ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1372/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 31 august 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministrul Justiției și Ministerul Justiției, prin Ministrul Justiției, a solicitat, suspendarea executării Ordinului nr. 2640/C/6.08.2015 emis de Ministrul Justiției, prin care reclamanta a fost eliberată din funcția de asistent judiciar la Tribunalul Timiș, prin pensionare, până la soluționarea de către instanța de fond a acțiunii de anulare a aceluiași act administrativ. Prin cererea modificatoare a acțiunii, înregistrată la dosar la data de 25 septembrie 2015, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministrul Justiției și Ministerul Justiției, prin Ministrul Justiției, în temeiul art. 15 alin. (1) raportat la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Ordinului Ministrului Justiției nr. 2640/C/6.08.2015, până la soluționarea definitivă a fondului cauzei; pe fond, a solicitat anularea Ordinului nr. 2640/C/6.08.2015, emis de Ministrul Justiției și anularea Adresei nr. x/17.09.2015, prin care s-a soluționat plângerea prealabilă formulată de reclamantă împotriva ordinului atacat.

Prin încheierea din 5 noiembrie 2015, lămurită prin încheierea din 29 ianuarie 2016, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a admis cererea de suspendare a executării Ordinului Ministrului Justiției nr. 2640/C/6.08.2015, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministrul Justiției și Ministerul Justiției, prin Ministrul Justiției, până la soluționarea de către instanța de fond a cererii de anulare a ordinului, iar pe fondul cauzei, a acordat termen la data de 17.12.2015.

Împotriva încheierii menționate la pct. 1.2. a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând, admiterea recursului, casarea încheierii atacate și în rejudecare, respingerea cererii de suspendare, ca neîntemeiată.

Recurentul susține, în esență, că printr-o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite condițiile referitoare la cazul bine justificat și prevenirea producerii unei pagube iminente.

La emiterea ordinului contestat, arată recurentul, au fost avute în vedere dispozițiile legale conform cărora asistenții judiciari sunt eliberați din funcție prin pensionare, respectiv prevederile art. 113 alin. (1) coroborat cu art. 65 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 304/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare și art. 52 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificări și completări ulterioare. Prin urmare, în cauză nu se identifică împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă cu privire la legalitatea ordinului contestat.

Nu este dovedită nici iminența producerii unei pagube. Diferența de venituri nu poate constitui o pagubă iminentă, aceasta putând fi recuperată ulterior, în eventualitatea admiterii cu caracter definitiv a cererii în anulare a actului administrativ respectiv.

Legal citată, intimata-reclamantă A. nu a formulat întâmpinare în cauză.

5.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 14 iunie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 17 ianuarie 2018, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ. și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepția lipsei de interes a recursului, invocată din oficiu, este întemeiată.

Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Rezultă, din prevederile legale citate, că măsura suspendării executării unui act administrativ este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, numai până la data pronunțării instanței de fond.

În prezenta cauză, prin încheierea din 5 noiembrie 2015, ce formează obiectul recursului pendinte, Curtea de Apel Timișoara a admis cererea formulată de reclamanta A. privind suspendarea executării Ordinului Ministrului Justiției nr. 2640/C/6.08.2015, până la soluționarea cererii în anulare de către instanța de fond.

Așa cum s-a reținut și prin raportul întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului, prin sentința civilă nr. 396 din 23 decembrie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a soluționat fondul cauzei, respingând acțiunea în anulare a actului administrativ a cărui suspendare a executării s-a dispus prin încheierea ce formează obiectul acestui recurs.

La momentul înregistrării recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiției din prezenta cauză, respectiv la 02.12.2015, era viabil interesul acestuia în promovarea căii de atac de care a înțeles să uzeze, cât timp nu se pronunțase de către prima instanță o soluție asupra cererii în anulare a actului administrativ a cărui suspendare se dispusese anterior.

Urmare însă a soluției pronunțate asupra cererii în anulare, interesul recurentului-pârât în susținerea căii de atac pe care acesta a exercitat-o, nu mai este actual, întrucât soluția pronunțată în acțiunea de fond, privind anularea Ordinului Ministrului Justiției nr. 2640/C/6.08.2015, fiind una de respingere a acestei cereri, a condus la încetarea, la data pronunțării - 23.12.2015, a măsurii suspendării executării acestui act, dispusă anterior prin încheierea din 5 noiembrie 2015 a Curții de Apel Timișoara.

Așadar, în raport de modalitatea de soluționare a cererii în anulare, ce a determinat încetarea efectelor produse de suspendarea Ordinului Ministrului Justiției nr. 2640/C/6.08.2015, interesul recurentului-pârât în susținerea cererii de recurs promovată de acesta nu mai subzistă, fiind astfel, întemeiată excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată din oficiu.

Pentru considerentele arătate, constatând că este întemeiată excepția lipsei de interes în susținerea recursului, Înalta Curte va respinge recursul, ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva încheierii din 5 noiembrie 2015 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 martie 2018.