ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2568/2024

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24 august 2019, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale ("MAPN", "Ministerul"), Direcția Generală de Informații a Apărării ("DGIA"), B. și Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat ("ORNISS"), a solicitat:

(i) anularea Adresei/ "deciziei" MApN-DGIA nr. JV/067/12.07.2013 prin care DGIA constată, în urma verificărilor de Securitate întreprinse, încadrarea sa potrivit art. 160 lit. g) din H.G. nr. 585/2002 și solicită avizarea negativă și retragerea autorizației de acces la informații clasificate secrete de stat;

(ii) anularea Avizului/"deciziei" ORNISS nr. S/11287/17.07.2013 prin care comunică avizarea negativă a accesului la informații clasificate secrete de stat și revocarea deciziei ORNISS de avizare pozitivă a accesului la informații clasificate secrete de stat;

(iii) anularea Ordinului M.D.G.P. nr. 7/24.10.2014 de trecere în rezervă (document clasificat secret de serviciu și necomunicat);

(iv) potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în exercitarea controlului de legalitate cu privire la cele două acte administrative mai sus menționate, instanța să procedeze la verificarea de legalitate a tuturor actelor și faptelor administrative care au stat la baza acestora:

a) (re)verificările de securitate efectuate de DGISM/DGIA (cine și cum a inițiat verificarea, motivul verificării, procedura derulată, rezultatul verificărilor și declasificarea tuturor documentelor interne întocmite - în special Raportul x/5.07.2013); solicită și obligarea pârâtei DGIA prin structura sa de securitate DGISM să procedeze la noi verificări de securitate în cazul reclamantului potrivit prevederilor legale și regulamentare;

b) comunicarea rezultatului (re)verificările de securitate între diferitele structuri centrale ale MApN în momentul realizării acestora; solicită și obligarea pârâților să înfățișeze/declasifice aceste comunicări (inclusiv din Buletinul Informativ al Armatei);

c) procedura de avizare pozitivă/negativă ORNISS; solicită și obligarea acestui pârât să înfățișeze/declasifice toate comunicările/documentele transmise de MApN, precum și toate documentele referitoare la procedura internă urmată;

d) verificarea legalității tuturor actelor/faptelor administrative care au stat la baza/prin care s-a realizat trecerea în rezervă și, după caz, anularea acestora:

- Ordinul Directorului General al DGP nr. 115/25.07.2013 de eliberare din funcția de ofițer operativ principal, Adresa nr. x/29.07.2013 (cu motivele de fapt-Raportul x/26.07.2013 și avizarea negativă ORNISS S/11287/2013 și de drept menționate);

- Ordinul MDGP nr. 71/7.10.2013 de aprobare/prelungire a punerii la dispoziție, Adresa nr. x/16.12.2013 (cu motivele de fapt-avizarea negativă ORNISS S/11287/2013 și de drept menționate);

- Adresa nr. x/24.01.2014 (cu motivele de fapt-avizarea negativă ORNISS S/11287/2013 și de drept menționate);

- toate documentelor de personal întocmite cu ocazia trecerii în rezervă (verificări referitoare la posturile disponibile etc.) atât la nivelul DGIA, cât și MApN; solicită și obligarea pârâților să înfățișeze/declasifice aceste documente referitoare la procedura urmată (integral);

(v) suspendarea executării actelor administrative Adresa/ "decizia" MApN-DGIA nr. JV/067/12.07.2013, Avizul/"decizia" ORNISS nr. S/11287/17.07.2013 și Ordinul M.D.G.P. nr. 7/24.10.2014, până la soluționarea prezentei cauze, având în vedere că reclamantul a acționat ca avertizor de integritate și din această cauză a fost abuziv trecut în rezervă;

(vi) având în vedere că în urma emiterii actelor administrative a căror anulare o solicită, a fost pus la dispoziție și apoi trecut în rezervă, reclamantul solicită obligarea pârâților în solidar la despăgubiri în cuantum egal cu drepturile salariale cuvenite (65 luni X 6000=422500 Ron, în cuantum indexat, actualizat și cu toate sporurile, drepturile suplimentare etc.), precum și despăgubiri morale în cuantum de 1.000.000 Euro pentru vătămarea gravă a onoarei și reputației, precum și publicarea prezentei hotărâri pe site-ul oficial al instituției pârâte, în Buletinul Informativ al Armatei (integral) și în extras într-un cotidian de circulație națională;

(vii) obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

2.1. Prin sentința civilă nr. 1615 din 10 noiembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

(i) a respins excepția inadmisibilității capătului de cerere referitor la anularea adresei nr. x/12.07.2013, ca nefondată;

(ii) a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B., ca nefondată;

(iii) a admis excepția puterii lucrului judecat cu privire la tardivitatea contestării deciziei ORNISS nr. S/11287/17.07.2013 și a respins capătul de cerere numărul 2 pentru putere de lucru judecat, raportat la dosarul ÎCCJ nr. x/2014;

(iv) a admis excepția autorității de lucru judecat cu privire la anularea ordinului MDGP nr. 7/24.01.2014 de trecere în rezervă a reclamantului și a respins acțiunea împotriva capătului de cerere numărul 3 pentru autoritate de lucru judecat, raportat la dosarul ÎCCJ nr. x/2014;

(v) a admis excepția lipsei de interes cu privire la anularea adresei nr. x/12.07.2013, respectiv privind suspendarea executării acestor acte administrative și respinge cererea cu privire la capetele de cerere nr. x și nr. 5 pentru lipsa de interes.

