Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.03.2023

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1598/2023

HOTĂRÂRE
22.03.2023
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1598/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 22 martie 2023 Asuprea recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

D E C I D E Anulează, ca nemotivat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 171 din 11 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată astăzi, 22 martie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-03-18
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1756/2021
Ședința publică din data de 18 martie 2021 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe sesizate Prin acțiunea înregistrată l
ÎCCJ 2019-05-30
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2923/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1 Cererea de chemare în judecată Prin Cererea înregistrată, la data de 20 martie 2015, pe rolul Curții de Apel Târgu-Mureș, sec
ÎCCJ 2023-11-09
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5228/2023
, prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) și ale art. 79 alin 1 din Constituție. 2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență Prin sentința civilă nr. 550 din 15.06.2023 pronunțată de Tribunalul Maramureș, s
ÎCCJ 2022-03-08
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 555/2022
Ședința publică din data de 8 martie 2022 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prin cererea înregistrată la 10 februarie 2020 pe rolul Curții de Apel
ÎCCJ 2024-10-16
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4546/2024
Ședința publică din data de 16 octombrie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea de chemare în judecată
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă