ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5880/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a solicitat: 1. constatarea nulității și nelegalității Ordinului MAI nr. S/353/2002 pentru aprobarea normelor de aplicare a standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate și a informațiilor secrete de serviciu în unitățile MAI, declasificat, ca act administrativ normativ, 2. obligarea Ministerului Afacerilor Interne și structurilor subordonate de a proceda la anularea tuturor actelor administrative individuale emise, cu raportare la prevederile OMAI S/353/2002 declasificat, 3. anularea Ordinului MAI nr. S/353/2002 pentru aprobarea normelor de aplicare a standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate și a informațiilor secrete de serviciu în unitățile MAI, declasificat, ca act administrativ normativ, 4. obligarea pârâtei la plata de daune morale de 1.000.000 euro ca urmare a situațiilor abuzive generate de aplicarea nelegală a prevederilor OMAI S/353/2002 declasificat în raporturile juridice cu reclamantul (ex. neacordarea autorizației de acces la informații clasificate nivel secret de serviciu, punerea la dispoziție, neacordarea gradului profesional următor, refuzul nelegal și nejustificat de remediere a situației juridice a reclamantului). Pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat în principal anularea acțiunii pentru lipsa achitării taxelor de timbru corespunzătoare. Excepția a rămas fără obiect, având în vedere achitarea de către reclamant a taxelor de timbru, conform dovezilor de la dosar- filele x. A solicitat, de asemenea, respingerea acțiunii, ca lipsită de interes. Reclamantul a formulat cerere de modificare a cererii introductive de instanță, în sensul că înțelege să modifice obiectul acțiunii, în ceea ce privește capătul de cerere "obligarea Ministerului Afacerilor Interne și structurilor subordonate de a proceda la anularea tuturor actelor administrative individuale emise, cu raportare la prevederile OMAI S/353/2002 declasificat" în: - constatarea nulității actelor administrative de punere la dispoziție emise cu privire la reclamantul A., care se raportează la neautorizarea reclamantului pentru acces la informații clasificate (Dispoziția inspectorului general al Inspectoratului General pentru Imigrări nr. x din 14.02.2020. respectiv Dispoziția Directorului Casei de Pensii Sectoriale a MAI nr. II/11808 din 22.03.2021), - obligarea pârâtului Ministerul Afacerilor Interne să procedeze la repunerea în funcția de Director Centru la nivelul Inspectoratului General pentru Imigrări - Centrul Regional de Proceduri și Cazare pentru Solicitanții de Azil Galați a reclamantului A., - obligarea pârâtului Ministerul Afacerilor Interne să procedeze la reluarea procedurii de autorizare pentru acces la informații clasificate nivel strict secret (prin raportare la prevederile din fișa postului de Director Centru) prin aplicarea prevederilor legale în vigoare existente la acest moment sau prin emiterea de urgență a unor reglementari interne care să fie în acord, concordanță și cu respectarea normelor legale statuate de Legea 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate în România, H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România și H.G. nr. 781/2002 privind protecția informațiilor secrete de serviciu, - obligarea pârâtului Ministerul Afacerilor Interne și a structurilor subordonate competente să procedeze la acordarea retroactivă a tuturor drepturilor financiare de natură salarială de care reclamantul a fost privat, începând cu data punerii la dispoziție și până la remedierea situației - obligarea pârâtului Ministerul Afacerilor Interne și a structurilor subordonate competente să procedeze la acordarea către reclamant a gradului profesional de comisar de poliție, care ar fi trebuit acordat reclamantului la data de 25.03.2020, dar care nu a mai fost acordat ca urmare a măsurii de punere la dispoziție. Pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a depus la dosar întâmpinare la cererea modificatoare. A invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Galați pe noile capete de cerere, cu consecința disjungerii acestora și declinării cauzei spre competentă soluționare în favoarea Tribunalului Vrancea. De asemenea, a invocat excepția autorității de lucru judecat, în temeiul art. 430 C. proc. civ.. Astfel, prin cererea de chemare în judecată care a format obiectul dosarului civil nr. x/2020, reclamantul a contestat măsura neacordării autorizației de acces la informații clasificate, actul administrativ prin care a fost pus la dispoziție (Dispoziția inspectorului general al Inspectoratul General pentru Imigrări nr. x/14.02.2020) și a solicitat repunerea în funcția ocupată anterior (director centru în cadrul IGI). Acțiunea a fost respinsă în mod definitiv prin Decizia Curții de Apel Galați nr. 404/21.04.2021. Pârâtul a mai invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Afacerilor Interne pe capătul de cerere privind reluarea procedurii de autorizare pentru acces la informații clasificate; excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Afacerilor Interne pe capetele de cerere privind anularea Dispoziției inspectorului general al IGI nr. x/14.02.2020 și anularea Dispoziției directorului Casei de Pensii Sectoriale a MAI nr. x/22.03.2021; excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Afacerilor Interne și pe capetele de cerere privind repunerea reclamantului în funcția de director centru la nivelul Inspectoratul General pentru Imigrări, acordarea gradului profesional și acordarea drepturilor financiare. Prin încheierea din 06.04.2022, s-a dispus disjungerea cererii modificatoare și formarea unui nou dosar, care a primit numărul 260/44/2022, în care s-a dispus admiterea excepției de necompetență materială a instanței și declinarea spre competentă soluționare la Tribunalul Vrancea, secția de contencios administrativ și fiscal. Prin încheierea din 28.04.2022, excepția lipsei de interes a acțiunii a fost respinsă pentru motivele arătate în cuprinsul acesteia.