(vi) a respins capătul de cerere numărul 6 referitor la plata despăgubirilor, formulat de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale, Direcția Generală de Informații a Apărării, B. și Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, ca nefondat.

2.2. Prin sentința civilă nr. 620 din 30 martie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de completare a sentinței civile nr. 1615/10.11.2021, formulată de petentul-reclamant A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale, Direcția Generală de Informații a Apărării, B. și Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, ca nefondată.

3.1. Împotriva sentinței civile nr. 1615 din 10 noiembrie 2021, precum și a încheierii din 27 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței și a încheierii care face parte integrantă din sentință, cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

În criticile sale, a arătat recurentul-reclamant că instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității relative, prin aceea că instanța a respins cererea sa de acces la informațiile care au stat la baza Adresei nr. x/12.07.2013 (prin avocat posesor de autorizație de acces la informații clasificate nivel Secret) și cererea de declasificare a acestui act administrativ (integral).

Afirmă recurentul că instanța nu a reținut cu acuratețe situația de fapt și nu a interpretat în mod corect atât natura, dar și succesiunea actelor administrative. Susține că Adresa nr. x/12.07.2013, împreună cu Raportul x/5.07.2013 au stat la baza trecerii în rezervă, însă documentele sunt necunoscute iar legalitatea acestora nu a fost verificată. Decizia ORNISS nr. S.11287 din 17.07.2013 are natura unui aviz iar legalitatea acesteia nu a fost verificată. Nici legalitatea Ordinului nr. MDGP/7/24.01.2014 nu a fost verificată, în raport cu legalitatea Adresei nr. x/12.07.2013 și deciziei ORNISS nr. S.11287 din 17.07.2013.

Se mai susține că instanța a respins cererea de a fi atașate toate dosarele în care s-au soluționat litigiile anterioare și nu a desprins corect semnificația juridică a acestora.

Consideră că nu s-a realizat o analiză a actelor (cauză) care stau la baza Ordinului nr. MDGP 7/24.01.2014 de trecere în rezervă, recurentul neavând acces și necunoscând motivele trecerii în rezervă, acestea fiind nelegal clasificate, pârâții ascunzând și îngreunând accesul la acestea. Totodată, susține că nu i-a fost cunoscut conținutul Adresei nr. x/12.07.2013 până în anul 2019, justificând astfel cererea de repunere în termenul de formulare a acțiunii, potrivit art. 186 C. proc. civ.

Critică recurentul și soluția prin care instanța a admis excepția autorității de lucru judecat cu privire la decizia ORN1SS nr. S.11287 din 17.07.2013, prin raportare la sentința pronunțată în dosar nr. x/2014 și excepția autorității de lucru judecat cu privire la Ordinul nr. MDGP 7 din 24.01.2014 de trecere în rezervă, având în vedere sentința pronunțată în dosar nr. x/2014.

Afirmă că acțiunea privind anularea Deciziei ORNISS nr. S.11287 din 17.07.2013, în dosarul nr. x/2014, a fost soluționată pe cale de excepție, acțiunea fiind inadmisibilă pentru neîndeplinirea procedurii prealabile iar acțiunea privind anularea Ordinului nr. MDGP 7 din 24.01.2014 de trecere în rezervă având în dosarul nr. x/2014 a fost soluționată fără ca instanța să analizeze legalitatea Adresei nr. x/12.07.2013, această adresă nefiind declasificată - integral și nici actele care stau la baza acesteia.

In aceste condiții, apreciază că nu sunt întrunite elementele autorității/puterii de lucru judeca, lipsind identitatea de cauză, având în vedere că se pune în discuție o nouă cauză de nulitate, care nu a fost anterior avută în vedere de instanțe, din motive neimputabile subsemnatului și imputabile exclusiv instanțelor.

Consideră recurentul că excepția autorității de lucru este o problemă de procedură și solicită, dacă se va aprecia că este o dispoziție de drept material, să fie încadrat și analizat acest motiv de casare potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În continuare, criticând soluția la care s-a oprit prima instanță, recurentul consideră că instanța a făcut o greșită aplicare a legii.

Dezvoltând acest motiv de recurs susține că instanța nu a aplicat art. 20 alin. (2) din Constituție, art. 28 și 33 din Legea nr. 182/2002 și Principiile de la Johannesburg privind acordarea accesului subsemnatului la informațiile clasificate, art. 6 din CEDO așa cum a fost aplicat în cauzele Cauza CORNESCHI v. ROMÂNIA și MYRIANA PETROVNA v. BULGARIEI, admițând excepția lipsei de interes, cu încălcarea gravă a dreptului său de acces la informații clasificate.

Instanța nu a reținut și constatat motivat dacă a putut avea acces din momentul emiterii Adresei nr. x/12.07.2013 și Ordinului nr. MDGP 7 din 24.01.2014 la motivele (reale, concrete) ale trecerii sale în rezervă, dacă le-a putut contesta, care sunt temeiurile legale pentru care acestea au fost și sunt clasificate și au fost ascunse (cu viclenie) magistraților și părților.

