ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1299/2016

Decizia nr. 1299/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată B. pentru a se dispune obligarea acestuia să execute sentința civilă nr. 1027 pronunțată în data de 15 februarie 2012 de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/2/2011, definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 4916 din 22 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, și în conformitate cu prevederile art. 24 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 să-l reintegreze pe un post echivalent celui din care a fost nelegal destituit, la C. Neamț, în grad profesional echivalent celui de pe care a fost demis, respectiv, în funcția publică de conducere - director executiv, consilier clasa I, grad profesional superior; obligarea B. la plata drepturilor bănești cuvenite de la data de 31 martie 2011 - data destituirii ilegale din funcția publică de conducere, până la data reintegrării efective, indexate, majorate și recalculate, la nivelul funcției de director executiv, ca efect al anulării Ordinului nr. 790 din 31 martie 2011 de destituire ilegale din funcția publică de conducere; obligarea pârâtului la cheltuielile de judecată.

Prin sentința civilă nr. 266/CA din 10 iunie 2014 a Tribunalului Neamț, secția a II-a Civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei civile formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul B., în favoarea Curții de Apel București.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 08 iulie 2014.

Prin sentința civilă

nr. 2523 din 29 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-

a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, reclamantul A. a solicitat instanței, în temeiul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, să pronunțe o hotărâre prin care să oblige B. să execute sentința civilă nr. 1027 din 15 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 4916 din 12 noiembrie 2012 a Înaltei Curții de Casație și Justiție și obligarea la plata drepturilor bănești cuvenite începând cu data de 31 martie 2011 și până la data reintegrării efective în funcție.

S-a reținut că, prin sentința civilă a cărei executare o solicită reclamantul s-a dispus doar anularea art. 2 din Ordinul președintelui D. nr. 790 din 31 martie 2011, nu s-a dispus și reintegrarea pe funcția deținută anterior și plata drepturilor salariale, astfel încât instanța a apreciat că nu sunt incidente dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Ordinul menționat a fost anulat parțial, astfel cum rezultă din dispozitivul sentinței, numai în ceea ce privește art. 2 al acestuia, instanța nedispunând și cu privire la reintegrarea reclamantului și la plata drepturilor salariale.

Pentru considerentele expuse, în raport de dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu dispozițiile art. 1 din același act normativ, cererea a fost respinsă ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 2523 din 29 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a promovat prezentul recurs reclamantul A.

,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivele de casare;

Prin motivele de recurs formulate, recurentul a susținut că prima instanță a reținut în mod greșit ca obiect al cererii deduse judecății „amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătorești”. De asemenea, cererea a fost de a obliga B. la eliberarea unui act administrativ ca urmare a modificării Ordinului D. nr. 790 din 31 martie 2011 prin anularea art. 2 din acesta în urma sentinței definitive și irevocabile.

La data actuală există Ordinul D. nr. 790 din 31 martie 2011 prin care este numit în funcția de director executiv - consilier I, grad profesional superior, treapta I de salarizare la C. Neamț, dar această funcție nu o deține practic și nici nu este remunerat pentru ea. Nici nu există un alt ordin care să precizeze situația actuală, ca urmare a anulării art. 2 din acest ordin. Pârâta refuză repunerea pe post, motivat de faptul că postul a fost ocupat prin concurs de către altă persoană și că sentința civilă nr. 1027 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/2/2011, definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 4916 din 22 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție anulează doar ordinul de demitere și nu punerea în aplicare a pârâtei a art. 1 al Ordinului D. nr. 790 din 31 martie 2011. Dar anularea art. 2 modifică efectele juridice ale Ordinului nr. 790 din 31 martie 2011, ceea ce obligă la eliberarea unui alt act administrativ, conform art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Față de cele arătate, solicită admiterea recursului, obligarea pârâtului B. la eliberarea unui alt act administrativ, prin punerea în aplicare a sentinței civile nr. 1027 pronunțată de Curtea de Apel București, în Dosarul nr. x/2/2011, definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 4916 din 22 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv repunerea pe funcția de director executiv - consilier I, grad profesional superior, treapta I de salarizare la C. Neamț.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., completul de filtru învestit cu soluționarea dosarului de față a apreciat că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate, ceea ce atrage aplicarea prevederilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

Prin Încheierea din 8 iulie 2015 completul a dispus comunicarea raportului întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3), raport prin care s-a apreciat ca fiind fundamentată soluția de admisibilitate a recursului, iar părțile nu au depus punct de vedere la raport.

