ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2574/2023

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea formulată de reclamantul A. și înregistrată sub numărul x/2021 la Curtea de Apel Galați a solicitat contradictoriu cu pârâta Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat: - Anularea deciziei luate de Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat de neacordare a autorizației de acces la informații clasificate secrete de stat, nivel strict secret; - Obligarea Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat de acordare a autorizației de acces la informații clasificate secrete de stat, nivel strict secret; - Declasificarea adresei x/09.12.2019, prin care ORNISS a comunicat DGPI decizia de neacordare către reclamant a autorizației de acces la informații clasificate secrete de stat, nivel strict secret și punerea la dispoziția reclamantului în vederea luării la cunoștință; - Obligarea pârâtei ORNISS de a comunica motivele care au stat la baza luării deciziei de acordare a autorizației de acces la informații clasificate; - daune morale și materiale în cuantum de 1000000 ron.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 127/2021 din 16 iunie 2021, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Registrului National al Informațiilor Secrete de Stat, ca nefondată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 127/2021 din 16 iunie 2021 a Curții de Apel Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului și desființarea hotărârii primei instanțe în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată. Invocând critici ce se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că procedura care a stat la baza avizării și, implicit, neacordării autorizației de acces la informații clasificate, nu este cea prevăzută de normele legale în materie, în speță H.G. nr. 585/2002, ci de OMAI S/353/2002 declasificat. În acest sens, a arătat că prin punctul de vedere cu privire la concluziile scrise nr. x/29.09.2020, DGPI a subliniat în mod expres că procedura care a stat la baza avizării subcomisarului de poliție A. pentru acces la informații clasificate, nivel strict secret este cea prevăzută de OMAI S/353/2002 declasificat și încalcă prevederile din Legea nr. 24/2000 republicată privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, respectiv art. 11 alin. (1). De asemenea, a mai arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la nerespectarea procedurii de avizare pentru acces la informații clasificate, context în care a susținut că dacă procedura se desfășura conform prevederilor H.G. nr. 585/2002, așa cum este legal, documentele trebuiau să fie trimise de către structura solicitantă, în speță IGI, către ORNISS, care ulterior trebuiau să trimită către DGPI pentru realizarea verificărilor conform atribuțiilor legale, potrivit art. 148-150 din anexa la H.G. nr. 585/2002. Recurentul-reclamant a învederat că, dacă procedura s-a făcut conform OMAI S/353/2002 declasificat (și exact în acest mod a fost realizată, aspect dovedit de transmiterea documentelor direct către DGPI conform adresei x din 12.06.2019 prin care CRPCSA Galați a transmis către Serviciul Județean de Protecție Internă Galați documentele pentru avizarea subcomisarului de poliție A., cât și adresele x/29.11.2019, y/20.02.2019 și w/05.09.2018 emise de către DGPI și transmise către toate structurile MAI care conțin aspecte cu caracter punitive-imperative și de depășire a atribuțiilor profesionale) documentele se transmit de către structura solicitantă direct către DGPI, care așa cum subliniază chiar DGPI și va hotărî acordarea sau neacordarea certificatului de Securitate/autorizației de acces. În continuare, a susținut că instanța de fond interpretează în mod eronat modul privind acordarea avizului de acces la informații clasificate, fără a administra în mod corespunzător elementele probatorii indicate de către recurentul-reclamant. Astfel, instanța de fond a apreciat că decizia ORNISS este în conformitate cu prevederile art. 151 alin. (1) din H.G. nr. 585/2002, însă conform pct. 11 subpunctul 1 lit. B) din conținutul întâmpinării, ORNISS subliniază în mod indiscutabil că "ORNISS nu dispune de competențe legale care să-i permită să cenzureze această solicitare (autorizarea pentru acces la informații clasificate), ci poate doar să procedeze la o verificare formală a îndeplinirii cerințelor legale de emitere a actului administrativ solicitat, respectiv a avizului de securitate. Responsabilitatea verificărilor și constatărilor legate de persoane pentru care s-a solicitat accesul la informații clasificate revine exclusiv instituției