ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 689/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 28 ianuarie 2015, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Serviciul de Informații Externe, anularea Ordinului nr. MP/11077 din 29 iulie 2014 emis de pârât prin care s-a dispus trecerea sa în rezervă, obligarea pârâtului la reintegrarea sa pe funcția și gradul corespunzătoare pregătirii și vechimii, la repararea pagubei suferite, inclusiv a daunelor morale, și la efectuarea demersurilor necesare în vederea recunoașterii vechimii sale în muncă, de la data emiterii ordinului de trecere în rezervă și până la data rămânerii definitive a hotărârii instanței.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin Sentința civilă nr. 1834 din 23 iunie 2015, Curtea de Apel București a respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

2.1. Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., a formulat recurs reclamantul, solicitând casarea hotărârii recurate și, rejudecând cauza, admiterea acțiunii, anularea Ordinului nr. MP/11077 din 29 iulie 2014 prin care a fost trecut în rezervă, obligarea pârâtului la reintegrarea sa în cadrul aceleiași instituții pe funcția și gradul corespunzătoare vechimii și la plata de despăgubiri în cuantumul veniturilor nerealizate și la plata de daune morale.

2.2. În argumentarea recursului, recurentul reclamant a reiterat motivele pentru care a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcție, criticând sentința atacată din perspectiva dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În esență, recurentul reclamant susține că în mod greșit a procedat instanța fondului, respingând criticile sale la adresa legalității ordinului de eliberare din funcție.

În primul rând, recurentul reclamant arată că instanța fondului a înlăturat greșit argumentele sale invocate pe marginea încălcării principiilor aplicabile sancțiunii disciplinare, respectiv neobservarea principiului gradualității, fiind luată împotriva sa cea mai aspră sancțiune, deși nu a mai fost sancționat disciplinar.

Conform dispozițiilor art. 59 alin. (1) din Regulamentul Disciplinei Militare, trecerea în rezervă a cadrelor militare se aplică numai atunci când se comit abateri grave de la prevederile regulamentelor militare sau ale altor dispoziții legale, iar, pe de altă parte, prin abatere gravă se înțelege abaterea care are ca efect producerea unor disfuncții majore în activitatea structurii militare, afectarea în mod esențial a imaginii instituției militare, a ordinii și disciplinei militare sau lezarea semnificativă a demnității și onoarei militare (art. 21 din același Regulament) or, susține recurentul reclamant, niciuna din aceste ipoteze nu este îndeplinită în cauză.

Considerentele primei instanțe, în sensul că abaterea săvârșită de reclamant este de maximă gravitate prin prisma divulgării unor secrete de stat nu au suport, susține recurentul, întrucât persoana neautorizată nu a pătruns în zona unde se aflau documente clasificate ci doar într-un spațiu deschis (curte), ușor de observat de orice trecător pe stradă și trotuarul public, delimitat cu o barieră de restricționare a accesului auto.

Postul de supraveghere al recurentului era cel mai îndepărtat față de obiectivul principal reprezentat de clădirea SIE și, astfel, pericolul creat prin greșeala sa a fost cel mai mic.

De asemenea, recurentul reclamant arată că nu a fost avută în vedere nici diferența de tratament, ceilalți subofițeri implicați în evenimentul din 23 iunie 2014 fiind sancționați mult mai ușor, respectiv cu mustrare scrisă, deși abaterea reținută în sarcina lor era una, cel puțin la fel de gravă.

Nu s-a ținut cont de neregulile și breșele generale ale sistemului de securitate și, mai mult, recurentul reclamant susține că, în realitate, a fost supus unui test de vigilență, iar în atare context nu putea fi aplicată direct sancțiunea trecerii în rezervă.

Mai mult, după evenimentul din 23 iunie 2014 au fost luate măsuri importante, dovadă că existau vulnerabilități obiective, insurmontabile, de natură a constitui circumstanțe atenuante în analizarea gradului de vinovăție al recurentului reclamant.

