ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3780/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 31 august 2015, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministrul Justiției și Ministerul Justiției, prin Ministrul Justiției, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună suspendarea executării Ordinului Ministrului Justiției emis sub nr. x/06.08.2015 (x/06.08.2015), prin care s-a dispus eliberarea reclamantei din funcția de asistent judiciar la Tribunalul Timiș, prin pensionare, până la soluționarea de către instanța de fond competentă a acțiunii având ca obiect anularea aceluiași act administrativ.

Prin cererea modificatoare înregistrată la dosar la data de 25 septembrie 2015, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministrul Justiției și Ministerul Justiției, prin Ministrul Justiției, suspendarea executării Ordinului Ministrului Justiției emis sub nr. x/06.08.2015 (x/06.08.2015), până la soluționarea definitivă a prezentei cauze, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar pe fond, a solicitat anularea aceluiași ordin și a adresei nr. x/17.09.2015, comunicată reclamantei la data de 21 septembrie 2015, prin care s-a soluționat plângerea prealabilă formulată împotriva ordinului menționat.

Prin încheierea de ședință din data de 5 noiembrie 2015, a fost admisă cererea de suspendare a executării Ordinului Ministrului Justiției nr. 2640/C/06.08.2015, formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Ministrul Justiției și Ministerul Justiției, prin Ministrul Justiției.

Prin Sentința civilă nr. 396 din 23 decembrie 2015, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Ministrul Justiției și Ministerul Justiției, prin Ministrul Justiției.

Împotriva Sentinței civile nr. 396 din 23 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., republicat, solicitând, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei, în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost modificată.

Prin memoriul conținând motivele de recurs, înregistrat la dosarul instanței de fond la data de 1 februarie 2016, recurenta-reclamantă a susținut că argumentele reținute de prima instanță sunt, în parte, străine de natura și specificul pricinii și respectiv, în parte, se sprijină pe aplicarea ori interpretarea greșită a normelor de drept material, și a formulat, în esență, următoarele critici:

Ordinul Ministrului Justiției nr. 2640/C/06.08.2015 încalcă principiul simetriei formelor, întrucât inițialul ordin de numire în funcția de asistent judiciar a fost emis de Ministrul Justiției, în baza unei propuneri a Consiliului Economic și Social, astfel încât, cu excepția destituirii, a eliberării din funcție ca urmare a reducerii postului ocupat ori a eliberării din funcție pentru împlinirea termenului pentru care asistentul judiciar a fost numit, în orice altă ipoteză, eliberarea acestuia înainte de terminarea mandatului de 5 ani pentru care a fost numit, nu se poate face decât la aceeași prealabilă propunere a Consiliului Economic și Social.

Întrucât art. 113 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 stabilește că asistenților judiciari li se aplică dispozițiile legale privind motivele de eliberare din funcție prevăzute de lege pentru judecători și procurori, asistenții judiciari beneficiază de dispozițiile art. 83 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în temeiul cărora pot fi menținuți în funcție după împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de lege, până la vârsta de 70 de ani.

Totodată, la emiterea ordinului atacat, s-a ținut cont doar de unul dintre cele două criterii prevăzute de Legea nr. 263/2010, care, cumulativ îndeplinite, deschid calea pensionării, respectiv, s-a reținut doar criteriul vârstei și nu s-a avut în vedere stagiul minim de cotizare.

De asemenea, Ordinul nr. 2640/C/06.08.2015 a lipsit practic de efecte ordinul de numire a reclamantei în funcția de asistent judiciar, fără ca acest din urmă ordin să fi fost revocat administrativ sau anulat pe cale judiciară.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât Ministerul Justiției a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând, în principal, apărările formulate pe parcursul soluționării litigiului în primă instanță.

5.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 31 ianuarie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 20 iunie 2018, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat.

Criticile formulate de recurenta-reclamantă A., circumscrise motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, sunt neîntemeiate.

Hotărârea pronunțată de prima instanță satisface cerințele prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele sentinței regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței cu privire la soluția pronunțată, fiind examinate în mod efectiv problemele esențiale ridicate de către părți.

Instanța de control judiciar constată că sentința recurată nu cuprinde motive străine de natura cauzei, judecătorul fondului expunând argumentele care l-au determinat să respingă cererea în anulare a actelor administrative, raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susținerile părților și mijloacele de probă administrate în litigiu, iar pe de altă parte, la prevederile legale aplicabile raportului juridic analizat.

În aceste condiții, împrejurarea că recurenta-reclamantă nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe, nu poate conduce la incidența motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat.

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este nefondat, sentința atacată reflectând interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei.

Prin Ordinul nr. 2201/C/03.07.2013, emis de Ministrul Justiției, recurenta-reclamantă A. a fost numită în funcția de asistent judiciar la Tribunalul Timiș, pe o perioadă de 5 ani, iar prin Ordinul nr. 2640/C/06.08.2015, contestat în speță, aceeași autoritate publică a dispus, începând cu data de 26 septembrie 2015, eliberarea reclamantei din funcția de asistent judiciar la Tribunalul Timiș, prin pensionare, potrivit legii.

