ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1228/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/59/2009 la data de 4.11.2009 reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Apărării Naționale solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea Ordinului de trecere în rezervă Nr. M.C. nr. 133 din 04.10.1985, în temeiul art. 9, alin. (1) raportat la art. 1 din Legea 1/1967, obligarea pârâtului la reintegrarea sa în cadrul M.Ap. N. pe funcția și gradul corespunzător pregătirii și vechimii pe care ar fi avut-o dacă nu i-ar fi fost întreruptă activitatea în mod ilegal, ori în cazul în care schema de personal nu ar mai face posibilă reîncadrarea, efectuarea demersurilor în vederea pensionării cu recunoașterea integrală a vechimii, gradului și funcției pe care le-ar fi avut în prezent, obligarea pârâtului la repararea pagubei în temeiul art. 9, alin. (2) raportat la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 1/1967 reprezentând plata unor despăgubiri.

Prin Sentința civilă nr. 271/19.05.2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul numărul x/59/2009 a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii, pentru neîndeplinirea plângerii prealabile; a fost respinsă cererea reclamantului, de repunere în termenul de introducere a acțiunii, admisă excepția tardivității formulării acțiunii și respinsă acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, ca fiind tardiv introdusă, luându-se act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., întemeindu-și criticile de nelegalitate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304<SUP>1</SUP> C. proc. civ., soluționat de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal prin Decizia civilă nr. 1397 pronunțată la data de 09 martie 2011 în Dosarul nr. x/59/2009, în sensul respingerii acestuia, ca nefondat.

La data de 8 iulie 2013, A. a formulat cerere de revizuire împotriva Sentinței nr. 271 din 9 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, iar dosarul a fost înregistrat pe rolul a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Examinând actele dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a constatat că, în raport cu motivarea - în fapt și în drept - a cererii de revizuire, în cauză, competența aparține Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, având în vedere că, prin cererea înregistrată la data de 8 iulie 2013 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, A. a solicitat, în temeiul art. 322 pct. 5 și 10 din C. proc. civ., revizuirea Sentinței nr. 271 din 19 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Potrivit art. 323 alin. (1) din C. proc. civ., "Cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea rămasă definitivă și a cărei revizuire se cere".

Cum hotărârea atacată prin acea cerere de revizuire este pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin Decizia civilă nr. 4538 pronunțată la data de 27 noiembrie 2014 în Dosarul nr. x/1/2013 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluționare Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

La data de 04.08.2015 cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Sentinței civile nr. 271 din 19 mai 2010 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. de dosar x/1/2013.

Hotărârea instanței de fond

Prin Sentința nr. 209 din 15 septembrie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Sentinței civile nr. 271/19 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimatul Ministerul Apărării Naționale, ca tardivă.

Pentru a pronunța această soluție, instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire a reținut că, raportat la temeiul juridic invocat de revizuent în susținerea acesteia și precizat ulterior, respectiv dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. din 1865, aplicabile în litigiul de față; la data înregistrării cererii de revizuire la Înalta Curte de Casație și Justiție - 08 iulie 2013, expediată prin poștă la data de 05 iulie 2013 și la dispozițiile art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., instanța de fond învestită cu soluționarea cererii de revizuire a constatat că a trecut mai mult de 1 lună de la data publicării deciziei Curții Constituționale (aceasta constituind înscrisul doveditor invocat de parte în înțelesul dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ.) în Monitorul Oficial al României, acest lucru având loc în 29.01.2013.

Recursul

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs revizuentul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În susținerea recursului, a arătat recurentul că respingerea cererii de revizuire a fost nelegală deoarece instanța nu s-a raportat la momentul declasificării actului administrativ, respectiv Ordinul de trecere în rezervă nr. MC 133 emis la data de 04.10.1985, cu termen de clasificare 30 de ani; termen ce a expirat la data de 04.10.2015.

De asemenea, mai susține recurentul că, instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire nu a ținut cont de dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. din 1865; pronunțându-se greșit pe aspecte cu care nu a fost învestită.

O altă critică adusă de recurent soluției dată de instanța de fond la cererea de revizuire, constă în faptul că, la dosar nu există " proba tardivității" instanța aplicând dispozițiile art. 322 pct. 10 C. proc. civ. din 1865, raportându-se la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial.

Consideră recurentul că, în cauză erau aplicabile dispozițiile art. 324 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. din 1865, ce stabilesc un termen de 3 luni de la data publicării Deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, decizie ce a invocat-o în susținerea cererii sale de revizuire.

