ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5817/2019

Ședința publică din data de 22 noiembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Apărării Naționale, solicitând anularea Ordinului Ministrului Apărării Naționale nr. MP. 909/29.12.2015, reintegrarea în gradul militar și pe postul deținut, obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data trecerii în rezervă și până la reintegrarea efectivă.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 108/2016 din 11 mai 2016, a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul A. a declarat recurs.

După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că motivul pentru care s-a inițiat procedura de emitere a actului administrativ MP.909/29.12.2015, este sentința penală nr. 8/2015, definitivă prin decizia Curții Militare de Apel București (dosar nr. x/2014). Fapta a fost săvarșită pe altă funcție, în altă unitate, iar sumele considerate prejudiciu au fost recuperate integral.

În opinia recurentului există puternice suspiciuni sub aspectul respectării procedurii de urmat în cazul deciderii asupra trecerii în rezervă sau a menținerii în activitate, după caz.

În acest sens, Ordinul Ministrului Apărării Naționale nr. 105/2002 prevede o serie de condiții și termene care nu au fost respectate, pârâtul nu doar nedovedind că le-ar fi respectat, ci dimpotrivă recunoscând ca nu le-a respectat, invocând însă faptul că acestea sunt de recomandare.

Recurentul precizează că este la prima încălcare a legii penale, faptele nu prezintă un pericol ridicat, prejudiciul este acoperit integral, și vinovăția recunoscută.

Mai mult, potrivit Deciziei CCR nr. 405/2016, textul art. 297 C. pen., în baza căruia a fost condamnat, a fost declarat parțial neconstituțional, astfel că a fost condamnat în baza unui articol care nu corespundea cu exigențele Constituției României și nici cu cele ale Convenției EDO.

De asemenea, întreaga sa activitate profesională este una exemplară, așa cum rezultă din documentele atașate la dosar.

Recurentul susține că a menține acest ordin echivalează cu validarea unor practici total nelegale.

Ordinul a fost emis de pârât cu încălcarea prevederilor legale în vigoare, mai exact printr-o greșită apreciere a situației de fapt.

Mai exact, este vorba despre ignorarea de către emitentul actului atacat, a unor aspecte deosebit de importante, ce țin de respectarea procedurii de trecere în rezervă, dar și de aprecierea eronată a tuturor împrejurărilor de care trebuia să se țină seama în luarea unei decizii legale, corecte, echilibrate, aflată în deplină concordanță cu persoana și cu activitatea desfășurată în cadrul Armatei române.

Recurentul mai subliniază faptul că la data comunicării ordinului de trecere în rezervă se afla în incapacitate temporară de muncă (concediu medical), că ordinul a fost comunicat după 7 zile de când producea efecte (prin poștă), că nu a fost atenționat de acest aspect (preaviz de concediere), că nu a predat funcția conform SMG 41/2014 și i-au fost sistate toate drepturile salariale, deși nu au fost încheiate raporturile de muncă până la acest moment.

În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Intimatul Ministerul Apărării Naționale a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin Ordinul Ministrului Apărării Naționale nr. M.P. 909/29.12.2015 emis în baza art. 43 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, reclamantul a fost trecut în rezervă, prin aplicarea art. 87 alin. (3) din Legea nr. 80/1995, pentru motivul că a fost condamnat prin sentința nr. 8/18.02.2015 pronunțată de Tribunalul Militar Timișoara, rămasă definitivă prin Decizia nr. 77/23.09.2015 a Curții Militare de Apel București la pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 4 ani și 4 luni.

Ordinul a avut la bază propunerea Șefului Statului Major General prezentată cu raportul nr. x 10055/2015.

Astfel cum rezultă din sentința nr. 8/18.02.2015 pronunțată de Tribunalul Militar Timișoara, recurentul a fost condamnat pentru săvârșirea cu intenție directă a infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Faptele au fost săvârșite în legătură cu compensația lunară pentru chirie, primită de recurent, în temeiul prevederilor H.G. nr. 1867/2005 privind stabilirea cuantumului și condițiilor de acordare a compensației pentru chirie cadrelor militare în activitate din Ministerul Apărării Naționale (modificată și completată cu H.G. nr. 1362/2006), în perioada 2010-2012, pe timpul când acesta îndeplinea funcția de locțiitor (și inginer șef) la U.M.01372 Caransebeș, prin falsificarea, de către acesta, a contractului de închiriere a locuinței cu privire la suma declarată și la durata convenției, în scopul obținerii de la unitatea militară a unei compensații lunare în cuantum mai mare decât cel la care avea dreptul, cu acest titlu (suma reală din contract 130 RON, suma modificată prin fals 1300 RON), prejudiciul total produs U.M.01372 Caransebeș fiind în sumă de 22.929 RON, prejudiciu produs împreună cu locatorul (comandantul U.M.01372 Caransebeș) din contractul de închiriere.

La baza raportului nr. CAS 10055/2015 al Șefului Statului Major General au stat propunerile de trecere în rezervă a recurentului prezentate în raportul nr. x/18.11.2015 al comandantului Diviziei 4 Infanterie "B.", raportul nr. x(S) 1151/06.11.2015 al comandantului Brigăzii 18 Infanterie "Banat" și raportul nr. x(S) 299/03.11.2015 al comandantului Batalionului 184 Apărare Antiaeriană "Timiș".

În ceea ce privește critica de nelegalitate din perspectiva nerespectării termenelor prevăzute de art. 174-178 din Ordinul Ministrului Apărării Naționale nr. 105/2002, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut că în lipsa unor dispoziții sancționatorii cu privire la nerespectarea acestor termene, ele pot fi considerate termene de recomandare, iar depășirea lor nu este de natură să conducă la vicierea procedurii de trecere în rezervă a recurentului.

Potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (4) din Instrucțiunile aprobate prin Ordinul Ministrului Apărării Naționale M.S. 42/2011, modificat și completat prin Ordinul Ministrului Apărării Naționale M.S. 95/2013:, În scopul fundamentării deciziilor privind trecerea în rezervă sau direct în retragere ori menținerea în activitate a cadrelor militare, propunerile comandanților/șefilor, înaintate ierarhic, se argumentează prin aspecte referitoare la:

a) intenția și împrejurările săvârșirii infracțiunii;

b) legătura între infracțiunea comisă și exercitarea atribuțiilor de serviciu;

c) prejudiciul adus instituției militare ori altor instituții sau persoane prin săvârșirea infracțiunii;

d) numărul și gravitatea abaterilor disciplinare comise și sancțiunile aplicate, recompensele acordate și motivul acordării lor;

e) interesul sau dezinteresul manifestat pentru îndeplinirea îndatoririlor de serviciu și pregătirea profesională;

f) calificativele acordate în cadrul evaluării profesionale;

g) trăsăturile de personalitate și comportamentul general;

h) alte aspecte relevante."

Toate rapoartele apreciază comportamentul recurentului, atât înainte cât și după săvârșirea faptelor, ca fiind conform cu prevederile legii, regulamentelor și instrucțiunilor militare și menționează că prejudiciul suferit de minister a fost recuperat.

În analiza elementului "intenția și împrejurările săvârșirii infracțiunii" nu prezintă relevanță susținerile recurentului potrivit cărora a săvârșit fapta pe altă funcție, în altă unitate, în alt context.

Ordinul Ministrului Apărării Naționale nr. M.P. 909/29.12.2015 prin care s-a dispus trecerea în rezervă cu data de 31.12.2015, a fost comunicat la U.M.01039 Timișoara (Batalionul 184 Apărare Antiaeriană "Timiș") prin telegrama nr. G.57/05.01.2016, transmisă de șeful personalului Diviziei 4 Infanteria "B.".

Întrucât în perioada 05.01.2016-19.02.2016, recurentul s-a aflat în concediu medical, s-a procedat la predarea-primirea funcțiilor recurentului, în lipsa acestuia, conform prevederilor art. 51 din Normele privind protecția informațiilor clasificate în Ministerul Apărării Naționale, aprobate prin Ordinul Ministrului Apărării Naționale M.9/06.02.2013 și art. 9 din aceleași norme.

Înalta Curte apreciază, contrar susținerilor recurentului, că adoptarea actului administrativ contestat s-a făcut cu respectarea legislației incidente, iar măsura trecerii în rezervă nu a fost nici disproporționată și nici excesivă.

Astfel, prin săvârșirea celor trei infracțiuni aflate în concurs: fals în înscrisuri oficiale, uz de fals și abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată, toate cu intenție directă și în legătură cu serviciul, recurentul a fost condamnat, prin sentința penală nr. 8/18.02.2015 a Tribunalului Militar Timișoara, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 77/23.09.2015 a Curții Militare de Apel București, la o pedeapsă de 2 ani și 4 luni închisoare, cu suspendarea excutării sub supraveghere, pe un termen de încercare de 4 ani și 4 luni.

Trecerea în rezervă a recurentului s-a făcut în baza Ordinului ministrului apărării naționale nr. M.P.909/29.12.2015, conform prevederilor art. 87 alin. (3) din Legea nr. 80/1995, pe baza propunerilor înaintate ierarhic comandanților/șefilor care au stabilite competențe în acest sens, ordinul fiind emis de persoana competentă, în limitele competențelor conferite de lege, potrivit procedurii stabilită de lege și cu respectarea tuturor dispozițiilor legale.

Înalta Curte constată că măsura trecerii în rezervă nu a fost nici disproporționată și nici excesivă, raportat la prevederile art. 30 din Legea nr. 80/1995, potrivit cărora ofițerii, maiștrii militari și subofițerii în activitate au obligația de a nu efectua activități care contravin demninății, prestigiului și normelor de comportare ce decurg din calitatea lor de cadre militare.

Prin săvârșirea a trei infracțiuni, cu intenție directă, în concurs, toate în legătură cu serviciul, de caracterul și gravitatea celor săvârșite de recurent, această obligație este, indubitabil, încălcată.

Prin urmare, în mod temeinic ministrul apărării naționale a apreciat că, deși a obținut rezultate foarte bune, ofițerul nu este indispensabil, iar infracțiunile săvârșite de acesta nu sunt compatibile cu statutul său de cadru militar în Armata României.

Anterior adoptării Legii nr. 53/2011, de modificare a Legii nr. 80/1995, cadrele militare aflate într-o asemenea situație, erau, din oficiu, trecute în rezervă sau direct în retragere, iar această soluție imperativă se aplică și în prezent pentru cadrele militare din Ministerul Administrației și Internelor și din Serviciul de Protecție și Pază, cărora, potrivit art. 109 alin. (9) din Legea nr. 80/1995, le sunt incidente prevederile art. 87 alin. (1).

Nu se poate reține nelegalitatea Ordinului ministrului apărării naționale nr. M.P.909/29.12.2015, deoarece acesta a fost emis de persoana competentă, în limitele competențelor conferite de lege, potrivit procedurii stabilite de lege și cu respectarea dispozițiilor legale, iar situația recurentului se circumscrie ipotezei juridice prevăzută de art. 87 alin. (3) din Legea nr. 80/1995.

De asemenea, Înalta Curte constată că și celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 108/2016 din 11 mai 2016 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 noiembrie 2019.