Decizia nr. 1176/2017 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 932/2015 a Curții de Apel București

Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 28.01.2015, în urma declinării ei de către Curtea de Apel Pitești, prin sentința civilă nr. 3/12.01.2015, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Justiție și Casație: 1) anularea în parte a Ordinului nr. 1415/01.07.2014 - dispozițiile art. 1. 2) obligarea pârâtului să emită alt ordin prin care să fie stabilită indemnizația de încadrare lunară și sporurile aferente la fel cu cele ale colegilor procurori/judecători cu grad de tribunal aflate în prezent, în plată. 3) obligarea pârâtului să plătească reclamantului începând cu data de 01.07.2014 și în continuare, diferența dintre indemnizația brută lunară și sporurile din prezent (stabilite greșit prin ordinul nr. 1415/2014 contestat) și indemnizația și sporurile ce vor fi stabilite după admiterea contestației, urmând să fie calculată dobânda legală și să fie actualizate cu indicele de inflație de la data plătii efective.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 932 din data de 2 aprilie 2015 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a anulat în parte Ordinul nr. 1415/01.07.2014 emis de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în ceea ce privește art. 1., a obligat pârâtul să emită un nou ordin prin care să stabilească în favoarea reclamantului, retroactiv, cu începere din data de 01.07.2014, următoarele drepturi salariale: - o indemnizație de încadrare lunară brută de 7.559 RON; - un spor pentru condiții deosebite de muncă de 1.134 RON; - un spor pentru confidențialitate, cumulat cu sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 1.135 RON, pârâtul fiind obligat și la plata către reclamant a diferenței dintre drepturile salariale cuvenite potrivit alineatului precedent și cele încasate pe perioada 01.07.2014-zi, actualizate cu inflația și cu dobânda legală, ambele calculate de la data fiecărei scadențe lunare până la data plății efective și integrale.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii și respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată. În motivarea recursului, pârâtul a apreciat că în cauză nu se poate reține o încălcare a principiilor nediscriminării și egalității de tratament, întrucât situațiile colegilor, la care reclamantul face referire, diferă de la o persoană la alta, la reîncadrarea fiecăruia fiind aplicat un cumul de condiții și cerințe potrivit legii. Ordinul nr. 1415/01.07.2014 este un act administrativ cu caracter individual, legal și temeinic și a fost emis în aplicarea Legii nr. 284/2010 și a O.U.G. nr. 103/2013, recurentul prezentând succesiunea în timp a actelor normative privind salarizarea, precum și modul de calcul al indemnizației reclamantului. Astfel, trecerea la o nouă construcție a sistemului de salarizare, bazată pe clase de salarizare, a avut repercusiuni (în plus sau în minus) și asupra cuantumului drepturilor salariale de care beneficiază procurorii aflați în situații aparent similare. Recurentul a apreciat că, în mod nelegal, a fost admis capătul de cerere privind obligarea sa la plata sumelor reactualizate în funcție de indicele de inflație, având în vedere faptul că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate, iar obligarea de către instanță la plata acestora reprezintă stabilirea în sarcina instituției pârâte a unei obligații imposibile. În același mod este apreciată de către recurent și admiterea capătului de cerere privind plata dobânzii legale la diferențele de sume solicitate, prin prisma faptului că o condiție a acordării daunelor interese moratorii (dobânda legală) o reprezintă preexistența unei convenții încheiate între părți, situație ce nu se regăsește în speța de față.

Apărările formulate de intimat Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a sentinței instanței de fond. A arătat, de asemenea, că în continuare la nivelul Ministerului Public salarizarea magistraților-procurori se face cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, favorizând discriminări salariale nelegale, injuste și lipsite de o justificare obiectivă. Pe de altă parte, din activitatea grupului de lucru interinstituțional constituit la sediul Consiliului Superior al Magistraturii se pot observa recunoașterea acestei discriminări și demersurile făcute în încercarea de rezolvare.

