ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2923/2019

Circumstanțele cauzei 1.1 Cererea de chemare în judecată Prin Cererea înregistrată, la data de 20 martie 2015, pe rolul Curții de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, anularea Ordinului nr. SP 375 din 28 decembrie 2012 emis de Statul Major General și obligarea pârâtului la plata de despăgubiri, cu titlu de daune morale, în sumă de 750.000 euro. Pârâtul Ministerul Apărării Naționale a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului de a formula plângere prealabilă. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată. Prin Sentința civilă nr. 59 din 5 iunie 2015, instanța a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș. Prin Sentința civilă nr. 1013 din 28 septembrie 2015, Tribunalul a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoare Curții de Apel Târgu-Mureș. Totodată, constatând ivit conflict negativ de competență a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia. Prin Decizia civilă nr. 116 din 26 ianuarie 2016, Înalta Curte a stabilit competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Târgu-Mureș. 1.

Hotărârea instanței de fond Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 23 mai 2016. La termenul de judecată din 17 iunie 2016, instanța a calificat excepția prescripției dreptului de a formula plângere prealabilă, invocată de pârât, ca fiind excepția inadmisibilității acțiuni. Prin Sentința civilă nr. 69 din 17 iunie 2016, Curtea de Apel Târgu-Mureș a admis excepția inadmisibilității acțiunii, ridicată din oficiu și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., ca inadmisibilă. 2. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre judecare instanței de fond. A apreciat recurentul-reclamant că dispozitivul hotărârii este neclar, privind admiterea excepției inadmisibilității cererii. De asemenea, soluția instanței este lipsită de temei probatoriu. Astfel, atât argumentul pârâtului Ministerul Apărării Naționale, în susținerea excepției invocate prin întâmpinare, cât și argumentul instanței, pe aspectul nerespectării termenului de 30 de zile pentru solicitarea revocării Ordinului nr. SP 375 din 28 decembrie 2012 al Statului Major General, nu au suport probatoriu. Se iterează, repetitiv, că ar fi luat cunoștință de ordinul atacat în luna aprilie 2014 și că relativ la această dată trebuie calculat termenul de efectuare a procedurii prealabile. Instanța a luat act de susținerea pârâtului, potrivit căreia nu deține alte înscrisuri, decât memoriul său din care ar rezulta că ar fi luat cunoștință de ordinul de revocare a avansării în grad. A precizat recurentul că nu prezintă relevanță o simplă afirmație a sa dintr-un memoriu, câtă vreme pârâtul nu a făcut nicio dovadă privind data la care i-a adus la cunoștință Ordinul nr. SP 375 din 28 decembrie 2012 al Statului Major General. Sarcina acestei probe incumbă pârâtului, restul argumentelor constituind simple speculații, cel mult prezumții, cu care nu se poate opera sub aspect probatoriu. Este neîntemeiată și trunchiată susținerea instanței privind sarcina probei, pentru că, atâta vreme cât pârâtul, ori instanța, invocă o dată de la care pornește calculul termenului de prescripție, are și obligația de a face dovada datei la care i-a fost comunicat actul administrativ. Sarcina probei este relativ răsturnată, revenind pârâtului sarcina de a face dovada datei la care i-a comunicat ordinul. A mai apreciat recurentul-reclamant că afirmația sa din memoriu nu are valoarea probatorie a unei recunoașteri depline, ca în dreptul procesual civil comun, nefiind incidente prevederile art. 348 și urm. C. proc. civ. A menționat că nu are cunoștințe juridice și, neinițiat fiind și fără apărare, poate cădea într-o capcană procedurală. Astfel, magistratul trebuie să sancționeze pasivitatea pârâtului în a depune dovada comunicării ordinului, pasivitate similară procesual lipsei dovezii și chiar lipsei actului comunicării, ca atare.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Ministerul Apărării Naționale a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Decizia instanței de recurs Examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, apreciază că recursul este nefondat, neputându-se reține incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 sau 8 C. proc. civ. invocate de recurent. 