ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1214/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. Dosar x/2014 reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate nulitatea absolută a Ordinului Ministerului Fondurilor Europene nr. 1183 din 1 noiembrie 2013 și să dispună reintegrarea sa în funcție pe vechiul post sau pe un post similar; obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate precum și dobânda legală, și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii până la data reintegrării efective în funcție; obligarea pârâtului la plata în echivalent RON a sumei de 20.000 Euro reprezentând despăgubiri morale pentru prejudiciul suferit și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința nr. 3511 din 18 decembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins atât excepția nulității absolute invocate de reclamant, cât și acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene.

3.1. Împotriva Sentinței civile nr. 3511 din 18 decembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate, prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat.

În motivarea căii de atac exercitate, recurenta a susținut, în esență, că din preambulul Ordinului contestat rezultă că eliberarea sa din s-a efectuat ca urmare a unei așa-zise reorganizări a pârâtei, însă această reorganizare, pe de o parte, este lipsită de temei legal, câtă vreme cu numai două luni înainte, prin intrarea în vigoare a H.G. nr. 583/2013 privind modificarea și completarea H.G. nr. 43/2013 de organizare și funcționare a Ministerului Fondurilor Europene, a avut loc. reorganizarea acestui minister în baza unui temei legal (H.G. nr. 583/2013), reorganizare în urma căreia recurenta a fost numită director general adjunct.

Recurenta critică soluția instanței de fond, considerând că în mod greșit s-a constatat că actul atacat este legal, câtă vreme dispozițiile art. 117 din Legea nr. 188/1999 prevăd în mod expres completarea acestei legi speciale cu normele conținute în legea generală, respectiv Codul Muncii. Atât în Codul Muncii, cât și în practica judiciară s-a statuat constant împrejurarea că în conținutul actului de eliberare din funcție al funcționarului public trebuie să existe în mod obligatoriu motivele de fapt și de drept care au determinat măsura luată. Numai în acest fel este de altfel posibilă exercitarea controlului judiciar asupra legalității ordinului administrativ emis, motivarea fiind o condiție de legalitate a acestuia, or deficiențele de motivare/nemotivarea atrăgând nulitatea absolută a actului administrativ de eliberare din funcție.

Se arată că ordinul contestat a produs consecințe extrem de grave asupra raporturilor de serviciu ale recurentei. Eliberarea din funcția de director general adjunct a însemnat efectiv încetarea raporturilor de serviciu pentru aceasta, și fiind nelegală reținerea în ordinul contestat potrivit căreia eliberarea recurentei a fost efectuată din funcția publică de execuție, când postul ocupat de aceasta era de fapt al unei funcții de conducere.

Or, această situație gravă care încalcă principiile statuate în Legea nr. 188/1999, privind stabilitatea, profesionalismul, transparența și eficiența funcției publice în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administrația publică, s-a întâmplat prin abuzul de putere al pârâtei, împrejurare ce a fost nesocotită de către instanța de fond.

Constituția României interzice în mod expres afectarea/restrângerea unor drepturi prin adoptarea de modificări prin ordonanțe de urgență și nu prin legi organice, interpretarea logică și sistematică a celor două alineate ale art. 99 alin. (5) și (6) conduce, fără putință de tăgadă la concluzia că pârâta trebuia să facă dovada că nu avea funcții publice de execuție vacante și că a efectuat procedura de verificare a existenței unor asemenea posturi la nivelul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.

Instanța de fond nu a dat valoare juridică acestei încălcări grave a legii, ci chiar mai mult, a reținut exact contrariul, și anume că rigorile legii ar fi fost îndeplinite.

Or, principiul de drept care străbate întreaga legislație este acela că normele unei legi se interpretează în sensul aplicării acestora și nu în sensul inaplicabilității dispozițiilor legale. Instanța de fond nu a făcut nici aplicare dispozițiilor art. 3 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2013 (în vigoare la momentul emiterii ordinului contestat, neavând relevanță în cauză împrejurarea că ulterior prin Decizia nr. 55 a Curții Constituționale actul normativ și-a încetat efectele).

În fine, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea în întregime a hotărârii recurate și rejudecarea pe fond a cauzei, cu consecința admiterii acțiunii introductive

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, în baza încheierii din data de 15 martie 2016

Prin încheierea din data de 13 octombrie 2016, completul de filtru a constatat că recursul îndeplinește condițiile de regularitate și de admisibilitate prevăzute de art. 486 și 487 C. proc. civ. și l-a admis în principiu, fixând termen pentru judecarea acestuia în ședință publică, potrivit art. 483 alin. (7) C. proc. civ.