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 78 din 11 mai 2022 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ, s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne. Prin încheierea de ședință din 28 aprilie 2022 a fost respinsă excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii invocată de pârât.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 78 din 11 mai 2022 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ, reclamantul A. a declarat recurs, iar pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a declarat recurs incident atât împotriva sentinței, cât și a încheierii din data de 28.04.2022. 3.1 Recurentul-reclamant A., prin cererea de recurs formulată întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat că în ceea ce privește nelegalitatea ce derivă din nepublicarea în Monitorul Oficial al României a Ordinului MAI S/353/2002 declasificat, susținerile sale au fost interpretate și analizate de către instanța de fond în mod total eronat. A invocat art. 11 din Legea 24/2000, art. 3 din H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România privind definiția declasificarii, susținând că scoaterea informației de sub incidența reglementărilor protective prevăzute de lege, nu face decât să oblige emitentul să procedeze la aplicarea cadrului normativ general aplicabil situației. Aceasta obligativitate este în legătura directă cu intrarea în vigoare a actelor normative, reglementată de articolul 12 alin. (3) din Legea 24/2000. Or, OMAI S/353/2002 declasificat fiind scos de sub incidența reglementărilor protective prevăzute de lege, pentru a intra în vigoare și a fi aplicabil trebuie în mod imperativ să îndeplinească cerințele legale menționate mai sus. În opinia sa, aceste susțineri au fost interpretate și analizate de către instanța de fond în mod total eronat. Astfel, fundamentul pe care s-a bazat instanța de fond în analiza datelor și pronunțarea unei soluții de respingere ca nefondată a acțiunii introduse de reclamantul A., este total eronată. H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea standardelor naționale de protecția a informațiilor clasificate în România și Legea 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate în România, legislația cadru subsecventă acestui segment - sunt aprobate și au intrat în vigoare ulterior Legii 24/2000 pentru aprobarea normelor de tehnică legislativă; pe cale de consecință Legea 24/2000 nu putea să prevadă "pentru viitor" apariția unor norme de genul celor menționate mai sus. Chiar H.G. nr. 585/2002 prin definiția declasificării impune cu caracter imperativ acest aspect; după cum se constată, art. 3 din H.G. nr. 585/2002 definește declasificarea ca fiind suprimarea mențiunilor de clasificare și scoaterea informației clasificate de sub incidența reglementărilor protective prevăzute de lege. Astfel, se constată faptul că textul de lege este imperativ în exprimare dispunând scoaterea informațiilor clasificate de sub incidența reglementărilor protective. Or, din moment ce chiar textul de lege impune acest lucru, OMAI S/3535/2202 nemaifiind protejat de prevederile art. 11 alin. (2) lit. B) din Legea 24/2000 trebuie în mod obligatoriu să se conformeze cadrului normativ general statuat de art. 11 alin. (1) din Legea 24/2000. Pe cale de consecință, în opinia sa, se dovedește în mod indubitabil faptul că instanța de fond a reținut în mod nelegal și netemeinic faptul că nu se impune ca OMAI S/353/2002 declasificat să fie publicat în Monitorul Oficial al României. A mai susținut recurentul că instanța de fond interpretează în mod total eronat și respinge capătul de cerere privind susținerile acestuia cum că OMAI S/353/2002 declasificat stabilește norme de aplicare a standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate și informațiilor secrete de serviciu în unitățile MAI, norme ce au caracter special și care prevăd în mod nelegal măsuri proprii și derogatorii de la procedura reglementată de H.G. nr. 585/2002. Astfel, instanța de fond apreciază pe bună dreptate faptul că "legiuitorul a conferit autorităților desemnate de securitate enumerate la art. 25 din Legea nr. 182/2002 și la art. 156 din Anexa la H.G. nr. 585/2002 o anumită marjă de apreciere în reglementarea măsurilor proprii privind coordonarea și controlul activităților referitoare la protecția inormațiilor clasificate, astfel încât acestea să fie compatibile cu specificul și structura lor și să corespundă cât mai exact nevoilor acestora. Însă sentința instanței de fond pe acest aspect prin respingerea acțiunii promovate de reclamant nu face decât să reglementeze din punct de vedere judecătoresc încălcările flagrante care depășesc cu mult marja de apreciere pe care legiuitorul a reglementat-o, iar, în acest sens, decizia instanței de fond nu este legală și temeinică, prin prisma următoarelor motive: Pe parcursul procesului a arătat, argumentat și dovedit faptul că art. 57 din OMAI S/353/2002 reglementează că acordarea autorizațiilor de acces la informațiile clasificate se face de către comandanții/șefii unităților/structurilor MI și este condiționat de avizul DGIPI. Conform definiției reglementate de art. 3 din H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România-autorizație de acces la informații clasificate - document eliberat cu avizul instituțiilor abilitate, de conducătorul persoanei juridice deținătoare de astfel de informații, prin care se confirmă ca, în exercitarea atribuțiilor profesionale, posesorul acestuia poate avea acces la informații secrete de stat de un anumit nivel de secretizare, potrivit principiului necesității de a cunoaște. Totodată, prin probatoriul propus și administrat în cauză a demonstrat ca în fapt și în realitate, deși chiar OMAI S/353/2002 declasificat