4.1. Motivul de casare prevăzut de pct. 4 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. se referă la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești de către instanță. Acest motiv de recurs privește un "exces de putere" al instanței, care derivă din principiul constituțional al separației puterilor în stat și vizează imixtiunea instanțelor judecătorești în domeniul atribuțiilor puterii legislative sau executive, prin săvârșirea unor acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități constituite în stat decât cea judecătorească. Or, recurentul-reclamant nu a precizat în niciun fel modalitatea în care prima instanță și-ar fi depășit atribuțiile, astfel că acest motiv de recurs a fost invocat formal, fără a fi argumentat. 4.2. Nici motivul de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. nu poate fi reținut de instanța de control judiciar. Obiectul acțiunii îl reprezintă anularea Ordinului nr. SP 375 din 28 decembrie 2012 emis de Șeful Statului Major General prin care a fost revocat Ordinul nr. SP 367 din 30 noiembrie 2011 prin care recurentul-reclamant A. a fost înaintat la gradul de locotenent colonel (rez.). Potrivit art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, "(1) Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. (...) (3) Este îndreptățită să introducă plângere prealabilă și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept. Plângerea prealabilă, în cazul actelor administrative unilaterale, se va introduce în termen de 30 de zile din momentul în care persoana vătămată a luat cunoștință, pe orice cale, de conținutul actului. Pentru motive temeinice, plângerea prealabilă se poate formula și peste termenul de 30 de zile, dar nu mai târziu de 6 luni de la data la care a luat cunoștință, pe orice cale, de conținutul acestuia. Termenul de 6 luni prevăzut în prezentul alineat, precum și cel prevăzut la alin. (1) sunt termene de prescripție." De asemenea, conform art. 193 alin. (1) C. proc. civ., "(1) Sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată." 4.3. Din coroborarea acestor texte legale, rezultă că formularea plângerii prealabile constituie o condiție specială, obligatorie, de exercitare a acțiunii, care trebuie să fie îndeplinită cu respectarea termenelor prevăzute de lege. De asemenea, reclamantul este obligat să atașeze dovada îndeplinirii acestei proceduri. Astfel, sunt neîntemeiate susținerile recurentului privind sarcina probei îndeplinirii procedurii prealabile. Neîndeplinirea acestei proceduri sau îndeplinirea acesteia peste termenul prevăzut de lege afectează însuși dreptul la acțiune în contencios administrativ. 4.4. Recurentul-reclamant susține că nu s-ar fi făcut dovada datei la care i-a fost comunicat ordinul contestat. Înalta Curte reține că, potrivit art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, plângerea prealabilă se va introduce în termen de 30 de zile de la momentul la care persoana vătămată a luat cunoștință pe orice cale de conținutul actului. Astfel, în cauză, nu prezintă relevanță data comunicării actului atacat, legea prevăzând, ca punct de plecare pentru calculul termenului de 30 de zile, momentul la care persoana a luat cunoștință de conținutul actului pe orice cale. Cu toate că, după cum s-a reținut mai sus, dovada îndeplinirii procedurii prealabile se anexează cererii de chemare în judecată, ceea ce presupune ca reclamantul să facă dovada parcurgerii procedurii, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant s-a adresat pârâtului Ministerul Apărării Naționale la data de 24 noiembrie 2014 printr-un "memoriu", prin care solicita anularea Ordinului nr. SP 375 din 28 decembrie 2012, menționând că, în caz contrar, se va adresa instanței de judecată. Prin memoriul respectiv, însuși recurentul-reclamant a subliniat faptul că "nu am greșit luna și anul de aducere la cunoștință, luna aprilie 2014". De asemenea, memoriul este datat chiar de către recurent, ca fiind scris la data de 24 noiembrie 2014, iar, prin Adresa răspuns nr. x din 17 decembrie 2014 emisă de Ministerul Apărării Naționale-UM 02515, se confirmă faptul că a adresat memoriul către ministrul Apărării Naționale la data de 24 noiembrie 2014. De asemenea, aspect corect reținut și de prima instanță, în raport cu cele constatate, în cauză nu a fost respectat nici termenul de 6 luni prevăzut de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. 4.

Toate aceste considerente conduc la concluzia că dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită instanța de fond reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, astfel că, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.