ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 663/2017

Decizia nr.  663/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată;

Prin cererea înregistrată la data de 28 august 2014 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a solicitat anularea Ordinului nr. 1460/2014 din 04 iulie 2014 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Ordinului nr. 1648/2014 din 22 iulie 2014 al aceluiași emitent, prin care i-a fost respinsă contestația administrativă formulată cu privire la primul ordin menționat și;

- obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare prin care să i se acorde, începând cu data de 01 iulie 2014, un salariu de încadrare brut în cuantum de 9.115 lei, calculat astfel: indemnizația de încadrare lunară: 7.011 lei; spor de risc, suprasolicitare neuropsihică și confidențialitate: 1.051 lei; spor pentru condiții deosebite de muncă: 1.051 lei.

1.2. Soluția instanței de fond;

Prin sentința civilă nr. 2789 din 20 octombrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile și a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

1.3. Cererea de recurs;

Împotriva sentinței menționate la pct. 1.2 a declarat recurs reclamantul A., invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant

susține, în esență, că instanța de fond și-a însușit în totalitate argumentele expuse de pârât în întâmpinare și a făcut o aplicare eronată a normelor de drept material care reglementează salarizarea procurorilor și a judecătorilor, în ipoteza promovării în funcții de execuție, prevăzută în O.U.G. nr. 103/2013.

Astfel, arată recurentul că ordinul contestat s-a întemeiat pe următoarele dispoziții legale: art. 8 alin. (2), art. 9 alin. (1) și (2) din Anexa nr. VI a Legii nr. 284/2010, art. 1 alin. (1) și (2) și art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013, fără a se face vreo referire la art. 6 din O.U.G. nr. 103/2013. Or, pârâtul s-a apărat indicând modul de calcul al drepturilor salariale cuvenite reclamantului pe temeiul dispozițiilor art. 6 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 103/2013, raționament preluat de instanța de fond.

Susține recurentul că dispozițiile art. 6 din O.U.G. nr. 103/2013 sunt aplicabile în ipoteza avansării pe tranșe de vechime în funcție ori personalului care ocupă funcții de conducere, astfel că nu sunt aplicabile persoanelor aflate în situația sa, care nu a trecut într-o altă tranșă de vechime în funcție, ci a promovat la un parchet ierarhic superior, respectiv la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș.

Arată recurentul că situația persoanelor care promovează în funcții sau în grade/trepte este reglementată de art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013, care face trimitere la „nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat”, așadar aplicabil în ipoteza în care procurorul promovează la un parchet ierarhic superior.

Distincția dintre cele două ipoteze prezintă o importanță decisivă pentru soluționarea cauzei, întrucât drepturile salariale ale celui care promovează in funcție trebuie stabilite la același nivel cu cel aflat în plată pentru funcții similare. Cu alte cuvinte, salariul unui procuror care a promovat în funcție trebuie stabilit la nivelul unui cuantum egal cu al colegilor procurori care își desfășoară activitatea la același nivel ierarhic, indiferent dacă aceștia au promovat la o dată anterioară, câtă vreme îndeplinesc aceleași condiții de vechime în funcția de procuror și de vechime generală în muncă.

Or, susține recurentul că, prin aplicarea modului de calcul expus de pârât, drepturile sale salariale au fost stabilite la un nivel net inferior comparativ cu cele ale altor colegi procurori care au promovat la parchetele de pe lângă tribunale în anii precedenți ori care și-au desfășurat activitatea chiar la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș în anul 2014, prin delegare, ori chiar cu ale unor colegi care au promovat la alte parchete la aceeași dată.

Mai susține recurentul că ministrul justiției, la stabilirea drepturilor salariale ale judecătorilor, a interpretat și aplicat legea în sensul pretins de recurent, iar, în raport cu aceste susțineri, prima instanță s-a mărginit a considera că, în cazul exemplelor prezentate, drepturile salariale au fost stabilite potrivit unei alte legi, deși, din ansamblul dispozițiilor legale ce reglementează salarizarea judecătorilor și procurorilor, rezultă că aceasta trebuie să aibă caracter unitar (art. 74 alin. (1) și (2) din Legea nr. 303/2004 coroborat cu dispozițiile cuprinse în cap. VIII al Anexei VI a Legii nr. 284/2010). În virtutea acestor dispoziții legale, nu pot fi justificate discrepanțe salariale între judecători și procurori care îndeplinesc aceleași condiții referitoare la gradul profesional, vechimea în funcție și vechimea generală în muncă și, cu atât mai mult, între procurorii care se află în situații identice. Nu poate fi reținut drept criteriu de departajare între magistrați momentul în care aceștia au promovat la parchetele ori instanțele ierarhic superioare. O atare interpretare a legii intră în conflict cu dispozițiile art. 16 din Constituție și cu jurisprudența Curții Constituționale în materie, în ceea ce privește instituirea unor criterii obiective și rezonabile care să justifice o diferență de tratament între persoanele aflate în situații analoage (Decizia nr. 86/2003, Decizia nr. 573/2011).

Mai arată recurentul că tabelul de calcul evidențiat de pârât în întâmpinare nu are aplicabilitate în cauză câtă vreme se bazează pe aplicarea art. 6 din O.U.G. nr. 103/2013.

1.4. Apărările intimatului;

Intimatul solicită respingerea recursului, ca nefondat, arătând că temeiul legal al încadrării reclamantului în clasa de salarizare 101, corespunzătoare unei vechimi în funcție între 5-10 ani și gradației 3, îl constituie dispozițiile cap. I și cap. VIII - art. 8 alin. (2), art. 9 alin. (2), din Anexa VI a Legii nr. 284/2010 precum și art. 1 alin. (1) și (2), art. 5 alin. (1) și art. 12 alin. (2) din O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014.

Potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013, în anul 2014, avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din Legea nr. 284/2010, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul prevăzut la art. 10 alin. (5) din Legea nr. 284/2010, fără acordarea salariului aferent clasei de salarizare prevăzut în anexele la Legea nr. 284/2010.

De asemenea, potrivit art. 10 alin. (5) din Legea nr. 284/2010, diferența dintre două clase de salarizare succesive este de 2,5 din salariul de bază.

În aplicarea acestor dispoziții legale a fost emis ordinul contestat. Astfel, începând cu 1 iulie 2014, reclamantul a trecut în clasa de salarizare 101 corespunzătoare unei vechimi în funcție de la 5 la 10 ani și gradației 3, beneficiind de o indemnizație de încadrare lunară de 6.907 lei, un cuantum al sporului pentru risc, suprasolicitare neuropsihică și confidențialitate de 986 lei și un spor pentru condiții deosebite de muncă în valoare de 986 lei.

2.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru;

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 25 mai 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din data de 09 noiembrie 2016 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecarea lui pe fond.

2.2 Cu privire la fondul recursului. Soluția instanței de recurs.

2.2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Analizând motivele de recurs invocate de reclamant și subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată fondat recursul.

Astfel, așa cum arată intimatul prin întâmpinare, temeiul legal al încadrării reclamantului în clasa de salarizare 101, corespunzătoare unei vechimi în funcție de la 5 la 10 ani și gradației 3, îl constituie dispozițiile cap. I și cap. VIII - art. 8 alin. (2), art. 9 alin. (2) din Anexa VI a Legii nr. 284/2010 precum și art. 1 alin. (1) și (2) și art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014.

De asemenea, potrivit art. 10 alin. (5) din Legea cadru nr. 284/2010, diferența dintre două clase de salarizare succesive este de 2,5% din indemnizația lunară de încadrare.

Recurentului-reclamant i s-au stabilit drepturile salariale prin Ordinul nr. 1460/2014, ca urmare a trecerii în clasa de salarizare 101 corespunzătoare unui procuror cu grad de parchet de pe lângă tribunal, cu o vechime în funcție de la 5 la 10 ani și o vechime în muncă de la 10 la 15 ani (gradația 3).

Motivele de nelegalitate ale ordinului invocate de către reclamant în acțiunea introductivă nu privesc, așa cum a reținut prima instanță, caracterul discriminatoriu al dispozițiilor legale aplicabile, ci împrejurarea concretă că, așa cum rezultă din probele administrate, respectiv din conținutul Ordinului nr. 2018/2013 din 14 octombrie 2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a dispus anterior asupra drepturilor salariale ale reclamantului (trecut în clasa de salarizare 99, corespunzătoare unei vechimi în funcție între 5 și 10 ani și gradației 3), acesta a beneficiat de o indemnizație de încadrare lunară de 6.673 lei, un cuantum al sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului de confidențialitate de 977 lei și un cuantum al sporului pentru condiții deosebite de muncă de 976 lei.

Drept urmare, la trecerea în clasa de salarizare superioară 101, conform art. 10 alin. (5) din Legea cadru nr. 284/2010, recurentul-reclamant ar fi trebuit să beneficieze de un plus de 5% corespunzător celor două clase succesive de salarizare suplimentare.

Or, calculul drepturilor salariale cuvenite reclamantului a plecat de la o indemnizație de încadrare lunară în cuantum de 6.573 lei, aferentă clasei 99 și gradației 3, în condițiile în care reclamantul a beneficiat începând cu 1 ianuarie 2013, la trecerea în clasa de salarizare 99 și gradația 3, de o indemnizație de încadrare lunară de 6.673 lei, conform Ordinului nr. 2018 din 14 octombrie 2013.

Cât privește susținerile recurentului conform cărora judecătorii sau procurorii promovați în funcții similare și care îndeplinesc aceleași condiții de vechime ar beneficia de drepturi salariale mai mari, acestea se bazează pe înscrisuri prezentate în cauză dar care privesc alte situații individuale care nu pot fi verificate și nu fac obiectul analizei în cauza de față și, de asemenea, exced conținutului cererii introductive în care reclamantul s-a referit explicit și exclusiv la algoritmul de calcul care trebuie să plece de la indemnizația de încadrare anterioară de 6.673 lei, pe care a avut-o în clasa de salarizare 99 gradația 3.

2.2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru

considerentele expuse,

în temeiul art. 496 C. proc. civ., republicat și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și, rejudecând cauza, va admite cererea reclamantului A., va anula Ordinul nr. 1460 din 4 iulie 2014 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ordinul nr. 1648 din 22 iulie 2014 al aceluiași emitent și va obliga pârâtul la emiterea unui nou ordin de salarizare prin care să se acorde reclamantului, începând cu data de 1 iulie 2014, un salariu de încadrare brut în cuantum de 9.115 lei, calculat astfel: indemnizația de încadrare lunară: 7.011 lei; spor de risc, suprasolicitare neuropsihică și confidențialitate: 1.051 lei; spor pentru condiții deosebite de muncă: 1.051 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 2789 din 20 octombrie 2014

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând cauza, admite cererea reclamantului A.

Anulează Ordinul nr. 1460 din 4 iulie 2014 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ordinul nr. 1648 din 22 iulie 2014 al aceluiași emitent.

Obligă pârâtul la emiterea unui nou ordin de salarizare prin care să se acorde reclamantului, începând cu data de 1 iulie 2014, un salariu de încadrare brut în cuantum de 9.115 lei, calculat astfel: indemnizația de încadrare lunară: 7.011 lei; spor de risc, suprasolicitare neuropsihică și confidențialitate: 1.051 lei; spor pentru condiții deosebite de muncă: 1.051 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 februarie 2017.