cât și H.G. nr. 585/2002 reglementează imperativ ca acordarea autorizațiilor de acces la informații clasificate să se facă de către conducătorul unității, Direcția Generală de Protecție Internă în calitate de Autoritate Desemnată de Securitate încalcă aceste prevederi, iar autorizațiile de acces la informații clasificate sunt emise de către Direcția Generală de Protecție Internă, sub semnătura directorului general al acestei instituții. Or, instanța de fond nu a apreciat și reținut decât faptul că reclamantul "face confuzie între certificatul de securitate și autorizația de acces la informații clasificate" pe cale de consecință respingând cererea de chemare în judecată ca nefondată. Prin aprecierea instanței cu privire la confuzia pe care o face reclamantul rezultă o lipsa a analizei pertinente făcute de instanța de judecată în privință acestui aspect. Mai mult decât atât, a arătat, argumentat și a dovedit faptul ca OMAI S/353/2002 prin art. 58 și următoarele reglementează faptul că certificatele de Securitate, ca document fizic sunt emise de către Direcția Generală de Protecția Internă ca Autoritate Desemnată de Securitate. Deși a demonstrat, prin probatoriul propus în cauză, ca acest lucru se produce în mod nelegal instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acestui aspect motivând faptul că "chestiunea emiterii certificatului de securitate vizează funcționarul de securitate sau salariatul din structura de securitate si în niiciun caz situația reclamantului, căruia nu i-a fost acordată autorizația de acces la informații clasificate, astfel încât criticile reclamantului sub acest aspect sunt lipsite de interes ". Instanța de fond apreciază în mod nelegal și netemeinic faptul că prin nerespectarea procedurii pe linia modului de transmitere a documentelor nu se încalcă în niciun fel prevederile legale subsecvente domeniului protecției informațiilor clasificate. Se constată o discrepanță și neconcordanțe vădite între prevederile din OMAI S/353/2002 menționate mai sus și procedura imperativă prevăzută de H.G. nr. 585/2002 ca act normativ cadru de art. 147-152. Eronată este și aprecierea instanței în sensul că DGFI va înștiința ORNISS despre demararea procedurii de verificare în vederea avizării personalului MAI pentru acces la informații clasificate, instanță de fond reținând faptul că u nici critica conform căreia ORNISS nu ar avea într-o asemenea situație o evidență clara cu privire la solicitările de autorizare ale structurilor MAI nu poate fi reținută întrucât, în conformitate cu prevederile art. 150 alin. (1) din Anexa la H.G. nr. 585/2002, DGPI informează ORNISS cu privire la inițierea și rezultatul verificărilor efectuate, precum și cu privire la avizul acordat/neacordat pentru flecare solicitare." Argumentele și supozițiile instanței de fond sunt mai mult decât nelegale și neîntemeiate. Astfel, instanța de fond face referire referire la prevederile art. 150 alin. (1) din H.G. nr. 585/2002, or, avându-se în vedere faptul că la nivelul MAI DGPI în calitate de Autoritate Desemnată de Securitate se raportează la prevederile OMAI S/353/2002 declasificat, se demonstrează mai mult decât evident faptul că nu se respecte acest aspect de informare a ORNISS, condițiile de fond și formă cerute de lege fiind încălcate; instanța de fond îsi bazează supozițiile și raționamentul pe prevederile art. 150 alin. (1) din H.G. nr. 585/2002 susținând că în conformitate cu prevederile acestui articol de lege "DGPI informează ORNISS cu privire la inițierea (…)" Or, art. 150 din H.G. nr. 585/2002 reglementează la alin. (1) După primirea formularelor, instituția abilitată va efectua verificările în termenele prevăzute la art. 148 și va comunica, în scris - anexa nr. 20, la ORNISS, avizul privind acordarea certificatului de securitate sau autorizației de acces la informații clasificate. În niciun cuvânt, text sau teză a acestui art. 150 alin. (1) nu se prevede faptul că "DGPI sau altă competentă informează ORNISS cu privire la inițierea verificărilor." Din contra, art. 150 alin. (1) reglemetează atribuțiile și activitățile pe care DGPI sau orice altă Autoritate Desemnată de Securitate trebuie și este obligată să le efectueze pentru emiterea avizului, nicidecum invers. Procedura de transmitere a formularelor, precum și condițiile de fond și formă ce trebuie îndeplinite sunt reglementate de art. 147, 148 și 149 din H.G. nr. 585/2002 așa cum în mod legal, corect, pertinent a arătat mai sus. Cea mai gravă și flagrantă abatere de la cadrul normativ general îl reprezintă faptul că prin aplicarea prevederilor OMAI S/353/2002 declasificat, Direcția Generală de Protecție Internă, în calitate de Autoritate Desemnată de Securitate se transformă în structura care "de facto" are toate pârghiile, atribuțiile și prerogativele legale pentru avizarea personalului MAI, pentru acces la informații clasificate Astfel, cadrul normativ general prevăzut de H.G. nr. 585/2002 și Legea 182/2002 stipulează și stabilește în mod evident logic și rațional această procedură. In cazul în care instanța de fond avea dubii cu privire la toate aceste aspecte, era obligată și îndreptățită să solicite pe întreaga durată a procesului clarificări cu privire la probatoriul propus de reclamant pentru a fi administrat în cauză și prin adresă către DGPI și MAI să obțină clarificări privind modul concret de realizare a procesului de autorizare a personalului MAI pentru acces la informații clasificate. O anumită marja de apreciere în reglementarea măsurilor proprii privind coordonarea și controlul activităților referitoare la protecția inormațiilor clasificate, astfel încât acestea să fie compatibile cu specificul și structura lor și să corespundă cât mai exact nevoilor acestora, și nu o derogare abuzivă la limita dintre legislația civilă și penală (așa cum e cazul situației autorizațiilor de securitate care in OMAI se reglementează a fi emise de conducătorul