Totodată, recurentul-reclamant arată că netemeinicia sentinței atacate decurge și din faptul că nu a avut posibilitatea de a se apăra, fiind depuse documente clasificate la care apărarea sa nu a avut acces.

Față de aceste considerente, recurentul reclamant solicită casarea sentinței civile atacate, rejudecarea cauzei și admiterea acțiunii sale, așa cum a fost formulată.

Examinând recursul civil de față, Înalta Curte constată că este nefondat, niciuna din criticile expuse de reclamant nefiind în măsură a atrage casarea Sentinței civile nr. 1834 din 23 iunie 2015.

Pentru a decide astfel, curtea constată că recurentul reclamant a contestat, în prezenta cauză, Ordinul nr. MP/11077 din 29 iulie 2014 prin care a fost trecut în rezervă pentru săvârșirea unei abateri disciplinare, solicitând obligarea intimatului pârât la reintegrarea sa în cadrul aceleiași instituții pe funcția și gradul corespunzătoare vechimii, obligarea la plata de despăgubiri în cuantumul veniturilor nerealizate precum și la plata de daune morale.

Soluționând acțiunea reclamantului, instanța fondului a constatat că este neîntemeiată, apreciind că măsura dispusă împotriva reclamantului este legală și temeinică.

În fapt, instanța fondului arată că s-a reținut în sarcina reclamantului că, la data de 18 iunie 2014, în jurul orei 05:00, în timpul în care reclamantul executa serviciul de pază la punctul de control acces principal în sediul central al Serviciului Român de Informații Externe, un cetățean străin a pătruns neautorizat în obiectivul SIE, chiar prin postul unde subofițerul își desfășura activitatea, fără a fi observat de acesta. Intimata a constatat că imaginile surprinse de sistemul de supraveghere video au relevat că după ce a parcurs o distanță de 200 m pe calea de acces restricționată, dinspre drumul public spre sediul instituției, intrusul a ajuns în dreptul punctului de control acces principal la ora 4:42:20, unde a cercetat zona timp de 3 minute, iar la ora 4:45:20 a trecut pe sub bariera postului de pază, deplasându-se spre corpul de clădire din sediul instituției. În intervalul orar 4:42:20 - 4:48:20, timp de 6 minute, persoana care a pătruns neautorizat s-a aflat în sectorul de observare directă a subofițerului, acesta având posibilitatea să stabilească în timp real și imediat prezența intrusului, cu ajutorul mijloacelor tehnice din dotare sau prin vizualizare directă. Ulterior, la ora 5:30, pe aleea din fața punctului de control acces secundar, un alt subofițer care executa serviciul de pază la acest post a observat o persoană suspectă și a procedat la legitimarea acesteia.

Prin urmare, intimata a constatat încălcarea prevederilor consemnului general și particular al postului, reținând încălcarea disp. art. 8 alin. (4) lit. f), g) din Normele Metodologice privind activitatea de pază și apărare a obiectivelor SIE, aprobate prin Ordinul Directorului SIE nr. 01523/2007 și ale art. 5 lit. a) din Normele de conduită a personalului SIE, aprobate prin Ordinul directorului SIE nr. S/1564/2008.

Ca premisă, curtea de apel constată că reclamantul a recunoscut săvârșirea faptei, invocând în apărare împrejurarea că ar fi efectuat în acel interval de timp igienizarea postului de control. Aspectul menționat nu poate fi primit în apărarea reclamantului, nefiind de natură să îl exonereze de răspundere pentru abaterea săvârșită, constituind o activitate desfășurată în afara atribuțiilor prevăzute în fișa postului. De asemenea, Curtea constată că reclamantul căruia îi revenea sarcina probei nu a produs alte dovezi care să confirme afirmațiile din cuprinsul cererii de chemare în judecată în sensul existenței unor nereguli, breșe generale ale sistemului de securitate ori a lipsei caracterului obiectiv al procedurii de cercetare.

