ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2493/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 24 februarie 2014 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a solicitat anularea Ordinului Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 2462 din data de 17 decembrie 2013 și a Ordinului Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 226 din data de 24 ianuarie 2014, precum și obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin prin care să se stabilească în mod legal și temeinic drepturile salariale cuvenite reclamantului, începând cu data de 1 ianuarie 2014, ca urmare a delegării sale pentru o perioadă de șase luni în funcția de prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov; de asemenea, a mai solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

Prin Sentința nr. 3185, pronunțată în data de 21 noiembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a anulat ordinele atacate și a obligat pârâtul să emită un ordin de stabilire a drepturilor salariale ale petentului, începând cu 1 ianuarie 2014, ca urmare a delegării în funcție de conducere, în condițiile legii.

II. Motivele de casare invocate

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care a solicitat admiterea recursului și casarea hotărârii atacate, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și pct. 8 C. proc. civ.

Cu referire la primul motiv de nelegalitate, invocat în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recurentul a susținut că hotărârea a fost dată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, instanța adăugând la lege.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a afirmat că prima instanță a anulat ordinul atacat cu aplicare greșită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs a arătat că Ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție nr. 2462 din 17 decembrie 2014 reprezintă un act administrativ cu caracter individual, legal și temeinic, emis în aplicarea Legii nr. 284/2010 - lege-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, astfel cum a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare, a Ordonanței de urgentă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și a altor măsuri în domeniul cheltuielilor bugetare.

În calitate de ordonator principal de credite, procurorul general este ținut să aplice reglementările legale în vigoare, referitoare la reîncadrarea și salarizarea personalului din cadrul parchetelor. Ordinul atacat reprezintă un act administrativ emis în vederea executării în concret a legii. Prin acesta s-a procedat la încadrarea în clasa de salarizare 104 (pe perioada delegării în funcția de prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov), potrivit Capitolului 1 și Capitolului III - art. 8 alin. (2), art. 9 alin. (1) și art. 10 alin. (1) din Anexa nr. VI la Legea nr. 284/2010 - Lege - cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, și ale art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006.

Potrivit art. 6 alin. (1) și (3) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, trecerea într-o tranșă de vechime în funcție sau în muncă se concretizează prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii dobândite, pentru fiecare clasă acordându-se o majorare cu 2,5% a indemnizației de încadrare brute lunare.

Pentru anul 2012 a fost stabilită o modalitate similară de calcul, respectiv, prin art. 6 alin. (1) și (2) al art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, astfel cum a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, în care se menționează că avansarea personalului din sistemul justiției încadrat pe funcții de conducere sau de execuție se face prin încadrarea în clasele corespunzătoare vechimii în muncă și/sau în funcție dobândite, personalul beneficiind de o majorare a indemnizației de încadrare brute lunare avute, corespunzător numărului de clase de salarizare obținut suplimentar, pentru fiecare clasă acordându-se o majorare cu 2,5% a indemnizației de încadrare brute lunare.

De asemenea, potrivit art. 2 al art. II din ordonanța mai sus menționată "în anul 2012, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcție sau în grade/trepte de salarizare, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat".

Potrivit art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84 din 12 decembrie 2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, (.), prevederile art. 6 și art. 2 ale art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, astfel cum a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013.

În aplicarea acestor texte legale, avându-se în vedere că începând cu data de 13 decembrie 2012 reclamantul a trecut la o vechime în funcție de la 3 la 5 ani (10%), iar începând cu data de 1 octombrie 2013 reclamantul a trecut la gradația 3 (15%), s-a procedat la emiterea ordinului atacat, prin care a fost stabilită indemnizația de încadrare brută lunară de care beneficiază începând cu data de 1 ianuarie 2014, data delegării în funcția de prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, prin simulare pentru funcția de prim-procuror adjunct de parchet de pe lângă judecătorie, în condiții identice (conform art. 2 al art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010), astfel:

Recurentul prezintă, în continuare, o simulare pentru funcția de prim procuror adjunct de parchet de pe lângă judecătorie, din care rezultă că drepturile salariale corespunzătoare acestei funcții, în condiții identice la data de 1 ianuarie 2014, sunt următoarele:

Clasa Vechime în funcție Gradație vechime Indemnizație de încadrare lunară Cuantum al sporului pt. risc și suprasol. neuropsihică și al sporului de confidențialitate Cuantum spor pentru condiții deosebite

104 3 - 5 ani (10%) 3

(15%) 6.611

(14,500) 985 923

Subliniază faptul că indemnizația de încadrare brută lunară de 6.142 RON, stabilită începând cu data de 1 decembrie 2012 (conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 19 din 16 mai 2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale), pentru funcția de prim-procuror adjunct de parchet de pe lângă judecătorie, a fost majorată succesiv cu procentul de 2,5%, respectiv 5%, ca urmare a trecerii reclamantului într-o altă tranșă de vechime în funcție (de la 3 la 5 ani), respectiv trecerii într-o altă tranșă de vechime în muncă [gradația 3 (15%)].

