ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5646/2022

Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 14.06.2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, obligarea pârâtului să declasifice și să comunice actele, informațiile și relațiile menționate la pct. I din memoriul înregistrat cu nr. x/15.12.2017 (cu anonimizarea datelor care prezintă caracter operativ, precum și menționarea expresă a (in)existenței acestora) și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată. La data de 19.11.2018, reclamantul a formulat cerere precizatoare/modificatoare prin care a solicitat introducerea în cauză a numitului B., directorul general al Direcției generale de informații a apărării (DGIA)/MApN, precum și obligarea în solidar a pârâților la despăgubiri în cuantum de 150.000 euro daune materiale și respectiv în cuantum de 1 milion Euro daune morale, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 2320 din 27 septembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a constatat că excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtul Ministerul Apărării Naționale, nu este o apărare pur procesuală, ci apărare de fond; A respins, ca neîntemeiată, excepția autorității de lucru judecat; A admis excepția lipsei de interes a reclamantului în soluționarea cererii, invocată de aceleași pârât și, în consecință: A respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale și B., ca fiind lipsită de interes; A respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, invocată în legătură cu excepția tardivității cererii de chemare în judecată, ca rămasă fără obiect; A constatat rămase fără obiect cererile formulate în cursul procesului de reclamant și introducerea în cauză a Direcției Generale de Informații a Apărării, pusă în discuție de instanță; A respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantului de restituire a cheltuielilor de judecată.

Cererea de recurs Împotriva încheierilor premergătoare și a sentinței civile nr. 2320 din 27 septembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamantul A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., arătând, în esență, că instanța a apreciat că interesul reclamantului este inexistent, în condițiile în care nu a administrat probe și a respins cererea de introducere în cauză a DGIA. Consideră că soluția instanței de fond îl prejudiciază în contextul litigiilor avute cu Ministerul Apărării Naționale, reprezentând un abuz de drept procedural și o denegare de dreptate.

Motivele suplimentare de recurs Recurentul-reclamant A. a formulat motive suplimentare de recurs, solicitând menținerea soluției cu privire la autoritatea de lucru judecat și introducerea în cauză a Direcției Generale de Informații a Apărării (DGIA), precum și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Apărările intimaților 5.1. Intimatul-pârât B. a formulat întâmpinare, prin care solicită anularea recursului, iar în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat. Susține că recursul nu cuprinde niciunul din elementele prevăzute sub sancțiunea nulității, respectiv motivele de nelegalitate, numărul acesteia și nu respectă dispozițiile art. 487 C. proc. civ., fiind nemotivată. 5.2. Intimatul-pârâtul Ministerul Apărării Naționale a formulat întâmpinare, prin care invocă excepția nulității recursului, întrucât prin cererea de recurs nu se combate dezlegarea dată de către instanța de fond problemelor litigioase ale cauzei. Pe fond, solicită respingerea recursului, precizând că în dosarul nr. x/2014 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal s-au dezbătut aceleași aspecte, iar în respectivul dosar cererea s-a respins ca inadmisibilă la fond și a rămas definitivă prin nerecurare, astfel că se impune a se reține puterea de lucru judecat. Consideră că este inadmisibilă cererea de chemare în judecată a DGIA și că în mod corect prima instanță a respins acțiunea formulată de reclamant ca lipsită de interes. II. Soluția instanței de recurs Deliberând asupra cererii de repunere pe rol, Înalta Curte o apreciază drept neîntemeiată și o va respinge ca atare, având în vedere că nu sunt îndeplinite cerințele art. 400 C. proc. civ. nefiind necesare lămuriri sau probe noi. Cât privește excepția nulității recursului, Înalta Curte o apreciază drept neîntemeiată, în condițiile în care criticile recurentului pot fi formal încadrate în motivele de casare invocate, temeinicia acestora urmând a face obiectul analizei de fond. În privința excepției de nelegalitate, Înalta Curte constată că aceasta a fost invocată in abstracto în cursul dezbaterilor, obiectul acesteia nefiind precizat. Ca urmare, nu există dovada legăturii acesteia cu soluționarea cauzei astfel cum impun prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și, în consecință, excepția de nelegalitate va fi respinsă Examinând sentința și încheierile atacate, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. 