ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5795/2022

Ședința publică din data de 6 decembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2016, la data de 15.04.2016, reclamantul A., a chemat în judecată pârâtul Ministerul Apărării Naționale, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună în baza art. 174 noul C. proc. civ. alin. (1) și art. 175 alin. (1) noul C. proc. civ.:

- să se constate că Ordinul Ministerului Apărării Naționale nr. M.C.133/04.10.1985 a fost emis cu nerespectarea cerințelor legale de fond și formă, așa cum este prevăzut de art. 174 alin. (1) și art. 175 alin. (1) din noul C. proc. civ., în vigoare la 15.02.2013.

Prin sentința civilă nr. 1296/10.06.2016, pronunțată în dosar nr. x/2016, Tribunalul Timiș a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Hotărârea instanței de fond în prima etapă procesuală:

Prin sentința civilă nr. 318 din 29 noiembrie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtul Ministerul Apărării Naționale și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale.

Hotărârea de casare cu trimitere spre rejudecare a Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Prin decizia civilă nr. 3632/17.11.2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016:

- a fost admis recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 318 din 29 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

- s-a casat sentința atacată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Soluția instanței de fond în rejudecare după casare

Prin sentința civilă nr. 73/14.03.2018 pronunțată de către Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. x/2016, în rejudecare după casare, a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată din oficiu.

A fost respinsă acțiunea în contencios administrativ exercitată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, având ca obiect:

- constatarea că Ordinul Ministerului Apărării Naționale nr. M.C.133/04.10.1985 a fost emis cu nerespectarea cerințelor legale de fond și formă.

- obligarea Ministerului Apărării Naționale și structurilor subordonate acestuia să emită ordin de mutare a reclamantului la o unitate militară din Garnizoana Timișoara, cu trecerea reclamantului în rezervă în aceeași zi, prin pensionare;

- obligarea pârâtului la plata pensiei cuvenite începând cu data de 3.09.1985 și până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești;

- obligarea pârâtului la plata către Casa Județeană de Asigurări de Sănătate datorate de la 3.09.1985 și până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești;

- obligarea pârâtului la plata către reclamant a tuturor drepturilor salariale cuvenite începând cu data de 3.09.1985 și până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești;

- obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 18.000.000 RON (RON), cu titlul de daune morale.

Calea de atac a revizuirii exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2021, revizuentul A., acesta invocând motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Hotărârea ce face obiectul controlului judecătoresc dedus prezentei judecăți

Prin sentința civilă nr. 581 pronunțată la data de 02.11.2021 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A., împotriva sentinței civile nr. 73/14.03.2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2016 în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, ca inadmisibilă.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs revizuentul A. și, invocând generic dispozițiile art. 488 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei la instanța competentă material și profesional (secția litigii de muncă și protecție socială), cu recomandarea ca instanța de fond să soluționeze litigiul pe fond, deoarece revizuirea pe act nou conform art. 509 pct. 5 C. proc. civ. se încadrează în teza a II-a care se referă la documente ținute de partea adversă mai presus de voința părților.

Referitor la faptul că cererea de revizuire este condiționată de evocarea fondului, solicită instanței să aibă în vedere faptul că evocarea fondului înseamnă soluționarea cauzei pe fond și nu în temeiul unei excepții, înseamnă reținerea unei alte situații de fapt cât este vorba despre soluționarea pricinii într-o cale de atac, deoarece instanțele nu au cunoscut faptul că Ordinul MC nr. 133 nu există în original.

În cadrul motivelor de recurs revizuentul a solicitat instanței de control judiciar să stabilească care instanță este competentă de a judeca acest litigiu de muncă pe care l-a declanșat în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naționale, având în vedere că tot Înalta Curte în cadrul dosarului având ca obiect cererea sa de reexaminare formulată împotriva modului de stabilire a taxei de timbru a reținut că obiectul acțiunii în acest litigiu de muncă se încadrează în dispozițiile art. 281 din legea nr. 53/2003 Codul Muncii, și în acest sens s-a pronunțat și Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2021 prin încheierea nr. 88 din 13.12.2021 și chiar în dosarul de față prin încheierea de ședință nr. 59/2021 dată în Camera de Consiliu.

În ceea ce privește respingerea cererii de revizuire pe excepția de inadmisibilitate susține recurentul că este netemeinică, deoarece actele noi i-au fost comunicate la cererea sa de declasificare, actul nou fiind reținut de pârât și clasificat timp de 35 de ani, acesta precizând că numai instanța poate să-l ceară iar instanța, la solicitarea sa, nu-l cere.

În înscrisul nr. DP 703 din 14.06.2021 pârâtul, prin instituțiile subordonate, în urma reverificărilor făcute în urma controlului efectuat de Corpul de Control al Ministrului Apărării Naționale precizează că fotocopia de pe copia Ordinlului MC.133 este cercetată de Direcția Cadra și Învățământ pe anul 1985 iar Ordinul de Trecere în rezervă nr. MC.133 din 04.10-.1985 nu există în original.

Astfel,susține recurentul că, dacă instanța de fond care a dat soluția de respingere a cererii, ca fiind tardivă, în dosarul nr. x/2009, ar fi cunoscut faptul că Ordinul MC nr. 133 nu există în original, alta ar fi fost soluția instanței.

Apărările formulate de intimat

Intimatul Ministerul Apărării Naționale a formulat apărări la cererea de recurs a revizuentului, în cadrul unei întâmpinări, solicitând respingerea acestuia, ca fiind nefondat și menținerea hotărârii recurate, ca temeinică și legală.

Răspunsul la întâmpinare

Recurentul - revizuentNegrescu Alecu a combătut apărările intimatului Ministerul Apărăririi Naționele din cadrul întâmpinării, printr-un Răspuns la întâmpinare/Note Scrise solicitând instanței stabilirea competenței materiale și teritoriale ale instanței de judecată competente să soluționeze litigiul dedus judecății raportat la aspectele neconcordante din piesele dosarului, deoarece ordinul de trecere în rezervă face parte din categoria " Acte de comandament militar", iar instanțele care au analizat cererile sale incidentale, de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, au reținut că obiectul litigiului se circumscrie materiei litigiilor de muncă - Legea nr. 53/2003.

Astfel, consideră că prezenta soluție contestată a fost pronunțată de o instanță necompetentă funcțional, iar modalitatea de remediere pe care o solicită este casarea cu trimitere spre rejudecare la Curtea de Apel Timișoara.

Solicită deopotrivă respingerea apărărilor formulate de Ministerul Apărării Naționale, criticând în continuare soluția instanței de fond de admitere a excepției prescripției dreptului la acțiune, invocată din oficiu.

În cadrul unor Note Scrise transmise pe fax la data de 24.11.2022 recurentul - revizuent a solicitat instanței să analizeze calea de atac și prin prisma prevederilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, raportat la Decizia Curții Constituționale nr. 1609/2020 prin care prevederile inițiale ale art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 au fost declarate neconstituționale, astfel încât, în forma actuală, instanțele pot analiza speța dedusă judecății și fără evocarea fondului de instanțele anterioare.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor invocate și a apărărilor formulate prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul promovat de recurentul - revizuent A. este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, pentru următoarele considerente:

Revizuentul A. a învestit Curtea de Apel Timișoara cu o cerere de revizuire a sentinței civile nr. 73 din 14.03.2018 pronunțate în dosarul nr. x/2016, cererea de revizuire fiind întemeiată de revizuent pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Prima instanță a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A., întrucât sentința a cărei revizuire se solicită nu este o hotărâre pronunțată asupra fondului sau care evocă fondul.

Înalta Curte constată că soluția Curții de Apel Timișoara este legală, fiind adoptată și de instanța de control judiciar pentru că este expresia interpretării și aplicării corecte a dispozițiilor care reglementează calea extraordinară de atac promovată de recurentul-revizuent.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată doar în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 509 alin. (1) C. proc. civ., iar dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare. Articolul menționat reglementează condițiile de admisibilitate, atât cu caracter comun, pentru toate motivele ce pot fi invocate pe această cale, cât și condițiile specifice fiecăruia dintre acestea.

Astfel, în analizarea revizuirii întemeiate pe prevederile art. 509 alin. (1) C. proc. civ., instanța sesizată este obligată să se limiteze, potrivit art. 513 alin. (3) C. proc. civ., la analiza admisibilității cererii și a faptelor pe care se întemeiază, fără a putea repune în discuție aspectele legate de fondul pricinii, așa cum susține revizuentul, aceleași rigori fiind impuse și instanței care soluționează recursul declarat împotriva deciziei prin care s-a soluționat cererea de revizuire.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. "revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: ... 5. după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților".