Susține că peste 20 de magistrați judecători și procurori au judecat, până în prezent, diverse cauze și nu au solicitat înfățișarea integrală a acestor acte, nu i-a acordat accesul la ele și nici nu au verificat legalitatea acestora.

Consideră că magistratul a încălcat prevederile art. 96 din Legea nr. 303/2004 și nu a evaluat pricina și ansamblul cauzelor în ansamblu pentru a constata eroarea judiciară vădită, dovadă fiind chiar Adresa nr. x/12.07.2013, împreună cu Raportul x/5.07.2013.

Totodată, susține recurentul încălcarea principiilor de la Bangalore, obligația magistraților de a constata erorile judiciare, ceea ce ar impune sesizarea Inspecției Judiciare.

Afirmă eroarea judiciară evidentă în dosarul nr. x/2014, pricina fiind soluționată pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, în timp ce această cerere se afla la dosar. La săvârșirea acestor erori judiciare a contribuit MApN, prin Cabinet Ministru și direcția Juridică, precum și DGIA, manipulată de pârâtul B..

Chiar acceptând că au existat hotărâri anterioare definitive, prin declasificarea/înfățișarea actelor care au stat la baza Adresei nr. x/12.07.2013 (RAPORTUL M0909Q/5.07.2013), recurentul consideră că ar putea promova calea de atac extraordinară a revizuirii, fiind îndeplinită condiția înscrisurilor preexistente, aspect care ar justifica interesul de a acționa.

Nu în ultimul rând, învederează recurentul că, datorită sistemului de soluționare a cauzelor în contencios administrativ, care "amână" rezolvarea problemei 2-3 ani, este încălcat dreptul la un proces echitabil, sub aspectul duratei procesului.

3.2. Reclamantul A. a declarat recurs și împotriva sentinței civile nr. 620 din 30 martie 2022 și a încheierii din 16 martie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în soluționarea cererii sale de completare a sentinței civile nr. 1615/10.11.2021.

În cuprinsul acestui memoriu de recurs, reclamantul A. a invocat, potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004, dar și a Deciziei ICCJ nr. 9 din 7 iunie 2021 referitoare la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, excepția de nelegalitate a adresei nr. x/12.07.2013 și a tuturor actelor subsecvente, atât datate înainte, cât și după data de 12.07.2013.

În motivarea acestei cereri de recurs se arată următoarele:

Prima instanță nu a aplicat dispozițiile art. 22 din C. proc. civ. pentru a lămuri cauza și nu a stăruit prin niciun mijloc de procedură pentru a afla adevărul.

Totodată, s-a refuzat aplicarea prevederilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 cu privire la controlul de legalitate al actelor administrative solicitate a fi verificate în cauză. Se susține că instanțele de contencios au dreptul și obligația de a cerceta legalitatea actelor administrative solicitate de oricare parte procesuală sau chiar din oficiu, în oricare dintre fazele procesuale și că, prin neverificarea excepției de nelegalitate a fost prejudiciat recurentul în drepturile sale procesuale și a avantajat pârâții, care în fapt au produs abuzurile și nelegalitățile împotriva sa.

Printr-un alt set de critici s-a arătat că prima instanță nu a înțeles că obiectul acțiunii se referea la un act administrativ (nr. x/12.07.2013) care a fost emis și semnat la data de 12.07.2013 și a tuturor actelor subsecvente - acte și dată calendaristică care nu putea fi influențată de autoritatea de lucru judecat în urma soluționării definitive a dosarului nr. x/2014, deoarece actul administrativ din acest dosar (Ordinul de trecere în rezervă nr. MDGP 7/24.01.2014) a fost o consecință ulterioară și nu invers.

Subliniază că actul administrativ invocat cu autoritate de lucru judecat este datat 24 ianuarie 2014 și din punct de vedere juridic nu poate influența un act administrativ datat în 12 iulie 2013.

Apreciază recurentul că instanța de fond a interpretat defectuos Cauza Corneschi vs. România, neînțelegând că asemănarea situației recurentului cu această decizie CEDO se referă la faptul că a avut la fel parte de un proces inechitabil, bazat tot pe probe secrete-decisive. Consideră că raționamentul magistratului este ilogic și reprezintă o încălcare a jurisprudenței CEDO.

Altă critică se referă la faptul că instanța de fond a acceptat apărări din partea pârâților fără a fi dovedite cu probe și fără a fi dezbătute în contradictoriu, fără să asigure reclamantului dreptul la un proces echitabil și fără "probe secrete".

Susține că actele secrete de care s-au prevalat pârâții nu au fost aduse la cunoștința reclamantului pe bază de semnătură, nu există nicio dovadă a comunicării acestora cu scopul de a nu se putea apăra eficient și la timp.

Afirmă că niciodată nu a fost cercetat, nu a fost supus verificărilor de securitate așa cum se menționează în scris în mod mincinos în Adresa nr. x/12.07.2013 de către directorul general al DGIA și în lipsa acestor verificări nu se putea stabili că recurentul se încadrează în prevederile art. 160 lit. g) din H.G. nr. 585/2002, referitoare la nerespectarea reglementărilor privind protecția informațiilor clasificate.

Această abatere, potrivit legislației domeniului de securitate națională, reprezintă un incident de securitate, care obligatoriu se cercetează și obligatoriu trebuie să fie luate mai multe măsuri legale din partea angajatorului.

