ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 536/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul pe rolul Tribunalului Timiș, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, a solicitat să se constate că Ordinul MAN nr. M.C.133/04.10.1985 a fost emis cu nerespectarea cerințelor legale de fond și formă prevăzute de art. 174 alin. (1) și art. 175 alin. (1) C. proc. civ. 1.

Prin cererea precizatoare depusă la data de 2 iunie 2016, reclamantul a completat acțiunea, solicitând următoarele: - obligarea Ministerului Apărării Naționale și structurilor subordonate acestuia să emită ordin de mutare a reclamantului la o unitate militară din Garnizoana Timișoara, cu trecerea reclamantului în rezervă în aceeași zi, prin pensionare; - obligarea pârâtului la plata pensiei cuvenite începând cu data de 03.09.1985 și până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești; - obligarea pârâtului la plata către Casa Județeană de Asigurări de Sănătate datorate de la 03.09.1985 și până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești; - obligarea pârâtului la plata către reclamant a tuturor drepturilor salariale cuvenite începând cu data de 03.09.1985 și până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești; - obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 18.000.000 RON (RON), cu titlul de daune morale. 1.

Prin sentința nr. 1296 din 10 iunie 2016, Tribunalul Timiș, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal. 2. Soluția instanței de fond, pronunțată în primul ciclu procesual Prin sentința civilă nr. 318 din 29 noiembrie 2016, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtul Ministerul Apărării Naționale și a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale. 3. Calea de atac exercitată împotriva sentinței civile nr. 318 din 29 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal și soluția pronunțată de instanța de recurs 3.1. Împotriva sentinței civile nr. 318 din 29 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii. Totodată, recurentul-reclamant a depus în dosarul instanței de recurs o cerere de sesizare a ÎCCJ în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. 3.2. Prin decizia nr. 3632 din 17 noiembrie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de sesizare a ÎCCJ în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, ca inadmisibilă; a admis recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 318 din 29 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal; a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Soluția instanței de fond, pronunțată în rejudecare, în al doilea ciclu procesual Prin sentința civilă nr. 73 din 14 martie 2018, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată din oficiu și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale.

Calea de atac exercitată împotriva sentinței civile nr. 73 din 14 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal Împotriva sentinței civile nr. 73 din 14 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea excepției prescripției și admiterea acțiunii. Prin decizia nr. 6074 din 18 noiembrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de reclamantul A. ca nefondat. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare A., întemeiată pe prevederile art. 503 alin. (2) pct. 1, 2 și 3 din C. proc. civ. Examinând contestația în anulare, în raport cu decizia atacată și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente: Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, prin care se cere instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile limitativ prevăzute de lege, să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată. Prezenta cale de atac este formulată în temeiul art. 503 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora: pct. 1 " Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când …. hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia;."; pct. 2 C. proc. civ., conform căruia: "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când …. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.", iar dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., conform cărora,,(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: (...); pct. 3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;". Motivele contestației în anulare sunt expres și limitativ prevăzute de lege, iar textele care o reglementează sunt de strictă interpretare. În cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de dispozițiile procedurale. Simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată în recurs nu poate conduce la retractarea hotărârii prin intermediul contestației în anulare, fiind necesară conformarea contestatorului la cerințele imperative prevăzute de dispozițiile legale anterior evocate, în sensul respectării și motivării acestora. Or, astfel cum rezultă din analiza motivelor de recurs acestea nu fac referire și la un eventuală conflict de competență între secția de contencios administrativ și fiscal care a judecat cauza de față și secția de litigii de muncă, cum învederează contestatorul solicitând în cuprinsul căii extraordinare de atac a contestației în anulare "stabilirea prin regulator de competență, cine este competent a judeca acest conflict de muncă". Așadar, în calea de atac a contestației în anulare nu poate fi invocată excepția necompetenței funcționale fără ca aceasta să fi făcut obiectul analizei instanței de recurs. Dincolo de aceste aspecte, nici celelalte critici vizând excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește cererea de constatare a "nulității absolute a Ordinului nr. 133/04.10.1985 emis de ministerul Apărării Naționale", nu se circumscriu cazurilor stabilite expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 503 C. proc. civ. Nemulțumirea contestatorului față de soluția dată argumentelor sale aduse în susținerea cererii nu se poate analiza în cadrul contestației în anulare, pentru că astfel s-ar ajunge la reanalizarea unor aspecte de fapt și de drept ce au intrat în puterea lucrului judecat. Altfel spus, nu poate fi realizată o nouă examinare în fond a cauzei prin intermediul contestației în anulare, întrucât s-ar ajunge la judecarea din nou a aceluiași recurs, aspect nepermis în acest cadrul procesual. Revenind la analiza incidenței motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte notează că acesta vizează analiza motivelor de recurs, astfel cum au fost formulate de parte prin cererea de recurs, iar nu omisiunea instanței de a răspunde fiecărui argument de fapt și de drept invocat de recurentă. Pe de altă parte, cercetarea la care face trimitere textul de lege, fără a fi interpretată ca obligând instanța să răspundă în parte tuturor argumentelor, trebuie să constituie o examinare în mod real a criticilor supuse controlului judiciar. Or, din analiza comparativă a cererii de recurs și a considerentelor deciziei contestate rezultă că aceste exigențe sunt pe deplin satisfăcute în cauză, neputând fi primită susținerea contestatoarei în sensul că instanța nu a răspuns cererii sale de recurs. În consecință, având în vedere că în cauză nu poate fi vorba de o contestație în anulare în forma prevăzută de dispozițiile legale anterior citate, contestația în anulare formulată în prezenta cauză urmează a fi respinsă ca inadmisibilă. De asemenea, se va avea în vedere că, dispozițiile legale invocate sunt restrictive și se limitează la cazurile expres și limitativ prevăzute de lege și că motivele invocate de contestatorul A. nu pot constitui motive de contestație în anulare în sensul prevederilor legale menționate, având în vedere caracterul de cale de atac extraordinară al contestației în anulare. Reținând prin urmare, că motivele invocate de contestator nu sunt susceptibile a fi încadrate în ipotezele prevăzute de dispozițiile art. 503 C. proc. civ., instanța având în vedere dispozițiile art. 504 C. proc. civ. va respinge prezenta contestație în anulare ca inadmisibilă. PENTRU ACESTE MOTIVE,