Împotriva acestui din urmă ordin, recurenta-reclamantă a formulat plângere prealabilă, soluționată prin respingere, potrivit adresei nr. x/17.09.2015, emisă de Ministerul Justiției.

Cu titlu preliminar, se observă că, în raport de conținutul ordinului de numire a reclamantei în funcția de asistent judiciar și respectiv, a ordinului de eliberare din această funcție, referirile din cuprinsul motivelor de recurs la funcția de magistrat-asistent constituie erori materiale intervenite la redactarea cererii de recurs, care nu vor fi avute în vedere la analiza criticilor formulate de recurentă.

În acord cu opinia exprimată de judecătorul fondului, Înalta Curte constată că, în mod legal, prin Ordinul nr. 2640/C/06.08.2015, recurenta-reclamantă, aflată în exercițiul mandatului de asistent judiciar, a fost eliberată din funcție la atingerea limitei de vârstă pentru pensionare, în condițiile prevăzute de art. 52 și art. 53 din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare.

Această constatare se întemeiază pe analiza dispozițiilor art. 113 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, conform cărora asistenților judiciari li se aplică motivele de eliberare din funcție prevăzute de lege pentru judecători și procurori, coroborate cu cele ale art. 65 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 303/2004, care stabilesc că judecătorii și procurorii sunt eliberați din funcție prin pensionare, potrivit legii, toate aceste dispoziții regăsindu-se și în preambulul ordinului contestat.

Prevederile art. 111 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, conform cărora asistenții judiciari se bucură de stabilitate pe durata mandatului, nu pot fi interpretate în sensul că asistenții judiciari pot rămâne în funcție până la sfârșitul mandatului, în orice condiții, întrucât, așa cum s-a arătat anterior, la fel ca în cazul magistraților, asistenții judiciari pot fi eliberați din funcție prin pensionare, potrivit art. 65 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 303/2004.

Prin urmare, în conformitate cu dispozițiile legale enunțate anterior, asistenții judiciari pot fi eliberați din funcție și în timpul exercitării mandatului, în caz contrar nefiind justificat textul art. 113 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, care face trimitere, în cazul asistenților judiciari, la motivele de eliberare din funcție prevăzute de lege pentru judecători și procurori.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, instanța de control judiciar reține că dispozițiile art. 83 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 se aplică numai categoriilor de personal expres și limitativ prevăzute de acest text de lege, și anume, judecători, procurori, magistrați-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție și personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1) din legea menționată, aceste dispoziții nefiind aplicabile asistenților judiciari și în speță, nici reclamantei.

De asemenea, nu se poate fi primită critica recurentei-reclamante vizând nelegalitatea ordinului contestat, în absența mențiunilor referitoare la stagiul complet de cotizare, având în vedere că ordinul respectiv a fost emis ca urmare a intervenirii cazului de eliberare din funcție prevăzut de art. 65 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 303/2004, prin atingerea de către reclamantă a vârstei limită pentru pensionare, aceste dispoziții fiind incidente și în situația în care nu a fost depusă o cerere de pensionare la instituția competentă să stabilească cuantumul pensiei și să emită decizia de pensionare, după verificarea, în prealabil, a condiției privind stagiul minim de cotizare, prevăzută de Legea nr. 263/2010.

Înalta Curte urmează a înlătura, ca neîntemeiate, și susținerile recurentei-reclamante în sensul asimilării situației unui asistent judiciar, numit pentru un mandat de 5 ani, cu aceea în care se află titularul unui mandat electiv.

Este necontestat că în temeiul dispozițiilor art. 110 din Legea nr. 304/2004, asistenții judiciari sunt numiți de ministrul justiției, la propunerea Consiliului Economic și Social, pe o perioadă de 5 ani, dar durata acestui mandat nu poate depăși vârsta de pensionare a persoanei respective, care constituie unul dintre motivele de eliberare din funcție aplicabile asistenților judiciari, conform art. 113 alin. (1) din legea menționată.

De asemenea, în raport de incidența în speță a motivului de eliberare din funcție prin pensionare, nu se poate susține că ordinul contestat a fost emis cu încălcarea principiului simetriei formelor, cerința formulării unei propuneri prealabile de către Consiliul Economic și Social fiind prevăzută în mod expres numai în procedura de numire a asistenților judiciari, potrivit art. 110 și art. 114 din Legea nr. 304/2004.

Concluzionând, întrucât Legea nr. 304/2004, reglementare cu caracter special în materie, nu conține dispoziții distincte referitoare la pensionarea asistenților judiciari și având în vedere că acestei categorii profesionale nu i se aplică dispozițiile art. 83 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, se reține că sintagma "potrivit legii", cuprinsă în textul art. 65 alin. (1) lit. b) din aceeași lege, se interpretează ca făcând trimitere la normele generale prevăzute de Legea nr. 263/2010.

În condițiile arătate, în mod judicios prima instanță a apreciat că la momentul emiterii ordinului de eliberare din funcție prin pensionare, ordinul de numire în funcția de asistent judiciar și-a încetat efectele, ca urmare a incidenței dispozițiilor legale care reglementează pensia pentru limită de vârstă.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței recurate, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinței civile nr. 396 din 23 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - CL