Procedura derulată în recurs Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de dispozițiile art. 493 C. proc. civ., iar prin încheierea din 9 februarie 2017, în temeiul art. 493 alin. (7) din același cod, completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecarea acestuia în ședință publică, la data de 23 martie 2017.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Demersul judiciar al reclamantului A. a vizat: - anularea în parte a Ordinului nr. 1415/01.07.2014 - dispozițiile art. 1. emis de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Justiție și Casație; - obligarea pârâtului să emită alt ordin prin care să fie stabilită indemnizația de încadrare lunară și sporurile aferente la fel cu cele ale colegilor procurori/judecători cu grad de tribunal aflate în prezent, în plată; - obligarea pârâtului să plătească reclamantului începând cu data de 01.07.2014 și în continuare, diferența dintre indemnizația brută lunară și sporurile din prezent (stabilite greșit prin ordinul nr. 1415/2014 contestat) și indemnizația și sporurile ce vor fi stabilite după admiterea contestației, urmând să fie calculată dobânda legală și să fie actualizate cu indicele de inflație de la data plătii efective. În fapt, prin Ordinul nr. 1415/1.07.2014 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a stabilit ca, începând cu data de 01.07.2014, reclamantul A., procuror cu grad de parchet de pe lângă tribunal, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, clasa de salarizare 101 (corespunzătoare unei vechimi în funcție între 5-10 ani și gradației 3) beneficiază de următoarele drepturi salariale: - o indemnizație de încadrare lunară de 6482 RON; - un cuantum de 1.019 RON al sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului de confidențialitate; - un cuantum de 953 RON al sporului pentru condiții deosebite de muncă. Ordinul menționat a fost emis în aplicarea dispozițiilor specifice din Legea nr. 284/2010 și a art. 1 alin. (1) și (2), art. 5 alin. (1) și art. 12 alin. (2) din nr. 103/2013, cu luarea în considerare a vechimii în funcție de la 5-10 ani, a vechimii în muncă de la 10-15 ani, corespunzătoare gradației 3 și a împrejurării că, prin Hotărârea nr. 779/2014 a Plenului C.S.M., s-a dispus promovarea efectivă a reclamantului la Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași începând cu data de 01.07.2014. Împotriva Ordinului nr. 1415/01.07.2014 reclamantul a formulat contestație, calea administrativă de atac fiind respinsă prin Ordinul nr. 1655/23.07.2014 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În drept, dispozițiile relevante în emiterea ordinului contestat sunt următoarele: - art. 10 alin. (5) și art. 11 alin. (3) și (4) din Legea nr. 284/2010 și Anexa nr. VI - art. 8 alin. (2) și art. 9 alin. (2): "Art. 10. - […] (5) Diferența dintre două clase de salarizare succesive este de 2,5% din salariul de bază, solda/salariul de funcție, indemnizația lunară de încadrare, utilizându-se rotunjirea la a doua zecimală a coeficienților de ierarhizare aferenți claselor de salarizare. Art. 11. - […] (3) Tranșele de vechime în muncă, în funcție de care se acordă cele 5 gradații potrivit alin. (2), respectiv clasele de salarizare, sunt următoarele: - gradația 1 - de la 3 la 5 ani - 3 clase succesive de salarizare suplimentare față de nivelul minim al fiecărei funcții; - gradația 2 - de la 5 la 10 ani - două clase succesive de salarizare suplimentare față de cele deținute pentru gradația 1; - gradația 3 - de la 10 la 15 ani - două clase succesive de salarizare suplimentare față de cele deținute pentru gradația 2; - gradația 4 - de la 15 la 20 de ani - o clasă succesivă de salarizare suplimentară față de cele deținute pentru gradația 3; - gradația 5 - peste 20 de ani - o clasă succesivă de salarizare suplimentară față de cele deținute pentru gradația 4. (4) Gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se plătește cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în muncă, prevăzută la tranșa respectivă, prin acordarea claselor de salarizare prevăzute la alin. (3). Anexa nr. VI - "Familia ocupațională de funcții bugetare Justiție" Art. 8. - […] (2) Indemnizațiile de încadrare și celelalte drepturi ale judecătorilor, procurorilor, magistraților-asistenți și ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor se stabilesc, după caz, de ministrul justiției, de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, de președintele Consiliului Superior al Magistraturii sau de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu excepția cazurilor în care prin lege specială sau prin prezenta lege se prevede altfel. Art. 9. - (1) Indemnizațiile de încadrare ale judecătorilor cu grad de judecătorie și ale judecătorilor militari cu grad de tribunal militar, precum și ale procurorilor cu grad de parchet de pe lângă aceste instanțe se stabilesc pe baza coeficienților de ierarhizare prevăzuți în cap. I nr. crt. 1 din prezenta anexă. (2) Indemnizațiile de încadrare ale judecătorilor