ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.03.2020

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1448/2020

HOTĂRÂRE
06.03.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1448/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 24.11.2016 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016 reclamanta A. a chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției și Ministrul Justiției, solicitând obligarea pârâților la emiterea unui ordin de salarizare în vederea recalculării indemnizației de încadrare cu drepturile acordate prin Sentința civilă nr. 679/CM/31.10.2007, pronunțată de Tribunalul Argeș;

- obligarea pârâților, în solidar, la acordarea unor despăgubiri în cuantum egal cu sumele rezultate prin neaplicarea creșterilor salariale de 2%, 5% și 11%, începând cu data de 01.01.2010.

Prin Sentința civilă nr. 2039 din 31 mai 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei de obiect a acțiunii.

A admis în parte acțiunea reclamantei A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Ministrul Justiției.

A obligat pârâtul Ministrul Justiției să emită reclamantei ordinul de salarizare cu o indemnizație de încadrare recalculată, începând cu data de 9.04.2015, potrivit art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, ținând cont de vechimea în profesie și în muncă, de studii, de gradul profesional și funcția îndeplinită în cadrul instanței.

A respins, în rest, acțiunea ca neîntemeiată.

3.1. Împotriva Sentinței civile nr. 2039 din 31 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Ministrul Justiției, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate și respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect.

Recurenții-pârâți au susținut că prima instanță, deși a reținut emiterea Ordinului MJ nr. 4680/C/21.12.2016, a respins în mod greșit excepția lipsei de obiect a acțiunii, acest ordin fiind emis în baza art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 și în acord cu Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Învederează că prin Ordinul MJ nr. 219/C/01.02.2017 a fost modificat Ordinul MJ nr. 4680/C/21.12.2016, iar în data de 24.05.2017 a fost emis noul ordin privind salarizarea intimatei-reclamante, în speță Ordinul MJ nr. 1470/C/24.05.2017, în aplicarea dispozițiilor Ordinului MJ nr. 4680/C/2016 și a Ordinului MJ nr. 219/C/2017, prin care au fost stabilite noile cuantumuri ale indemnizațiilor de încadrare brute lunare și ale sporurilor aferente acestora.

3.2. Prin concluziile scrise înregistrate la dosarul instanței de recurs la data de 3 martie 2020, recurentul-pârât Ministerul Justiției a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate și respingerea acțiunii, ca rămasă fără obiect, motivat de împrejurarea că, ministrul justiției, ținând seama de OMJ nr. 2066/C/2018, a emis OMJ nr. 86/C/2019 prin care au fost recalculate drepturile salariale pentru perioada 09.04.2015 - 30.06.2018 și OMJ nr. 3079/C/2018, prin care au fost recalculate drepturile începând cu data de 1.07.2018.

Intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac.

Întrucât cauza de față are drept obiect obligarea recurenților-pârâți la emiterea unui nou ordin de încadrare salarială, în acord cu prevederile legale invocate de reclamant, în stabilirea interesului procesual al susținerii recursului se au în vedere și modificările survenite ulterior pronunțării hotărârii atacate, respectiv actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinței recurate.

Înalta Curte reține că, potrivit înscrisurilor de la dosar, la data de 24.05.2018, recurentul-pârât Ministrul Justiției a emis Ordinul nr. 2066/C/2018, prin care a recalculat cuantumul indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor cuvenite reclamantei, la nivelul maxim permis de prevederile legale, începând cu data de 09.04.2015. Ținând seama de OMJ nr. 2066/C/2018, a emis OMJ nr. 86/C/2019 prin care au fost recalculate drepturile salariale pentru perioada 09.04.2015 - 30.06.2018 și OMJ nr. 3079/C/2018, prin care au fost recalculate drepturile începând cu data de 1.07.2018.

În raport de această împrejurare, Înalta Curte reține că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual al susținerii recursului, având în vedere că recurenții-pârâți, ulterior promovării căii de atac, și-au îndeplinit obligațiile stabilite prin sentința de fond, cu efectul unei recunoașteri implicite a pretențiilor reclamantei. Prin urmare, interesul de a acționa al pârâților nu mai este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., astfel că nu este îndeplinită condiția de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului și va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Ministrul Justiției, ca lipsit de interes.

Admite excepția lipsei de interes.

Respinge recursul declarat de recurenții-pârâți Ministerul Justiției și Ministrul Justiției împotriva Sentinței civile nr. 2039 din 31 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 martie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-03-05
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1388/2020
penalizatoare; - a admis în parte acțiunea formulată de administrativ formulate de reclamantele A., B. și C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției; - a obligat pe pârât să emită pentru fiecare reclamantă ordin de salarizare pri
ÎCCJ 2020-03-03
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1285/2020
de salarizare care să prevadă, de la 01.08.2016, o indemnizație de încadrare calculată conform celor anterior menționate. 2. Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 2538 din 23 iunie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-
ÎCCJ 2020-09-07
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4124/2020
Ședința publică din data de 7 septembrie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel
ÎCCJ 2020-10-22
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5410/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios admini
ÎCCJ 2020-03-12
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1588/2020
-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Maramureș și Ministerul Finanțelor Publice și a obligat pârâții să emită o
Sursă