ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 662/2017

Obiectul acțiunii deduse judecății; Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 13 iunie 2014, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții B. (indicat în mod eronat cu numele de C.) și Tribunalul Brașov, anularea Ordinului ministrului Justiției nr. 3332/C/2013 și obligarea pârâtului B. la restituirea sumei de 3.403 lei, reprezentând diferența dintre drepturile salariale încasate efectiv și cele care ar fi trebuit încasate începând cu data de 01 octombrie 2013 și până la data de 10 decembrie 2013.

Hotărârea primei instanțe; Prin sentința civilă nr. 3290/F din 3 decembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B. și Tribunalul Brașov.

Calea de atac exercitată în cauză; Împotriva sentinței civile nr. 3290 F din 3 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, solicitând casarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei, în sensul admiterii acțiunii formulate, în esență, pentru următoarele motive: La stabilirea drepturilor salariale ale pârâtului B. au fost avute în vedere dispozițiile Legii nr. 284/2010, dar și cele ale art. 31 din Legea nr. 303/2004, care cuprind reglementări cu privire la numirea judecătorilor și procurorilor și care, contrar celor susținute de instanța de fond, nu instituie o excepție de la prevederile Anexei VI ale Legii nr. 284/2010. Întrucât funcția de judecător definitiv se dobândește în urma promovării examenului de capacitate sau în urma promovării concursului organizat de Consiliul Superior al Magistraturii, în temeiul art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, precum și a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 152/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere în magistratură, precum și procedura de numire în funcțiile de judecător și procuror, fără concurs, pârâtul nu putea beneficia decât de indemnizația corespunzătoare funcției de judecător stagiar. Fiind sesizat cu o petiție având ca obiect constatarea discriminării din punct de vedere al salarizării, a unui judecător stagiar față de procurorii stagiari, D., prin Hotărârea nr. 322 din 8 octombrie 2007, s-a pronunțat în sensul că nu pot fi reținute aspecte care intră sub incidența prevederilor O.G. nr. 137/2000, această soluție fiind menținută prin sentința civilă nr. 804 din 12 martie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/2/2007, precum și prin Decizia nr. 4181 din 19 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. De asemenea, prin Hotărârea nr. 322 din 08 octombrie 2007 a D., s-a reținut că, prin punctul său de vedere, Consiliul Superior al Magistraturii a arătat că, din coroborarea prevederilor lit. a) pct. 28 cu pct. 3 din anexa la O.U.G. nr. 27/2006, „rezultă fără putință de tăgadă că definitivarea în profesie, prin susținerea examenului de capacitate, reprezintă o condiție sine qua non pentru aplicarea coeficientului de multiplicare de 13,500, corespunzător unei vechimi în magistratură mai mari de 3 ani, aceste două condiții - susținerea examenului de capacitate și vechimea - urmând a fi îndeplinite cumulativ”, apreciindu-se astfel că aspectele semnalate nu conturează elementele unei discriminări în sensul art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

Apărările formulate de intimații-pârâți B. și Tribunalul Brașov; 4.1. Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimatul-pârât Tribunalul Brașov a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică. Intimatul-pârât Tribunalul Brașov a învederat, în esență, că în mod corect instanța de fond a reținut că la stabilirea drepturilor salariale cuvenite pârâtului B. începând cu data de 01 octombrie 2013, au fost respectate dispozițiile legale aplicabile în materie, motiv pentru care, s-a apreciat că ordinul contestat este legal și temeinic. 4.2. Intimatul-pârât B. nu a formulat întâmpinare în cauză.

Procedura de soluționare a recursului; 5.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru; Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 25 mai 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat. Prin încheierea din data de 9 noiembrie 2016, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, și a fixat termen de judecată pe fond a recursului. II. Soluția instanței de recurs; Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante; Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, este neîntemeiat, soluția pronunțată de prima instanță reflectând interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză. Controlul judiciar declanșat de recurentul-reclamant are ca obiect verificarea legalității Ordinului Ministrului Justiției nr. 3332/C din 07 noiembrie 2013, prin care s-a stabilit că, începând cu data de 01 octombrie 2013, intimatul-pârât B. (indicat eronat în cuprinsul ordinului cu numele de C.), judecător cu grad de judecătorie la Judecătoria Brașov, trece în clasa de salarizare 96 (corespunzătoare unei vechimi în funcție între 3-5 ani și gradației 2) și beneficiază de următoarele drepturi salariale: o indemnizație de încadrare brută lunară de 5.859 lei; un cuantum al sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului pentru păstrarea confidențialității, de 916 lei; un cuantum al sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, de 857 lei. Contrar susținerilor recurentului-reclamant vizând modul de interpretare a dispozițiilor art. 31 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în forma în vigoare la data emiterii ordinului contestat, și în acord cu opinia exprimată de judecătorul fondului, se reține că aceste prevederi legale instituie o excepție de la modalitatea de stabilire a salariilor judecătorilor prevăzută în Anexa VI din Legea nr. 284/2010, excepție care trebuie interpretată restrictiv și aplicată numai situației la care se referă și anume, situației în care unui judecător stagiar îi este validat examenul de capacitate și începând cu această dată, primește salariul corespunzător funcției imediat superioare celei de judecător stagiar. Din cuprinsul cap. I al Anexei VI din Legea nr. 284/2010, care conține prevederi referitoare la coeficienții de ierarhizare pentru judecători, rezultă că la stabilirea salariului unui judecător stagiar se are în vedere o vechime în funcție de 0-3 ani. Or, în speță, deși la data de 01 octombrie 2013, intimatul-pârât era judecător stagiar, a îndeplinit condiția vechimii în funcție de 3 ani, astfel încât, acesta nu mai putea fi încadrat în categoria unui judecător stagiar, ci doar în categoria următoare, respectiv, de judecător cu grad de judecătorie și vechime în funcție de 3-5 ani. Un argument suplimentar reținut în mod judicios de către prima instanță în susținerea acestei concluzii, îl constituie faptul că, în conformitate cu dispozițiile legale anterior enunțate, denumirea funcției imediat următoare celei de „judecător stagiar” cu 0-3 ani vechime în funcție, este de „judecător cu grad de judecătorie” iar nu de „judecător definitiv cu grad de judecătorie”, rezultând, în mod evident, că intenția legiuitorului a fost aceea de a acorda această salarizare inclusiv judecătorilor stagiari care îndeplinesc condiția vechimii în funcție de 3 ani, deși nu au promovat încă examenul de capacitate, cum este cazul intimatului-pârât în speță. Considerentele Deciziei nr. 4181 din 19 noiembrie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2007, citate fragmentar în conținutul cererii de recurs, nu pot justifica o altă interpretare a dispozițiilor art. 31 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, în raport cu problema de drept în discuție în dosarul menționat, care a vizat discriminarea invocată de un judecător în sensul prevederilor art. 2 din O.G. nr. 137/2000, republicată, din punct de vedere al salarizării față de un procuror stagiar, sub aspectul nivelului de încadrare brută lunară, stabilit corespunzător unui anumit coeficient de multiplicare. Față de aceste motive, nu poate fi apreciat drept relevant în soluționarea prezentei cauze, nici punctul de vedere exprimat de Consiliul Superior al Magistraturii, reținut în conținutul Hotărârii nr. 322/2007, emisă de D., contestată în Dosarul nr. x/2/2007. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs; Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamantul A., ca nefondat.