unitații, dar care de facto sunt emise de DGPI). Intenția legiuitorului prin posibilitatea derogării nu este de a transforma Autoritatea Desemnată de Securitate într-o instituție mamut care verifică personalul MAI, analizează datele (așa cum sunt ele obținute - pentru ca nu există control asupra acestor date promovate), emite un aviz și decide, atribut de decizie care nu îi este conferit în niciun caz. În concluzie, a arătat că rolul instanței de judecată este de a îndrepta aceste abuzuri și încălcări flagrante ale legilației cadru în domeniul protecției informațiilor clasificate, sens în care recursul formulat de reclamant este mai mult decât temeinic, legal, îndreptățit, urmând ca instanța de recurs să aprobe recursul formulat, iar prin soluția pe care o va lua să admită cererea de chemare în judecată așa cum a fost ea formulată în întregime (cu capetele de cerere introduse ulterior în completare). 3.2 Recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. În susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat că prima instanță a respins excepția lipsei de interes fără să realizeze acea analiză temeinică prevăzuta de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care consacră principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate în fapt și în drept. Astfel, Curtea nu a motivat această soluție, nu a expus dispozițiile legale avute în vedere când a respins excepția și nu a indicat motivele pentru care a respins argumentele Ministerului Afacerilor Interne în favoarea admiterii excepției lipsei de interes, soluția instanței de fond încălcând dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut că potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., orice cerere în justiție poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia justifică un interes. Pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea acțiunii civile, instanța trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obține în ipoteza admiterii acțiunii. Date fiind argumentele de fapt și de drept expuse în cuprinsul întâmpinării, instanța de fond ar fi trebuit să constate că reclamantul nu ar obține niciun beneficiu ca urmare a unei eventuale soluții de admitere a acțiunii. Curtea a aplicat astfel în mod greșit art. 32 și urm. din C. proc. civ., fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Ordinul M.A.I. nr. S/353/2002, declasificat, stabilește normele de aplicare a Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate și a informațiilor secrete de serviciu în unitățile Ministerului Afacerilor Interne, stabilind în concret procedura de autorizare pentru accesul la informații clasificate secrete de stat/secrete de serviciu. Nemulțumirea reclamantului rezultă din faptul că acestuia nu i-a fost acordată autorizația de acces la informații clasificate secrete de stat, nivel "strict secret", cu consecința eliberării din funcția ocupată la nivelul Inspectoratului General pentru Imigrări și punerea acestuia la dispoziție, în cadrul Casei de Pensii Sectoriale a Ministerului Afacerilor Interne. Prin cererea de chemare în judecată care a format obiectul dosarului civil nr. x/2020, reclamantul a contestat măsura neacordării autorizației de acces la informații clasificate, actul administrativ prin care a fost pus la dispoziție și a solicitat repunerea în funcția ocupată anterior. Acțiunea a fost respinsă în mod definitiv prin Decizia Curții de Apel Galați nr. 404/21.04.2021. Astfel, legalitatea actelor așa-zise "vătămătoare" pentru reclamant a fost stabilită deja definitiv de către o instanță de judecată. Prin formularea prezentei acțiuni, reclamantul nu arată care este interesul său legitim, conform art. 32-33 C. proc. civ., pentru a solicita anularea Ordinului M.A.I. nr. S/353/2002, declasificat. Mai mult, în cazul în care s-ar admite acțiunea și s-ar anula ordinul, tot nu ar fi în beneficiul reclamantului, întrucât acesta s-ar afla în imposibilitatea dobândirii autorizației de acces la informații clasificate, în lipsa normelor privind procedura de autorizare, care sunt prevăzute tocmai de actul normativ contestat. În concluzie, prin prezenta acțiune, reclamantul nu justifică un interes legitim cu privire la anularea Ordinului M.A.I. nr. S/353/2002, declasificat, fapt pentru care instanța de fond trebuia să respingă cererea de chemare în judecată ca atare.

Apărările formulate în recurs 4.1 Recurentul-pârât a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute, nefiind susceptibilă de criticile formulate de reclamant. Cu titlu prealabil, a invocat excepția netimbrării cererii de recurs și excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare ale art. 488 C. proc. civ. 4.2 Recurentul-reclamant a formulat întâmpinare la recursul incident, susținând, în esență, că recurentul-pârât reiterează apărările din dosarul de fond.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea dosarului de recurs la data de 7 decembrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele instanței de recurs Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele expuse în continuare. 1. Înalta Curte va respinge excepția netimbrării recursului, constatând că la dosar se află dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON aferentă cererii de recurs, achitată de recurentul-reclamant. Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului formulat de reclamant invocată de recurentul-pârât, constatând că argumentele de ordin critic formulate de recurentul-reclamant privesc greșita interpretare și aplicare a prevederilor art. 147-152 din H.G. nr. 582/2022, precum și modul de interpretare a dispozițiilor legale invocate de reclamant cu privire la nelegalitatea ce derivă din nepublicarea în Monitorul Oficial al României a Ordinului MAI nr. S/353/2002, declasificat, încadrându-se în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 2. Analiza motivelor de casare invocate de recurenți 2.1 Recursul formulat de reclamant Înalta Curte constată că reclamantul a formulat recurs împotriva sentinței nr. 78/2022, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe care îl apreciază ca fiind este nefondat. Astfel, motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară. Recurentul-reclamant a susținut că a invocat nelegalitatea ce derivă din nepublicarea în Monitorul Oficial al României a Ordinului MAI nr. S/353/2002, declasificat, dispozițiile legale invocate și argumentele sale fiind interpretate în mod greșit de prima instanță. Inalta Curte reține că potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, "Normele de tehnică legislativă definesc părțile constitutive ale actului normativ, structura, forma și modul de sistematizare a conținutului acestuia, procedeele tehnice privind modificarea, completarea, abrogarea, publicarea și republicarea actelor normative, precum și limbajul și stilul actului normativ." Art. 11 din același act normativ prevede: (1) In vederea intrării lor în vigoare, legile și celelalte acte normative adoptate de Parlament, hotărârile și ordonanțele Guvernului, deciziile primului-ministru, actele normative ale autorităților administrative autonome, precum și ordinele, instrucțiunile și alte acte normative emise de conducătorii organelor administrației publice centrale de specialitate se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. (2) Nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României: (…) b) actele normative clasificate, potrivit legii, precum și cele cu caracter individual, emise de autoritățile administrative autonome și de organele administrației publice centrale de specialitate.(…)" Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că publicarea actelor normative enumerate la alin. (1) al art. 11 în Monitorul Oficial al României, este necesară pentru ca acestea să intre în vigoare, respectiv să producă efecte juridice, pe când actele normative clasificate produc efecte juridice fără a fi necesară publicarea acestora în Monitorul Oficial, în condițiile excepției prevăzute de art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2000. Ordinul MAI nr. S/353/2002, declasificat, a produs efecte juridice de la momentul semnării de către emitent, astfel încât publicarea în Monitorul Oficial ulterior declasificării, pentru intrarea în vigoare, cum susține recurentul, nu se impunea. Pe de altă parte, declasificarea informațiilor clasificate este o procedură prevăzută de Legea nr. 182/2002 de protecție a informațiilor clasificate în România, și reglementată de Standardele naționale privind protecția informațiilor clasificate în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2002. Potrivit art. 3 din aceste Standarde, declasificarea reprezintă "suprimarea mențiunilor de clasificare și scoaterea informației clasificate de sub incidența reglementărilor protective prevăzute de lege". Art. 22 din Standarde stabilește că " (1) La schimbarea clasei sau nivelului de secretizare atribuit inițial unei informații, emitentul este obligat să încunoștințeze structura/funcționarul de securitate, care va face mențiunile necesare în registrele de evidență. (2) Data și noua clasă sau nivel de secretizare vor fi marcate pe document deasupra sau sub vechea inscripție, care va fi anulată prin trasarea unei linii oblice. (3) Emitentul informațiilor declasificate ori trecute în alt nivel de clasificare se va asigura că gestionarii acestora sunt anunțați la timp, în scris, despre acest lucru." Se observă că obligațiile impuse de actele normative în vigoare emitenților și gestionarilor actelor administrative normative clasificate în ipoteza declasificării acestora sunt stabilite în mod clar, iar obligația publicării în Monitorul Oficial al României a actelor normative declasificate nu se regăsește nici în actul normativ ce reglementează normele de tehnică legislativă, Legea nr. 24/2000 și nici în actele normative de referință în materia protecției informațiilor clasificate. În lumina acestor considerente, Înalta Curte, în acord cu opinia judecătorului fondului reține că nu poate fi primită susținerea recurentului-reclamant în sensul că, de la momentul declasificării și până în prezent, s-ar perpetua o stare de nelegalitate în ceea ce privește nepublicarea în Monitorul Oficial a OMAI S/353/2002 declasificat. Este nefondată și susținerea recurentului-reclamant în sensul că OMAI S/353/2002 declasificat stabilește norme de aplicare a standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate și informațiilor secrete de serviciu în unitățile Ministerului Afacerilor Interne, norme ce au caracter special și care prevăd în mod nelegal măsuri proprii și derogatorii de la procedura reglementată de H.G. nr. 585/2002. Astfel, potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate: "Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Interne, Ministerul Justiției, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Paza și Serviciul de Telecomunicații Speciale stabilesc, pentru domeniile lor de activitate și responsabilitate, structuri și măsuri proprii privind coordonarea și controlul activităților referitoare la protecția informațiilor secrete de stat, potrivit legii." Potrivit art. 32 din Legea nr. 182/2002 "Conducătorii autorităților și instituțiilor publice sunt obligați să stabilească informațiile care constituie secrete de serviciu și regulile de protecție a acestora, să coordoneze activitatea și să controleze măsurile privitoare la păstrarea secretului de serviciu, potrivit competentelor, în conformitate cu normele stabilite prin hotărâre a Guvernului." Art. 156 din Standardele naționale privind protecția informațiilor clasificate în România, aprobate prin H.G. nr. 585/2002 prevăd că "Pentru cadrele proprii, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Interne, Ministerul Justiției, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Serviciul de Protecție și Pază vor