ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1215/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal la data de 27 august 2014 cu nr. y/2/2014 reclamanta A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca prin sentința ce o va pronunța să dispună:

- indemnizația de încadrare lunară: 7.166 RON,

- spor de risc, suprasolicitare neuropsihică și confidențialitate: 1.121 RON,

- spor pentru condiții deosebite de muncă: 1.048 RON.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr. 3536 din data de 19 decembrie 2014 Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca neîntemeiată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței menționate la pct. 1.2 a declarat recurs reclamanta A., invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., a declarat recurs reclamanta, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, pe fondul cauzei, anularea ordinelor contestate cu obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare prin acordarea, începând cu 1 iulie 2014, a unui salariu de încadrare brut în cuantum de 9.335 RON.

A susținut recurenta-reclamantă că, prin respingerea acțiunii, instanța de fond a validat o dublă discriminare, care operează, pe de o parte, între procurorii absolvenți ai Institutului Național al Magistraturii promoția 2008 - 2010 și ceilalți procurori absolvenți ai unor promoții anterioare, cât și între procurorii și judecătorii absolvenți ai aceleiași promoții a Institutului Național al Magistraturii.

A promovat examenul de promovare din data de 1 iunie 2014, fiind numit în funcție la tribunale/parchete de pe lângă tribunale începând cu data de 1 iulie 2014, însă mărirea salarială netă de care a beneficiat a fost de aproximativ 160 - 180 RON, inferioară colegilor săi procurori absolvenți ai aceleiași promoții a INM.

Cu toate acestea, constat că instanța de fond, în considerentele hotărârii recurate face referire la acțiunea subsemnatei, redând-o practic integral, precum și la toate înscrisurile depuse odată cu acțiunea, însă în mod surprinzător, nu amintește nimic referitor la răspunsul formulat de subsemnata la întâmpinare în termenul legal (se va vedea din înscrisurile atașate în acest sens - comfirmarea de primire de la Oficiul Poștal), precum nici de înscrisul depus la dosar împreună cu răspunsul la întâmpinare, respectiv copie de pe Ordinul nr. 2601/C din 23 iulie 2014 al Ministrului Justiției, emis cu privire la colegul său, judecător B..

Cu toate acestea, în considerentele sentinței s-a arătat că sarcina probei incumbă reclamantului, nefiind făcută dovada calității de colegă cu persoanele la care a făcut referire.

Ori din Ordinul de salarizare nr. 2601/C din 23 iulie 2014 al Ministrului Justiției, emis cu privire la colegul meu, judecător B. rezultă cu certitudine faptul că acesta a fost numit judecător cu grad de tribunal începând cu data de 1 iulie 2014 (aceeași dată la care am fost și eu numită în funcția de procuror la parchetul de pe lângă tribunal), având condiții identice de vechime, atât în muncă cât și în magistratură cu subsemnata, respectiv clasa de salarizare 99, corespunzătoare unei vechimi în funcție între 5 - 10 ani și gradație 2, iar stabilirea drepturile salariale s-a realizat în temeiul acelorași dispoziții legale (a se vedea considerentele Ordinului nr. 1482 din 4 iulie 2014 și 2601/C din 23 iulie 2014).

Ceea ce diferă este emitentul celor două ordine, respectiv Ministrul Justiției în cazul colegului judecător și Procurorul General în cazul subsemnatei, precum și cuantumul drepturilor salariale.

Insă instanța de fond nici nu a amintit în sentința recurată despre acest înscris depus de reclamantă împreună cu răspunsul la întâmpinare, ignorându-l complet, dar motivând respingerea acțiunii subsemnatei, sub acest aspect, prin faptul că reclamanta nu a probat calitatea de colegă cu judecători care au promovat în același timp, același examen.

