ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2093/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Apărării Naționale, solicitând instanței obligarea pârâtului la plata de despăgubiri morale în sumă de 500.000 RON și la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 2.570 din 13 septembrie 2016, a admis excepția inadmisibilității cererii și a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, ca inadmisibilă.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul A. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că prin hotărârea atacată instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv art. 488 alin. (5) C. proc. civ.

De asemenea, s-au încălcat regulile de procedură și termenele privind redactarea, semnarea și comunicarea hotărârii atacate.

Recurentul arată că instanța nu a pus în discuție excepția de nelegalitate, cu toate că la termenul din 13 septembrie 2016 a luat la cunoștință de punctul de vedere al pârâtului referitor la excepția de nelegalitate.

Se mai arată că instanța, din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității cererii, fără a cuprinde pronunțarea privitoare la excepția de nelegalitate încălcându-se astfel art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin cererea formulată, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Apărării Naționale, solicitând instanței obligarea acestuia la plata de despăgubiri morale în sumă de 500.000 RON și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, a arătat că la data de 11.02.2015 s-a adresat cu o petiție pârâtului la care nu a primit nici un răspuns.

Înalta Curte constată că susținerea recurentului-reclamant în ceea ce privește faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției de nelegalitate este neîntemeiată, având în vedere că, prin practicaua sentinței atacate, Curtea de Apel s-a pronunțat asupra acestei excepții, reținând că, în cauză, nu sunt îndeplinite prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004 referitoare la admisibilitatea excepției de nelegalitate a Ordinului din data de 22.03.2001 și a Ordinului nr. 141 din 02.03.1991 emise de către pârâta din prezenta cauză.

Dispozițiile legale în discuție fac posibilă cenzurarea legalității unui act administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, iar această posibilitate presupune aplicarea cu caracter retroactiv a prevederilor acestei legi în cazul unui raport juridic care s-a născut, și-a produs efectele și s-a consumat sub imperiul unei reglementări anterioare, prin faptul că actul administrativ unilateral cu caracter individual care l-a generat s-a definitivat prin neexercitarea în termenul legal a acțiunii în anulare.

Astfel, s-a apreciat că prin dispozițiile în discuție, ce permit, fără limită în timp, controlul de legalitate al unui act administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 și după împlinirea termenului în care partea putea exercita acțiunea în anulare, cum este și actul ce face obiectul prezentei cauze, respectiv Ordinul din data de 22.03.2001 și a Ordinul nr. 141 din 02.03.1991 emise de către pârâtul din prezenta cauză, se poate ajunge la înlăturarea efectelor juridice produse de actul administrativ cu caracter individual, fapt ce poate avea drept consecință crearea unui "climat general de incertitudine și nesiguranță juridică", așa cum a concluzionat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în parag. 99 al Hotărârii pronunțate în cauza P. contra României.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a invocat excepția de inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată, prin raportare la prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004 privind obiectul cererii de chemare în judecată, potrivit cărora repararea pagubei în contencios administrativ are un caracter subsidiar și este condiționat de anularea unui act administrativ care să genereze această pagubă și prin raportare la prevederile art. 19 din Legea nr. 554/2004 care guvernează obiectul acțiunii judiciare după anularea unui act administrativ.

Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.

Din analiza prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 se reține că repararea pagubei în contenciosul administrativ are un caracter subsidiar și este condiționată de anularea în tot sau în parte a unui act administrativ care a generat prejudiciul a cărui reparare se solicită.

Repararea pagubei în contenciosul administrativ este reprezentată de existența unui act administrativ anulat în tot sau în parte, producerea unui prejudiciu și dovedirea legăturii de cauzalitate între actul administrativ nelegal și prejudiciul suferit de reclamant.

Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a făcut dovada condițiilor prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 contenciosului administrativ nr. 554/2004 sub aspectul îndeplinirii condițiilor necesare pentru angajarea răspunderii administrativ-patrimoniale a autorităților pârâte, respectiv existența unui act administrativ ilegal, anulat de instanță care trebuie să reprezinte situația premisă a cererii de acordare de despăgubiri întemeiată pe dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În mod corect s-a apreciat că acțiunea recurentului-reclamant nu îndeplinește cumulativ condițiile pentru angajarea răspunderii administrativ patrimoniale a autorităților pârâte, întrucât din probatoriul administrat în cauză nu rezultă că pretinsul prejudiciu a fost cauzat prin emiterea actelor administrativ fiscale anulate, respectiv nu este dovedită legătura de cauzalitate dintre acestea.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 2.570 din 13 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 aprilie 2019.

GGC - ED