2.1 Aspecte de fapt și de drept relevante Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, obligarea pârâtului să declasifice și să comunice actele, informațiile și relațiile menționate la pct. I din memoriul înregistrat cu nr. x/15.12.2017 (cu anonimizarea datelor care prezintă caracter operativ, precum și menționarea expresă a (in)existenței acestora) și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată. La data de 19.11.2018, reclamantul a formulat cerere precizatoare/modificatoare prin care a solicitat introducerea în cauză a numitului B., directorul general al Direcției generale de informații a apărării (DGIA)/MApN, precum și obligarea în solidar a pârâților la despăgubiri în cuantum de 150.000 euro daune materiale și respectiv în cuantum de 1 milion Euro daune morale, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința atacată, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a constatat că excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtul Ministerul Apărării Naționale, nu este o apărare pur procesuală, ci apărare de fond, a respins, ca neîntemeiată, excepția autorității de lucru judecat, a admis excepția lipsei de interes a reclamantului în soluționarea cererii, invocată de același pârât și, în consecință, a respins cererea formulată de reclamant, ca fiind lipsită de interes, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, invocată în legătură cu excepția tardivității cererii de chemare în judecată, ca rămasă fără obiect și a constatat rămase fără obiect cererile formulate în cursul procesului de reclamant și introducerea în cauză a Direcției Generale de Informații a Apărării. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Analizând, cu prioritate, prin prisma triplei identități de obiect, cauză și părți ce presupune autoritatea lucrului judecat, față de dispozițiile art. 224 si art. 248 C. proc. civ., curtea de apel a constatat ca excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâții Ministerul Apărării Naționale si B. nu este o apărare pur procesuală, ci apărare de fond. Pârâții au invocat si excepția autorității de lucru judecat prin raportare la obiectul acțiunii, având în vedere dispozițiile art. 11 din Legea 554/2004, reclamantul reiterând aspecte asupra cărora instanțele s-au pronunțat prin hotărâri definitive, în contradictoriu cu autoritatea emitentă ORNISS. Arata ca nu poate fi reținută modalitatea prin care se readuce în discuție problematica retragerii accesului la informații clasificate secrete de stat de către ORNISS (Decizia nr. S. 11287/17.07.2013), precum și cea privind trecerea în rezervă a reclamantului (Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.D.G.P. 7/24.01.2014 emis ca urmare a retragerii accesului la informații clasificate), contestate de reclamant și respinse de instanțele prin hotărâri definitive (dosarele nr. x/2014, nr. y/2014, ambele în contradictoriu cu ORNISS, și dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu M.Ap. N., toate soluționate de ICCJ) și care beneficiază de autoritatea de lucru judecat. Curtea de apel a arătat că excepțiile procesuale nu se confunda cu apărările de fond. Se vorbește de aspectul pozitiv al autorității de lucru judecat atunci când nu sunt întrunite condițiile excepției autorității de lucru judecat (tripla identitate de elemente: părți, obiect, cauză), dar, potrivit hotărârii judecătorești definitive anterioare, există o identitate de chestiune litigioasă între aceleași părți (indiferent dacă, de această dată, figurează sau nu și alături de alte părți), fapt care obligă instanța sesizată cu un al doilea litigiu să țină seama de ceea ce s-a decis deja în prima hotărâre și să-și sprijine propriul raționament pe dezlegările jurisdicționale anterioare, în măsura în care acestea au legătură și influențează chestiunea litigioasă dedusă judecății ulterior. În ipoteza în care se valorifică instituția efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, într-un litigiu ulterior celui în care s-a pronunțat hotărârea definitivă pe care acesta se întemeiază, instanța va soluționa cauza pe fond, iar nu în temeiul excepției autorității de lucru judecat. Cu privire la natura juridică a valorificării instituției efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, este vorba despre o apărare de fond în drept, de sorginte procesuală, întemeiată chiar pe dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. Potrivit art. 430 C. proc. civ., "(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă". Potrivit art. 431 C. proc. civ. ce definește efectele lucrului judecat, "(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. (2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă". Obiectul din acțiuni nu este identic, lucru care s-a verificat de către instanță prin raportare cu obiectul determinat din acțiunea de față (dosarul nr. x/2014 - având ca obiect suspendarea executării Deciziei ORNISS nr. S/11287/17.07.2013; dosarul nr. x/2014 - cu obiect anularea Deciziei ORNISS nr. S/11287/17.07.2013; dosarul nr. x/2014 - obiect suspendarea executării Ordinului ministrului apărării naționale nr. M.D.G.P. 7/24.01.2014). Al