. 616/2005 au fost stabilite condițiile, procedura de selecție și de propunere de către Consiliul Economic și Social a candidaților pentru a fi numiți ca asistenți judiciari de către ministrul justiției, precum și condițiile de delegare, detașare și transfer ale asistenților judiciari. Or, de vreme ce există dispoziții legale speciale în materia asistenților judiciari, cu privire la durata mandatului acestora și nu există prevederi care să limiteze vârsta maximă pentru numirea sau menținerea în funcție, nu se poate susține că ar trebui aplicate Legea nr. 53/2003 și Legea nr. 263/2010.

Procedura derulată în fața instanței de recurs Prin încheierea din data de 21 iunie 2016 s-a constatat că raportul întocmit de magistratul - asistent respectă cerințele art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. și s-a dispus comunicarea acestuia, în temeiul art. 493 alin. (4) din acest act normativ, cu mențiunea că părțile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului în termen de 10 zile de la comunicare. Prin încheierea din data de 4 aprilie 2017 s-a dispus, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., admiterea în principiu a recursului și fixarea unui termen pentru judecata pe fond a acestuia la data de 3 octombrie 2017. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză În speță, prin actul administrativ atacat reprezentat de Ordinul Ministrului Justiției nr. 2268/C din 24 iunie 2014 s-a dispus eliberarea reclamantei din funcția de asistent judiciar la Tribunalul Timiș, începând cu data de 31 iulie 2014. Instanța de fond a reținut incidența art. 110 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 care stipulează că "Asistenții judiciari sunt numiți de ministrul justiției, la propunerea Consiliului Economic și Social, pe o perioadă de 5 ani (...)" și art. 111 alin. (1) din același act normativ care prevede că "Asistenții judiciari se bucură de stabilitate pe durata mandatului (..)". În considerarea acestor texte de lege, instanța a apreciat că Ordinul nr. 2268/C din 24 iunie 2014 este în ființă, nefiind posibil ca perioada determinată a mandatului de asistent judiciar, de 5 ani, prevăzută în actul de numire, să fie redusă în mod unilateral, chiar și în condițiile în care reclamanta a împlinit vârsta de pensionare. A concluzionat instanța că legea specială reglementează strict durata mandatului, neputând fi aplicate prin analogie dispoziții legale care vizează alte categorii profesionale. Conform prevederilor art. 113 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, asistenților judiciari li se aplică dispozițiile legale privind motivele de eliberare din funcție prevăzute de lege pentru judecători și procurori. Potrivit art. 65 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 303/2004, judecătorii și procurorii sunt eliberați din funcție prin pensionare, potrivit legii. În lipsa altor dispoziții legale privind pensionarea, aplicabile asistenților judiciari, sintagma "potrivit legii" trebuie interpretată în sensul că devin aplicabile normele generale prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, conform cărora, pensia pentru limită de vârstă se cuvine persoanelor care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condițiile privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare sau în specialitate, după caz, prevăzute de prezenta lege (art. 52). Totodată, în conformitate cu prevederile art. 53 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, vârsta standard de pensionare este de 63 de ani pentru femei, iar atingerea acestei vârste se realizează prin creșterea vârstei standard de pensionare. Înalta Curte constată că, în mod legal, la emiterea ordinului contestat au fost avute în vedere dispozițiile legale arătate, conform cărora asistenții judiciari sunt eliberați din funcție prin pensionare, în condițiile prevăzute de Legea nr. 263/2010. Nu se poate reține încălcarea dispozițiilor art. 111 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, conform cărora asistenții judiciari se bucură de stabilitate pe durata mandatului, deoarece această prevedere nu înlătură aplicarea dispozițiilor speciale ale art. 65 din Legea nr. 303/2004, care prevăd expres care sunt cazurile de eliberare din funcție a judecătorilor și procurorilor, dispoziții care sunt aplicabile și asistenților judiciari, în temeiul art. 113 alin. (1) din Legea nr. 304/2004. O interpretare contrară ar conduce la situația în care articolul în discuție nu ar putea fi niciodată aplicabil în privința asistenților judiciari, ceea ce nu poate fi acceptat. În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că prevederile legale care guvernează activitatea instanțelor judecătorești și fixează poziția lor față de lege, acceptă în mod unanim că "atribuțiile judecătorului implică identificarea normei aplicabile, analiza conținutului său și o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, astfel încât legiuitorul aflat în imposibilitate de a prevedea toate situațiile juridice lasă judecătorului, învestit cu puterea de a spune dreptul, o parte din inițiativă. Astfel, în activitatea de interpretare a legii, judecătorul trebuie să realizeze un echilibru între spiritul și litera legii, între exigențele de redactare și scopul urmărit de legiuitor, fără a avea competența de a legifera, prin substituirea autorității competente în acest domeniu" (a se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009). Nu pot fi primite astfel considerentele instanței de fond, referitoare la asemănarea dintre situația reclamantei cu funcțiile elective, în cazul cărora legea nu reglementează vreo limită de vârstă, ori cu funcțiile demnitarilor, în cazul cărora de asemenea este reglementată durata mandatului, fără vreo interdicție care să vizeze vârsta, o astfel de interpretare conducând, pe cale judiciară, la crearea unei lex tertia prin combinarea unor dispoziții din mai multe legi. Nici prevederile art. 103 din Legea nr. 263/2010 nu au fost încălcate, acestea reglementând doar modul de stabilire și de plată a pensiei, iar faptul că reclamanta nu a depus o cerere în acest sens nu înlătură incidența dispozițiilor speciale privind cazurile de eliberare din funcție arătate mai sus, ordinul de eliberare din funcție putând fi emis în situația intervenirii unuia din cazurile prev. de art. 65 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, chiar dacă nu a fost depusă o cerere de pensionare la instituția competentă să stabilească și să emită decizia de pensionare. În ceea ce privește dispozițiile art. 83 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, care stabilesc că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1) pot fi menținuți în funcție după împlinirea vârstei de pensionare prevăzută de lege, până la vârsta de 70 de ani, Înalta Curte constată că acestea se aplică doar categoriilor de personal expres și limitativ prevăzute în text, respectiv judecători, procurori, magistrați-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1), nefiind aplicabil asistenților judiciari și, în consecință, nici reclamantei din prezenta cauză. Trebuie de asemenea menționat faptul că referirile reclamantei la o posibilă discriminare, prin raportare la alți colegi sau pe motiv de ne/egalizare a vârstei nu au fost invocate la fond, ca motiv de nelegalitate a ordinului, astfel încât ele nu pot fi analizate direct în recurs, fiind depășit termenul procedural peremptoriu în acest sens. Pentru aceste aspecte, se constată că ordinul atacat este legal emis și, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, acțiunea se impunea a fi respinsă ca neîntemeiată. Față de stadiul procesual al litigiului și având în vedere soluția asupra fondului cauzei, Înalta Curte apreciază că nu se impune a mai analiza criticile formulate în recurs privind soluția dată în privința cererii de suspendare. Pentru considerentele anterior expuse, în baza dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și a art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 296 din 29 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal. Va casa sentința recurată și, rejudecând cauza, va respinge acțiunea formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.