PENTru a nu mai exista loc. de interpretare sub aspect probatoriu, în temeiul art. 492 alin. (1) C. proc. civ., în termen legal, depun odată cu recursul copie de pe următoarele înscrisuri obținute de pe site-ul oficial al Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv extrase din programul informatic "C.":

hotărârea plenului C.S.M. nr. 537 din 17 iunie 2010 prin care noi, colegii A., B., D. și E., absolvenți ai promoției I.N.M. 2008 - 2010, am fost numiți judecători și procurori stagiari la judecătorii, respectiv parchete de pe lângă judecătorii începând cu data de 1 iulie 2010, menționându-se expres că anexele cu nr. 1 și 2 (unde sunt menționate numele noastre) fac parte integrantă din hotărâre.

Hotărârea plenului C.S.M. cu nr. 14 din 16 ianuarie 2012 prin care s-a dispus înaintarea către Președintele României a propunerilor privind numirea în funcție a judecătorilor și procurorilor care au promovat examenul de capacitate organizat în perioada 5 august 2011 - 13 decembrie 2011, conform anexelor cu nr. 1 și 2 (unde sunt menționate numele noastre) și cu privire la care se precizează în mod expres că fac parte integrantă din prezenta hotărâre decretele de numire ca judecători/procurori definitivi, cu nr. 232, 175, 143 și 167, toate din data de 6 februarie 2012

Față de aceste înscrisuri noi prezentate apreciez că nu se mai poate susține că nu există suficiente dovezi în sensul că doamna judecător E. și domnii judecători B. și D. nu au fost colegi de promoție cu subsemnata.

Totodată, a depus în probațiune Ordinul nr. 170 din 14 ianuarie 2015 emis de Procurorul General prin care subsemnata, începând cu data de 1 ianuarie 2015 am trecut în clasa de salarizare 101, corespunzătoare unei vechimi în funcție între 5 - 10 ani și gradației 3, beneficiind de următoarele drepturi salariale:

o indemnizație lunară de 7.009 RON un cuantum de 1.019 RON al sporului de risc, suprasolicitare neuropsihică și confidențialitate un cuantum de 953 RON al sporului pentru condiții deosebite de muncă

În consecință, având în vedere faptul că începând cu data de 1 ianuarie 2015, prin modificarea vechimii în muncă în sensul trecerii pragului de peste 10 ani vechime, a trecut într-o clasă superioară, solicit ca începând cu această dată, să-mi fie recalculate drepturile salariale corespunzător condițiilor de vechime, prin înlăturarea discriminării existente între subsemnata și colegii judecători care îndeplinesc condiții identice de vechime, au fost colegi de INM cu subsemnata promoția 2008 - 2010 și au obținut gradul de tribunal în urma aceluiași examen de promovare ca și subsemnata.

În acest sens, depune în probațiune o copie după Ordinul de salarizare nr. 2493/C din 17 iulie 2014 al Ministrului Justiției, emis cu privire la colegul meu, jud. D., alături de care am fost declarată admisă la Institutul Național al Magistraturii în anul 2008, instituție pe care am promovat-o împreună în anul 2010, iar la data de 1 iunie 2014 am susținut amândoi același examen în vederea accederii la tribunale/parchete de pe lângă tribunale, pe care l-am promovat.

Totodată precizează că amândoi avem în prezent aceeași vechime atât în muncă, cât și în magistratură, fiind încadrați în clasa de salarizare 101 corespunzătoare unei vechimi în funcție între 5 - 10 ani și gradație 3.

În legătură cu motivul de recurs invocat, apreciază că instanța de fond a efectuat o aplicare greșită a normelor de drept material pe care mi-am fundamentat cererea de chemare în judecată și care au fost pe această cale încălcate, respectiv: art. 20 alin. (2) din Constituție cu trimitere la art. 1 Protocolul 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului raportate la dispozițiile art. 1 Protocolul 1 la Convenție, cauza Beian contra României publicată în Monitorul Oficial nr. 616 din 21 august 2008, art. 23 alin. (2) din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 4 pct. 3 din Carta socială europeană revizuită, ratificată de România prin Legea nr. 74/1999, art. 7 lit. "a" subpunctul i) al Pactului internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974, precum și art. 3 și art. 10 alin. (5) din Legea nr. 284/2010.