Examinând legalitatea sentinței prin prisma motivului de recurs prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel cum a fost dezvoltat de recurenta - reclamantă, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Din actele aflate la dosar rezultă recurenta-reclamantă a supus controlului exercitat de instanța de contencios administrativ și fiscal, Ordinul Ministerului Fondurilor Europene nr. 1183 din 1 noiembrie 2013, solicitând reintegrarea sa în funcție pe vechiul post sau pe un post similar.

În cauză se constată că prin Ordinul Ministrului Fondurilor Europene nr. 1156 din 28 octombrie 2013 s-a dispus reorganizarea Ministerului Fondurilor Europene, cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici nr. 40788/2013. Potrivit dispozițiilor Ordinului Ministrului nr. 1156 din 28 octombrie 2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Fondurilor Europene precum și Avizului Agenției Naționale a Funcționarilor Publici nr. 40788/2013, s-a redus postul de director general adjunct din cadrul Direcției Generale Mecanisme și Instrumente Financiare Nerambursabile.

Prin Ordinul nr. 1183 din 1 noiembrie 2013, numita A., director general adjunct, la Direcția Generală Mecanisme și Instrumente Financiare Nerambursabile (DG MIFN), a fost eliberată din funcție.

Temeiul de drept care a stat la baza eliberării din funcție este dat de dispozițiile prevăzute de art. 97 lit. c), art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (5) și alin. (6), art. 100 alin. (3) art. 103 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) lit. c) și art. 106 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Totodată, eliberarea din funcție s-a făcut în concordanță cu Statul de funcții al Ministerului Fondurilor Europene, avizat de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici prin Avizul nr. 40788/2013 și aprobat prin Ordinul ministrului fondurilor europene nr. 1156/2013.

Contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte constată că desființarea postului de director general adjunct al Direcției Generale Mecanisme și Instrumente Financiare Nerambursabile a intervenit ca urmare a reorganizării vechii structuri, în vederea eficientizării activității acesteia, lucru confirmat și de Avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici nr. 40788/2013 privind structura Ministerului Fondurilor Europene.

Prin urmare, sunt lipsite de relevanță juridică argumentele recurentei privind atât nemotivarea ordinului, cât și încălcarea dispozițiilor Legii nr. 188/1999 și cele ale Constituției, instanța de fond reținând în mod corect ca fiind de maximă importanță funcționarea performantă a structurilor de specialitate pentru a asigura în parametri optimi rațiunea de a fi a instituțiilor/autorităților publice.

Înalta Curte constată că recurenta, reiterând susținerile din fața primei instanțe, face trimitere în mod nejustificat la prevederile dispozițiilor H.G. nr. 538/2013 privind modificarea și completarea H.G. nr. 43/2013 de organizare și funcționare a Ministerului Fondurilor Europene care privesc o procedură de reorganizare a MFE anterioară.

Procedura de reorganizare a MFE la care face referire reclamanta în cererea de chemare în judecată este anterioară celei în urma căreia postul acesteia(reclamantei) a fost desființat. Astfel, eronat a reținut reclamanta și a specificat în acțiunea sa că reorganizarea s-a făcut ca urmare a apariției H.G. nr. 538/2013 privind modificarea și completarea H.G. nr. 43/2013 de organizare și funcționare a Ministerului Fondurilor Europene. Direcția Generală Mecanisme și Instrumente Financiare Nerambursabile era condusă de un director general și trei directori generali adjuncți. Sarcinile și atribuțiile celor trei directori generali adjuncți stabilite în baza fișelor de post erau distincte.

Prin Nota de fundamentare nr. 5424/2013 s-a desființat una dintre cele trei funcții publice de director general adjunct din cadrul Direcției Generale Mecanisme și Instrumente Financiare Nerambursabile, respectiv cea ocupată de reclamantă.

Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului constată că actul administrativ contestat a fost încheiat cu respectarea tuturor condițiilor de fond și formă impuse de legiuitor prin norme juridice, fiind emis de persoana competentă, motivat atât din preambulul său, cât și din considerente, rezultând că raportul de serviciu a încetat întrucât postul ocupat de reclamantă a fost supus reorganizării.

În fine, Înalta Curte constată că în cauză nu este răsturnată prezumția de legalitate a actului atacat, întrucât rațiunea pentru care s-a produs reducerea postului în cauză, a avut drept fundament Ordinul MFE nr. 1156 din 28 octombrie 2013 privind aprobarea procedurii de restructurare și reorganizare la nivelul Ministerului Fondurilor Europene, precum și structura pe compartimente sau repartizarea posturilor din cadrul ministerului, acest ordin nefiind contestat de reclamantă.

În concluzie, se constată că toate criticile recurentului sunt nefondate, judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată, cu interpretarea corectă a probelor administrate, iar considerentele hotărârii reflectă aplicarea adecvată a cadrului normativ incident.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Prin urmare, nefiind identificate motive de casare a sentinței, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în condițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 3511 din 18 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 martie 2017.

Procesat de GGC - LM