ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 396/2024

Obiectul litigiului Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția I-a civilă la data de 22.02.2023, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună: 1. Recunoașterea existenței drepturilor pretinse și obligarea pârâtei ca potrivit art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, forma de bază, și a dispozițiilor art. 1 al Anexei nr. 2 la Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. 31/2016 pentru aprobarea procedurilor de recalculare și de actualizare a pensiilor militare de stat, să efectueze retroactiv operațiunea de actualizare a cuantumului pensiei prin raportare la salariul de funcție, care de la 1 octombrie 2017 a fost majorat cu 10/%, potrivit dispozițiilor art. II alin. (5) și (7) din Legea nr. 152/2017 modificată, iar de la 1 ianuarie 2018 cu 25% față de nivelul salariului de funcție acordat pentru luna decembrie 2017, potrivit dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Efectuarea de către pârâtă a operațiunii administrative de actualizare a pensiei militare de serviciu a reclamantului, începând cu data de 15.09.2017 (data când și-a produs efecte O.U.G. nr. 59/2017) avându-se în vedere art. 60 alin. (1), din Legea nr. 223/2015, privind pensiile militare de stat, forma de bază;

Plata drepturilor de pensie actualizate, la care se adaugă daunele compensatorii sub forma ratei inflației la data plății efective, precum și daunele moratorii sub forma dobânzii legale penalizatoare, conform dispozițiilor art. 1-3, din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011, începând cu data 16.02.2020 și până la data plății efective;

Să se constate calitatea reclamatului, de creditor al pârâtei și, în consecință, aceasta să fie obligată la plata diferențelor de drepturi bănesti de pensie militară de serviciu, dintre sumele primite de reclamant și sumele rezultate în urma actualizării;

Să se constate vătămarea drepturilor și intereselor legitime ale reclamantului, în sensul actualizării pensiei, prin măsura reglementată de art. VII din O.U.G. nr. 59/2017;

Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. 2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență Prin sentința civilă nr. 1030/PI din 28.09.2023 pronunțată de Tribunalul Timiș – secția I-a Civilă, s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara – secția de contencios administrativ și fiscal. Pentru pronunțarea acestei soluții, instanța a reținut că cererea de chemare în judecată vizează constatarea vătămării drepturilor și intereselor legitime prin adoptarea O.U.G. nr. 59/2017 și repararea prejudiciului produs reclamantului prin restituirea sumelor de care ar fi beneficiat acesta, dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor art. 59 și art. 60 din Legea nr. 223/2015, modificări față de care reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate. Astfel, a constatat că instanța este chemată să analizeze constatarea vătămării intereselor și drepturilor reclamantului prin dispoziții din ordonanțe, iar nu recalcularea pensiei de serviciu, fiind incidente dispozițiile prevăzute de art. 9 și 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Prin sentința civilă nr. 769 din 20.12.2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal, s-a apreciat că excepția de necompetență materială este întemeiată, motiv pentru care s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș – secția I Civilă, litigii de muncă și asigurări sociale. Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență, s-a suspendat soluționarea cauzei și s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că reclamantul urmărește să obțină actualizarea pensiei, precum și plata sumelor care îi reveneau, dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor art. 59 și art. 60 din Legea nr. 223/2015, rezultate prin aplicarea Legii nr. 153/2017, sume care să fie actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și dobânda legală penalizatoare. Astfel, a constatat că raportul juridic dedus judecății vizează dreptul la pensie al reclamantului, drept în legătură cu care se pretinde în cererea de chemare în judecată că a fost afectat, și nu un raport juridic de drept fiscal (actualizarea cuantumului pensiei neavând o natură fiscală ori asimilată acesteia). Date fiind obiectul și natura acțiunii deduse judecății, Curtea a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 100-103 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat deoarece litigiile care au ca obiect stabilirea și plata drepturilor de pensii militare de stat, inclusiv revizuirea unei decizii prin care a fost stabilit un cuantum al acestei pensii, sunt atribuite de legiuitor în competența de primă instanță a tribunalelor, în complete specializate a judeca în materie de asigurări sociale, și a curților de apel pentru soluționarea căii de atac a apelului, indiferent de temeiul de drept invocat în susținerea acțiunii, instanța fiind datoare a da calificarea corectă a cererii deduse judecății (potrivit disp. art. 22 alin. (4) noul C. proc. civ.). De asemenea, faptul că reclamantul a înțeles să solicite și sesizarea Curții Constituționale a României, în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 59/2017, nu este de natură să atragă competența instanței de contencios administrativ, în absența unui raport juridic de drept administrativ ori fiscal și în condițiile în care excepția de neconstituționalitate poate fi invocată în orice litigiu aflat pe rolul instanțelor de judecată (potrivit disp. art. 29 alin. (1) și (2) din Legea nr. 47/1992, republicată). II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 teza a II-a, art. 134 și art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., urmează să pronunțe regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei și dispozițiile legale incidente. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Prin demersul judiciar ce face obiectul dosarului de față reclamantul urmărește să obțină repararea pagubei care consideră că i-a fost provocată prin aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 59/2017, invocând totodată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. VII pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 59/2017, în raport cu art. 1 alin. (3) și (5) și art. 79 alin. (1) din Constituția României, care afectează O.U.G. nr. 59/2017, în ansamblul său. Aspectul care a generat conflictul negativ de competență îl constituie problema identificării obiectului cauzei deduse judecății și a dispozițiilor legale aplicabile. Înalta Curte reține, cu titlu preliminar, că raportul juridic litigios nu vizează dreptul la pensie, în sine, nefiind puse în discuție aspecte privind stabilirea unui atare drept sau neîndeplinirea, în fapt, de către pârâtă, a unei obligații de achitare a pensiei. Ceea ce a solicitat reclamantul prin cererea introductivă este, în esență, constatarea vătămării dreptului său la pensie prin aplicarea modificărilor legislative a căror neconstituționalitate a invocat-o, precum și acordarea sumelor cu titlu de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat. În acest context, Înalta Curte constată că reperele cadrului procesual obiectiv al cauzei pendente sunt cele ale acțiunii în contencios administrativ reglementate de dispozițiile art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: "(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță. (5) Acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative." Învestită fiind cu analiza constituționalității prevederilor legale citate supra, Curtea Constituțională a României a stabilit cu valoare de principiu, prin Decizia nr. 4 din 17 ianuarie 2017, că art. 9 din Legea nr. 554/2004 reprezintă expresia prevederilor art. 126 alin. (6) din Constituție și că prin aceste două texte legiuitorul a optat pentru încadrarea acțiunilor persoanelor vătămate prin ordonanțe ale Guvernului declarate neconstituționale în mecanismul acțiunilor în contencios administrativ, pornind de la premisa că fundamentul obligației de reparare a vătămării constă în însăși adoptarea ordonanțelor neconstituționale. În opinia instanței de contencios constituțional, atât timp cât acțiunea reclamantului are ca scop înlăturarea efectelor ordonanței Guvernului, care se produc direct asupra unui drept sau interes legitim, vătămându-l, acesta are deschisă procedura specială prevăzută de art. 9 din Legea nr. 554/2004. Astfel, față de natura dreptului pretins și de scopul urmărit prin exercitarea acțiunii în justiție, demersul reclamantului are ca scop înlăturarea efectelor O.U.G. nr. 59/2017, care se produc direct asupra dreptului acestuia la pensie și sunt apreciate de către reclamant vătămătoare, fiind incidentă procedura specială reglementată de art. 9 din Legea nr. 554/2004 care prevede sesizarea CCR în vederea efectuării controlului de constituționalitate al actului Guvernului, sesizare ce a fost formulată în cauză. Prin urmare, acțiunea reclamantului intră în competența instanței de contencios administrativ, față de prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar în ceea ce privește determinarea instanței de contencios administrativ competente se reține incidența dispozițiilor art. 10 alin. (1) și (3) din aceeași lege. Prevederile legale anterior evocate stabilesc două criterii pentru determinarea instanței de contencios administrativ competente, respectiv pozitionarea autorității publice emitente a actului administrativ (autoritate centrală sau locală) și valoarea impozitului, taxei, contribuției care face obiectul actului administrativ. În speță, socotindu-se vătămat în drepturile și interesele sale legitime, reclamantul a solicitat obligarea autorității pârâte la repararea prejudiciului cauzat, astfel că, raportat la obiectul concret al pretențiilor deduse judecății, în stabilirea competenței materiale nu operează criteriul valoric, ci este determinant criteriul rangului central al autorității publice pârâte, respectiv Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, față de care s-a solicitat acordarea de despăgubiri în situația în care prevederile ordonanței de urgență vor fi declarate neconstituționale, competența materială de soluționare a cauzei de față revenind, în concluzie, secției de contencios administrativ a curții de apel. Pe cale de consecință, raportat la scopul urmărit de reclamant prin introducerea acțiunii de față pe rolul instanței judecătorești, respectiv la obiectul concret al acțiunii ce constă în obligarea autorității pârâte, autoritate publică centrală, la plata de despăgubiri, competența materială și teritorială de soluționare a cauzei aparține, în conformitate cu art. 9 alin. (5) coroborat cu art. 10 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 554/2004, secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Timișoara, în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul reclamantul. 2. Temeiul legal al regulatorului de competență Pentru motivele arătate la pct. II.1 din prezenta decizie, în temeiul art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) și alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.