ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1038/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 11 aprilie 2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, a solicitat: - constatarea, față de răspunsul formulat de pârât, a viciilor de procedură și încălcarea prevederilor legale ale O.G. nr. 27/2002 și a Ordinului de ministru nr. 101/2012; - constatarea neprescrierii faptelor de denigrare și defăimare față de care a solicitat pârâtului trimiterea în consiliul de onoare și, după caz, în consiliul de judecată, a Col. Prof. Dr. ing. B., și obligarea pârâtului la a proceda conform celor solicitate în punctul 5 din Anexa 1; - obligarea pârâtului la soluționarea petiției, potrivit cerințelor din petiția nr. P 404/29.01.2016 și la comunicarea răspunsului; - sancționarea celor vinovați de nerespectarea termenului prevăzut de lege, conform prevederilor art. 15 lit. a) din O.G. nr. 27/20025; - obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri în valoare de 50.000 RON și la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 3599 din 16 noiembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, ca nefondată.

Cererea de recurs exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 3599 din 16 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Ministerul Apărării Naționale nu a formulat întâmpinare la în cauză.

Încheierea de suspendare a judecății Prin încheierea de ședință din 27 februarie 2020, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării recursului declarat de reclamantul A., în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., republicat, constatând că niciuna dintre părți, deși legal citate, nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nici nu a solicitat în scris judecarea cauzei în lipsă. II. Soluția instanței de recurs Examinând cu prioritate excepția de perimare, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 416 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.: "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță." Totodată, potrivit dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.: "(1) Judecătorul va suspenda judecata: 2. Când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă". Înalta Curte constată că, la termenul de judecată din data de 27 februarie 2020, a fost dispusă suspendarea judecării recursului, având în vedere lipsa părților, legal citate, la strigarea pricinii, precum și nedepunerea la dosar a unei cereri scrise de judecare în lipsă. Încheierea de ședință din data de 27 februarie 2020 reprezintă ultimul act de procedură efectuat în cauză, de la această dată începând să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., termen care s-a împlinit la data de 27 august 2020. Înalta Curte reține și faptul că, în cauză, nu a fost formulată de către părți, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului, potrivit art. 415 pct. 2 C. proc. civ., republicat, nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură și nu subzistă niciunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanța de judecată. De asemenea, nu subzistă niciun motiv de suspendare a cursului perimării, din cele prevăzute de art. 418 C. proc. civ., republicat. În consecință, față de lipsa de diligență a părților, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte constată intervenită sancțiunea perimării recursului, potrivit dispozițiilor art. 420 și art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., republicat. PENTRU ACESTE MOTIVE,