Solicită totodată recurentul a se avea în vedere înscrisul de dosarul de fond nr. x/59/2009, calificat greșit ca fiind "Notă de lichidare".

A anexat în susținerea recursului un set de documente, de care a făcut vorbire în motivarea cererii.

La data de 22.02.2016, respectiv 03.03.2016, 10.03.2016, 22.03.2016, 13.04.2016, 18.04.2016 recurentul a mai depus la dosar, în susținerea recursului, Note de ședință precum și "Memorii", la care a anexat înscrisuri.

Apărările intimatului

La cererea de recurs ce face obiectul litigiului dedus judecății a formulat întâmpinare intimatul Ministerul Apărării Naționale, în cuprinsul căreia solicită respingerea acestuia, în principal, ca fiind inadmisibil, iar în subsidiar, ca fiind nefondat și menținerea hotărârii pronunțate de instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire, ca fiind temeinică și legală.

În susținerea cererii de respingere a recursului, ca fiind inadmisibil, autoritatea publică intimată arată că, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. 1865, în sensul în care, pentru a fi doveditor, conform normelor de procedură, înscrisul nou invocat de parte trebuie să fie probant prin el însuși, să aibă caracter determinant, astfel încât, dacă ar fi fost cunoscut cu ocazia judecării pricinii ar fi putut duce la altă soluție decât cea pronunțată; cerință neîndeplinită de înscrisurile invocate de recurentul-revizuent. Or, prin Sentința civilă nr. 271/19.05.2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în Dosarul nr. x/59/2009, menținută prin Decizia civilă nr. 1397/09.03.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, nu a fost analizată cauza pe fond, ci doar sub aspectul termenului în care putea fi introdusă acțiunea, raportat la dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, în urma căreia a fost admisă excepția tardivității formulării acțiunii.

Mai susține intimatul-pârât că, nici condiția ca înscrisurile să fi fost reținute de partea potrivnică și să nu fi putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților nu poate fi îndeplinită, deoarece, din conținutul sentinței civile mr. 679/13.12.2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. x/325/2011 reiese că, la data de 24.03.2010 documentele au fost declasificate, inclusiv Ordinul nr. MC 133/04.10.1985 și au putut fi studiate de recurentul-revizuent. În aceste condiții, la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire s-a solicitat - Sentința civilă nr. 271/19.05.2010, înscrisurile menționate erau declasificate, fiind cunoscute de către recurentul-revizuent; neputând fi reținut că acesta a luat la cunoștință de aceste înscrisuri, abia la data de 29.02.2016, în urma comunicării acestora de către U.M. 01925 Ploiești.

Cât privește Nota de lichidare invocată de recurentul-revizuent și semnată de acesta, susține de asemenea intimatul-pârât că aceasta a făcut obiectul analizei în cauza înregistrată sub nr. x/59.2009, nefiind un înscris nou.

Față de toate aceste considerente, solicită respingerea recursului, ca fiind inadmisibil.

Pe fondul recursului, susține intimatul - pârât că, în mod corect și legal Curtea de Apel Timișoara a analizat cu prioritate excepția tardivității înregistrării cererii de revizuire, raportat la dispozițiile art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. din 1865, constatând că termenul de 1 lună a fost depășit, motiv pentru care solicită respingerea recursului, ca nefundat și menținerea soluției dată de instanța învestită cu analizarea cererii de revizuire, ca fiind legală și temeinică.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, apărările intimatului și normele legale incidente în cauză, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat iar hotărârea instanței învestită cu cererea de revizuire este legală și temeinică, în considerarea următoarelor argumente:

În prealabil, instanța de recurs, constată că, deși, prin întâmpinarea formulată în cauză de autoritatea publică intimată, se solicită respingerea recursului, în principal, ca fiind inadmisibil; față de motivele invocate de parte pe acest aspect, în esență, nu se invocă inadmisibilitatea acestei căi de atac (în speță recursul, ca și cale de atac prevăzută de lege pentru hotărârea de fond), exercitată împotriva hotărârii prin care s-a soluționat cererea de revizuire, conform art. 328 alin. (1) C. proc. civ. 1865, ci se invocă, de fapt, inadmisibilitatea cererii de revizuire, raportat la cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, inadmisibilitate ce va fi analizată de instanța competentă, potrivit legii, doar dacă se va constata că cererea de revizuire a fost formulată în termenul legal, aspect ce reprezintă fondul recursului de față.