elabora instrucțiuni interne privind verificarea, avizarea, eliberarea și evidența certificatelor de securitate/autorizațiilor de acces." Din cuprinsul acestor dispoziții legale rezultă că legiuitorul a conferit autorităților desemnate de securitate enumerate la art. 25 din Legea nr. 182/2002 și la art. 156 din Anexa la H.G. nr. 585/2002 o anumită marjă de apreciere în reglementarea măsurilor proprii privind coordonarea și controlul activităților referitoare la protecția informațiilor clasificate, astfel încât acestea să fie compatibile cu specificul și structura lor și să corespundă cât mai exact nevoilor acestora, astfel că este lipsită de suport susținerea recurentului-reclamant în sensul că decizia instanței de fond pe acest aspect prin respingerea acțiunii promovate de reclamant nu face decât să reglementeze din punct de vedere judecătoresc încălcările flagrante care depășesc cu mult marja de apreciere pe care legiuitorul a reglementat-o. Ordinul MAI nr. S/353/2002, declasificat, stabilește normele de aplicare a Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate și a informațiilor secrete de serviciu în unitățile Ministerului Afacerilor Interne, norme ce au caracter special și care prevăd măsuri proprii privind coordonarea și controlul activităților referitoare la protecția informațiilor clasificate. În ceea ce privește procedura de avizare, recurentul susține că DGPI este structura care decide existența unor impedimente și va hotărî acordarea sau neacordarea certificatului de securitate/autorizației de acces, contrar prevederilor H.G. nr. 585/2002 . De asemenea, transmiterea documentelor se face direct de către instituția MAI solicitantă către DGPI și nu către ORNISS, așa cum în mod expres și imperativ prevăd art. 147 și urm. din H.G. nr. 585/2002. În acest mod nu există o evidență/situație clară a ORNISS cu privire la solicitările aflate în curs. Înalta Curte reține că dispozițiile legale din H.G. nr. 585/2002 invocate de reclamant prevăd următoarele: "Articolul 147 - Procedura de verificare în vederea acordării accesului la informații secrete de stat are drept scop identificarea riscurilor de securitate, aferente gestionării informațiilor secrete de stat. Articolul 148 - (1) Structura/funcționarul de securitate are obligația să pună la dispoziția persoanei selecționate formularele tip corespunzătoare nivelului de acces pentru care se solicită eliberarea certificatului de securitate/autorizației de acces și să acorde asistență în vederea completării acestora. (2) In funcție de nivelul de secretizare a informațiilor pentru care se solicită avizul de securitate, termenele de prezentare a răspunsului de către instituțiile abilitate să efectueze verificările de securitate sunt: a) pentru acces la informații strict secrete de importanță deosebită - 90 de zile lucrătoare; b) pentru acces la informații strict secrete - 60 de zile lucrătoare; c) pentru acces la informații secrete - 30 de zile lucrătoare. Articolul 149 - ORNISS are obligația ca, în termen de 7 zile lucrătoare de la primirea solicitării, să transmită ADS competente cererea tip de începere a procedurii de verificare - anexa nr. 19, la care va anexa plicul sigilat cu formularele tip completate. Articolul 150 - (1) După primirea formularelor, instituția abilitată va efectua verificările în termenele prevăzute la art. 148 și va comunica, în scris - anexa nr. 20, la ORNISS, avizul privind acordarea certificatului de securitate sau autorizației de acces la informații clasificate. (2) În cazul în care sunt identificate riscuri de securitate, ADS va evalua dacă acestea constituie un impediment pentru acordarea avizului de securitate. (3) In situația în care sunt semnalate elemente relevante din punct de vedere al protecției informațiilor secrete de stat, în luarea deciziei de acordare a avizului de securitate vor avea prioritate interesele de securitate. Articolul 151 -(1) In termen de 7 zile lucrătoare de la primirea răspunsului de la autoritatea desemnată de securitate, ORNISS va decide asupra acordării certificatului de securitate/autorizației de acces la informații secrete de stat și va comunica unității solicitante - anexa nr. 21. (2) Adresa de comunicare a deciziei ORNISS se realizează în trei exemplare, din care unul se transmite unității solicitante, iar al doilea instituției care a efectuat verificările. (3) Dacă avizul este pozitiv, conducătorul unității solicitante va elibera certificatul de securitate sau autorizația de acces persoanei în cauză, după notificarea prealabilă la ORNISS - anexa nr. 22." Totodată, OMAI S/353/2002 declasificat, prevede: Art. l - "În unitățile Ministerului de Interne (denumit în continuare MI), Standardele naționale de protecție a informațiile clasificate aprobate prin H.G. nr. 585/2002, se aplică în mod corespunzător, potrivit atribuțiunilor legale. Prevederile Art. l-3 din Anexa la H.G. nr. 585/2002, se preiau și se aplică întocmai. Art. 57 - Acordarea autorizaților de acces la informațiile clasificate se face de către comandantii/șefii unitatilor/structurilor MI si este condiționat de avizul DGIPI. Art. 58 - (l)Acordarea certificatului de securitate se face de către DGIPI - autoritate de securitate desemnată cu competență generală pe spațiul MI în domeniul protecției informațiilor clasificate. (2) Pentru acordarea certificatului de securitate și/sau autorizației de acces la informații clasificate, comandantii/sefii unitătilor/structurilor MI vor înainta propunerile de personal împreună cu formularele tip de bază, suplimentar și financiar, prevăzute în Anexele nr. 15, 16 și 17 la H.G. nr. 585/2002, după caz, potrivit nivelului de secretizare si cu acordul scris a celor în cauză. Art. 59 - Datele și formularele respective vor fi verificate de lucrători specializați din DGIPI, în urma cărora această structură va aviza eliberarea autorizației de acces, respectiv va elibera certificatul de securitate, conform