cu grad de tribunal/tribunal specializat și ale judecătorilor militari cu grad de tribunal militar teritorial, precum și ale procurorilor cu grad de parchet de pe lângă aceste instanțe se stabilesc pe baza unor coeficienți de ierarhizare cu două clase de salarizare mai mari decât cei prevăzuți la alin. (1)." - art. 5 alin. (1) și art. 6 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 103/2013: Art. 5. - (1) În anul 2014, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat sau din instituțiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcție similară în plată. Art. 6. - (1) În anul 2014, avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul prevăzut la art. 10 alin. (5) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, fără acordarea salariului aferent clasei de salarizare prevăzut în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, după caz. (2) În anul 2014, prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător personalului de conducere, precum și la trecerea într-o altă tranșă de vechime în funcție personalului care ocupă funcții din cadrul familiei ocupaționale "Justiție". Instanța de fond a admis acțiunea reclamantului, a anulat în parte ordinul contestat, obligând pârâtul să emită un nou ordin prin care să stabilească retroactiv alte drepturi salariale, precum și să plătească diferența rezultată pentru perioada 01.07.2014 la zi, reținând o nerespectare a principiului egalității de tratament, astfel cum este acesta reglementat de dispozițiile legale. Recurentul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a criticat soluția instanței de fond prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ. În privința cazului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, soluția pronunțată nefiind pronunțată prin depășirea atribuțiilor puterii judecătorești. Potrivit motivului de recurs reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi solicitată atunci când aceasta a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, în sensul că instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față se constată incidența acestui motiv, prima instanță aplicând în mod eronat dispozițiile legale. Astfel, reclamantul A. a invocat nelegalitatea Ordinului nr. 1415/1.07.2014, față de pretinsa discrimare în raport cu veniturile altor magistrați (procurori sau judecatori), având aceeași vechime în funcție și vechime în muncă. Din analiza normelor de drept intern incidente, se constată că Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a abrogat dispozițiile Legii nr. 330/2009, instituind reglementări noi în privința modului de stabilire a drepturilor salariale, în raport cu vechimea în muncă și/sau în funcție, dobândită de o persoană. Potrivit dispozițiilor art. 33 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010, la data intrării în vigoare a acestui act normativ, reîncadrarea personalului se face corespunzător tranșelor de vechime în muncă avute în luna decembrie 2010 pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale deținute, stabilindu-se clasa de salarizare și coeficientul de ierarhizare corespunzător acesteia, iar potrivit art. 7 alin. (1), aplicarea prevederilor legii se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de încadrare. Conform prevederilor art. 11 alin. (2) - (5) din Legea-cadru nr. 284/2010, clasele de salarizare și coeficienții prevăzuți în anexe pentru funcțiile de execuție corespund nivelului minim al fiecărei funcții, la care se adaugă 5 gradații corespunzătoare tranșelor de vechime în muncă, prin aplicarea unui procent ce variază între 2,5% și 7,5%. Din calculul rezultat prin aplicarea acestor dispoziții, se observă că, în cazul modificării gradației ulterior datei de 01.01.2011, cu cât vechimea în muncă este mai mare, cu atât procentul aplicabil sporului aferent acestei vechimi este mai mic. În ceea ce privește modul de calcul al drepturilor salariale, se constată că prin legi tranzitorii care au stabilit modul de salarizare a personalului plătit din fonduri publice pentru fiecare an bugetar în parte, începând cu anul 2011, s-a prevăzut în mod expres că din Legea-cadru nr. 284/2010, se aplică începând cu data de 01.01.2011, dispozițiile referitoare la noile procente corespunzătoare tranșelor de vechime în muncă. Astfel, prin art. 4 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, se stabilește valoarea de referință de 600 RON (alin. (1), se dispune reîncadrarea, începând cu data de 01.01.2011, pe clase de salarizare, pe noile funcții, gradații și grade prevăzute de Legea-cadru (alin. (3), dar se prevede că, în anul 2011, nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (alin. (2). În conformitate cu dispozițiile art. 6 din Legea nr. 285/2010, toate persoanele care își modifică tranșele de vechime începând cu data de 01.01.2011, intră sub incidența noilor reguli stabilite prin Legea-cadru nr. 284/2010, care prevăd pentru ultimele două tranșe de vechime în muncă un procent de 2,5%, față de 5%, cât