Potrivit art. 3 din Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice:

"Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii:

a)caracterul unitar, în sensul că reglementează salarizarea tuturor categoriilor de personal din sectorul bugetar, prin luarea în considerare a drepturilor de natură salarială stabilite prin acte normative speciale în sistemul de salarizare reglementat de prezenta lege;

b)supremația legii, în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc numai prin norme juridice de forța legii;

c) echitate și coerentă, prin crearea de oportunități egale ș[ remunerație egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor și normelor unitare privind stabilirea și acordarea salariului și a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetar".

Ori prin aplicarea directă în speță a acestor dispoziții instanța de fond a validat o salarizare neunitară și aleatorie, care nu are la bază niciun temei de drept expres menționat de vreo normă juridică în acest sens.

Nicăieri în legea de salarizare unitară nu se prevede că indemnizațiile procurorilor trebuie să fie inferioare celor acordate judecătorilor în situația existenței unor condiții similare de vechime în muncă și funcție.

Atât el, cât și colegii judecători, sunt încadrați în clasa de salarizare 101 și gradația 3 însă, deși au fost colegi de promoție, nu beneficiază de salarii cel puțin apropiate, indemnizația sa fiind cu 10% mai mică decât a acestora.

A mai susținut recurentul că, analizându-se și cealaltă latură a discriminării, între procurorii absolvenți ai promoției INM 2008 - 2010 și cei absolvenți ai unor promoții anterioare, care se bucură de drepturi salariale mai mari, se constată că această distincție nu are la bază nicio motivație legitimă.

Potrivit art. 10 alin. (5) din Legea nr. 284/2010, "diferența de salarizare dintre două clase de salarizare succesive este de 2,5% din salariul de bază, solda/salariul de funcție, indemnizație lunară de încadrare, utilizându-se rotunjirea la a doua zecimală a coeficienților de ierarhizare aferenți claselor de salarizare."

Mai susține recurenta că indemnizația i-a fost calculată greșit. Astfel, diferența dintre clasa 99, pe care a avut-o anterior, și clasa 101, pe care o are în prezent, ar fi trebuit să fie de 5%, însă majorarea efectivă de care a beneficiat a fost de numai 3,47%, indemnizația de încadrare lunară brută fiindu-i majorată de la 6.774 RON la 7.009 RON, în loc de 7.112 RON.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și justiție a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A arătat intimatul că, deși nu și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile O.U.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, discriminarea invocată de recurent, prin raportare la veniturile altor colegi, nu este întemeiată, întrucât situațiile diferă de la o persoană la alta, în funcție de momentul împlinirii de către fiecare a vechimii în muncă sau în funcție.

De asemenea, în Monitorul Oficial nr. 537 din 16 iulie 2008, au fost publicate Deciziile nr. 818-821 din 3 iulie ale Curții Constituționale, decizii prin care s-au admis excepțiile de neconstituționalitate invocate de Ministerul Justiției și s-a constatat că dispozițiile art. 1, art. 2 alin. (1)-(3) și alin. (11), art. 6 și art. 27 din O.U.G. nr. 137/2000 sunt neconstituționale. Astfel, art. 1, 2 alin. (3) și 27 lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.

Ordinele Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 1474 din 4 iulie 2014 și nr. 1709 din 29 iulie 2014 contestate de recurent sunt acte administrative cu caracter individual legal și temeinic, emise în aplicarea Legii nr. 284/2010 și a O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, cu luarea în considerare a prevederilor O.U.G. nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, pentru că, în calitate de ordonator principal de credite, procurorul general este ținut să aplice reglementările legale în vigoare referitoare la reîncadrarea, salarizarea și promovarea personalului din cadrul parchetelor.