Soluția instanței de recurs.

Analizând recursul prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte îl va respinge pentru argumentele care vor fi prezentate în continuare.

Argumentele de fapt și de drept relevante.

În primul rând, se constată că prin cererea de chemare în judecată întemeiată în drept pe dispozițiile art. 24 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și art. 106 din Legea nr. 188/1999, privind statutul funcționarilor publici, reclamantul A. a solicitat

obligarea B. să execute sentința civilă nr. 1027 pronunțată în data de 15 februarie 2012 de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/2/2011, definitivă și irevocabilă, prin Decizia nr. 4916 din 22 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și să-l reintegreze pe un post echivalent celui din care a fost nelegal destituit la C. Neamț, în grad profesional echivalent celui de pe care a fost demis, respectiv, în funcția publică de conducere - director executiv, consilier clasa I, grad profesional superior; obligarea B. la plata drepturilor bănești cuvenite, de la data de 31 martie 2011 - data destituirii ilegale din funcția publică de conducere, până la data reintegrării efective, indexate, majorate și recalculate, la nivelul funcției de director executiv, ca efect al anulării Ordinului nr. 790 din 31 martie 2011 de destituire ilegale din funcția publică de conducere.

Sub acest aspect Înalta Curte constată că în executarea sentinței civile nr. 1180 din 09 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost emis

Ordinul D. nr. 790 din 31 martie 2011 prin care domnul A. a revenit în funcția de director executiv - consilier I, grad profesional superior, treapta I de salarizare la C. Neamț, deși solicitarea era pentru C. Neamț.

În art. 2 al aceluiași ordin s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu conform art. 99 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1991 ca urmare a desființării serviciului public deconcentrat, respectiv a C. Neamț, precum și a faptului că atribuțiile funcției publice de conducere de director executiv al C. Neamț au fost modificate și completate în proporție de peste 50%.

Punctul 2 al acestui ordin a fost anulat în mod irevocabil prin sentința civilă nr. 1027 din 15 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, irevocabilă prin Decizia nr. 4916/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Se constată că prima instanță în mod corect a analizat cererea cu care a fost învestită prin prisma dispozițiilor legale indicate de către reclamant și a constatat că nu este întemeiată.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este invitată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii”.

Așa cum rezultă din conținutul sentinței civile nr. 1027 din data de 15 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a dispus anularea art. 2 din Ordinul președintelui D. nr. 790 din 31 martie 2011, iar nu modificarea acestuia în sensul dorit de recurentul-reclamant prin cererea pendinte.

Analizând dispozitivul acestei sentințe prin prisma dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte constată că

,

prin sentința civilă a cărei executare o solicită reclamantul, s-a dispus doar anularea art. 2 din Ordinul președintelui D. nr. 790 din 31 martie 2011, fără reintegrarea pe funcția deținută anterior și plata drepturilor salariale. De asemenea, se constată că autoritatea publică nu a fost obligată să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris motiv pentru care executarea hotărârii în maniera dorită de reclamant nu se poate realiza, deoarece capetele de cerere formulate sunt noi, iar asupra acestora nu s-a statuat cu ocazia cercetării pe fond a pricinii.

De altfel, așa cum s-a arătat în întâmpinarea formulată de B. (fila 27 dosar recurs) printr-un alt litigiu (Dosarul nr. x/3/2014 al Tribunalului București, sentința civilă nr. 4182 din 04 iunie 2014, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 9406 din 17 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal) B. a fost obligat la reintegrarea recurentului-reclamant pe funcția de director executiv la C. Neamț și la acordarea drepturilor salariale începând cu anul 2009 și până la reintegrare.

În baza dispozițiilor 497 C. proc. civ., republicat și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința atacată, fiind pronunțată cu interpretarea corectă a actului dedus judecății și a normelor de drept incidente cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 2523 din 29 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 20 aprilie 2016.