Anexelor nr. 13 și 12 la H.G. nr. 585/2002 și potrivit nivelului de secretizare. Certificatul de securitate/autorizația de acces se eliberează numai în urma verificărilor efectuate asupra persoanei în cauză și cu acordul scris al acesteia. Art. 60 - DGIPI, unitățile/structurile MI care gestionează informații clasificate sunt obligate să țină un Registru de evidență a certificatelor de securitate și autorizațiilor de acces la informații clasificate, conform Anexei nr. 18 la H.G. nr. 585/2002. Art. 61 - Comandanții/șefii unităților/structurilor MI și funcționarii de securitate vor sesiza, de îndată DGIPI, existența oricăror indicii care să reflecte faptul că deținătorul certificatului de securitate/autorizației de acces nu mai îndeplinește criteriile de compatibilitate privind accesul la informațiile secrete de stat și va solicita reluarea verificărilor privitor la persoana acestora. Art. 62 (1) - DGIPI va elibera certificatul de securitate în 2 exemplare originale din care unul va fi transmis la structura/funcționarul de securitate unde persoana certificată își desfasoară activitatea. (2) În situația în care, din verificări reies riscuri de securitate, DGIPI va decide dacă acestea constituie un impediment și, având în vedere principiul interesului de securitate, va hotărî acordarea sau neacordarea certificatului de securitate/autorizației de acces. Așa fiind, în raport de aceste dispoziții legale, nu poate fi primită susținerea recurentului în sensul că DGPI are un caracter de factor de decizie concretă, efectivă în acordarea autorizației de acces la informații clasificate, depășind în mod flagrant cadrul legal prevăzut de H.G. nr. 585/2002, care la art. 141 prevede doar avizul Autorității Desemnate de Securitate, nu o decizie/hotărâre în acordarea/neacordarea autorizației de acces la informații clasificate, aceasta decizie fiind strict apanajul Oficiului registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, conform art. 151 alin. (1) din H.G. nr. 585/2002. In acest sens, în mod corect a apreciat prima instanță că reclamantul face confuzie între certificatul de securitate și autorizația de acces la informații clasificate, rezultând în mod evident din conținutul ordinului că DGPI emite doar un aviz de securitate în cazul autorizației de acces la informații clasificate, și nu autorizația în sine, susținerile recurentului în sensul că prima instanță nu a făcut o analiză pertinentă când a ajuns la această concluzie fiind lipsite de suport. Pe de altă parte, chestiunea emiterii certificatului de securitate vizează funcționarul de securitate sau salariatul din structura de securitate și în nici un caz situația reclamantului, căruia nu i-a mai fost acordată autorizația de acces la informații clasificate, astfel încât criticile reclamantului sub acest aspect sunt lipsite de interes. Potrivit art. 3 din H.G. nr. 585/2002, prin "autorizație de acces la informații clasificate" se înțelege "documentul eliberat cu avizul instituțiilor abilitate, de conducătorul persoanei juridice deținătoare de astfel de informații, prin care se confirmă ca, în exercitarea atribuțiilor profesionale, posesorul acestuia poate avea acces la informații secrete de stat de un anumit nivel de secretizare, potrivit principiului necesității de a cunoaște; ", iar "certificat de securitate" este " documentul eliberat persoanei cu atribuții nemijlocite în domeniul protecției informațiilor clasificate, respectiv funcționarului de securitate sau salariatului din structura de securitate, care atestă verificarea și acreditarea de a deține, de a avea acces și de a lucra cu informații clasificate de un anumit nivel de secretizare;" Totodată, art. 141 alin. (1) din Anexa la H.G. nr. 585/2002 prevede că "acordarea autorizației de acces la informații clasificate, potrivit nivelului de secretizare este condiționată de avizul Autorității Desemnate de Securitate". În conformitate cu prevederile art. 142 din același act normativ, "autorizația de acces la informații clasificate se eliberează numai în baza avizelor acordate de ADS în urma verificărilor efectuate". În atare condiții, în acord cu prima instanță, Înalta Curte constată că prevederile art. 62 alin. (2) din Ordinul MAI nr. S/353/2002, declasificat, mai sus menționate, doar subliniază rolul DGPI ca autoritate desemnată de securitate pe spațiul MAI, ca unică structură care are competența de a efectua verificările de securitate și de a evalua datele rezultate din verificările de securitate, respectiv de a aprecia dacă acestea reprezintă impedimente pentru acordarea sau neacordarea autorizației de acces la informații clasificate, neintrând în contradicție cu cele ale H.G. nr. 585/2002. Avizul de securitate emis de către autoritatea desemnată de securitate este un aviz conform, aspect ce reiese din prevederile art. 141 alin. (4) din Anexa la H.G. nr. 585/2002, care prevăd că "în funcție de avizul comunicat de autoritatea desemnată, ORNISS va aproba eliberarea certificatului de securitate sau autorizației de acces și va încunoștința oficial conducătorul unității." Prin urmare, ADS nu are doar un simplu rol de evaluare a aspectelor reieșite din verificările de securitate, ci și de formulare și transmitere a unui aviz de specialitate, fără de care autorizația de acces la informații clasificate nu poate fi eliberată. Însă nu se poate reține opinia reclamantului că, în fapt, DPI ar fi emitentul autorizației de acces la informații clasificate, aceasta fiind doar instituția care hotărăște dacă persoana îndeplinește condițiile pentru acordarea autorizației, în urma evaluării aspectelor verificate. Pe de altă parte, dispozițiile legale invocate de recurentul-reclamant reglementează o modalitate de comunicare interinstituțională, respectiv fluxul de documente agreat între autoritățile și instituțiile implicate în procedura de acordare/retragere a accesului la informații clasificate, iar această modalitate