ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1442/2015

Decizia nr. 1442/2015

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4089/2014 din 4 noiembrie 2014, Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența soluționării cauzei formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B., C. Timișoara, în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că petitul principal al acțiunii este anularea Ordinului ministrului Justiției nr. 2414/C din 13 august 2013, care este o autoritate publică centrală, iar, potrivit art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 republicată, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează în fond, în primă instanță, de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.

Instanța a mai reținut că, pornind de la definițiile date cererilor adresate instanțelor prin art. 30 din N.C.P.C., cererea principală o constituie cea de anulare a Ordinului ministrului Justiției, având caracter accesoriu petitele ce vizează anularea Deciziei nr. 130/2013 a directorului Penitenciarului Timișoara, emisă în temeiul Ordinului menționat, același caracter accesoriu avându-l și cererile de reintegrare a reclamantului în funcția anterioară sau schimbare a sa pe o funcție similară, precum și de plată a diferențelor salariale.

În aceste condiții, cum cererea principală este dată în competența Curții de apel, secția de contencios administrativ și fiscal, potrivit art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, rezultă că și cererile accesorii urmează aceleași reguli de competență, potrivit art. 123 din N.C.P.C.

Prin sentința civilă nr. 5 din 20 ianuarie 2015, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența materială pentru soluționarea acțiunii formulată de reclamantul A., împotriva pârâților B., Penitenciarul Timișoara și D. București, în favoarea Tribunalului Timiș, a constatat ivit conflictul de competență, a suspendat judecarea procesului și a trimis cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea acestuia.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Timișoara a reținut că acțiunea vizează raportul de serviciu al unui funcționar public, astfel că revine tribunalului competența materială de soluționare a cauzei, conform art. 4 din Legea nr. 2/2013, atâta timp cât prin Legea nr. 293/2004 privind statutul funcționarilor publici din D. nu se prevede o altă instanță competentă în soluționarea acestei categorii de litigii.

Curtea de apel a apreciat că această concluzie se impune și prin raportare la prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care prevede că litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene sunt de competența tribunalelor, întrucât decizia nr. 140 din 30 august 2013 de eliberare din funcție atacată de reclamant s-a emis de directorul Penitenciarului Timișoara, deci autoritate publică locală, fiind irelevantă în cauză cererea de anulare a Ordinului ministrului Justiției nr. 2414/2013, întrucât aceasta nu este principală, atâta timp cât scopul urmărit de reclamant este anularea măsurii de eliberare din funcție și reintegrarea, urmare la constatarea că ordinul susmenționat, care a stat la baza emiterii actului de eliberare din funcția publică, este nelegal pentru că a pus în aplicare prevederile O.U.G. nr. 77/2013, declarată neconstituțională.

Constatându-se ivit conflictul negativ de competență reglementat de art. 133 alin. (2) C. proc. civ., Curtea de Apel Timișoara a sesizat

î

nalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a adopta această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Reclamantul este funcționar public conform Legii nr. 293/2004 în cadrul pârâtului C. Timișoara și prin Decizia nr. 130 din 30 august 2013, emisă de directorul acestui penitenciar a fost eliberat din funcție, menționându-se în considerentele deciziei că măsura a fost luată, printre alte acte normative, și în temeiul Ordinului ministrului Justiției nr. 2414/C din 13 august 2013.

Prin acțiunea formulată, reclamantul a solicitat anularea Ordinului nr. 2414/C din 13 august 2013, emis de pârâtul B. și a Deciziei nr. 130 din 30 august 2013, emisă de directorul C. Timișoara și să se dispună reintegrarea sa în funcția deținută anterior aplicării O.U.G. nr. 77/2013, sau potrivit subsidiarului menționat în acțiune.

Înalta Curte constată că în mod corect a reținut Curtea de Apel Timișoara că prezenta cauză are ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, din moment ce se discută legalitatea unui act prin care reclamantul, în calitate de funcționar public, a fost eliberat din funcție, fiind aplicabile prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, astfel cum acest text a fost modificat prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Prin urmare, competența materială de soluționare a cauzei se stabilește în raport cu dispozițiile legii speciale, respectiv Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013 și nu în raport cu dispozițiile legii generale, respectiv Legea nr. 554/2004.

Potrivit dispozițiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999, modificată prin Legea nr. 2/2013, „cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe”.

Or, având în vedere că acțiunea vizează raportul de serviciu al unui funcționar public, revine tribunalului competența materială de soluționare a cauzei, conform art. 4 din Legea nr. 2/2013, atâta timp cât prin Legea nr. 293/2004 privind statutul funcționarilor publici din D. nu se prevede o altă instanță competentă în soluționarea acestei categorii de litigii.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pe pârâții D., C. Timișoara și B. în favoarea Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 martie 2015.