Astfel, Înalta Curte, constatând că partea a exercitat calea de atac în conformitate cu dispozițiile art. 328 alin. (1) C. proc. civ. 1865 iar hotărârea dată revizuirii este supusă căii de atac a recursului, conform art. 20 din Legea nr. 554/2004, apreciază că apărarea intimatului pe aspectul inadmisibilității recursului, este neîntemeiată. Deci, instanța de control judiciar apreciază "inadmisibilitatea recursului" drept o apărare formulată de intimat, în susținerea cererii de respingere a revizuirii, ca inadmisibilă, raportat la dispozițiile art. 322 C. proc. civ. și nu o excepție propriu - zisă, în înțelesul dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., asupra căreia instanța ar trebui să se pronunțe înainte de a porni la cercetarea în fond a pricinii, în speța de față a recursului.

Trecând deci la judecata pe fond a recursului exercitat de parte în conformitate cu dispozițiile art. 328 alin. (1) C. proc. civ., instanța de control judiciar are în vedere faptul că, revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 5 din C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere "dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților (...)".

Din conținutul acestui text de lege, reies condițiile ce se impun a fi îndeplinite pentru admisibilitatea unei asemenea căi extraordinare de atac, respectiv: descoperirea unui înscris după pronunțarea unei hotărâri judecătorești, astfel că acest înscris trebuia să fi existat la data judecății, dar să nu fi fost cunoscut de instanța care a judecat fondul; imposibilitatea prezentării acestui înscris de parte datorită împrejurărilor la care se referă în mod expres chiar art. 322 punct 5 C. proc. civ. înscrisul descoperit și invocat în revizuire să aibă un caracter determinant, adică să fi fost apt de a conduce la o altă soluție decât cea pronunțată.

Analizând cererea de revizuire adresată de revizuent Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal și înregistrată de această instanță la data de 08 iulie 2013, instanța de control judiciar constată, fără putință de tăgadă, că aceasta fost întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. din 1865 iar "înscrisul doveditor" de care fac vorbire aceste dispoziții l-a reprezentat Decizia Curții Constituționale a României nr. 1039/05.12.2012 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 61 din 29.01.2013, ce a statuat că prevederile art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că nu pot face obiectul revizuirii hotărârile definitive și irevocabile de recurs atunci când nu evocă fondul cauzei.

Recurentul-revizuent a înțeles să se prevaleze de această hotărâre a Curții Constituționale, ca fiind un înscris nou, în înțelesul dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. și, deopotrivă o "probă", de care instanța de fond ce s-a pronunțat prin Sentința civilă nr. 271/19 mai 2010 nu a ținut seama, raportat la soluția de respingere a cererii de chemare în judecată formulată de parte împotriva Ordinului de trecere în rezervă M.C. 133, ca fiind tardiv introdusă și la condițiile impuse de legiuitor prin art. 322 C. proc. civ. pentru admisibilitatea unei cereri de revizuire, dispoziții conform cărora se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul.

Astfel, instanța de control judiciar, studiind actele și lucrările dosarului de revizuire, constată că revizuentul - personal, în ședința publică din data de 15 septembrie 2015, a precizat temeiul juridic al cererii de revizuire, respectiv dispozițiile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. din 1865.

Raportat la acest temei de drept, precizat expres de revizuent, Înalta Curte reține că, în mod judicios, instanța de fond a analizat cu prioritate excepția tardivității formulării cererii de revizuire, față de dispozițiile art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. din 1865, dispoziții conform cărora termenul de revizuire este de 1 lună și se va socoti:

"în cazurile prevăzute la art. 322 pct. 5, din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se evocă ori, după caz, din ziua în care partea a luat cunoștință de hotărârea desființată sau modificată pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere".