Ordinul nr. 1474/04 iulie 2014 reprezintă un act administrativ subsecvent Legii nr. 284/2010 și O.U.G. nr. 103/2013, fiind emis în limitele și potrivit normelor legale, avându-se în vedere dispozițiile art. 10 alin. (5) din Legea nr. 284/2010, art. 1 alin. (1) și (2), art. 5 alin. (1) și art. 12 din O.U.G. nr. 103/2013, regimul de acordare a tranșelor de vechime fiind diferit în reglementarea Legii nr. 284/2010 față de cea a Legii nr. 330/2009.

4.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 15 martie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin Încheierea din 13 octombrie 2016, completul de filtru a constatat, în funcție de conținutul Raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

4.2. Cu privire la fondul recursului

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Prin Ordinul nr. 1482 din 4 iulie 2014 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție reclamanta a trecut din clasa de salarizare 97, corespunzătoare unei vechimi în funcție între 5 - 10 ani și gradației 2, în clasa de salarizare 99, corespunzătoare unei vechimi în funcție între 5 - 10 ani și gradație 2, drepturile salariale fiindu-i majorate astfel: indemnizația de încadrare lunară de la 6.451 RON la 6.675 RON, sporul de risc, suprasolicitare neuropsihică și confidențialitate de la 1.012 la 1.019 RON sporul pentru condiții deosebite de muncă de la 944 RON la 953 RON.

Împotriva Ordinului nr. 1482 din 4 iulie 2014 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, reclamanta a formulat contestație administrativă.

Această cale administrativă de atac a fost respinsă prin Ordinul nr. 1647 din 22 iulie 2014 emis de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Dispozițiile relevante în emiterea ordinelor contestate sunt următoarele:

- art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare:

"Art. 1. - În anul 2013 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 și art. 3 - 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012.

Art. 2. - Prevederile art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, și ale art. 1 alin. (4) și (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) și (2), art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin. (2) și art. 13 ale art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013."

- art. II art. 6 alin. (1) și (2) din O.U.G nr. 80/2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011:

"Art. II. - Pentru anul 2012 se aprobă instituirea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, după cum urmează:

Art. 6. - (1) În anul 2012, avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea sus-menționată, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare.

(2) În anul 2012, prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător personalului de conducere, precum și la trecerea într-o altă tranșă de vechime în funcție personalului care ocupă funcții din cadrul familiei ocupaționale «Justiție»."

- art. 10 alin. (5) și art. 11 alin. (3) și (4) și Anexa nr. VI - art. 8 alin. (2) și art. 9 alin. (2) - la Legea nr. 284/2010:

"Art. 10. - [...]

(5) Diferența dintre două clase de salarizare succesive este de 2,5% din salariul de bază, solda/salariul de funcție, indemnizația lunară de încadrare, utilizându-se rotunjirea la a doua zecimală a coeficienților de ierarhizare aferenți claselor de salarizare.

Art. 11. - [...]

(3) Tranșele de vechime în muncă, în funcție de care se acordă cele 5 gradații potrivit alin. (2), respectiv clasele de salarizare, sunt următoarele:

- gradația 1 - de la 3 la 5 ani - 3 clase succesive de salarizare suplimentare față de nivelul minim al fiecărei funcții;

- gradația 2 - de la 5 la 10 ani - două clase succesive de salarizare suplimentare față de cele deținute pentru gradația 1;

- gradația 3 - de la 10 la 15 ani - două clase succesive de salarizare suplimentare față de cele deținute pentru gradația 2;

- gradația 4 - de la 15 la 20 de ani - o clasă succesivă de salarizare suplimentară față de cele deținute pentru gradația 3;

- gradația 5 - peste 20 de ani - o clasă succesivă de salarizare suplimentară față de cele deținute pentru gradația 4.

(4) Gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se plătește cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în muncă, prevăzută la tranșa respectivă, prin acordarea claselor de salarizare prevăzute la alin. (3).

Anexa nr. VI - "Familia ocupațională de funcții bugetare Justiție"

Art. 8. - [...]

