ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 74/2017

Decizia nr. 74/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 12 august 2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B. - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, anularea Ordinului nr. 1474 din 04 iulie 2014 emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Ordinului nr. 1709 din 29 iulie 2014 al aceluiași emitent, prin care i-a fost respinsă contestația administrativă formulată împotriva primului ordin, și obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare prin acordarea, începând cu 01 iulie 2014, a unui salariu brut în cuantum de 9.943 lei.

Prin sentința nr. 3360 din 9 decembrie 2014, Curtea de Apel București a respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., a declarat recurs reclamantul, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, pe fondul cauzei, anularea ordinelor contestate cu obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare prin acordarea, începând cu 01 iulie 2014, a unui salariu de încadrare brut în cuantum de 9.943 lei sau, în subsidiar, acordarea unui salariu de încadrare brut în cuantum de 9.828 lei.

2.1. Principalele argumente invocate;

A susținut recurentul-reclamant că, prin respingerea acțiunii, instanța de fond a validat o dublă discriminare, care operează, pe de o parte, între procurorii absolvenți ai C. promoția 2008-2010 și ceilalți procurori absolvenți ai unor promoții anterioare, cât și între procurorii și judecătorii absolvenți ai aceleiași promoții a C.

A promovat examenul de promovare din data de 01 iunie 2014, fiind numit în funcție la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova începând cu data de 01 iulie 2014, însă mărirea salarială netă de care a beneficiat a fost de aproximativ 177 lei, inferioară colegilor săi procurori absolvenți ai aceleiași promoții a C.

Instanța de fond a aplicat greșit normele de drept material pe care și-a fundamentat cererea de chemare în judecată, respectiv art. 20 alin. (2) din Constituție cu trimitere la art. 1 Protocolul 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului raportate la art. 1 Protocolul 1 la Convenție, Hotărârea din 6 decembrie 2007 pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Beian contra României, art. 23 alin. (2) din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 4 pct. 3 din Carta socială europeană revizuită, precum și art. 3 și art. 10 alin. (5) din Legea nr. 284/2010.

Potrivit art. 3 din Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, sistemul de salarizare are la bază principiile caracterului unitar, echității și coerenței, prin crearea de oportunități egale și remunerație egală pentru muncă de valoare egală.

În legea de salarizare unitară nu se prevede că indemnizațiile procurorilor ar trebui să fie inferioare celor acordate judecătorilor în situația unor condiții similare de vechime în muncă și funcție.

Atât el, cât și colegii judecători, sunt încadrați în clasa de salarizare 101 și gradația 3 însă, deși au fost colegi de promoție, nu beneficiază de salarii cel puțin apropiate, indemnizația sa fiind cu 10% mai mică decât a acestora.

A mai susținut recurentul că, analizându-se și cealaltă latură a discriminării, între procurorii absolvenți ai promoției C. 2008-2010 și cei absolvenți ai unor promoții anterioare, care se bucură de drepturi salariale mai mari, se constată că această distincție nu are la bază nicio motivație legitimă.

Potrivit art. 10 alin. (5) din Legea nr. 284/2010, „diferența de salarizare dintre două clase de salarizare succesive este de 2,5% din salariul de bază, solda/salariul de funcție, indemnizație lunară de încadrare, utilizându-se rotunjirea la a doua zecimală a coeficienților de ierarhizare aferenți claselor de salarizare.”

Mai susține recurentul că indemnizația i-a fost calculată greșit. Astfel, diferența dintre clasa 99, pe care a avut-o anterior, și clasa 101, pe care o are în prezent, ar fi trebuit să fie de 5%, însă majorarea efectivă de care a beneficiat a fost de numai 3,47%, indemnizația de încadrare lunară brută fiindu-i majorată de la 6.774 lei la 7.009 lei, în loc de 7.112 lei.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât B. - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și justiție a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A arătat intimatul că, deși nu și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile O.U.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, discriminarea invocată de recurent, prin raportare la veniturile altor colegi, nu este întemeiată, întrucât situațiile diferă de la o persoană la alta, în funcție de momentul împlinirii de către fiecare a vechimii în muncă sau în funcție.