doilea element esențial al puterii lucrului judecat vizează identitatea de cauză. Cauza rezidă în fundamentul juridic al acțiunii și se materializează practic în "situația de fapt calificată juridic". Reprezentând justificarea pretenției promovate în justiție, cauza este temeiul de drept al pretenției. Conceptul de cauză nu trebuie raportat doar la temeiul juridic al cauzei, ci și la starea de fapt calificată juridic. Regula generală este aceea că identitatea de cauză implică existența unei identități de fapte ale pârâților și de reguli de drept aplicabile acestor fapte. Principiul puterii lucrului judecat împiedică, nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și fiind purtat între aceleași părți, ci și contrazicerile dintre două hotărâri judecătorești, în sensul că drepturile recunoscute unei părți sau constatările făcute printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre posterioară, dată într-un alt proces, fapt ce ar afecta finalitatea puterii lucrului judecat și chiar a prezumției de adevăr. Pentru aceste considerente, a fost apreciată ca neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat, nefiind întrunită tripla identitate de obiect, cauză și părți. Din aceeași perspectivă, pârâtul Ministerul Apărării Naționale susține că cererea poate fi privită și ca lipsită de interes având în vedere motivele de recurs formulate împotriva sentinței civile nr. 4235/2016 din 30.12.2016, în dosarul nr. x/2014, în cuprinsul cărora reclamantul a adus critici exprese referitoare la netemeinicia încheierii. Reclamantul a solicitat instanței să oblige instituția militară la "declasificarea actelor, informațiilor și relațiilor menționate la Punctul 1 din memoriul înregistrat cu nr. x/15.12.2017". Memoriul a făcut obiectul petițiilor înregistrate la MapN cu nr. P.4005/15.12.2018 și nr. P. 4128/29.12.2017, solicitări la care instituția militară a răspuns potrivit Ordonanței Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 233/2002. La pct. 1 din Memoriul înregistrat cu nr. x/15.12.2017 reclamantul a solicitat să i se înfățișeze în original, cu remiterea unei copii către acesta, următoarele: - toate documentele care au stat la baza solicitării retragerii certificatului de securitate nivel SSID al reclamantului; - toate documentele care au constituit corespondența oficială dintre DGIA, DCiSM, MApN și ORNISS, atât in legătură cu retragerea certificatului de securitate, cât si după, ca demersuri proprii sau ca urmare a unor solicitări ale instanțelor de judecată, respectiv parchete; - toate documentele în legătură cu cazul său, si care au stat la baza constatării nerespectării protecției informațiilor clasificate, inclusiv cel al declarării incidentului de securitate, ca eveniment așa cum este prevăzut in Instrucțiunea PM- 3; - toate documentele comisiei de cercetare a incidentului de securitate; - sesizarea, în scris, a persoanelor de la art. 25 din Legea nr. 182/2002, răspunsurile acestora și alte documente care au completat ulterior sesizarea; - sesizarea organelor de cercetare penală, conform legii, ca o consecință a unei abateri grave constatată la adresa unui ofițer superior de contrainformații și securitate militară; - toate documentele/informațiile clasificate care au fost compromise de reclamant; - autorul/autorii de fapt și de drept ai compromiterii documentelor/informațiilor clasificate; - toate persoanele neautorizate care au intrat in posesia documentelor/informațiilor clasificate; documentele cu măsurile aplicate (în scopul prevenirii); - registrele de evidență și registrele speciale ale structurilor de personal și structurilor de securitate ale DGiSM, respectiv DGIA, în care trebuie să se regăsească situația cazului reclamantului; - procesul-verbal al predare funcției de la Târgoviște; - toate rapoartele personale ale reclamantului din perioada iulie 2013 - ianuarie 2014 adresate directorului general al DGIA, prin care solicită explicații cu privire la situația cazului reclamantului; - Buletinul informativ al armatei (BIA) din lunile august 2013, noiembrie 2013 și februarie 2014; - Ordinul de zi pentru minister și Ordinul de zi al Cabinetului ministrului din data de 23.01.2014; - Ordinul de trecere în rezervă al reclamantului cu nr. MDGP 7 din 24.01.2014 în original, precum și comunicarea, tot în original, efectuată de Serviciul Personal al DGIA; - toate documentele clasificate care au fost înaintate instanțelor de judecată și parchetelor, care au fost solicitate în cazul reclamantului, până în prezent; - minuta întâlnirii din data de 14.01.2014 a reclamantului cu Ministrul Apărării Naționale (domnul C. la acea dată - solicitare primită la raport), respectiv minuta întâlnirii din data de 21.01.2014 (a fost rechemat de domnul C.); - toate documentele medicale din perioada iunie - octombrie 2013 ale reclamantului, aflate in evidențele serviciului medical al DGIA, precum și registrele de evidență ale acestora. Se observă ca parte din aceste documente solicitate prin "Memoriu" se regăsesc și în cererea de probatorii a