angajatoare, respectiv ADS competente. Totodată, a arătat că aparența nemotivare sau motivare sumară a instanței de fond este impusă tocmai de particularitățile domeniului. Contradicția este evidentă și prin prisma conținutului întâmpinării depuse de către Direcția Generală de Protecție Internă din data de 09.07.2020, DGPI invocând faptul că procedura care a stat la baza avizării reclamantului A. și implicit neacordarea autorizației de acces la informații clasificate, este cea prevăzută în H.G. nr. 585/2002, subliniind totodată în mod expres faptul că ORNISS este factorul decident, iar avizul DGPI în calitate de autoritate desemnată de securitate este pur unul consultativ. Din conținutul documentelor, a opinat că instanța de fond, a interpretat în mod eronat faptul că recurentului i s-a retras autorizația de acces la informații clasificate. Retragerea autorizației de acces la informații clasificate are loc în alte situații expres prevăzute de H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, respectiv art. 175. În acest context, a arătat că a formulat solicitare pentru acordarea accesului la informații clasificate ca urmare a încadrării în funcția de Director Centru, care conform fișei postului este prevăzută cu nivel de acces la informații clasificate, demersurile pentru obținerea acesteia fiind inițiate ulterior încadrării, așa cum rezultă și din documentele depuse la dosarul cauzei. Astfel, a apreciat că nu se poate vorbi de reverificare ca urmare a apariției unor indicii că menținerea acesteia nu mai este compatibilă cu interesele de Securitate. Așa cum a subliniat și instanței de fond, pe întreaga durată a derulării activității profesionale ca director de centru, nu a avut acces la informații clasificate, sarcinile pe această linie fiind delegate prin Dispoziție Zilnică către Directorul adjunct care îndeplinește și calitatea de persoană desemnată cu atribuțiile funcționarului de Securitate, conform prevederilor legale. Prin interpretarea eronată a datelor puse la dispoziție, instanța de fond nu face o analiză obiectivă a acestor date, deoarece din conținutul datelor puse la dispoziție de către DGPI prin Raportul x/27.11.2019 nu rezultă în nicio situație dintre cele prezentate riscuri de natură a determina neacordarea avizului și implicit a autorizației de acces la informații clasificate pentru recurent, riscuri care să fie raportate la perioada 01.05.2019-20.12.2019 durată de timp cât reclamantul a ocupat funcția de Director Centru. A menționat că informațiile în cauză sunt neverificate, fără fundament și susținere legală și, mai mult, vizează perioade de timp anterioare ocupării funcției de Director Centru, iar cel mai important aspect pe care instanța de fond îl reține în mod eronat este faptul că apreciază ca pertinente și concludente informațiile furnizate de DGPI. Pe fondul cererii atribuirii unui nivel de clasificare necorespunzător în cadrul adresei x/19.12.2019, a învederat că potrivit prevederilor stipulate în H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, prin Anexa 21 legiuitorul stipulează în mod expres faptul că adresa trebuie să aibă caracter neclasificat. Prin urmare, a menționat că formularului tipizat prevăzut de H.G. nr. 585/2002 nu i se atribuie un caracter clasificat după completare, cum este în cazul altor formulare de adrese sau documente prevăzute de același act normativ (anexele 15, 16 și 17 unde legiuitorul indică în mod expres nivelul de secretizare atribuit "secret de serviciu (după completare)"). A mai opinat că atribuirea unui nivel de secretizare tocmai pentru a limita accesul unor persoane la conținutul unui document este strict interzisă și încalcă drepturile constituționale ale unei persoane, precum și prevederile art. 33 din Legea nr. 182/2002. În consecință, a arătat că atribuire clasei de secretizare în cazul adresei x/09.12.2019 nu este legal întemeiată și dovedește faptul că ORNISS atribuire nivelul de secretizare tocmai pentru a încălca prevederile legale și drepturile sale, așa cum a arătat în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Apărarea formulată în cauză Intimatul-pârât Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat a depus întâmpinare la data de 26.08.2021 prin care a invocat excepția nulității recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.

Răspunsul la întâmpinare Împotriva apărărilor formulate de intimatul Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat în cadrul Întâmpinării, recurentul A. a depus Răspuns la aceasta solicitând a se respinge ca nefondate apărările intimatului, inclusiv excepția nulității recursului invocată de acesta.