De asemenea, în M. Of. nr. 537 din 16 iulie 2008, au fost publicate Deciziile nr. 818-821 din 3 iulie ale Curții Constituționale, decizii prin care s-au admis excepțiile de neconstituționalitate invocate de Ministerul Justiției și s-a constatat că dispozițiile art. 1, art. 2 alin. (1)-(3) și alin. (11), art. 6 și art. 27 din O.U.G. nr. 137/2000 sunt neconstituționale. Astfel, art. 1, 2 alin. (3) și 27 lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.

Ordinele procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 1474 din 04 iulie 2014 și nr. 1709 din 29 iulie 2014 contestate de recurent sunt acte administrative cu caracter individual legal și temeinic, emise în aplicarea Legii nr. 284/2010 și a O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, cu luarea în considerare a prevederilor O.U.G. nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, pentru că, în calitate de ordonator principal de credite, procurorul general este ținut să aplice reglementările legale în vigoare referitoare la reîncadrarea, salarizarea și promovarea personalului din cadrul parchetelor.

Ordinul nr. 1474 din 04 iulie 2014 reprezintă un act administrativ subsecvent Legii nr. 284/2010 și O.U.G. nr. 103/2013, fiind emis în limitele și potrivit normelor legale, avându-se în vedere dispozițiile art. 10 alin. (5) din Legea nr. 284/2010, art. 1 alin. (1) și (2), art. 5 alin. (1) și art. 12 din O.U.G. nr. 103/2013, regimul de acordare a tranșelor de vechime fiind diferit în reglementarea Legii nr. 284/2010 față de cea a Legii nr. 330/2009.

4.1.Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru;

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 19 mai 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin Încheierea din 22 septembrie 2016, completul de filtru a constatat, în funcție de conținutul Raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ.;, și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

4.2. Cu privire la fondul recursului;

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Prin Ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 1474 din 04 iulie 2014 s-a prevăzut că, începând cu data de 1 iulie 2014, domnul A., procuror cu grad de parchet de pe lângă tribunal la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, clasa de salarizare 101 (corespunzătoare unei vechimi în funcție între 15-20 ani și gradației 3), beneficiază de următoarele drepturi salariale: o indemnizație de încadrare lunară de 7.009 lei; un cuantum de 1.019 lei al sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului de confidențialitate; un cuantum de 953 lei al sporului pentru condiții deosebite de muncă.

Prin Ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 1709 din 29 iulie 2014 a fost respinsă contestația reclamantului formulată împotriva Ordinului nr. 1474 din 04 iulie 2014.

Dispozițiile relevante în emiterea ordinelor contestate sunt următoarele:

- art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare:

„Art. 1. - În anul 2013 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 și art. 3-5 din O.U.G. nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012.

Art. 2. -

Prevederile art. 7

alin. (1) din O.U.G. nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, și ale art. 1 alin. (4) și (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) și (2), art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin. (2) și art. 13 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013.”

- art. 2 art. 6 alin. (1) și (2) din O.U.G nr. 80/2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011:

„Art. 2. - Pentru anul 2012 se aprobă instituirea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, după cum urmează:

Art. 6.

-

(1)

În anul 2012, avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea sus-menționată, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare.

(2)

În anul 2012, prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător personalului de conducere, precum și la trecerea într-o altă tranșă de vechime în funcție personalului care ocupă funcții din cadrul familiei ocupaționale «Justiție».

”

- art. 10 alin. (5) și art. 11 alin. (3) și (4) și Anexa nr. VI - art. 8 alin. (2) și art. 9 alin. (2) - la Legea nr. 284/2010:

„Art. 10. - (…);

(5)

Diferența dintre două clase de salarizare succesive este de 2,5% din salariul de bază, solda/salariul de funcție, indemnizația lunară de încadrare, utilizându-se rotunjirea la a doua zecimală a coeficienților de ierarhizare aferenți claselor de salarizare.

Art. 11. - (…);

(3)

Tranșele de vechime în muncă, în funcție de care se acordă cele 5 gradații potrivit alin. (2), respectiv clasele de salarizare, sunt următoarele:

-

gradația 1 - de la 3 la 5 ani - 3 clase succesive de salarizare suplimentare față de nivelul minim al fiecărei funcții;

-

gradația 2 - de la 5 la 10 ani - două clase succesive de salarizare suplimentare față de cele deținute pentru gradația 1;

-

gradația 3 - de la 10 la 15 ani - două clase succesive de salarizare suplimentare față de cele deținute pentru gradația 2;

-

gradația 4 - de la 15 la 20 de ani - o clasă succesivă de salarizare suplimentară față de cele deținute pentru gradația 3;

-

gradația 5 - peste 20 de ani - o clasă succesivă de salarizare suplimentară față de cele deținute pentru gradația 4.