reclamantului astfel cum este rezultă din enumerarea de la finele cererii de chemare în judecată . În acord cu punctul de vedere al pârâților, curtea de apel a reținut că reclamantul nu mai are interes în promovarea acțiunii. Potrivit art. 33 C. proc. civ. privind interesul de a acționa, "Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara". Interesul trebuie apreciat la momentul formulării cererii sau al invocării apărării. În ceea ce privește cerințele legale ale condiției interesului de a acționa, acesta trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Curtea de apel a examinat și soluțiile pronunțate de instanțe în acțiunile formulate de reclamant (evocate de pârâți) al căror obiect vizează, în parte informațiile vizate de pct. 1 din Memoriu întrucât justifică natura interesului acestuia prin prisma căii procedurale alese. În dosarul nr. x/2014 al Curții de Apel București, la termenul procesului din data de 24.06.2016, instanța a pus în discuție cererea reclamantului de declasificare a documentelor clasificate "secret de serviciu". La acel termen, reclamantul susținea că trebuie să cunoască conținutul ordinului de trecere în rezervă cât și conținutul ordinelor prealabile, care au stat la baza, sau care au fost elemente compenente al procedurii finalizate cu trecerea sa în rezervă. În ceea ce privește instrucțiunea PM3 (informație cerută și prin Memoriul din 15.12.2017 - liniuța a treia), care face parte integranta din Ordinul nr. MS15/2013, cu clasa secret de serviciu, arată că aceasta prevede o procedura de gestionare a evenimentelor care este finalizata inclusiv prin trecerea in rezervă, fiind posibil să găsească argumente pro sau contra legalității ordinului. Prin încheierea din 30.06.2016 pronunțată în dosarul acestei instanțe nr. x/2014, deliberând asupra cererii reclamantului de declasificare a documentelor secretizate cu clasa "secret de serviciu" ce au stat la baza emiterii ordinului de trecere în rezervă a acestuia, Curtea a respins-o ca neîntemeiată, reținând că: "Față de motivul de nelegalitate a acestuia invocat în cererea de chemare în judecată (nelegalitatea deciziei ORNISS), împrejurarea că prin adresa nr. x/24.01.2014 emisă de M.Ap. N - Unitatea Militară 02630K reclamantului i-au fost aduse la cunoștință motivele de fapt și de drept care au stat la baza trecerii în rezervă și față de încuviințarea cererii avocatului său de a consulta aceste documente, o astfel de măsură nu este necesară, dreptul la apărare al reclamantului fiind respectat în contextul limitelor impuse de Legea nr. 182/2002 privind protecția documentelor clasificate". Împotriva acestei soluții reclamantul a declarat recurs, solicitând casarea încheierii recurate și sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 85 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 80/1995, susținând că, prin cererea de chemare în judecată, a criticat nelegalitatea actelor pregătitoare emiterii ordinului de trecere în rezervă, nelegalitatea actelor pregătitoare ale unui act administrativ; a invocat critici vizând procedurile ulterioare punerii la dispoziție, proceduri a căror nelegalitate afectează legalitatea ordinului de trecere în rezervă. Din obiectul recursului și din considerentele Înaltei Curți asupra recursului (decizia nr. 2240/22.09.2016), rezultă că nu a fost atacată și soluția asupra cererii reclamantului de declasificare a documentelor secretizate cu clasa "secret de serviciu" ce au stat la baza emiterii ordinului de trecere în rezervă a acestuia, care, prin nerecurare, a devenit definitivă. Puterea, prezumția de lucru judecat, impune consecvența în judecată, astfel că ceea ce s-a constatat și statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis printr-o altă hotărâre. Autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente (de părți, obiect și cauză), însă, nu la fel se întâmplă atunci când acest efect al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a mai fi contrazis, el impunându-se într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, din nevoia de ordine și stabilitate juridică. Întrucât în relația dintre părți, prezumția puterii de lucru judecat are caracter absolut, înseamnă că nu se poate introduce o nouă acțiune în cadrul căreia să se pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătorește anterior, chiar dacă calea procedurală aleasă de parte este alta, în speță, refuzul nejustificat al pârâtului minister de declasificare și de comunicare a documentelor secretizate care se solicită la pct. 1 din Memoriu din 15.12.2017 și drept urmare, solicitarea concursului instanței de contencios administrativ în cenzurarea acestui refuz. Noțiunea de proces echitabil presupune ca dezlegările definitive date problemelor de drept in litigii anterioare, dar identice sub aspectul problemelor soluționate, au caracter obligatoriu in litigiile ulterioare, deoarece s-ar încălca principiul securității raporturilor juridice, cu consecința generării incertitudinii jurisprudențiale si a reducerii încrederii justițiabililor