Consideră că toată situația de fapt este nereală, fiind consecința unei acțiuni răzbunătoare a șefilor săi.

Cu privire la excepția de nelegalitate, recurentul a afirmat că are suspiciuni rezonabile că Raportul nr. x "O" din 05.07.2013, emis și semnat de către șeful Direcției contrainformații și securitate militară - DGISM, structură aflată în subordinea DGIA, deci a pârâtului B., a fost antedatat, că sunt informații și relații care i-au fost ascunse de-a lungul timpului, unele aflându-le cu mult timp post-factum și care i-au adus probe că pârâtul B. a ticluit acte cu scopul de a-și ascunde unele fapte ori să acopere unele împrejurări. În acest sens exemplifică cu actul administrativ denumit "Ordinul directorului general al Direcției generale de informații a apărării nr. DGP 115 din 25.07.2013", care are menționat la final, în motivarea de fapt, că are la bază propunerea șefului DGISM pe Raportul nr. x.S. 516 din 26.07.2013. Ca sa ascundă această greșeală, pârâtul B., cu complicitatea subordonaților săi de la resurse umane, ar fi modificat data de 25 în data de 26 iulie.

Invocă și în recurs aplicarea Deciziei CEDO în Cauza CORNESCHI v. ROMÂNIA din data de 11.01.2022, prin care Curtea a constatat că a fost încălcat art. 6 § 1 (dreptul la un proces echitabil) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin aceea că procedura în care i-a fost retrasă autorizația de securitate și decizia de concediere au fost inechitabile, întrucât instanțele de judecată i-au refuzat accesul la probele decisive, acestea fiind clasificate.

Declară și afirmă că poate dovedi că nu este vinovat de săvârșirea vreunei fapte prevăzute de lege, fiind prejudiciat de faptul că au fost pronunțate deja hotărâri definitive fără a fi verificate actele clasificate secrete de stat și secrete de serviciu și fără a fi depuse în original la dosar, acte care nu au fost declasificate și nici justificate ca și documente clasificate de către emitent.

Subliniază ca nu a fost justificat interesul de securitate națională, actele fiind emise și semnate prin abuz cu încălcarea art. 24 alin. (5), art. 33 și art. 28 alin. (5) din Legea nr. 128/2002 privind protecția informațiilor clasificate.

Recurentul critică și modul de soluționare a autorității de lucru judecat, arătând că prezenta cauză nu are identitate de obiect și cauză, ca elemente ale autorității de lucru judecat, cu niciunul din dosarele care sunt folosite împotriva sa, deoarece acestea au avut ca obiect supus judecății acte administrative ulterioare datei de 12.07.2013 - toate nu au fost soluționate pe fond, ci au fost soluționate doar pe cale de excepție (inventată în dosar x/2014) ori fără soluționarea tuturor cererilor formulate și fără efectuarea controlului de nelegalitate (dosar x/2014).

Concluzionează că nu poate opera autoritatea de lucru judecat deoarece Adresa nr. x/12.07.2013 a stat la baza emiterii Deciziei ORNISS nr. S. 11287 din 17.07.2013 și a Ordinului de trecere în rezervă nr. MDGP 7 din 24.01.2014 și nu invers (ex: dosarul nr. x/2014 privind anularea Deciziei ORNISS nr. S. 11287 din 17.07.2013 și dosarul nr. x/2014 privind anularea ordinului de trecere în rezervă nr. MDGP 7 din 24.01.2014 - ambele fiind acte care au fost emise ulterior Adresei nr. x din 12.07.2014 care face obiectul dosarului de față nr. x/2019).

Punctează faptul că în dosarul nr. x/2014 nu a fost efectuat niciun control de nelegalitate a actului administrativ contestat și nici a altui act administrativ, fiind respinse cererile de probe, nu s-a lămurit situația și, deși era motiv distinct de recurs, nu a fost soluționată înscrierea în fals a recurentului față de semnatarul ordinului MDGP 7/2014, cerere asupra căreia instanța de fond a omis/a refuzat să se pronunțe.

Susține că, aplicând Decizia pronunțată în Cauza Corneschi, instanțele de judecată din România au obligația să respecte dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, să dea dreptul tuturor părților la apărare, cu toate probele la vedere și nu probe secrete, cu efectuarea obligatoriu a controalelor de nelegalitate a actelor etc.

Solicită instanței de judecată să aplice decizia CEDO menționată mai sus și să nu încalce în niciun fel aplicarea corectă a legii, pentru că nimic și nimeni nu este mai presus de lege, pentru că nu trebuie să fie lăsate erorile judiciare să-și producă la nesfârșit consecințele nedrepte și nefaste și pentru că instanțele de judecată trebuie să fie independente.

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanței de recurs, intimatul-pârât Ministerul Apărării Naționale, în nume propriu și pentru Direcția Generală de Informații a Apărării, a solicitat respingerea, ca nefondate, a ambelor recursuri declarate în cauză.

4.2. Intimatul-pârât Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat a depus întâmpinări față de fiecare dintre cele două recursuri, solicitând respingerea acestora, ca nefondate.

5.1. Excepția de nelegalitate a Adresei nr. x/12.07.2013 și a tuturor actelor subsecvente, invocată de recurentul-reclamant A. potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004, a fost lămurită și respinsă, ca inadmisibilă, prin încheierea din 27 martie 2024.