Cum recurentul-revizuent s-a raportat la Decizia Curții Constituționale nr. 1039/05.01.2012, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 61 din 29.01.2013, considerând-o ca un înscris doveditor, în înțelesul dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. 1865, iar cererea de revizuire a fost transmisă prin poștă la data de 05.07.2013 și înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 08.07.2013, cu justețe instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire a constatat că nu a fost respectat termenul imperativ prevăzut de dispozițiile art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. 1865; cererea de revizuire fiind formulată după expirarea termenului de o lună de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial - 29.01.2013, ca dată în care partea a luat cunoștință de hotărârea desființată sau modificată, pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Chiar și în ipoteza în care temeiul de drept al cererii de revizuire l-ar fi constituit dispozițiile art. 322 pct. 10 C. proc. civ. 1865 (adăugate olograf în partea introductivă a cererii de revizuire, fără a exista o semnătură în dreptul "adăugirii"), făcându-se astfel abstracție de precizarea expresă formulată de recurentul - revizuent chiar la ultimul termen de judecată și consemnată de instanță în practicaua hotărârii împotriva căreia s-a formulat prezentul recurs și ar deveni incidente dispozițiile art. 324 alin. (3) C. proc. civ. 1865, conform cărora "pentru motivele prevăzute de art. 322 pct. (...) 10 termenul este de 3 luni de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I", cererea de revizuire era tot tardiv formulată; termenul de 3 luni, începând cu data de 29.01.2013 (aceasta fiind data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1039/05.12.2012 în Monitorul Oficial al României Partea I, astfel cum rezultă din chiar conținutul deciziei atașată la Dosar nr. x/1/2013 înregistrat inițial pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție) fiind depășit la data depunerii de către parte a cererii de revizuire de - 05.07.2013 (conform ștampilei aplicată pe plicul de expediere a cererii de revizuire către Înalta Curte de Casație și Justiție).

Analizând criticile formulate de recurent pe aspectul soluției de respingere, ca tardiv formulată, a cererii de revizuire, respectiv: că cererea de revizuire nu a fost soluționată în raport de dispozițiile art. 322 pct. 5 din 1865; instanța pronunțându-se greșit pe aspecte cu care nu a fost învestită; că la dosar "nu există proba tardivității" și că, în cauză "opozabilitatea termenului de 3 luni de la publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale a României este neconstituțională, fără coroborarea cu art. 322 pct. 5 C. proc. civ. 1865", instanța de control judiciar le apreciază ca fiind neîntemeiate.

Astfel cum se poate observa din cuprinsul sentinței civile recurate, instanța de fond investită cu soluționarea cererii de revizuire, conform art. 323 alin. (1) C. proc. civ., s-a pronunțat în raport de temeiul juridic precizat de revizuent în ședința publică din data de 15 septembrie 2015, înainte de închiderea dezbaterilor, respectiv dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. 1865 și de motivele invocate de parte în cuprinsul cererii de revizuire; soluția fiind în spiritul și litera legii.

Raportat la acest temei de drept - 322 pct. 5 C. proc. civ. 1865 - în mod legal instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. ce se referă exclusiv la cazurile prevăzute de 322 pct. 5 C. proc. civ., conform cărora "termenul de revizuire este de o lună și se va socoti din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă ori, după caz, din ziua în care partea a luat la cunoștință de hotărârea desființată sau modificată pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere".

Cum Decizia nr. 1039/05.12.2013 a Curții Constituționale a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 61 din 29.01.2013, iar revizuentul și-a întemeiat cererea de revizuire pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., în cauză, cum corect a apreciat și instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire, devin incidente dispozițiile art. 324 alin. (1) pct. 4; conform cărora de la această dată - 29.01.2013 - începe să curgă termenul de 1 lună pentru formularea cererii de revizuire; termen care, de altfel, a fost depășit de parte, ce a înțeles să exercite această cale extraordinară de atac peste termenul legal - 05.07.2013 - încălcând astfel dispozițiile imperative mai sus menționate.

Raportat la aceste considerente, în baza cărora instanța de control judiciar apreciază că soluția instanței învestită cu cererea de revizuire este legală și temeinică; cererea de revizuire fiind tardiv formulată de parte, Înalta Curte reține că toate celelalte critici formulate de recurent în cadrul recursului (instanța nu s-a raportat la momentul declasificării actului administrativ, respectiv Ordinul de trecere în rezervă nr. MC 133 emis la data de 04.10.1985, cu termen de clasificare 30 de ani; termen ce a expirat la data de 04.10.2015; instanța ar fi calificat greșit înscrisul de la fila 31 din dosarul de fond nr. x/59/2009, ca fiind " Notă de lichidare"), au legătură cu fondul cererii de revizuire și implicit cu fondul litigiului, astfel că, acestea exced competenței de soluționare a instanței de recurs, raportat la dispozițiile art. 323 alin. (1) C. proc. civ. conform cărora "cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea rămasă definitivă și a cărei revizuire se cere".

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 209 din 15 septembrie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 aprilie 2016.

Procesat de GGC - GV