in sistemul judiciar. Direct aplicabilă prezentei cauze prin prisma considerentelor care au susținut soluția adoptata, Curtea de Apel a reținut în considerentele decisive: "Pe fond, în dosarul nr. x/2014 al Curții, cu titlu preliminar, anterior analizării motivelor de nelegalitate invocate, Curtea, față împrejurarea că în prezenta cauză actul administartiv contestat și actele care au stat la baza emiterii acestuia au caracter de documente clasificate, a reținut următoarele: "În ceea ce privește principiul contradictorialității și cel al nemijlocirii, sub aspectul egalității de arme între părți, Curtea constată că acestea sunt aspecte fundamentale ale unui proces echitabil prevăzut de art. 21 din Constituția României și de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Dreptul la un proces contradictoriu implică, pentru părți, facultatea de a lua cunoștință de observațiile și elementele de probă prezentate de cealaltă parte și de a le putea combate (a se vedea, printre altele, în ceea ce privește procedurile civile: Vermeulen c. Belgiei, hotărârea din 20 februarie 1996, par. 33; Machado Lobo c. Portugaliei, hotărârea din 20 februarie 1996, par. 31; Nideröst-Huber c. Elveției, hotărârea din 18 februarie 1997, par. 23; Kress c. Franței [MC], nr. 39594/98, par. 74; Yvon c. Franței, nr. 44962/98, par. 38 și Prikyan și Angelova c. Bulgariei, 16 februarie 2006, nr. 44624/98, par. 40). Acest principiu se aplică observațiilor și probelor prezentate de către părți, dar și de o autoritate administrativă (Krčmář și alții c. Republicii Cehe, 3 martie 2000, nr. 35376/97, par. 44), cum este și Ministerul Apărării Naționale. De asemenea, este important de remarcat faptul că articolul 6 par. 1 al Convenției are ca scop, în primul rând, să garanteze interesele părților și cele ale bunei administrări a justiției (a se vedea, mutatis mutandis, Acquaviva c. Franței, hotărârea din 21 noiembrie 1995, par. 66). Aici se include încrederea justițiabililor în actul de justiție, care se bazează, printre altele, pe asigurarea de a fi avut posibilitatea de a-și exprima opinia cu privire la orice element de probă (a se vedea Nideröst-Huber, citată anterior, par. 27 și 29 și F.R. c. Elveția, 28 iunie 2001, nr. 37292/97, par. 37 și 39). Cu toate acestea, dreptul la divulgarea probelor pertinente nu este absolut. În orice procedură de judecată se pot găsi în balanță interese contrare - cum ar fi securitatea națională sau necesitatea de a proteja martorii ce riscă represalii sau de a păstra secrete metodele de anchetă -, care trebuie puse în balanță cu drepturile acuzatului. În anumite situații, se poate dovedi necesar a nu divulga anumite probe apărării, cu scopul de a proteja drepturile fundamentale ale altei persoane sau de a conserva un interes public important (a se vedea cauza Güner Çorum c. Turciei, hotărârea din 31 octombrie 2006, nr. x, par. 27). În speță, deși reclamantul nu a avut acces la Ordinul de trecere în rezervă și la documentele care au stat la baza emiterii acestuia, reține că această restricție este prevăzută de Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate și urmărește un scop legitim, respectiv apărarea ordinii publice, a siguranței și securității naționale. De asemenea, Curtea reține că a fost respectat principiul proporționalității între interesul reclamantului și interesul autorității, având în vedere că aceste documente au putut fi consultate de apărătorul reclamantului, acesta fiind titularul unei autorizații de acces la informații clasificate secret de serviciu. În plus Curtea reține că prin comunicările făcute reclamantului, pârâtul i-a a dus la cunoștință conținutul măsurilor dispuse în privința sa (răspunsul la plângerea prealabilă - filele nr. x, adresa de comunicare a măsurii trecerii în rezervă - fila x, adresa de comunicare a măsurii punerii la dispoziție - fila x, adresa de comunicare a prelungirii perioadei de punere la dispoziție - fila x). În aceeași cauză, din analiza conținutului comunicărilor făcute reclamantului de către pârât și al documentelor clasificate, Curtea a reținut, în sentința civilă nr. 4235/30.12.2016 pronunțată în dosarul nr. x/2014, că procedura de trecere în rezervă prevăzută de Legea 80/1995, a fost respectată întocmai. Prin interes se înțelege folosul practic, material sau moral, urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea civilă, indiferent de forma concretă de manifestare a acesteia - cerere în justiție sau apărare de fond ori procedurală. Pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea acțiunii civile, instanța trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obține în ipoteza admiterii formei procedurale exercitate. Or, interesul reclamantului, în atare situație, nu mai subzistă. Totodată, curtea de apel a mai reținut și următoarele: Un element esențial al puterii lucrului judecat vizează și identitatea de cauză. Reprezentând justificarea pretenției promovate în justiție, cauza este temeiul de drept al pretenției. Litigiul dedus judecății în prezenta cauză a fost determinat de refuzul autorității pârâte de a soluționa favorabil cererea reclamantului. Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim". Așadar, dreptul la acțiune este recunoscut de legea contenciosului administrativ în favoarea persoanelor vătămate nu doar în ceea ce privește un act administrativ unilateral, ci și în cazul unui refuz nejustificat de soluționare a unei cereri, reținând că prevederile art. 2 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 554/2004 definesc acest refuz drept "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane". Dată fiind natura specială a actelor administrative asimilate (refuzul nejustificat), acestea nu suportă o soluție procedurală identică cu cea oferită în cazul actelor administrative tipice, unde partea interesată trebuie să solicite instanței de judecată, în principal, anularea actului vătămător. În cazul refuzului nejustificat, deși există un înscris ce conține exprimarea explicită a autorității de a nu soluționa cererea, valabilitatea acestuia este analizată în cadrul acțiunii prin care persoana vătămată solicită obligarea autorității la efectuarea prestației ce i-a fost refuzată. Prin urmare, în ipoteza sesizării unui refuz nejustificat, o dată cu analizarea temeiniciei poziției exprimate de autoritatea publică, instanța de contencios administrativ este ținută de soluțiile anterior pronunțate de instanțe in acțiunile ce au vizat chiar actul administrativ tipic și toate cererile soluționate de aceste instanțe in legătură cu actul supus cenzurii. Aceasta pentru că, în cauză, situația premisă este aceeași - accesul reclamantului la actele, informațiile și documentele ce stat la baza emiterii Ordinului sau au avut legătură cu Ordinul de trecere in rezervă al reclamantului și retragerea certificatului de securitate nivel SSID al acestuia. Regula generală este aceea că identitatea de cauză implică existența unei identități de fapte ale pârâților și de reguli de drept aplicabile acestor fapte. Conceptul de cauză nu trebuie raportat doar la temeiul juridic al cauzei, ci și la starea de fapt calificată juridic. Cu adresa nr. x/2018 s-a comunicat petentului aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (2) referitoare la clasarea petiției, prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, întrucât problematica sesizată a mai fost supusă atenției Ministerului Apărării Naționale prin numeroase petiții formulate atât de reclamant și cu ocazia primirii în audiență a acestuia la data de 07.11.2017. Ulterior, prin e-mail, a fost comunicată o nouă cerere, înregistrată la nr. P.4128/29.12.2017, conexată cu petiția nr. P.4005/15.12.2017, întrucât se solicita, primirea în audiență și prezentarea memoriului Ministrului apărării naționale. La cele două petiții s-a răspuns prin adresa nr. x/23.01.2018, MApN notificând petentul cu privire la faptul că problematica sesizată a fost deja expusă conducerii MApN în cadrul audienței din data de 07.11.2017. I s-a făcut trimitere la incidența prevederilor art. 10 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 27/2002, potrivit cărora dacă după trimiterea răspunsului se primește o nouă petiție de la același petiționar, cu același conținut, aceasta se clasează, la numărul inițial făcând-se mențiune despre faptul că s-a răspuns, precum și dispozițiilor art. 31 alin. (3) din Ordinul ministrului apărării naționale nr. 101/2012 privind organizarea și desfășurarea în cadrul Ministerului Apărării Naționale a activităților de soluționare a petițiilor și de primire în audiență, conform cărora persoanele care au fost primite in audiență și au primit un răspuns verbal sau scris în urma audienței acordate de ministru nu mai pot fi primite din nou în audiență pentru aceeași problemă, exceptând cazul în care solicitantul poate face dovada apariției unor elemente noi față de cele prezentate anterior. Cercetând conținutul adresa nr. x/2018 se constată că aceasta exprimă refuzul autorității publice de a soluționa cererea reclamantului, înscrisul care îl conține având natura unui act administrativ asimilat, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, putând fi atacat în condițiile art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004. Definiția excesului de putere este dată de art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, constând în exercitarea dreptului de apreciere, aparținând administrației publice, prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor. În cauza de față, nu i se poate imputa pârâtului o vătămare a drepturilor reclamantului date fiind limitele competenței. În plus, accesul la informații nu este un drept absolut, exercitarea acestuia având restricții impuse în primul rând de art. 7 alin. (1) Legea 182/2002, care stabilesc că toate persoanele care vor avea acces la informații clasificate secrete de stat vor fi verificate cu privire la onestitatea și profesionalismul lor și nu doar cu prilejul acordării accesului ci ori de câte ori apar indicii că deținătorul autorizației de acces nu mai îndeplinește