5.2. La data de 26 ianuarie 2024, recurentul-reclamant A. a formulat note scrise, pe care le-a depus la Compartimentul de Documente Clasificate al instanței, arătând că acestea conțin referiri la informații clasificate și că a fost invocat un motiv de casare suplimentar, prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Față de aceste note, intimații-pârâți au invocat excepția tardivității.

Prin încheierea din 27 martie 2024, Înalta Curte a respins excepția tardivității, invocată de intimații-pârâți cu privire la motivul de casare suplimentar, reținând că nu este vorba de o completare a motivelor de nelegalitate invocate inițial, ci doar de o dezvoltare a criticilor sub aceleași motive de nelegalitate inițial invocate.

Prin cererea depusă la termenul de judecată din 27 martie 2024, recurentul-reclamant A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 430 C. proc. civ. și art. 96 din Legea nr. 303/2004, apreciind că aceste texte de lege sunt contrare dispozițiilor art. 1, art. 15, art. 16 și art. 53 din Constituție.

Pentru soluționarea acestui dosar, s-a constituit dosarul asociat nr. x/2019, conform art. 104 din Regulamentul de organizare și funcționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Intimații-pârâți Ministerul Apărării Naționale, Direcția Generală de Informații a Apărării, B. și Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat au depus puncte de vedere, prin care au solicitat respingerea cererii, ca inadmisibilă.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de reclamant sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

II.1. În ceea ce privește recursul declarat împotriva sentinței cu nr. 1615/10.11.2021 și a încheierii din 27.10.2021

Un prim motiv de casare invocat în acest recurs este reprezentat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., ce reglementează situația în care instanța a încălcat reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, iar circumscris acestui motiv de casare a susținut recurentul-reclamant, în sinteză, patru grupe de critici: prima instanță a respins cererea reclamantului pentru acces la informațiile care au stat la baza adresei x/12.07.2013 și cererea de declasificare a acestui act, dar și cererea de a fi atașate toate dosarele anterioare; instanța nu a reținut cu acuratețe starea de fapt și nu a interpretat corect natura și succesiunea actelor administrative; instanța nu a realizat o analiză a actelor care stau la baza ordinului de trecere în rezervă, acte nelegal clasificate; instanța a soluționat greșit excepția autorității/puterii de lucru judecat.

Înalta Curte va răspunde punctual acestor critici, având ca repere obiectul și scopul recursului, respectiv examinarea hotărârii primei instanțe, a conformității acesteia cu regulile de drept aplicabile, așa cum se prevede în art. 483 alin. (1) și (3) C. proc. civ.. Recursul este limitat, așadar, la soluția pronunțată de prima instanță și motivele de casare invocate, cu mențiunea că pe această cale nu pot fi aduse critici de netemeinicie a hotărârii, calea extraordinară de atac a recursului nefiind concepută astfel încât să permită instanței de recurs reanalizarea probelor și reevaluarea situației de fapt.

Un alt reper este acela că soluțiile pe care Înalta Curte le poate pronunța în recurs sunt reglementate distinct în art. 497 C. proc. civ.. Potrivit acestei dispoziții, care trimite la art. 480 alin. (3) C. proc. civ., atunci când se constată că, în mod greșit prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, hotărârea casată va fi trimisă spre rejudecare primei instanțe. Cu alte cuvinte, aceasta înseamnă că instanța de recurs poate analiza doar legalitatea soluționării excepțiilor care au împiedicat dezlegarea fondului.

Prin urmare, întrucât prima instanță s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate în cauză, fără să analizeze fondul chestiunilor juridice invocate de reclamant, toate aspectele de nelegalitate ale Adresei x/12.07.2013 și ale actelor administrative atacate de recurent sunt critici care nu vizează soluția pronunțată de prima instanță, fiind vădit nefondate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În ceea ce privește declasificarea Adresei x/12.07.2013, recurentul a susținut în mod generic că aceasta nu a fost realizată integral. Verificarea acestei afirmații depășește atât motivul de casare prevăzut de pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., cât și cadrul procesual stabilit prin soluția admiterii excepției lipsei de interes în soluționarea cererii de anulare a acestei adrese.

În mod corect a stabilit judecătorul fondului că soluționarea excepțiilor este prioritară încuviințării și administrării probatoriului care vizează fondul dreptului litigios, făcând aplicarea art. 248 C. proc. civ., potrivit căruia, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și a celor de fond, care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe sau cercetarea în fond a cauzei. Cererile în probațiune vizau fondul dreptului litigios, nu excepțiile soluționate de instanță.

În continuare, Înalta Curte, amintind că recursul supune hotărârea exclusiv controlului de nelegalitate, constată că aspectele de netemeinicie, privind acuratețea stării de fapt, sunt inadmisibile în recurs și vor fi înlăturate ca atare.