De altfel, prin concluziile scrise adresate Consiliului de Judecată, reclamantul arăta:

"evenimentul produs la data de 18 iunie 2014 este de o gravitate însemnată" "reiterez ideea că îmi asum responsabilitatea producerii evenimentului, întrucât dacă aș fi acționat conform regulamentelor și dacă aș fi respectat întocmai prevederile consemnelor, incidentul putea fi evitat" "sunt de părere că pot fi folosit drept exemplu negativ față de colegi și dacă voi fi sancționat cu o sancțiune disciplinară mai puțin dură decât cea a trecerii în rezervă".

Curtea de apel a înlăturat și argumentele reclamantului, în sensul caracterului disproporționat al sancțiunii aplicate în raport de gravitatea faptei săvârșite.

Astfel, judecătorul fondului reține disp. Legii nr. 1/1998 privind organizarea și funcționarea Serviciului de Informații Externe, potrivit cărora Serviciul de Informații Externe este organul de stat specializat în domeniul informațiilor externe privind siguranța națională și apărarea României și a intereselor sale [alin. (1)], acesta face parte din sistemul național de apărare, activitatea sa fiind organizată și coordonată de Consiliul Suprem de Apărare a Țării [alin. (2)].

Potrivit lit. C)2 din Anexa la H.G. nr. 223/2013 pentru aprobarea Listei cuprinzând categoriile de informații secrete de stat din domeniul de activitate al Serviciului de Informații Externe, informațiile, datele și documentele secrete sunt cele care se referă printre altele la imobilele, terenuri și clădiri, aflate în administrare, în care se desfășoară activitatea informativă (operativă și de suport), precum și planurile și sistemele de securitate ale acestora.

Ca atare, în raport de valorile sociale ocrotite, abaterea săvârșită de către reclamant este de maximă gravitate prin prisma creării pericolului divulgării unor informații secrete de stat, ca efect al pătrunderii unei persoane neautorizate într-un post de o importanță deosebită, prin îndeplinirea defectuoasă de către reclamant a obligației de pază. Prin urmare, curtea a înlăturat argumentele reclamantului referitoare la lipsa unor repercusiuni majore a pătrunderii unui intrus în incinta instituției și la lipsa unor abateri anterioare, acestea din urmă neconstituind prin ele însele condiții de aplicare a sancțiunii trecerii în rezervă. De asemenea, a fost înlăturat și argumentul întemeiat pe aplicarea unor sancțiuni mai blânde altor persoane aflate în situații similare, în raport de obiectul învestirii acestei instanțe, constând în analiza legalității ordinului contestat, inclusiv prin prisma caracterului sancțiunii aplicate.

În consecință, Curtea a concluzionat în sensul comiterii de către reclamant a unei abateri grave de la prevederile regulamentelor militare sau ale altor dispoziții legale, în accepțiunea disp. art. 59 alin. (1) din regulamentul anterior menționat, fiind justificată aplicarea sancțiunii trecerii în rezervă.

În raport de considerentele sentinței civile atacate, instanța de control judiciar observă că au fost respectate exigențele prevăzute de art. 425 lit. b) C. proc. civ., hotărârea în discuție atestând faptul că judecătorul fondului a manifestat preocupare pentru corecta stabilire a situației de fapt, iar apărările reclamantului au fost examinate efectiv și înlăturate cu o motivare temeinică și convingătoare.

Subliniind caracterul extraordinar și nedevolutiv al prezentei căi de atac, recursul nefiind apt să deducă instanței de control judiciar temeinicia sentinței atacate, curtea constată, totuși, că probatoriul administrat în cauză inclusiv documentația clasificată înaintată de intimata pârâtă, atestă săvârșirea abaterii disciplinare pentru care a fost trecut în rezervă recurentul reclamant.

Critica recurentului reclamant, în sensul că i-a fost încălcat dreptul la apărare, prin aceea că pârâta s-a folosit de documente clasificate, la care nu a avut acces, nu poate fi primită, fiind de observat faptul că reclamantul a luat act de faptul depunerii unor documente clasificate aferente cauzei, însă nu a solicitat accesul la aceste documente prin intermediul unui apărător autorizat ORNISS, acces ce era posibil, cu respectarea prevederilor H.G. nr. 585/2002.

