ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3409/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministrul Justiției și Ministerul Justiției suspendarea executării Ordinului Ministrului Justiției nr. 3513/C din 27 septembrie 2016, prin care a fost eliberată din funcția de asistent judiciar la Tribunalul Timiș, până la soluționarea de către instanța de fond a acțiunii în anulare a aceluiași act administrativ.

Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 341 din 15 decembrie 2016, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantă, pentru neîndeplinirea cerinței privind existența unui caz bine justificat, apreciind astfel că nu se mai impune analizarea condiției prevenirii unei pagube iminente.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut, contrar celor reținute de prima instanță, că în cauză sunt îndeplinite condițiile pentru suspendarea executării actului administrativ atacat.

Astfel, în ceea ce privește existența unui caz bine justificat arată că este îndeplinită această condiție având în vedere că prin ordinal atacat au fost încălcate prevederile art. 111 din Legea nr. 304/2004, așa încât măsura eliberării din funcție este nelegală.

Potrivit recurentei, încetarea mandatului acordat putea avea loc doar la data de 1 iulie 2018, numai la împlinirea termenului pentru care a fost dat, întrucât nu se află în situațiile excepționale prevăzute de art. 113 din Legea nr. 304/2004 și art. 14 din H.G. nr. 616/2005, existând diferență de regim juridic, în ceea ce privește eliberarea din funcție, între statutul judecătorilor și procurorilor și statutul asistenților judiciari.

Referitor la prevenirea unei pagube iminente arată că este îndeplinită și această condiție, prin reducerea într-un procent substanțial a veniturilor.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, pe fond, admiterea cererii de suspendare, până la soluționarea acțiunii în anulare a actului administrativ atacat.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Justiției a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, fiind legală și temeinică.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 3 mai 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 14 iunie 2018.

II.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este lipsit de interes.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Ordinului Ministrului Justiției nr. 3513/C din 27 septembrie 2016, prin care a fost eliberată din funcția de asistent judiciar deținută la Tribunalul Timiș, până la soluționarea de către instanța de fond a acțiunii în anulare a aceluiași act administrativ, cerere respinsă de prima instanță.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că măsura suspendării executării unui act administrativ este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, numai până la data pronunțării instanței de fond.

Rațiunea acestei limitări este evidentă, constând în aceea că, prin pronunțarea unei soluții cu privire la fondul cauzei, fie se constată legalitatea actului administrativ și, deci, punerea în executare devine imperativ necesară, fie se constată nelegalitatea actului și se dispune desființarea acestuia, iar suspendarea executării nu se mai impune, rămânând fără obiect.

Curtea de Apel Oradea, prin Sentința nr. 70 din 12 iunie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, a respins ca rămasă fără obiect excepția tardivității cererii de completare a acțiunii, invocată din oficiu.

Totodată, a respins, ca nefondate, cererea de suspendare și acțiunea în anulare formulate de reclamantă împotriva Ordinului Ministrului Justiției nr. 3513/C din 27 septembrie 2016, prin care s-a dispus eliberarea acesteia din funcția de asistent judiciar deținută la Tribunalul Timiș, ordin a cărui executare se cere a fi suspendată în prezenta cauză.

Prin urmare, se constată că măsura suspendării executării actului administrativ atacat ar fi produs efecte până la momentul pronunțării primei instanțe în privința acțiunii în anulare.

Așa fiind, în cauză se pune problema subzistenței interesului în promovarea căii de atac exercitate.

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune este cea privind interesul de a promova acțiunea, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării căilor de atac.

Interesul este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conținutul acesteia.

Conform art. 33 din C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Instanța de control judiciar constată astfel că, în speță, recurenta nu mai justifică un interes în soluționarea prezentei căi de atac, câte vreme cererea dedusă judecății a fost întemeiată pe prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar instanța de fond s-a pronunțat asupra cererii privind anularea actului contestat, în sensul respingerii acesteia.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca lipsit de interes, ținând seama, totodată, de prevederile art. 499 teza a doua din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva Sentinței nr. 341 din 15 decembrie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 octombrie 2018.

Procesat de GGC - MM