Modul în care prima instanță a interpretat natura și succesiunea actelor administrative ori semnificația juridică a dosarelor anterior soluționate de alte instanțe și modul în care a soluționat excepția autorității/puterii de lucru judecat sunt critici care nu se încadrează în acest motiv de casare, urmând a fi abordate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În consecință, Înalta Curte constată că, în limita soluției pronunțate, nu au fost încălcate reguli de procedură care să atragă nulitatea hotărârii, criticile aflate sub incidența art. 488 alin. (1) pct. 5 fiind nefondate, la fel cum sunt și cele care se subsumează prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Aceasta deoarece, verificând hotărârea atacată, Înalta Curte observă că fiecare dintre soluțiile pe care le cuprinde, date asupra excepțiilor invocate în cauză, este motivată, iar raționamentul logico-juridic prezintă coerența necesară pentru a conduce la soluția adoptată. De altfel, recurentul nu a încadrat în concret critici care să fie subsumate acestui motiv de casare.

Cât privește împrejurarea că prin admiterea excepțiilor judecătorul fondului nu s-a pronunțat asupra motivelor de nelegalitate invocate prin acțiunea în anulare, aceasta reprezintă o chestiune de calificare a naturii juridice a actelor contestate, ce ține de interpretarea și aplicarea normelor de drept material, motiv de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe care Înalta Curte îl găsește, de asemenea, nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Primordial, sunt necesare câteva lămuriri și determinări ale naturii juridice ale actelor contestate.

Recurentul-reclamant a atacat în contencios administrativ actele care au inițiat procedura de retragere a autorizației de acces la informații clasificate pe care o obținuse anterior, retragerea în sine a respectivei autorizații și ordinul de trecere în rezervă, arătând că a fost vătămat prin aceste acte în exercitarea funcției deținute în cadrul Direcției de Contrainformații a Armatei Române, funcție care era legată în mod indisolubil de condiția deținerii unei autorizații de acces la documente clasificate.

Astfel, în baza avizului negativ de acces la informațiile clasificate, materializat prin Adresa nr. x/12.07.2013, s-a emis Decizia de retragere a certificatului de acces la informații clasificate nivel SSDI, cu nr. 11287/17.07.2013.

Mai departe, ca efect al unei astfel de retrageri, a fost emis actul de punere la dispoziție nr. 115/26.07.2013, iar 6 luni mai târziu de la acest moment, a fost emis Ordinul de trecere în rezervă cu nr. 7/24.01.2014.

În privința operațiunilor de avizare a accesului la informații clasificate, în situația de față fiind vorba despre un aviz negativ, Înalta Curte constată că avizul reprezintă o operațiune administrativă premergătoare emiterii actului administrativ, el nefiind apt să producă efecte juridice în mod de sine stătător.

Operațiunile administrative premergătoare sunt manifestări de voință care nu produc efecte juridice prin ele însele, ci pregătesc emiterea unui act administrativ propriu zis, fiind forme procedurale prealabile actului administrativ. Avizele fac parte din această categorie de acte care nu pot fi atacate separat în justiție.

Este act administrativ Decizia ORNISS cu nr. 11287/17.07.2013 de retragere a accesului la informațiile clasificate, întrucât din toată reglementarea cuprinsă în Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate din România rezultă că un astfel de act are atributele unui veritabil act administrativ. Pornind de la definiția consacrată la art. 2 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, se reține că un astfel de act este emis de o autoritate publică în manifestarea prerogativelor sale de putere publică, fiind apt să dea naștere, să modifice ori să stingă raporturi juridice, în caz concret un astfel de efect constituindu-l cel rezultat din prevederile art. 176 din Standardele aprobate prin H.G. nr. 585/2002, care stabilesc că "la retragerea certificatului de securitate sau autorizației de acces, în cazurile prevăzute la art. 175 lit. a)-d), angajatului i se va interzice accesul la informații secrete de stat, iar conducerea unității va notifica despre aceasta la ORNISS."

Pierderea dreptului de acces la informații clasificate reprezintă, fără îndoială, consecința retragerii autorizației deținute anterior de o persoană, iar mai departe, în virtutea interzicerii unui astfel de acces, se pot produce și alte consecințe care derivă din specificul raporturilor de serviciu în cadrul cărora s-a solicitat ori s-a condiționat exercitarea atribuțiilor de existența unei autorizații de acces. Important de subliniat este faptul că retragerea autorizației de acces la informații clasificate este un act administrativ, ce produce efecte prin el însuși, fără a fi condiționat de emiterea unor acte administrative ulterioare.

În acest sens este relevantă și jurisprudența instanței supreme în materie (decizia nr. 2032/2012, decizia nr. 2436/2015 și decizia nr. 4023/2017), în toate aceste hotărâri definitive făcându-se referire la actul administrativ constând în retragerea autorizației de acces.

De asemenea, sunt acte administrative și celelalte acte emise ulterior retragerii autorizației de acces la informațiile clasificate, respectiv în cazul speței de față, Ordinul de trecere în rezervă 7/24.01.2014.

Calificând avizul negativ ca fiind o operațiune administrativă ce stă la baza retragerii autorizației de acces la documente clasificate, Adresa x/13.07.2013 poate fi contestată doar împreună cu actul administrativ ce îl precedă, fapt rezultat din cuprinsul prevederilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004:

"instanța este competentă să se pronunțe, în afara situațiilor prevăzute la art. 1 alin. (6), și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății."

Așadar, de principiu, în cadrul procesului îndreptat împotriva actului administrativ, reprezentat de decizia de retragere a certificatului de acces la informațiile clasificate, și numai în acest cadru, ar putea fi analizată legalitatea avizului negativ de acces cuprins în Adresa JV nr. x/13.07.2013.