Evocarea fondului presupune, în primă instanță, examinarea raportului juridic dedus judecății prin prisma probelor administrate în cauză, iar în recurs, schimbarea situației de fapt în urma analizării materialului probator.

În acest context, față de dispozițiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază", Înalta Curte constată că prima instanță a reținut, în mod corect, că sentința civilă nr. 73/14.03.2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2016, prin care acțiunea reclamantului A. a fost respinsă, ca prescrisă, nu poate constitui obiect al cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Cum prin această hotărâre instanța nu a analizat fondul dreptului, respectiv legalitatea actului administrativ atacat, respingând acțiunea pe cale de excepție, judicios prima instanță, analizând mai întâi admisibilitatea revizuirii din perspectiva art. 509 alin. (1) C. proc. civ., a reținut inadmisibilitatea acesteia.

În ceea ce privește solicitarea recurentului din cadrul Notelor Scrise depuse ulterior la dosar, în sensul ca instanța (de recurs) să analizeze calea de atac și prin prisma prevederilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, conform cărora " sunt supuse revizuirii, pentru motivul prevăzut la alin. (1), și hotărârile definitive care nu evocă fondul", Înalta Curte reține că, astfel cum rezultă din chiar conținutul acestor dispoziții, sunt aplicabile doar pentru motivul prevăzut la alin. (1) conform căruia "1) Constituie motiv de revizuire care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată".

Cum prin cererea de revizuire adresată Curții de Apel Timișioara revizuentul a invocat doar motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu și motivul de revizuire prevăzut de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prima instanță, în mod corect, având în vedere dispozițiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ. conform cărora " 3. Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază" și fără a depăși limitele învestirii, astfel cum impun dispozițiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., a analizat cererea de revizuire prin raportare la dispozițiile art. 509 alin. (1) C. proc. civ., reținând că, față de soluția ce a fost pronunțată în sentința civilă nr. 73/14.03.2018, pe cale de excepție, în urma admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune, și nu pe fondul pricinii, aceasta nu poate fi reformată prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, întrucât motivul invocat de revizuent și prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. poate viza numai o hotărâre pronunțată asupra fondului sau care evocă fondul cauzei.

În condițiile în care recursul privește analizarea conformității hotărârii de fond cu regulile de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., analiză ce pornește de la obiectul cererii de chemare în judecată și motivele de fapt și de drept expuse de revizuent, Înalta Curte, ca instanță de control judiciar, nu poate da curs solicitării recurentului, în considerarea faptului că, o susținere care nu a fost supusă analizei instanței de fond, în speță instanței de revizuire, nu poate fi afirmată și susținută direct în recurs.

Cum în fața Curții de Apel Timișioara revizuentul a invocat în cadrul cererii sale de revizuire doar motivul de revizuire prevăzut de art. 501 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu și motivul de revizuire prevăzut de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța de control judiciar nu poate analiza direct în recurs acest motiv de revizuire, ce poate viza și hotărârile definitive care nu evocă fondul.

Nici cererea recurentului, în sensul de a se stabili instanța de control judiciar care este competentă de a judeca fondul litigiului, nu poate fi avută în vedere în această etapă procesuală, care vizează o hotărâre judecătorească pronunțată în calea de atac a revizuirii, cale de atac de retractare, ce poate fi exercitată doar în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 509 alin. (1) C. proc. civ., necompetența de ordine publică neregăsindu-se în niciunul dintre acestea.

De altfel, dispozițiile art. 130 alin. (2) din C. proc. civ. prevăd expres faptul că " necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanței și pot pune concluzii".

Nici criticile privind faptul că actele noi i-au fost comunicate după declasificare iar ordinul de trecere în rezervă a fost reținut de pârât timp de 35 de ani având conținut clasificat, ori că nu există în original, nu pot fi analizate de instanța de control judiciar, în condițiile în care prin hotărârea ce face obiectul controlului judecătoresc instanța de revizuire a analizat doar condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire, nu și faptele pe care se întemeiază, pentru a permite instanței de control judiciar să analizeze și aceste aspecte de nelegalitate invocate de recurent.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate criticile recurentului - revizuent, deoarece, din cuprinsul probelor administrate nu a rezultat o altă situație de fapt de natură să infirme interpretarea dată de judecătorul fondului.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de revizuentul A. ca nefondat, cu consecința menținerii, ca legale, a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de revizuentul A. împotriva sentinței civile nr. 581 din 2 noiembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 6 decembrie 2022.