Prin Ordinul nr. 2144 din data de 30 octombrie 2013 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (necontestat), începând cu data le 1 octombrie 2013, în baza prevederilor legale invocate, reclamantul a fost salarizat pe funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, astfel:

Clasa Vechime în funcție Gradație vechime Indemnizație de încadrare lunară Cuantum al sporului pt. risc și suprasol. neuropsihică și al sporului de confidențialitate Cuantum spor pentru condiții deosebite

98 3 - 5 ani (10%) 3 (15%) 6.608

(13,500)

6293 x (1 + 2 clase x

2,5%) =

6293 x(l+5%) =

6.608 1012 944

Astfel, indemnizația de încadrare brută lunară de 6.293 RON, stabilită la data de 13 decembrie 2012 (data validării rezultatelor examenului de capacitate), respectiv la data de 6 decembrie 2013 (data numirii prin Decret al Președintelui României în funcția de procuror), începând cu data de 1 octombrie 2013 a fost majorată cu procentul de 5%. Menționează că nici unul dintre aceste ordine de salarizare nu a fost contestat de reclamant.

Făcând suma elementelor salariale aferente celor două funcții, arată faptul că venitul brut de care beneficiază, în calitate de prim procuror adjunct la parchetul de pe lângă judecătorie, în condiții identice, începând cu data de 1 ianuarie 2014 (8.519 RON) este mai mic cu suma de 45 RON decât venitul brut de care ar fi beneficiat cu aceeași dată, în calitate de procuror cu funcție de execuție la parchetul de pe lângă judecătorie (8.564 RON).

În consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 12 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, astfel cum a fost aprobat cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare, reclamantului i-au fost acordate drepturile salariale mai favorabile corespunzătoare funcției de execuție, clasa de salarizare fiind 104, clasă de salarizare maximă aferentă parchetului de pe lângă judecătorie.

În susținerea acțiunii, reclamantul a invocat și prevederile art. 10 alin. (1) Cap. VIII al Anexei VI din Legea nr. 284/2010, precum și tabelul din Capitolul I al Anexei nr. VI din aceeași lege, precizând că este imposibil, în mod obiectiv, ca indemnizația de încadrare brută lunară să fie identică pentru un procuror care a trecut din clasa salarizare 98 în clasa de salarizare 104.

Or, în art. 4 alin. (2) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice s-a statuat faptul că "în anul 2011 nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, denumită în continuare lege-cadru".

Prevederile legale sus-amintite au fost menținute și pentru anul 2012 prin art. 4 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare domeniul bugetar, astfel cum a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011.

Potrivit art. 2 din Ordonanța de Urgență nr. 84 din 12 decembrie 2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, prevederile alin. (2) ale art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, astfel cum a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013.

De fapt, încadrarea în clasele de salarizare începând cu data 1 ianuarie 2011, conform prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, a fost dispusă de legiuitor în vederea stabilirii drepturilor salariale ulterioare, ca urmare a trecerii într-o altă tranșă de vechime în funcție sau în muncă.

III. Apărările intimatului

Pârâtul A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului declarat în cauză de recurentul - pârât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și menținerea sentinței atacate.

În motivare, a arătat că, atât prin cererea de chemare în judecată formulată cât și prin răspunsul la întâmpinarea depusă de pârât, a expus pe larg motivele de nelegalitate ale ordinelor atacate și a procedat la o prezentare și interpretare a tuturor dispozițiilor legale relevante în materia salarizării magistraților.