Alte aspecte procesuale relevante La data de 20 februarie 2023, Direcția Generală de Protecție Internă a formulat cerere de intervenție voluntară accesorie prin care a înțeles să susțină apărările intimatului-pârât Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (ORNISS), solicitând admiterea cererii de intervenție voluntară accesorie și ulterior respingerea recursului formulat, cu consecința menținerii în integralitate a sentinței civile și a respingerii acțiunii reclamantului. Recurentul-reclamant A. a formulat la data de 28 aprilie 202 punct de vedere cu privire la cererea de intervenție accesorie formulată de DGPI, prin care a solicitat respingerea cererii de intervenție accesorie formulată de către DGPI, iar în judecarea cauzei să se dispună admiterea recursului așa cum a fost formulat, susținând, în esență, că la luarea deciziei trebuie avute în vedere următoarele: volumul de informații clasificate înregistrate la nivelul instituției (CRPCSA Galați); fișa postului, sarcinile și atribuțiile profesionale ale funcției de Director Centru presupun acces la informații clasificate de un volum redus. A precizat că poate sau există riscul diseminării neautorizației sunt supoziții care nu pot avea argumentare juridică, temeinică și legală; intervalul de timp la care se referă aceste riscuri, apariția lor, dacă sunt anterioare numirii în funcția deținută, perpetuarea pe parcursul îndeplinirii sarcinilor profesionale de Director Centru, raportarea acestora la specificul actual al activității profesionale de Director Centru; realitatea/veridicitatea informațiilor cuprinse în raportul DGPI clasificat strict secret nr. x/27.11.2019. Excepția nulității recursului invocată de către intimatul-pârât Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat prin întâmpinare a fost respinsă, ca neîntemeiată, așa cum rezultă din practicaua prezentei decizii. De asemenea, în practicaua prezentei decizii a fost încuviințată în principiu și cererea de intervenție voluntară accesorie formulată în interesul intimatului-pârât Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de stat de către intervenienta Direcția Generală de Protecție Internă a Ministerului Afacerilor Interne.

Procedura de soluționare a recursului În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 21 februarie 2023, cu citarea părților, când Înalta Curte, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 394 C. proc. civ., a declarat dezbaterile închise, reținând cauza spre soluționare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii deduse judecății. II. Soluția instanței de recurs Examinând sentința recurată prin prisma criticiilor invocate prin cererea de recurs, apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidențe în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare: Sub aspectul stării de fapt, Înalta Curte reține că recurentul-reclamant A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune în contencios administrativ prin care a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat: - Anularea deciziei luate de Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat de neacordare a autorizației de acces la informații clasificate secrete de stat, nivel strict secret; - Obligarea Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat de acordare a autorizației de acces la informații clasificate secrete de stat, nivel strict secret; - Declasificarea adresei x/09.12.2019, prin care ORNISS a comunicat DGPI decizia de neacordare către reclamant a autorizației de acces la informații clasificate secrete de stat, nivel strict secret și punerea la dispoziția reclamantului în vederea luării la cunoștință; - Obligarea pârâtei ORNISS de a comunica motivele care au stat la baza luării deciziei de acordare a autorizației de acces la informații clasificate; - daune morale și materiale în cuantum de 1000000 Ron. Prin sentința recurată, instanța de fond a respins cererea formulată de către reclamant ca nefondată, reținând, în esență, că urmare a depunerii înscrisurilor în discuție la compartimentul de documente clasificate al Curții de Apel Galați, în cadrul dosarului nr. x/2020, în raport de prevederile art. 142 din Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, în mod întemeiat s-a considerat că există elemente de incompatibilitate cu accesul la informații clasificate, prevăzute de art. 160 din H.G. nr. 585/2002, motiv pentru care a apreciat că întemeiat reclamantului A. i s-a retras accesul de la informațiile clasificate secrete de stat de către pârâta ORNISS. Cu privire la solicitarea reclamantului de a declasifica adresa nr. x/9.12.2019, instanța de fond a reținut că reclamantul nu a făcut dovada că în speța de față ne regăsim în