(2) Indemnizațiile de încadrare și celelalte drepturi ale judecătorilor, procurorilor, magistraților-asistenți și ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor se stabilesc, după caz, de ministrul justiției, de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, de președintele Consiliului Superior al Magistraturii sau de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu excepția cazurilor în care prin lege specială sau prin prezenta lege se prevede altfel.

Art. 9. - (1) Indemnizațiile de încadrare ale judecătorilor cu grad de judecătorie și ale judecătorilor militari cu grad de tribunal militar, precum și ale procurorilor cu grad de parchet de pe lângă aceste instanțe se stabilesc pe baza coeficienților de ierarhizare prevăzuți în cap. I nr. crt. 1 din prezenta anexă.

(2) Indemnizațiile de încadrare ale judecătorilor cu grad de tribunal/tribunal specializat și ale judecătorilor militari cu grad de tribunal militar teritorial, precum și ale procurorilor cu grad de parchet de pe lângă aceste instanțe se stabilesc pe baza unor coeficienți de ierarhizare cu două clase de salarizare mai mari decât cei prevăzuți la alin. (1)."

În esență, recurenta-reclamantă critică sentința curții de apel, care a constatat legalitatea ordinului contestat, invocând existența unei situații de dublă discriminare. Prima privește colegii săi magistrați care, deși sunt încadrați în aceeași clasă de salarizare și aceeași gradație, au o indemnizație de încadrare mai mare, iar, cea de-a doua se referă la magistrații care au acces în magistratură înaintea sa și care se bucură de drepturi salariale mai mari.

În contextul prezentat, existența diferențelor de salarizare între magistrații care au îndeplinit condițiile de vechime în muncă/funcție anterior datei de 1 ianuarie 2011 și cei care au îndeplinit aceleași condiții după data de 1 ianuarie 2011, este rezultatul aplicării, pentru fiecare categorie în parte, a dispozițiilor legale în materie de salarizare aplicabile în momentul îndeplinirii condițiilor respective.

Sub acest aspect, nu se poate reține existența unei încălcări a principiului egalității de tratament, având în vedere că, în plan național, în sensul dispozițiilor O.G. nr. 137/2000, discriminarea poate fi invocată numai în raport cu anumite situații identice, similare sau analoage în care se află două sau mai multe persoane, față de care se aplică un tratament diferențiat, fără ca acesta să fie justificat de un scop legitim și fără ca metodele de atingere a acelui scop să fie adecvate și necesare. Sub același aspect, este de reținut că, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a apreciat că diferența de tratament devine discriminare în înțelesul art. 14 din Convenție, numai atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă (cauza Marcks împotriva Belgiei, 1979).

Exercitând controlul de constituționalitate asupra prevederilor O.G. nr. 137/2000, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile ordonanței de guvern sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative (Deciziile nr. 818/2008, nr. 819/2008, nr. 820/2008, nr. 1325/2008).

Cum în cauză, diferența de salarizare provine din lege, fiind vorba despre situații juridice diferite, cărora li se aplică acte normative distincte, nu se poate reține încălcarea principiului nediscriminării, și, raportat la o asemenea încălcare, nelegalitatea actului administrativ atacat.

Cu referire la situația de discriminare invocată de recurentă-reclamantă, Înalta Curte are în vedere, jurisprudența Curții Constituționale în care, referitor la dispozițiile legale care au reglementat o salarizare diferită pentru persoanele care au trecut într-o altă tranșă de vechime ulterior datei de 1 ianuarie 2011, (Decizia nr. 669 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 8 august 2012), s-a reținut că:

"este neîntemeiată critica autorului excepției, potrivit căreia, în măsura în care calculul indemnizației de încadrare, conform dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 285/2010, duce la un cuantum al acestei indemnizații mai mic față de cel calculat potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009, în condiții identice de vechime în muncă și vechime în funcție, textele criticate creează discriminare între persoanele care au trecut la o tranșă superioară de vechime în cursul anului 2011 și cele care au trecut la o astfel de tranșă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010. Din aceleași considerente, Curtea constată că nu poate fi reținută nici afirmația autorului conform căreia, în prezent, pentru aceeași categorie de salariați, aflați în condiții identice de vechime în muncă și în funcție, sunt aplicate două sisteme de salarizare paralele, fiind încălcate, în acest fel, prevederile constituționale ale art. 4 referitor la unitatea poporului și egalitatea între cetățeni și dreptul la muncă și protecție socială, statuat la art. 41 din Constituție. Curtea apreciază, totodată, că dispozițiile art. 6 din Legea nr. 285/2010 nu contravin nici principiului constituțional al egalității în drepturi prevăzut la art. 16, întrucât acestea se aplică în mod nediscriminatoriu întregului personal plătit din fonduri publice".

De asemenea, comparația recurentei cu colegii săi magistrați, absolvenți ai aceleiași promoții ai Institutului Național al Magistraturii, nu poate fi reținută, avându-se în vedere că, la calculul indemnizațiilor, s-au avut în vedere dispozițiile art. 6 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014 precum și vechimea în muncă și în funcție, prin simulare pentru funcția de procuror de parchet de pe lângă tribunal în condiții identice de clasă de salarizare, vechime în funcție și gradație vechime.

Art. 6 din Legea nr. 285/2010 care a determinat o salarizare diferită pentru persoanele care au trecut într-o altă tranșă de vechime în muncă a făcut obiectul analizei Curții Constituționale care, prin Decizia nr. 669 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 8 august 2012, a statuat că "avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă și calculul indemnizațiilor potrivit acestor gradații se face potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce ar fi putut fi calculate potrivit legislației aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câștigate".

După intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010 și a legilor anuale de salarizare ulterioare, există diferențe de salarizare pentru persoane care se înscriu în aceeași tranșă de vechime în muncă, în funcție de data la care au fost îndeplinite condițiile de vechime ce atrăgeau un nou spor de vechime.

Asupra acestor aspecte și în ceea ce privește aplicarea în timp a legii și înlăturarea diferențelor de salarizare pentru persoane care se înscriu în aceeași tranșă de vechime în muncă, în funcție de data la care au fost îndeplinite condițiile de vechime, Înalta Curte reține că, prin Decizia nr. 32/2015, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 97 din 9 februarie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (în materie civilă) a statuat următoarele:

"În raport de prevederile art. 7 din Legea-cadru nr. 284/2010, ce stabilesc aplicarea etapizată a dispozițiilor sale și de cele ale art. 4 alin. (2) din Legea nr. 285/2010, art. 4 alin. (2) din Legea nr. 283/2011, art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012, art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013, care opresc aplicarea efectivă a valorii de referință și a coeficienților de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare din anexele Legii-cadru nr. 284/2010, ținând seama și de prevederile art. 6 alin. (1) și (3) din Legea nr. 285/2010, se va face distincție între reîncadrare, potrivit Legii-cadru de salarizare și plata efectivă a drepturilor salariale.

Plata efectivă a drepturilor salariale urmează a se efectua potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 285/2010 prin raportare la nivelul de salarizare în plată pentru funcția similară, respectiv prin raportare la drepturile salariale acordate unei persoane cu același grad profesional și aceeași tranșă de vechime în muncă și în funcție și care a trecut în aceste tranșe de vechime ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010."

Avându-se în vedere această interpretare obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) C. proc. civ., precum și considerentele arătate anterior, Înalta Curte constată că prima instanță a constatat corect conformitatea ordinelor contestate cu prevederile legale în aplicarea cărora au fost emise, neputându-se reține incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat de recurentă.

4.3. Soluția instanței de recurs

Față de cele ce preced, Înalta Curte constatând, potrivit art. 496 C. proc. civ., că recursul declarat în cauză este nefondat, îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 3536 din 19 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 martie 2017.

Procesat de GGC - LM