(4)

Gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se plătește cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în muncă, prevăzută la tranșa respectivă, prin acordarea claselor de salarizare prevăzute la alin. (3).

Anexa nr. VI - „Familia ocupațională de funcții bugetare Justiție”

Art. 8.

- (…);

(2)

Indemnizațiile de încadrare și celelalte drepturi ale judecătorilor, procurorilor, magistraților-asistenți și ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor se stabilesc, după caz, de ministrul justiției, de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, de președintele Consiliului Superior al Magistraturii sau de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu excepția cazurilor în care prin lege specială sau prin prezenta lege se prevede altfel.

Art. 9.

-

(1)

Indemnizațiile de încadrare ale judecătorilor cu grad de judecătorie și ale judecătorilor militari cu grad de tribunal militar, precum și ale procurorilor cu grad de parchet de pe lângă aceste instanțe se stabilesc pe baza coeficienților de ierarhizare prevăzuți în cap. I nr. crt. 1 din prezenta anexă.

(2)

Indemnizațiile de încadrare ale judecătorilor cu grad de tribunal/tribunal specializat și ale judecătorilor militari cu grad de tribunal militar teritorial, precum și ale procurorilor cu grad de parchet de pe lângă aceste instanțe se stabilesc pe baza unor coeficienți de ierarhizare cu două clase de salarizare mai mari decât cei prevăzuți la alin. (1).

”

În esență, recurentul-reclamant critică sentința curții de apel, care a constatat legalitatea celor două ordine contestate, invocând existența unei situații de dublă discriminare. Prima privește colegii săi magistrați care, deși sunt încadrați în aceeași clasă de salarizare și aceeași gradație, au o indemnizație de încadrare mai mare, iar, cea de-a doua se referă la magistrații care au acces în magistratură înaintea sa și care se bucură de drepturi salariale mai mari.

În contextul prezentat, existența diferențelor de salarizare între magistrații care au îndeplinit condițiile de vechime în muncă/funcție anterior datei de 1 ianuarie 2011 și cei care au îndeplinit aceleași condiții după data de 1 ianuarie 2011, este rezultatul aplicării, pentru fiecare categorie în parte, a dispozițiilor legale în materie de salarizare aplicabile în momentul îndeplinirii condițiilor respective.

Sub acest aspect, nu se poate reține existența unei încălcări a principiului egalității de tratament, având în vedere că, în plan național, în sensul dispozițiilor O.G. nr. 137/2000, discriminarea poate fi invocată numai în raport cu anumite situații identice, similare sau analoage în care se află două sau mai multe persoane, față de care se aplică un tratament diferențiat, fără ca acesta să fie justificat de un scop legitim și fără ca metodele de atingere a acelui scop să fie adecvate și necesare. Sub același aspect, este de reținut că, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a apreciat că diferența de tratament devine discriminare în înțelesul art. 14 din Convenție, numai atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă (cauza Marcks împotriva Belgiei, 1979).

Exercitând controlul de constituționalitate asupra prevederilor O.G. nr. 137/2000, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile ordonanței de guvern sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative (Deciziile nr. 818/2008, nr. 819/2008, nr. 820/2008, nr. 1325/2008).

Cum în cauză, diferența de salarizare provine din lege, fiind vorba despre situații juridice diferite, cărora li se aplică acte normative distincte, nu se poate reține încălcarea principiului nediscriminării, și, raportat la o asemenea încălcare, nelegalitatea actului administrativ atacat.