unul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 20 din H.G. nr. 585/2002 și nu s-a făcut dovada faptului că atribuirea nivelurilor de clasificare cuvenit fiecărui document ar fi fost făcută cu încălcarea dispozițiilor legii ori în mod abuziv. Totodată, față de modul de soluționare a primului capăt de cerere, prima instanță a reținut că nici solicitarea de acordare a daunelor morale în valoare de 100000 nu este justificată, având în vedere că este un capăt de cerere accesoriu care urmează soarta principalului. Recurentul-reclamant a formulat recurs împotriva acestei hotărâri prin care a invocat mai multe critici de nelegalitate, subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. potrivit căruia hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză, față de aspectele dezvoltate de recurent. Astfel, dispozițiile legale menționate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerința ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis și, respectiv, s-au înlăturat cererile părților. Totodată, potrivit jurisprudenței constate a Curții Europene a Drepturilor Omului, un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale include, printre altele, dreptul părților de a fi în mod real "ascultate" de către instanța sesizată. Aceasta implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt (hotărârea din 28.04.2005 din Cauza Albina împotriva României, hotărârea din 15.03.2007 din Cauza Gheorghe împotriva României). Tot în jurisprudența sa privind încălcările aduse art. 6 par. 1 din Convenție, Curtea a statuat că, în general, instanțelor naționale nu le incumbă o obligație de a furniza în motivările hotărârilor lor răspunsuri detaliate pentru fiecare argument ridicat de către părțile implicate în litigii (hotărârea din Cauza Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, hotărârea din Cauza Perez împotriva Franței). Or, Înalta Curte constată că sentința recurată cuprinde argumentele pe care s-a întemeiat soluția de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea îl nemulțumesc pe recurent, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat. Împrejurarea că prima instanță a constatat netemeinicia acțiunii reclamantului, nu poate constitui o motivare contradictorie. În acest context, este de observat și că judecătorul fondului a analizat cauza sub toate aspectele relevante, iar neînsușirea de către instanța de judecată a argumentelor unei părți nu echivalează cu o motivare contradictorie, nici cu una străină de natura cauzei. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), Înalta Curte reține că în cazul de față aceste motiv nu este incident, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară. Examinarea legalității actului administrativ contestat s-a realizat efectiv prin analizarea de judecătorul fondului și, ulterior, de instanța de recurs, inclusiv a documentelor clasificate care au stat la baza emiterii acestora, depuse la compartimentul special prevăzut de lege, în vederea consultării în condițiile Legii nr. 182/2022 privind protecția informațiilor clasificate și ale Regulamentului privind accesul judecătorilor, procurorilor și magistraților asistenți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție la informații clasificate secrete de stat și secrete de serviciu, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 140/06.02.2014, care stabilesc cadrul juridic pentru prezentarea și examinarea unor asemenea documente în cadrul procedurii judiciare. În privința accesului la informații secrete de stat, Înalta Curte reține că prin art. 28 alin. (1) din Legea nr. 182/2022 privind protecția informațiilor clasificate, cu modificările și completările ulterioare se stabilește că "Accesul la informații secrete de stat este permis numai în baza unei autorizații scrise, eliberate de conducătorul persoanei juridice care deține astfel de informații, după notificarea prealabilă la Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat", iar "reverificarea autorizației este obligatorie și constituie o prioritate ori de câte ori apar indicii că menținerea acesteia nu mai este compatibilă cu interesele de securitate, după cum se precizează în cuprinsul art. 10 alin. (3) din același act normativ". În aplicarea dispozițiilor art. 142 din Standardele naționale, autorizația de acces la informații se eliberează numai în baza avizelor acordate de autoritatea desemnată de securitate în urma verificărilor efectuate asupra persoanei în cauză, cu acordul scris al acesteia, iar potrivit art. 151 alin. (1) din același act normativ, în urma primirii răspunsului autorității desemnate de securitate, ORNISS decide asupra acordării autorizației de acces la informații secrete de stat, comunicând decizia sa unității solicitante. În ce privește rolul Direcției Generale de Protecție Internă în procesul acordării, respectiv retragerii autorizației de acces la informații clasificate, instanța de control judiciar constată că Direcția Generală de Protecție Internă este organizată în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 76/2016 și funcționează ca structură specializată cu atribuții în domeniul securității naționale, în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, cu personalitate juridică, care desfășoară activități de identificare, contracarare și înlăturare a amenințărilor, vulnerabilităților și factorilor de risc la adresa informațiilor, patrimoniului, personalului, misiunilor, procesului decizional și capacității operaționale ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne, precum și a celor care pot duce la tulburarea gravă a ordinii publice. Deci, Direcției Generale de Protecție Internă îi revine obligația de a efectua verificările de securitate și de a emite avizul de securitate cu privire la autorizarea accesului personalului MAI la informații clasificate. În calitate de Autoritate Desemnată de Securitate la nivelul MAI, DGPI avizează autorizarea accesului personalului MAI la informații clasificate. Prin urmare, acesteia, îi revine obligația de a efectua verificările de securitate în vederea acordării/retragerii avizului de securitate, iar ORNISS decide asupra acordării autorizației de acces la informații clasificate în baza avizului acordat de Autoritatea Desemnată de Securitate, în speță DGPI. În ceea ce privește procedura de avizare, recurentul-reclamant a criticat soluția instanței de fond, întrucât aceasta nu s-a pronunțat asupra nelegalității procedurii de avizare, întrucât nu s-a efectuat în conformitate cu prevederile legale, respectiv H.G. nr. 585/2002, ci potrivit OMAI S/353/2002 declasificat. În acest sens, a arătat că prin punctul de vedere cu privire la concluziile scrise nr. x/29.09.2020, DGPI a subliniat în mod expres că procedura care a stat la baza avizării subcomisarului de poliție A. pentru acces la informații clasificate, nivel strict secret, este cea prevăzută de OMAI S/353/2002 declasificat și încalcă prevederile din Legea nr. 24/2000 republicată privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, respectiv art. 11 alin. (1). Înalta Curte constată că această critică a recurentului nu poate fi primită. În speță, prin adresa din 12.06.2019, instanța de control judiciar reține că Serviciul pentru Imigrări Județean Galați a transmis DGPI formularul de bază-date personale (Anexa nr. 15 la H.G. nr. 585/2002) și formularul suplimentar (Anexa nr. 16 la H.G. nr. 585/2002), completate de recurentul-reclamant A., în vederea inițierii procedurii de verificare pentru avizarea eliberării autorizației de acces la informații clasificate secrete de stat, nivel secret de stat. Prin urmare, DGPI a inițiat procedura de verificare de specialitate în vederea avizării pentru accesul la informații clasificate secrete de stat, nivel strict secret, în conformitate cu prevederile art. 162 din Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate în România. În urma verificărilor de specialitate realizate în conformitate cu dispozițiile art. 142 din Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, au fost identificate elemente de incompatibilitate cu accesul la informații clasificate, prevăzute de art. 160 din actul normativ indicat. Astfel, la nivelul DGPI a fost întocmit Raportul nr. x/27.11.2019, pe baza căruia a fost aprobată neacordarea avizului necesar pentru accesul recurentului-reclamant la informații clasificate secret de stat, nivel strict secret. Rezultatul verificărilor efectuate cu privire la persoana reclamantului și retragerea avizului de securitate acordat au fost comunicate ORNISS, care, potrivit competențelor stabilite prin lege, art. 141 din Anexa la H.G. nr. 585/2022 privind aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, a decis neacordarea autorizației de acces la informații clasificate ofițerului. Înalta Curte mai reține că, potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate "Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Interne, Ministerul Justiției, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Paza și Serviciul de Telecomunicații Speciale stabilesc, pentru domeniile lor de activitate și responsabilitate, structuri și măsuri proprii privind coordonarea și controlul activităților referitoare la protecția informațiilor secrete de stat, potrivit legii". Potrivit art. 32 din Legea nr. 182/2002, "Conducătorii autorităților și instituțiilor publice sunt obligați să stabilească informațiile care constituie secrete de serviciu și regulile de protecție a acestora, să coordoneze