De altfel, recurentul reclamant nu a contestat situația de fapt ce a stat la baza emiterii ordinului de sancționare disciplinară ci încearcă să circumstanțieze gravitatea evenimentului produs la data de 18 iunie 2014, apreciind că abaterea sa nu a avut urmările la care se referă art. 21 din Regulamentul Disciplinei Militare, că abateri similare sau mai grave ale altor subofițeri în același context au fost sancționate mai ușor.

În ceea ce privește încălcarea principiilor privind individualizarea sancțiunii, instanța de control judiciar achiesează la opinia judecătorului fondului, reținând că abaterea recurentului reclamant nu este nicidecum o încălcare nesemnificativă a disciplinei militare ci una caracterizată printr-o gravitate deosebită, recurentul reclamant permițând, prin neglijența sa, accesul unei persoane străine în perimetrul sediului central al Serviciului de Informații Externe, or, principala obligație a sa, din perspectiva postului ocupat la data evenimentului, era aceea de a asigura accesul în zona postului său numai pentru persoanele autorizate.

Aprecierea noțiunii de abatere gravă nu trebuie raportată numai la consecințe de ordin material, cum ar fi sustragerea de informații, fiind de subliniat, totodată, că neglijența manifestată în privința accesului în unitate este o primă premisă pentru a fi posibilă și o atare ipoteză.

De aceea, critica recurentului reclamant la adresa legalității sancțiunii aplicate, prin raportare la prevederile art. 59 alin. (1) din Regulamentul Disciplinei Militare, a fost corect înlăturată de prima instanță, intimata fiind în drept să aplice direct sancțiunea trecerii în rezervă, în contextul unei abateri grave de la disciplina militară.

Circumstanțele invocate de recurentul reclamant, prin care tinde la a sublinia pretinse vulnerabilități existente la nivelul SIE la data săvârșirii abaterii disciplinare, nu au nicio relevanță în privința aprecierii legalității individualizării sancțiunii, reclamantul nefiind în măsură să justifice, de altfel, nerespectarea principalei sale obligații, aceea de asigurare a obiectivului împotriva pătrunderii neautorizate, obligație ce nu presupunea altceva decât diligența personală a recurentului.

Trebuie precizat și faptul că răspunderea disciplinară este una de ordin personal, sancțiunea fiind condiționată de circumstanțele obiective și subiective la care se referă art. 76 alin. (3) din Regulamentul Disciplinei Militare, astfel că argumentele recurentului-reclamant, potrivit cărora sancționarea sa cu trecerea în rezervă ar fi nelegală din moment ce alți subofițeri aflați în situații similare au fost sancționați cu mustrare scrisă, nu are suport legal. În atare context nici instanța fondului și nici instanța de recurs nu este în măsură a aprecia legalitatea eventualelor sancțiuni aplicate altor subofițeri în același context, instanța de contencios nefiind învestită în acest sens, pretinsa încălcare a principiului echității nefiind susținută decât de o simplă speculație a recurentului-reclamant.

În concluzie, modalitatea de dezlegare a capătului de cerere privind anularea măsurii trecerii în rezervă a reclamantului reflectă corecta aplicare a legii de către prima instanță, neimpunându-se casarea hotărârii.

Cât privește critica recurentului-reclamant, în sensul că instanța fondului nu s-a pronunțat asupra celorlalte capete de cerere, aceasta este vădit nefondată, rezultând din cuprinsul considerentelor hotărârii faptul că judecătorul fondului a analizat efectiv și aceste solicitări, respingându-le în virtutea caracterului accesoriu al acestora față de cererea principală, aceea de anulare a ordinului de trecere în rezervă.

Față de toate aceste considerente, curtea constată nefondat recursul civil de față, urmând a-l respinge în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva Sentinței nr. 1834 din 23 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 februarie 2019.

Procesat de GGC - CT