criteriile de compatibilitate privind accesul la informațiile secrete de stat. Potrivit art. 160 lit. g) din Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, aprobate prin H.G. nr. 585/2002, încălcarea reglementărilor privind protecția informațiilor clasificate constituie un element de incompatibilitate pentru accesul la astfel de informații, în luarea deciziei de retragere a accesului la informații clasificate fiind prioritare interesele de securitate, nu cele de ordin personal (sentința civilă nr. 4235/30.12.2016 pronunțată în dosarul nr. x/2014) Potrivit Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, aprobate prin H.G. nr. 585/2002, cu modificările și completările ulterioare, MApN este abilitat să stabilească, pentru domeniul său de activitate și responsabilitate, structuri și măsuri proprii privind controlul activităților referitoare la protecția informațiilor secrete de stat. În aplicarea acestei norme, prin dispozițiile art. 17 din Normele privind protecția informațiile clasificate în Ministerul Apărării Naționale, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naționale n M9/2013, abilitează Direcția contrainformații și securitate militară, structură subordonată DGIA, structură specializată, să exercite atribuțiile Direcției generale de informații a apărării ca structură responsabilă în domeniul protecției informațiilor clasificate. Totodată, Constituția României garantează accesul liber la justiție, în sensul că "orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime" și "nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept" (art. 21). De asemenea, conform art. 53 din Constituția României "exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății". Față de considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004, art. 33 C. proc. civ., instanța de fond a pronunțat soluția de admitere a excepției lipsei de interes a reclamantului în soluționarea cererii. În ceea ce privește excepția netimbrării capătului de cerere având ca obiect repararea prejudiciului produs (petit de cerere cu care acțiunea a fost completată prin cerere precizatoare/modificatoare - f. x - 127 din dosar - la termenul din 19.11.2018), la termenul procesului din 10.06.2019, curtea de apel a constatat că reclamantul nu și-a îndeplinit obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 300 RON, deși această sarcină i-a fost adusă la cunoștință la termenul anterior, motiv pentru care a admis excepția. Acestei soluții i se dă efect, în sensul că capătul de cerere având ca obiect repararea prejudiciului este anulat ca netimbrat. Cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, invocată în legătură cu excepția tardivității cererii de chemare în judecată, ce nu a mai făcut obiectul analizei instanței, va fi respinsă, ca rămasă fără obiect. Curtea de apel a constatat ca rămase fără obiect cererile formulate în cursul procesului de reclamant (să fie înfățișat, prin compartimentul de documente clasificate al Curții de Apel București, Ordinul MDGP 7/2014 și cererea de administrare de probe cu privire la excepția tardivității, respectiv obligarea pârâtului Ministerul Apărării Naționale să înfățișeze toate documentele, inclusiv documentele de personal prin care s-ar fi adus la cunoștința reclamantului ordinul de trecere în rezervă, pentru a se vedea data la care a luat la cunoștință și despre ce documente a luat cunoștință) și introducerea în cauză a Direcției Generale de Informații a Apărării, pusă în discuție de instanță. Soluția dată cererilor formulate de reclamant (înfățișarea, prin compartimentul de documente clasificate al Curții de Apel București, a Ordinului MDGP 7/2014) este consecința modalității de dezlegare a cererii de chemare în judecată. Condiția este ca instanța de judecată să "soluționeze cererea" (art. 18 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004), ceea ce în speță nu s-a mai întâmplat. Înalta Curte apreciază că sentința și încheierile atacate sunt legale în raport cu motivele de recurs invocate. Astfel, în privința motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. Înalta Curte constată, contrar susținerilor recurentului-reclamant, că raționamentul care a fundamentat respingerea acțiunii sale, ca lipsită de interes, nu s-a fundamentat pe o "altă situație juridică", în condițiile în care dosarul nr. x/2014 al Curții de Apel București, secția a VIII-a CAF a avut ca obiect cererea acestuia de anulare a Ordinului nr. MDGP 7/24.01.2014 prin care a fost trecut în rezervă, iar obiectul prezentului litigiu îl constituie tocmai declasificarea unor acte care, în opinia sa, au stat la baza trecerii în rezervă. Nu sunt întemeiate nici susținerile recurentului potrivit cărora i-a fost încălcat dreptul la apărare întrucât nu a avut cunoștință de actele care au stat la baza trecerii sale în rezervă. Înalta Curte are în vedere că, astfel cum a arătat și judecătorul fondului, prin încheierea din 30.06.2016 pronunțată în dosarul nr. x/2014 al Curții de Apel București, secția a VIII-a CAF, a fost respinsă cererea