Or, decizia de retragere a certificatului de acces la informațiile clasificate S/11287/17.07.2013 a făcut obiectul dosarului cu nr. x/2014, acțiunea reclamantului fiind respinsă ca inadmisibilă pentru lipsa procedurii prealabile.

Hotărârea este definitivă (sentința civilă 2312/09.09.2014, menținută de decizia nr. 1015/31.03.2016 a ÎCCJ) iar soluția se impune cu putere de lucru judecat în prezentul dosar, astfel că prima instanță a aplicat corect prevederile art. 431 C. proc. civ., făcând o distincție clară și corectă între autoritatea de lucru judecat și puterea lucrului judecat.

În art. 431 C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este reglementată de legiuitor ca prezumție legală, absolută și irefragabilă de adevăr judiciar și nicio critică a hotărârii judecătorești definitive nu poate fi primită în acest dosar. Puterea lucrului judecat impune, chiar în lipsa existenței triplei identități, ca o chestiune dezlegată de o instanță anterioară să nu poată fi contrazisă prin nicio hotărâre ulterioară.

Recurentul a susținut că nu există identitate de obiect și cauză însă, această susținere este greșită și lipsită de relevanță. Obiectul este identic, reclamantul solicitând în ambele cauze anularea deciziei de retragere a certificatului de acces la informațiile clasificate S/11287/17.07.2013, iar puterea de lucru judecat nu impune existența triplei identități, chestiunea în legătură cu prezenta cauză, care nu poate fi contrazisă, este cea a inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, impediment legal insurmontabil.

Cu alte cuvinte, urmare hotărârilor pronunțate în dosarul nr. x/2014, reclamantul a pierdut definitiv și din vina sa posibilitatea legală de a supune judecății instanței de contencios administrativ decizia de retragere a certificatului de acces la informații clasificate (și implicit asupra actelor premergătoare) o astfel de acțiune fiind condiționată de formularea unei plângeri prealabile.

Aceleași rațiuni care vizează autoritatea de lucru judecat sunt valabile și în privința cererii de anulare a Ordinului de trecere în rezervă cu nr. 7/24.01.2014, care a făcut și obiectul dosarului cu nr. x/2014, soluționat definitiv prin respingerea acțiunii (sentința civilă nr. 4235/30.12.2016 definitivă prin decizia nr. 3386/03.06.2021).

Anticipând faptul că în contextul contenciosului administrativ, "cauza" unei acțiuni se referă la motivul juridic pe care se bazează cererea reclamantului, concentrându-se pe legalitatea actului administrativ și pe impactul acestuia asupra drepturilor și intereselor reclamantului (spre deosebire de litigiile civile, unde cauza poate fi mult mai variată și se referă la relațiile juridice dintre părți), Înalta Curte constată că există identitate de obiect dar și de cauză în raport de dosarul x/2014

În ambele litigii reclamantul a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ actul administrativ reprezentat de Ordinul nr. MDGP 7/24.01.2014 privind trecerea sa în rezervă, pentru motive similare, invocându-se atât chestiunea declasificării documentelor, accesului la documentele clasificate pretins vătămătoare, nelegalității actelor premergătoare, inclusiv decizia ORNISS de retragere a certificatului de acces la informații clasificate nr. S.11287/17.07.2013, Adresa JV nr. x/12.07.2013 și raportul M 909Q/2013, așa cum rezultă fără îndoială din considerentele hotărârilor pronunțate.

În acest punct trebuie subliniat că nu era necesară atașarea dosarelor, verificarea autorității de lucru judecat, inclusiv sub aspectul identității de cauză, fiind posibilă și suficientă doar în baza hotărârilor judecătorești.

Revenind, instanța de recurs constată că, indiferent de motivele concrete care au condus la respingerea celor două acțiuni, reclamantul nu are deschisă calea unei alte acțiuni cu obiect identic (pentru autoritate/putere de lucru judecat) întrucât, acțiunea în contencios administrativ este supusă unor termene și condiții expres prevăzute Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și toate motivele de nelegalitate ale actelor administrative atacate trebuie invocate deodată în aceste termene și condiții legale.

Față de toate cele mai înainte arătate, se poate intui faptul că recurentul-reclamant susține un raționament juridic greșit, afirmând că Adresa x/21.07.2013 este act administrativ și odată cu contestarea acestuia pot fi analizate actele ulterioare:

"avizul" cuprins în decizia ORNISS S/11287/17.07.2013 dar și ordinul de trecere în rezervă, doar pentru a justifica o nouă acțiune în cadrul căreia să fie repuse în discuție aspecte litigioase tranșate definitiv prin alte hotărâri judecătorești, ceea ce nu este permis de lege.

Efectul juridic al hotărârilor definitive menționate este că recurentul-reclamant nu poate atinge scopul urmărit prin cererea de anulare a Adresei JV nr. x/2013, respectiv de anulare a celor două acte administrative ulterioare (decizia de retragere a autorizației de acces și ordinul de trecere în rezervă) fiind evident lipsită de interes. Aceasta întrucât interesul, ca și condiție de exercitare a acțiunii, potrivit art. 32 C. proc. civ., trebuie să fie determinat, așa cum impune art. 33 C. proc. civ. iar condiția determinării interesului se referă la stabilirea interesului practic ce poate fi realizat în concret în eventualitatea admiterii acțiunii. Or, câtă vreme se opune puterea și autoritatea de lucru judecat iar decizia ORNISS S. 11287/17.07.2013 și Ordinul MDGP 7/24.01.2014 nu mai pot face obiectul analizei de nelegalitate în instanța de contencios administrativ, interesul nu poate subzista.