activitatea și să controleze măsurile privitoare la păstrarea secretului de serviciu, potrivit competentelor, în conformitate cu normele stabilite prin hotărâre a Guvernului." Art. 156 din Standardele naționale privind protecția informațiilor clasificate în România, aprobate prin H.G. nr. 585/2002 prevăd că "Pentru cadrele proprii, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Interne, Ministerul Justiției, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Serviciul de Protecție și Pază vor elabora instrucțiuni interne privind verificarea, avizarea, eliberarea și evidența certificatelor de securitate/autorizațiilor de acces." Se constată astfel că legiuitorul a conferit autorităților desemnate de securitate enumerate la art. 25 din Legea nr. 182/2002 și la art. 156 din Anexa la H.G. nr. 585/2002 o anumită marjă de apreciere în reglementarea măsurilor proprii privind coordonarea și controlul activităților referitoare la protecția informațiilor clasificate, astfel încât acestea să fie compatibile cu specificul și structura lor și să corespundă cât mai exact nevoilor acestora. Ordinul MAI nr. S/353/2002, declasificat, stabilește normele de aplicare a Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate și a informațiilor secrete de serviciu în unitățile Ministerului Afacerilor Interne, norme ce au caracter special și care prevăd măsuri proprii privind coordonarea și controlul activităților referitoare la protecția informațiilor clasificate. Înalta Curte apreciază că recurentul-reclamant face o confuzie între certificatul de securitate și autorizația de acces la informații clasificate, rezultând în mod evident din conținutul ordinului MAI nr. S/353/2002 că DGPI emite doar un aviz de securitate în cazul autorizației de acces la informații clasificate, și nu autorizația în sine. Pe de altă parte, chestiunea emiterii certificatului de securitate vizează funcționarul de securitate sau salariatul din structura de securitate și, în niciun caz, situația recurentului-reclamant, căruia nu i-a mai fost acordată autorizația de acces la informații clasificate, astfel încât criticile recurentului sub acest aspect sunt nefondate. În plus, instanța de control judiciar mai reține că avizul emis de către autoritatea desemnată de securitate este un aviz conform aspect, ce reiese din prevederile art. 141 alin. (4) din Anexa la H.G. nr. 585/2002, potrivit cărora: "în funcție de avizul comunicat de autoritatea desemnată, ORNISS va aproba eliberarea certificatului de securitate sau autorizației de acces și va încunoștința oficial conducătorul unității". Nefondate sunt și alegațiile recurentului-reclamant cum că, în mod eronat, instanța de fond a interpretat faptul că acestuia i s-a retras autorizația de acces la informații clasificate, retragere care are loc în alte situații expres prevăzute de H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, respectiv art. 175. În susținerea acestei critici, recurentul a învederat că, în perioada 01.05.2020-23.12.2019, și-a desfășurat activitatea profesională fără a deține o autorizație de acces la informații clasificate de niciun fel, iar buna desfășurare a activității Centrului Regional de Proceduri și Cazare pentru Solicitanții de Azil Galați (Centrul) nu a fost împietată în niciun fel, sarcinile și atribuțiile pe linia informațiilor clasificate fiind delegate către Directorul adjunct care îndeplinește și atribuțiile pe linia informațiilor clasificate fiind delegate către Directorul adjunct care îndeplinește și atribuțiile funcționarului de Securitate. Înalta Curte reține că aceste critici nu pot fi primite, atâta timp cât exercitarea funcției de Director Centru Regional de Cazare și Proceduri de Azil presupune accesul la informații clasificate secrete de stat, astfel cum sunt definite în art. 15 și 17 din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, fiind o condiție imperativă. Cât privește criticile aduse respingerii cererii de declasificare a adresei nr. x/9 12 2019, Înalta Curte constată că sunt nefondate. Astfel, potrivit Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, aprobate prin H.G. nr. 585/2002, informațiile clasificate se declasifică doar dacă este incidentă una dintre situațiile prevăzute expres și limitativ de art. 20 alin. (1) al Anexei la H.G. nr. 585/2002, anume dacă: "a) termenul de clasificare a expirat; b) dezvăluirea informațiilor nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică, ori interesele persoanelor de drept public sau privat deținătoare; c) a fost atribuit de o persoană neîmputernicită prin lege". Totodată, același articol prevede faptul că declasificarea sau trecerea la un alt nivel de secretizare a informațiilor secrete de stat se realizează de împuterniciți