reclamantului de declasificare a documentelor secretizate cu clasa "secret de serviciu" ce au stat la baza emiterii ordinului de trecere în rezervă a acestuia, reținându-se că, prin adresa nr. x/24.01.2014 emisă de M.Ap. N - Unitatea Militară 02630K, reclamantului i-au fost aduse la cunoștință motivele de fapt și de drept care au stat la baza trecerii în rezervă și față de încuviințarea cererii avocatului său de a consulta aceste documente, o astfel de măsură nu este necesară, dreptul la apărare al reclamantului fiind respectat în contextul limitelor impuse de Legea nr. 182/2002. Recursul formulat de reclamant împotriva aceste încheieri a fost respins prin decizia ICCJ-SCAF nr. 3386/2021, în cuprinsul acestei decizii reținându-se, cu putere de lucru judecat și împrejurarea că "toate documentele relevante pentru cauză au fost declasificate și depuse efectiv în dosarul de recurs" (pg. 8 din decizie). Deși recurentul susține că instanța de fond nu a creat cadrul procesual necesar pentru ca să își poată exercita dreptul la informare, acesta nu arată în mod concret care era acest cadru procesual și nici dispozițiile procedurale încălcate. Totodată, sunt lipsite de relevanță susținerile acestuia potrivit cărora cauza trebuia judecată în contradictoriu cu DGA și nu a fost exercitat un control de legalitate efectiv asupra procedurilor de clasificare a documentelor, în condițiile în care acțiunea a fost respinsă ca lipsită de interes, nefiind antamat fondul acesteia. Cât privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Înalta Curte apreciază că acesta este invocat formal, atâta timp cât sentința atacată este motivată, soluția de respingere a acțiunii ca lipsită de interes fiind reflectată de raționamentul expus în considerentele sentinței atacate. Faptul că recurentul nu este de acord cu acest raționament nu înseamnă că motivarea sentinței este contradictorie, lacunară ori străină de natura pricinii. Nu sunt întemeiate nici criticile formulate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. în condițiile în care nu există un drept general la informare de care recurentul-reclamant să fi fost privat - art. 31 alin. (1) din Constituție stipulează imposibilitatea îngrădirii accesului la informații de interes public, și nu la orice informație, iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că dreptul la informație nu trebuie să prejudicieze securitatea națională. În speță, este evident că actele a căror declasificare a fost solicitată nu sunt de interes public, mai mult acestea țin de domeniul securității naționale, atâta timp cât au fundamentat trecerea în rezervă a reclamantului. Sunt lipsite de relevanță, în opinia Înaltei Curți, și susținerile recurentului referitoare la calitatea sa de avertizor de integritate, la nelegalitatea trecerii sale în rezervă, la încălcarea de către autoritățile intimate a prevederilor art. 24 alin. (5) și art. 33 din Legea nr. 182/2002, or la "principiile de la Johannesburg". Aceasta întrucât toate aceste aspecte țin de fondul cauzei și de legalitatea trecerii în rezervă a recurentului-reclamant. Or, acțiunea reclamantului a fost respinsă, ca lipsită de interes, iar prin decizia ICCJ-SCAF nr. 3386/2021 a fost respinsă în mod definitiv acțiunea reclamantului având ca obiect anularea ordinului prin care acesta a fost trecut în rezervă. Înalta Curte constată că motivele de recurs formulate nu cuprind o justificare explicită a interesului acțiunii introduse de reclamant, respectiv o explicitare a folosului practic pe care acesta l-ar obține (o schimbare favorabilă a situației sale juridice) prin declasificarea documentelor enumerate. Aceasta în condițiile în care, pe de o parte, astfel cum s-a arătat mai sus, s-a reținut cu putere de lucru judecat că reclamantului i-au fost aduse la cunoștință motivele de fapt și de drept care au stat la baza trecerii în rezervă, iar avocatul său a avut posibilitatea de a studia documentele care au întemeiat această măsură. Pe de altă parte, atâta timp cât, prin decizia ICCJ-SCAF nr. 3386/2021 a fost respinsă în mod definitiv acțiunea reclamantului având ca obiect anularea ordinului de trecere în rezervă, nu poate fi decelat un interes determinat și actual pentru declasificarea unor acte care au stat la baza acestui ordin. Ca urmare, în mod corect a fost făcută aplicarea în cauză a prevederilor art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 din C. proc. civ. cererea de chemare în judecată introdusă de reclamant neputând fi formulată și susținută în lipsa unui interes. Înalta Curte constată că nu au fost formulate critici concrete de nelegalitate cu privire la respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de nelegalitate a art. 7 din Legea nr. 554/2004, ori cu privire la încheierile premergătoare, deși recurentul și-a exprimat nemulțumirea cu privire la acestea. 2.5. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva încheierilor premergătoare și a sentinței civile nr. 2320 din 27 septembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.