era prevăzut anterior. Prevederile art. 6 din Legea nr. 285/2010, sunt aplicabile: pentru anul 2012, în temeiul art. 6 din O.U.G. nr. 80/2010, completată și modificată prin Legea nr. 283/2011; pentru anul 2013, în temeiul art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012; pentru anul 2014, în temeiul art. 6 din O.U.G. nr. 103/2013. Referitor la sporul de vechime în funcție, art. 6 alin. (3) din Legea nr. 285/2010 stabilește că prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și la trecerea într-o altă tranșă de vechime în funcție pentru personalul care ocupă funcții din cadrul familiei ocupaționale "Justiție", nemaifiind astfel aplicat sistemul creșterii procentuale instituit de cadrul legislativ anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010. Rezultă că magistrații care au împlinit o anumită vechime până la 31.12.2010, sunt îndreptățiți să păstreze același cuantum al salariului, însă, pentru magistrații nou încadrați pe funcții, precum și pentru cei promovați în funcții sau grade/trepte după data de 01.01.2011, legiuitorul nu a prevăzut expres aceste drepturi, fiind vorba despre categorii diferite, cărora li se aplică acte normative distincte, respectiv, Legea nr. 330/2009 și Legea-cadru nr. 284/2010. În ceea ce privește plata efectivă a drepturilor salariale, se constată că dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 285/2010, opresc aplicarea efectivă a valorii de referință și a coeficienților de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare din anexele Legii nr. 284/2010, devenind astfel aplicabile prevederile art. 2 din Legea nr. 285/2010. Acest text de lege a făcut obiectul chestiunii de drept ce a fost dezlegată prin Decizia nr. 32 din 19 octombrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, noțiunea de funcție similară în raport de care se face plata drepturilor salariale vizând aceste drepturi acordate unei persoane cu același grad profesional și aceeași tranșă de vechime în muncă și în funcție, și care a trecut în aceste tranșe de vechime ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010. În contextul prezentat, existența unor diferențe de salarizare între magistrații care au îndeplinit anumite condiții de vechime în muncă și în funcție anterior datei de 31.12.2010 și cei care au îndeplinit aceleași condiții după data de 01.01.2011, este rezultatul aplicării, pentru fiecare categorie în parte, a dispozițiilor legale în materie de salarizare sub a căror incidență s-au aflat la momentul îndeplinirii respectivelor condiții. În ceea ce privește starea de discriminare invocată de către reclamant, contrar celor reținute de judecătorul fondului, Înalta Curte apreciază că prin emiterea ordinului contestat nu au fost încălcate principiile nediscriminării și egalității de tratament, având în vedere faptul că în dreptul național, în sensul dispozițiilor O.G. nr. 137/2000, discriminarea poate fi invocată, numai în raport de anumite situații identice, similare, sau analoage în care se află două sau mai multe persoane, față de care se aplică un tratament diferențiat, fără ca acesta să fie justificat de un scop legitim și fără ca metodele de atingere a acelui scop să fie adecvate și necesare. De asemenea, în practica sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului consideră că diferența de tratament devine discriminare în înțelesul art. 14 din Convenție, numai atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă (cauza Marcks împotriva Belgiei, 1979). Exercitând controlul de constituționalitate asupra prevederilor O.G. nr. 137/2000, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile ordonanței de guvern sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative (Deciziile nr. 818/2008, nr. 819/2008, nr. 820/2008, nr. 1325/2008). Cum în cazul ordinului contestat, diferența de salarizare invocată de către reclamant, provine din lege, fiind vorba despre situații juridice diferite, cărora li se aplică acte normative distincte, nu se poate reține încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituția României. De altfel, dispozițiile art. 6 din Legea nr. 285/2010, ce au determinat o salarizare diferită pentru persoanele care au trecut într-o altă tranșă de vechime în muncă, au făcut obiectul analizei Curții Constituționale care, prin Decizia nr. 669/2012, a respins excepția de neconstituționalitate a acestor prevederi legale, statuând că "avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă și calculul indemnizațiilor potrivit acestor gradații se face potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce vor putea fi calculate potrivit legislației aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câștigate." Pentru considerentele expuse, apreciind că nu există cauze de nelegalitate a ordinului contestat, în temeiul art. 20 din Legea nr. 544/2004 și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința primei instanțe și, rejudecând cauza, va respine acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.