Față de cele arătate, intimatul a conchis că, în ipoteza menținerii hotărârii instanței de fond, recalcularea drepturilor salariale ce i se cuvin urmează a fi realizată pentru perioada 1 ianuarie 2014 - 16 iulie 2014, impunându-se și anularea, în parte, a Ordinului Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 1301 din data de 16 iunie 2014, respectiv a art. 1, art. 3 și art. 4 din același ordin, prin care se stabilesc drepturile salariale cuvenite pentru perioada delegării pe funcția de prim-procur adjunct de parchet de pe lângă judecătorie.

IV. Derularea procedurii judiciare în fața instanței de recurs și analiza motivelor de casare

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 29 martie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ.

Prin încheierea de ședință din data de 21 februarie 2017, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate, și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată a fondului recursului, în ședință publică, pentru data de 19 septembrie 2017.

Cu referire la primul motiv de casare, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curtea apreciază că nu este incident în cauză. Astfel, instanța de fond a verificat legalitatea actelor administrative individuale atacate fără a depăși atribuțiile puterii judecătorești și, fără a adăuga la lege, nu a făcut altceva decât să analizeze și să interpreteze dispozițiile legale aplicabile în materia drepturilor salariale cuvenite magistraților.

Prima instanță a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 6 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013, act normativ care reglementează în mod expres situația personalului care, în cursul anului 2014, desfășoară activități noi care presupun, potrivit Legii-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, acordarea unor clase de salarizare succesive celei deținute pentru funcția respectivă. Potrivit acestor dispoziții, personalul care se încadrează în ipoteza normei vizate, beneficiază de o majorare a salariului de bază, soldei/salariului de funcție, respectiv a indemnizației de încadrare corespunzător numărului de clase de salarizare suplimentare, multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea sus-menționată.

Prima instanță a apreciat, în esență, că pârâtul nu a oferit niciun argument prin care să justifice neaplicarea dispozițiilor art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013, act normativ care, prin însuși titlul său, stabilește că reglementează drepturile salariale aferente anului 2014. În acord cu prima instanță, Înalta Curte reține că ordinul de numire în funcția de prim procuror adjunct al reclamantului producându-și efectele începând din data de 1 ianuarie 2014, acesta nu putea fi emis cu ignorarea acestui act normativ. Astfel, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 fiind un act juridic cu durată de valabilitate determinată, efectele sale se produc strict în perioada în care ea este în vigoare, fără a fi aplicată faptelor care preced intrarea ei în vigoare sau, respectiv, acelora survenite după ieșirea ei din vigoare. Într-o altă ordine de idei, aplicabilitatea actului normativ la stabilirea drepturilor salariale din anul 2014 este incontestabilă, mai ales că, în partea introductivă a Ordinului nr. 2462/17/12/2013, emitentul l-a indicat printre temeiurile legale care au stat la baza adoptării actului. În concluzie, nu are relevanță faptul că punerea în executare a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 103/2013 s-a făcut anterior momentului în care actul normativ a intrat în vigoare, cât timp actul de punere în executare își produce efectele doar ulterior acestui moment.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 - când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, Înalta Curte apreciază că nici acesta nu este incident în cauză.

Reclamantul a solicitat recalcularea indemnizației de încadrare și a sporurilor aferente cu respectarea dispozițiilor art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului. nr. 103/2013, coroborate cu art. 10 alin. (5) din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Recurentul-pârât a expus modul de calcul al drepturilor salariale atât pentru procuror - funcție de execuție, cât și pentru procuror - funcție de conducere, conchizând că drepturile salariale corespunzătoare funcției de conducere sunt în cuantum mai redus decât cele aferente funcției de execuție.

Prima instanță, achiesând la susținerile recurentului, a apreciat că modul în care pârâtul a pus în aplicare actele normative incidente este greșit, în condițiile în care aceste norme prevăd diferențieri în favoarea funcțiilor de conducere, prin aplicarea unui coeficient de multiplicare diferit, care trebuie să se reflecte în calculul drepturilor salariale.

Recurentul pârât, pentru a justifica situația creată, a invocat aplicabilitatea, în anul 2012, a dispozițiilor art. 2 al art. II din O.U.G. nr. 80/2010, conform cărora, pentru personalul nou încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcție sau în grade/trepte de salarizare, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituție/autoritatea publică în care acesta este încadrat, dispoziții aplicabile și în anul 2013.

Ca o consecință a acestui algoritm de calcul, a susținut recurentul pârât, veniturile aferente clasei de salarizare 104 - clasa maximă de salarizare aferentă parchetului de pe lângă judecătorie, sunt inferioare celei de 98.