Cu referire la situația de discriminare invocată de recurentul-reclamant, Înalta Curte are în vedere, jurisprudența Curții Constituționale în care, referitor la dispozițiile legale care au reglementat o salarizare diferită pentru persoanele care au trecut într-o altă tranșă de vechime ulterior datei de 1 ianuarie 2011, (Decizia nr. 669 din 26 iunie 2012, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 559 din 8 august 2012), s-a reținut că: „este neîntemeiată critica autorului excepției, potrivit căreia, în măsura în care calculul indemnizației de încadrare, conform dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 285/2010, duce la un cuantum al acestei indemnizații mai mic față de cel calculat potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009, în condiții identice de vechime în muncă și vechime în funcție, textele criticate creează discriminare între persoanele care au trecut la o tranșă superioară de vechime în cursul anului 2011 și cele care au trecut la o astfel de tranșă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010. Din aceleași considerente, Curtea constată că nu poate fi reținută nici afirmația autorului conform căreia, în prezent, pentru aceeași categorie de salariați, aflați în condiții identice de vechime în muncă și în funcție, sunt aplicate două sisteme de salarizare paralele, fiind încălcate, în acest fel, prevederile constituționale ale art. 4 referitor la unitatea poporului și egalitatea între cetățeni și dreptul la muncă și protecție socială, statuat la art. 41 din Constituție. Curtea apreciază, totodată, că dispozițiile art. 6 din Legea nr. 285/2010 nu contravin nici principiului constituțional al egalității în drepturi prevăzut la art. 16, întrucât acestea se aplică în mod nediscriminatoriu întregului personal plătit din fonduri publice”.

De asemenea, comparația recurentului cu colegii săi magistrați, absolvenți ai aceleiași promoții ai C., nu poate fi reținută, avându-se în vedere că, la calculul indemnizațiilor, s-au avut în vedere dispozițiile art. 6 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014 precum și vechimea în muncă și în funcție, prin simulare pentru funcția de procuror de parchet de pe lângă tribunal în condiții identice de clasă de salarizare, vechime în funcție și gradație vechime.

Art. 6 din Legea nr. 285/2010 care a determinat o salarizare diferită pentru persoanele care au trecut într-o altă tranșă de vechime în muncă a făcut obiectul analizei Curții Constituționale care, prin Decizia nr. 669 din 26 iunie 2012, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 559 din 8 august 2012, a statuat că „avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă și calculul indemnizațiilor potrivit acestor gradații se face potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce ar fi putut fi calculate potrivit legislației aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câștigate”.

După intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010 și a legilor anuale de salarizare ulterioare, există diferențe de salarizare pentru persoane care se înscriu în aceeași tranșă de vechime în muncă, în funcție de data la care au fost îndeplinite condițiile de vechime ce atrăgeau un nou spor de vechime.

Asupra acestor aspecte și în ceea ce privește aplicarea în timp a legii și înlăturarea diferențelor de salarizare pentru persoane care se înscriu în aceeași tranșă de vechime în muncă, în funcție de data la care au fost îndeplinite condițiile de vechime, Înalta Curte reține că, prin Decizia nr. 32/2015, publicată în M. Of. al României nr. 97 din 09 februarie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (în materie civilă) a statuat următoarele:

„În raport de prevederile art. 7 din Legea-cadru nr. 284/2010, ce stabilesc aplicarea etapizată a dispozițiilor sale și de cele ale art. 4 alin. (2) din Legea nr. 285/2010, art. 4 alin. (2) din Legea nr. 283/2011, art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012, art. 1 din O.U.G. nr. 103/2013, care opresc aplicarea efectivă a valorii de referință și a coeficienților de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare din anexele Legii-cadru nr. 284/2010, ținând seama și de prevederile art. 6 alin. (1) și (3) din Legea nr. 285/2010, se va face distincție între reîncadrare, potrivit Legii-cadru de salarizare și plata efectivă a drepturilor salariale.

Plata efectivă a drepturilor salariale urmează a se efectua potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 285/2010 prin raportare la nivelul de salarizare în plată pentru funcția similară, respectiv prin raportare la drepturile salariale acordate unei persoane cu același grad profesional și aceeași tranșă de vechime în muncă și în funcție și care a trecut în aceste tranșe de vechime ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010.”

Avându-se în vedere această interpretare obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) C. proc. civ., precum și considerentele arătate anterior, Înalta Curte constată că prima instanță a constatat corect conformitatea ordinelor contestate cu prevederile legale în aplicarea cărora au fost emise, neputându-se reține incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat de recurent.

4.3. Soluția instanței de recurs;

Față de cele ce preced, Înalta Curte constatând, potrivit art. 496 C. proc. civ., că recursul declarat în cauză este nefondat, îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 3360 din 9 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 ianuarie 2017.