ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.05.2022

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2665/2022

HOTĂRÂRE
12.05.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2665/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 12 mai 2022

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 271/19.05.2010, Curtea de Apel Timișoara a respins, ca tardivă, cererea formulată de reclamantul A., contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, vizând anularea, în temeiul art. 9 alin. (1) raportat la art. 1 din Legea nr. 1/1967, a ordinului de trecere în rezervă nr. MC 133/4.10.1985, obligarea pârâtului la reintegrarea sa în cadrul M.Ap. N. pe funcția și gradul corespunzătoare pregătirii și vechimii pe care ar fi avut-o dacă nu i-ar fi fost întreruptă activitatea în mod ilegal.

Hotărârea instanței de fond a rămas definitivă prin respingerea recursului declarat de reclamant, potrivit deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1397/09.03.2011.

Recurentul-reclamant A. a formulat cerere de revizuire a sentinței civile nr. 271/19.05.2010, în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865.

Prin sentința nr. 552 din 21 octombrie 2021 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinței civile nr. 271/19.05.2010 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2009, în contradictoriu cu intimatul Ministerul Apărării Naționale.

Împotriva sentinței de mai sus a declarat recurs revizuentul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, calea de atac fiind întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 2 C. proc. civ. de la 1865.

Prin decizia nr. 1992 din 31 martie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021, s-a respins recursul declarat de revizuentul A. împotriva sentinței civile nr. 552 din 21 octombrie 2021 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

În considerentele acestei decizii s-a reținut că motivul de recurs prevăzut de art. 302 pct. 2 C. proc. civ. de la 1865, care vizează situația hotărârii date de alți judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea în fond a pricinii, a fost invocat pur formal, fără a fi înfățișate critici în susținerea acestuia, iar pe de altă parte, că respectivul motiv de casare nu este incident în cauză, hotărârea recurată fiind pronunțată de judecătorul în fața căruia s-au derulat dezbaterile asupra cererii de revizuire.

Instanța de recurs a mai reținut că nu sunt fondate criticile privind necompetența instanței de contencios administrativ, față de natura cauzei, fiind vorba de o cerere de revizuire formulată împotriva unei hotărâri pronunțate de o instanță de contencios administrativ, învestită inițial cu verificarea legalității ordinului de trecere în rezervă nr. MC 133/4.10.1985.

Prin prisma dispozițiilor art. 304

1

Împotriva deciziei nr. 1992 din 31 martie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021 a formulat contestație în anulare recurentul A., întemeiată pe dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. de la 1865, solicitând anularea deciziei contestate.

În motivarea contestației în anulare susține că citația i-a fost comunicată la data de 01.04.2022, ulterior termenului la care s-a pronunțat instanța de recurs.

Mai arată că întâmpinarea intimatului a fost înregistrată la data de 28.03.2022 și i-a fost comunicată la oficiul poștal, împreună cu citația, la data de 01.04.2022, iar la domiciliu la data de 04.04.2022, respectiv după soluționarea dosarului.

Consideră că în acest mod i-a fost încălcat dreptul la apărare.

Deși a fost legal citat, intimatul Ministerul Apărării Naționale nu a formulat întâmpinare.

Prezenta contestație în anulare a fost întemeiată pe prevederile art. 317 alin. (1) pct. din C. proc. civ. de la 1865, potrivit cărora:

"Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: 1. când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii."

În speță, se constată că, pe calea contestației în anulare, contestatorul invocă faptul că pentru termenul din data de 31 martie 2022, la care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a judecat recursul îndreptat împotriva sentinței civile nr. 552 din 21.10.2021 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, nu a fost legal citat.

Verificând lucrările dosarului nr. x/2021 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în care a fost pronunțată decizia nr. 1992 din 31 martie 2022, se constată că la dosarul de recurs există dovada comunicării citației emise recurentului-revizuent A. pentru termenul de judecată din data de 31 martie 2022, comunicare ce a avut loc la data de 8 martie 2022.

Prin urmare, susținerea recurentului că nu a fost citat pentru termenul la care s-a soluționat cererea sa de recurs este nefondată.

Este adevărat că intimatul Ministerul Apărării Naționale a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 28.03.2022, și că aceasta i-a fost comunicată recurentului cu o nouă citație, după ședința de judecată, dar această împrejurare nu este de natură să conducă la retractarea deciziei atacate cu contestație în anulare, în condițiile în care o asemenea retractare poate opera doar în ipoteza necitării părților pentru termenul când s-a judecat pricina.

Cu alte cuvinte, contestația în anulare poate fi promovată, în ipoteza textului de lege invocat în speță, doar pentru necitarea părților pentru termenul când s-a judecat pricina și nu pentru necomunicarea unor acte de procedură, ipoteză ce nu constituie motiv de contestație în anulare, întrucât contestația în anulare prevăzută de art. 317 din C. proc. civ. de la 1865 este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce nu poate fi promovată decât pentru motivele expres și limitativ prevăzute de legiuitor.

Față de cele ce preced, Înalta Curte apreciază că, în pricina de față, contestația în anulare nu îndeplinește condițiile expres și limitativ prevăzute în textul legal anterior menționat, deoarece motivul invocat de contestator nu se încadrează în ipoteza reglementată de dispozițiile citate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 320 din C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

Respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 1992 din 31 martie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 mai 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-03-31
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1992/2022
Ședința publică din data de 31 martie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin sentința nr. 271/19.05.2010, Curtea de Apel Timișoara a respins ca tardivă cerere
ÎCCJ 2022-12-06
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5795/2022
Ședința publică din data de 6 decembrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș, secția contencios administrativ și fisca
ÎCCJ 2022-02-01
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 536/2022
ri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, ca inadmisibilă; a admis recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 318 din 29 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și f
ÎCCJ 2021-04-06
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2180/2021
-a judecat fondul litigiului. 4. Apărările intimatului Intimatul Ministerul Apărării Naționale a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. 5. Răspunsul la întâmpinare Recurentul-reclamant a formulat răsp
ÎCCJ 2018-01-30
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 253/2018
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin sentința civilă nr. 271/19 mai 2010 pronunțată în dosarul nr. x/2009, Curtea de Apel Timișoara, secția contenci
Sursă