Înalta Curte observă că, prin Ordinul nr. 2462 din 17 decembrie 2013, reclamantul a fost trecut în clasa de salarizare 104, coeficient de multiplicare de 14,5, cu toate acestea nu s-a operat creșterea indemnizației de încadrare lunară în conformitate cu dispozițiile art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014.

Înalta Curte amintește că, în aplicarea acestor dispoziții, personalul care, în cursul anului 2014 desfășoară activități noi, care presupun acordarea unor clase de salarizare succesive celei deținute în funcția respectivă, beneficiază de o majorare (.) a indemnizației de încadrare corespunzătoare numărului de clase de salarizare suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din Legea cadrul nr. 284/2010, cu modificările ulterioare.

Cu toate că recurentul pârât a susținut că trecerea reclamantului într-o clasă de salarizare superioară nu a atras nicio creștere a indemnizației de încadrare lunară, nu a explicat în mod clar și convingător motivele care au determinat această situație. A criticat hotărârea primei instanțe pe motiv că dispozitivul acesteia îl obligau la emiterea unui nou ordin de salarizare, în condițiile legii, fără a indica articolele de lege la care se referă, însă nu a înțeles să formuleze cerere de lămurirea hotărârii, în condițiile art. 443 C. proc. civ.

Înalta Curte observă, de asemenea, că recurentul nu a indicat temeiurile concrete, care să permită verificarea modului în care au fost puse în aplicare legile de salarizare succesive și elucidarea motivelor pentru care indemnizația de încadrare lunară aferentă clasei de salarizare 98 (conform Ordinului 2144 din 30 octombrie 2013) a fost stabilită la un nivel superior față de clasa de salarizare 104 (conform Ordinului 2462 din 17 decembrie 2013). În acest context, trebuie precizat că încadrarea într-o clasă de salarizare superioară (corespunzătoare vechimii/funcției dobândite) ar fi trebuit să atragă o majorare a indemnizației de încadrare și nici într-un caz diminuarea acesteia.

Cu referire la critica anterior descrisă, pe care o consideră nefondată, Înalta Curte mai amintește că luarea în considerare și indicarea punctuală, la stabilirea indemnizației de încadrare, a valorii de referință sectorială și a coeficienților de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare, a tuturor actelor normative aplicabile, era, în primul rând, obligația legală a recurentului pârât.

În această situație, Înalta Curte apreciază că încadrarea reclamantului în clasa de salarizare 104, clasă maximă de salarizare ce se putea acorda procurorilor cu grad de parchet de pe lângă judecătorie, cu coeficientul de multiplicare de 14,500, ar fi trebuit să se reflecte în stabilirea adecvată a drepturilor salariale.

Potrivit art. 2 al art. II din O.U.G nr. 80/2010 și art. 2 din O.U.G nr. 84/2012, în anii 2012 și 2013, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat.

În circumstanțele concrete ale cauzei, modul de aplicare a prevederilor art. 2 al art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010, pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 283/2011, având în vedere succesiunea ulterioară a actelor normative care reglementează salarizarea personalului din sectorul bugetar, afectează însăși legalitatea actului contestat. Cu alte cuvinte, nu era admisibil ca pârâtul să pornească, în efectuarea calculelor, de la o indemnizație de încadrare brută lunară mai mică (cea în plată pentru funcțiile similare) decât cea de care beneficia reclamantul în momentul numirii sale în funcția de conducere.

Mai mult, prevederile art. 6 alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 103/2013 stabilesc că, în cursul anului 2014, îndeplinirea unor funcții de conducere sau trecerea la o nouă tranșă de vechime determină acordarea unor clase de salarizare succesive prin majorarea indemnizației de încadrare deținute, fără a face referire la nivelul de salarizare din anii 2012 - 2014, în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care persoana este încadrată.

Ca o consecință, având în vedere circumstanțele cauzei, este nepertinentă simularea efectuată de recurentul-pârât a modalității de calcul a drepturilor salariale corespunzătoare funcției de prim procuror adjunct de parchet de pe lângă judecătorie, în condiții de vechime în funcție și în muncă identice cu cele în care se află intimatul reclamant.

Concluzionând, în raport de motivele reținute, Înalta Curtea apreciază că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor de drept material, fără a depăși limitele puterii judecătorești.

Având în vedere că nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul formulat, în conformitate cu dispozițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței nr. 3185 din 21 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 septembrie 2017.

Procesat de GGC - LM