Admiterea excepției lipsei de interes împiedică soluționarea fondului, de aceea prima instanță nu a analizat nici natura juridică și nici alte aspecte ale fondului cauzei, învederate de reclamant.

În prezența acestui impediment legal, restul criticilor din recurs privind motivele de nelegalitate care privesc fondul dreptului litigios vor fi înlăturate în mod unitar.

Criticile recurentului-reclamant privind încălcarea legii în alte dosare decât cel de față sunt inadmisibile, orice eroare sau greșeală de judecată putând fi contestată doar prin intermediul căilor de atac ordinare și extraordinare, exercitate la libera alegere a persoanei vătămate de hotărârile respective.

În final, instanța de recurs constată că părțile interesate nu au atacat soluțiile pronunțate asupra celorlalte excepții, care au intrat în autoritate de lucru judecat, și că nu se identifică critici privind soluția de respingere a capătului de cerere cu nr. 6, privind plata despăgubirilor, solicitare considerată de prima instanță ca fiind prematură, în condițiile în care capetele de cerere principale sunt soluționate pe calea excepțiilor și nu pe fond, soluție legală din perspectiva modului de soluționare a cererilor accesorii prin raportare la soluția dată cererilor principale.

II.2. În ceea ce privește recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 620/30.03.2022 și a încheierii din 16.03.2022

Acest recurs privește sentința în pronunțată în temeiul art. 444 C. proc. civ., de completare a sentinței nr. 1615/10.11.2021, la cererea reclamantului vizând nesoluționarea capătului 4 de cerere, prin care s-a solicitat, în baza art. 18 alin. (2) Legea nr. 554/2004, verificarea legalității tuturor actelor și faptelor administrative care au stat la baza actelor administrative menționate la punctele anterioare.

Instanța de fond a respins solicitarea de completare a hotărârii considerând că cererea cu nr. 4 este o cerere de realizare a controlului de legalitate al actelor administrative, pe care oricum instanța îl realizează numai atunci când abordează pe fond actele atacate, nefiind un capăt distinct de cerere, or, în cauză, instanța s-a pronunțat cu prioritate asupra excepțiilor invocate, pe care le-a găsit întemeiate, motiv pentru care nu s-a trecut la faza analizării fondului.

Înalta Curte adoptă raționamentul judecătorului fondului, constatând că legea prevede că admiterea excepției autorității de lucru judecat și a lipsei de interes împiedică continuarea judecății, ceea ce înseamnă că cererile referitoare la fondul litigiului sunt lăsate nesoluționate (art. 32, art. 431 și art. 248 C. proc. civ.).

Dincolo de caracterul extrem de vag al capătului 4 de cerere, este cert faptul că acesta privește fondul cauzei, care este lăsat nesoluționat. În aceste condiții nu se impunea completarea hotărârii iar nemulțumirea recurentului-reclamant nu își poate găsi rezolvarea în recurs, întrucât soluția instanței de fond este legală, în acord cu art. 248 C. proc. civ.

Atât critica privind neaplicarea art. 22 C. proc. civ. pentru a lămuri cauza și a afla adevărul, cât și celelalte critici vizând controlul de legalitate al actelor contestate din perspectiva incidenței autorității de lucru judecat, a Cauzei CEDO Corneschi vs. România sunt aspecte care, pe de o parte, au fost lămurite la punctul II.1 din prezentele considerente, iar, pe de altă parte, interesează fondul nesoluționat al cauzei.

Așa cum corect a menționat prima instanță, numai dacă s-ar fi respins excepțiile invocate, ale autorității de lucru judecat și lipsei de interes, s-ar fi putut trece la soluționarea tuturor acestor aspecte litigioase.

În ceea ce privește încălcarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 CEDO dar și de art. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurentul invocă, în esență, dreptul de a obține pronunțarea unei soluții, în urma examinării cauzei, însă acest drept nu este unul absolut, el fiind limitat de lege în cazul admiterii unor excepții.

Tot din acest motiv, considerentele hotărârii privind Cauza Corneschi vs. România nu vor fi tratate în recurs, nefiind decisive în privința soluției atacate.

În privința duratei procedurilor, aceasta nu poate constitui motiv de recurs, nu poate conduce la casarea hotărârii.

Art. 522 C. proc. civ. reglementează contestația privind tergiversarea procesului, cale procedurală la îndemâna oricărei părți vătămate pentru invocarea încălcării dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil și care nu a fost urmată de niciuna dintre părți.

Temeiul de drept al soluției pronunțate

Pentru considerentele arătate anterior, nefiind incident niciunul din motivele de casare invocate, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, ambele recursuri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamantul A. împotriva încheierii din 27 octombrie 2021 și a sentinței civile nr. 1615 din 10 noiembrie 2021, precum și împotriva încheierii din 16 martie 2022 și a sentinței civile nr. 620 din 30 martie 2022, toate pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 15 mai 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.