de comunicare nu este în măsură să afecteze drepturile sau interesele legitime ale persoanei supuse autorizării/retragerii autorizației, având în vedere că este o procedură administrativă, premergătoare verificărilor de securitate. Astfel, potrivit art. 152 alin. (1) lit. d) din H.G. nr. 585/2002, " Verificarea în vederea avizării pentru accesul la informații clasificate secrete de stat se efectuează de către Ministerul Afacerilor Interne pentru personalul propriu, cu respectarea legislației în vigoare privind responsabilitățile în domeniul protecției unor asemenea informații.", iar în conformitate cu art. 156 din Anexa la H.G. nr. 585/2002, antereferit, pentru cadrele proprii, Ministerul Afacerilor Interne elaborează instrucțiuni proprii privind verificarea, avizarea, eliberarea și evidența autorizațiilor de acces. În aceste condiții, prin art. 58 din Ordinul MAI nr. S/353/2002, declasificat, s-a dispus în mod judicios ca formularele de securitate să fie transmise Direcției Generale de Protecție Internă, deoarece, în calitate de autoritate desemnată de securitate la nivelul MAI, acestei direcții îi revine obligația de a efectua verificările de securitate și de a emite avizul de securitate cu privire la autorizarea accesului personalului MAI la informații clasificate. Nici critica recurentului conform căreia ORNISS nu ar avea intr-o asemenea situație o evidență clară cu privire la solicitările de autorizare ale structurilor MAI nu poate fi reținută întrucât, în conformitate cu prevederile art. 150 alin. (1) din Anexa la H.G. nr. 585/2002, DGPI informează ORNISS cu privire la inițierea și rezultatul verificărilor efectuate, precum și cu privire la avizul acordat/neacordat pentru fiecare solicitare. În ceea ce privește susținerile recurentului referitoare la procedura de autorizare pentru accesul la informații clasificate secrete de serviciu, motivat de faptul că aceasta nu se desfășoară potrivit H.G. nr. 781/2002 privind protecția informațiilor secrete de serviciu, instanța reține că dispozițiile legale invocate de acesta sunt: "Articolul 6 alin. (1) - Accesul personalului la informațiile secrete de serviciu este permis numai în baza autorizației scrise, conform modelului prezentat în anexa nr. 2, emisă de conducătorul unității. Art. 7 - (l) În vederea eliberării autorizației de acces la informații secrete de serviciu persoana care urmează sa ocupe o funcție ce presupune accesul la astfel de informații prezintă structurii/funcționarului de securitate, în condițiile legii, recomandări și referințe asupra onestității și profesionalismului, din partea persoanelor cu funcții de conducere cărora li se subordonează direct sau a reprezentanților autorizați ai altor persoane juridice, după caz, și va semna un angajament de confidențialitate. (2) După ce verifica autenticitatea documentelor menționate la alin. (1) structura/funcționarul de securitate prezintă conducătorului unității propuneri privind oportunitatea eliberării autorizației de acces la informațiile secrete de serviciu." Inalta Curte reține însă că, în conformitate cu prevederile art. 28 din Legea nr. 182/2002, autorizația de acces la informații clasificate se eliberează în urma verificărilor efectuate, iar potrivit art. 31 alin. (3) din Legea nr. 182/2002, dispozițiile art. 28 din același act normativ se aplică în mod corespunzător informațiilor secrete de serviciu. De asemenea, art. 1 lit. c) din H.G. nr. 781/2002 prevede că Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate în România se aplică în mod corespunzător și informațiilor secrete de serviciu în ceea ce privește obligațiile și răspunderilor conducătorilor autorităților și instituțiilor publice, agenților economici și altor persoane juridice, iar potrivit art. 86 alin. (1) lit. b) din Anexa la H.G. nr. 585/2002 conducătorul unității are obligația de a solicita instituțiilor abilitate efectuarea de verificări pentru avizarea eliberării certificatului de securitate și autorizației de acces la informații clasificate pentru angajații proprii. În baza acestor temeiuri legale, potrivit art. 74 din Anexa la Ordinul MAI nr. S/353/2002, declasificat, "funcționarul/structura de securitate prezintă comandanților/șefilor unde își desfășoară activitatea, propunerile cu persoanele din zona de competență, pentru aprobarea eliberării autorizației de acces la informații secrete de serviciu, după ce acestea au fost în prealabil avizate de către DGPI." Ulterior, în aplicarea prevederilor art. 7 din H.G. nr. 781/2002, comandanții/șefii structurilor în cauză aprobă eliberarea autorizației de acces la informații clasificate secrete de serviciu. În fine, nu poate fi reținută nici susținerea recurentului în sensul că OMAI S/353/2002 declasificat conferă DGPI atributul emiterii fizice a autorizației de acces la informații clasificate, în condițiile în care, potrivit dispozițiilor mai sus menționate din ordinul contestat, DGPI doar avizează eliberarea autorizației de acces la informații clasificate, eliberarea acesteia fiind în competența ORNISS. În raport de toate aceste considerente, in mod corect a apreciat prima instanță că nu există motive de constatare a nulității/nelegalității/anulării ordinului contestat, astfel cum a solicitat reclamantul. 2.2 Recursul incident formulat de pârât Recurentul-pârât a formulat recurs incident atât împotriva încheierii din data de 28.04.2022, prin care a fost respinsă excepția lipsei de interes invocată de acesta, cât și a sentinței nr. 78/2022, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și C. proc. civ. Înalta Curte nu poate reține criticile formulate de recurent cu privire la faptul că instanța de fond nu a motivat soluția respingerii excepției lipsei de interes a reclamantului în promovarea acțiunii dată prin încheierea din 28.04.2022, care se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Astfel, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 pa