sau funcționarii superiori abilitați prin lege să atribuie niveluri de secretizare, cu avizul prealabil al instituțiilor care coordonează activitatea și controlul măsurilor privitoare la protecția informațiilor clasificate, potrivit competențelor materiale. În acest sens, emitenții documentelor secrete de stat vor evalua periodic necesitatea menținerii în nivelurile de secretizare acordate anterior și vor prezenta împuterniciților și funcționarilor superiori abilitați prin lege să atribuie niveluri de secretizare, propuneri în consecință. Standardele naționale privind protecția informațiilor clasificate se aplică în mod corespunzător și informațiilor secrete de serviciu în ceea ce privește clasificarea, declasificarea și măsurile minime de protecție, conform art. 1 din H.G. nr. 781/2002 privind protecția informațiilor secrete de serviciu, cu modificările și completările ulterioare. Așa cum în mod judicios a reținut și judecătorul fondului, instanța de control judiciar constată că recurentul nu a făcut dovadă că în speță ne regăsim în unul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 20 din H.G. nr. 585/2002 și nici nu s-a făcut dovada faptului că atribuirea nivelurilor de clasificare cuvenit fiecărui document ar fi fost făcută cu încălcarea dispozițiilor legii ori în mod abuziv. În fine, nu poate fi reținută nici solicitarea recurentului-reclamant privind obligarea de a i se comunica motivele care au stat la baza luării deciziei de neacordare a autorizației de acces la informații clasificate, întrucât comunicarea avizului de specialitate acordat de Autoritatea Desemnată de Specialitate, respectiv a deciziei de acordare/retragere a autorizației de acces la informații clasificate se face potrivit procedurii reglementate în Anexa la H.G. nr. 585/2002 și doar de către destinatarii prevăzuți de actul normativ indicat, nicăieri în lege nefiind prevăzută comunicarea actelor în cauză către persoana supusă verificărilor sau informarea acesteia cu privire la rezultatul verificărilor. Această abordare este în acord cu ansamblul reglementărilor în materia protecției informațiilor clasificate care nu conferă persoanei fizice un drept personal de acces la informații clasificate și nici nu îi recunoaște acesteia un interes legitim de a le accesa, autorizarea accesului la informații clasificate fiind circumstanțiată exclusiv necesității îndeplinirii atribuțiilor de serviciu. Așa fiind, în mod corect, prima instanță a reținut că accesul la informații clasificate nu este un drept recunoscut de lege oricărei persoane fizice, ci un drept al persoanei juridice deținătoare de astfel de informații de a permite sau nu accesul la acestea, în condițiile și cu respectarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 182/2002. De asemenea, instanța de control judiciar subliniază faptul că la momentul inițierii procedurii autorizării privind accesul la informații clasificate, recurentul-reclamant a completat și semnat declarațiile cuprinse în finalul formularelor prevăzute la Anexa nr. 15 și Anexa nr. 16 din H.G. nr. 585/2002, luând astfel cunoștință și acceptând cerințele procedurii de verificare și avizare. În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte reține că, în mod corect, prima instanță a apreciat că nu poate fi primită nici cererea de despăgubiri formulată în cauză, nefiind dovedite motive de nelegalitate ale actului administrativ atacat de natură să justifice admiterea pretențiilor. Cu privire la invocarea de către recurentul-reclamant a nerespectării dreptului la apărare prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Corneschi contra României, Înalta Curte reține că împrejurările din prezenta cauză sunt diferite de cele din cauza Corneschi împotriva României, întrucât toate documentele clasificate care justifică motivat măsura de avizare negativă accesului recurentului la informații clasificate secrete de stat au fost depuse la Compartimentul cu documente clasificate al Tribunalului Vrancea și al Curții de Apel Galați în cadrul dosarului nr. x/2020, precum și în cadrul prezentului dosar, pentru ca instanța de judecată să poată stabili temeinicia deciziei de retragere a autorizației de acces la informații clasificate. Admisibilitatea unui probatoriu clasificat nu reprezintă o încălcare a dreptului constituțional la apărare sau a dreptului la un proces echitabil, atâta timp cât documentele în cauză pot fi analizate de către instanța de judecată, care poate aprecia cu privire la legalitatea și temeinicia acestora, acest aspect fiind afirmat și reiterat în jurisprudența instanțelor naționale și a celor europene. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. 6. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.