ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2034/2018

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, inițial, la data de 17.11.2015, pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne,

- obligarea pârâtului la declasificarea OMAI nr. S/107/2013 privind constituirea și dimensionarea unor compartimente organizatorice specifice unităților MAI, în temeiul art. 20 din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, cu modificările și completările ulterioare,

- obligarea pârâtului la publicarea, pe cheltuială proprie, în Monitorul Oficial al României, Partea I, a ordinului menționat,

- obligarea pârâtului să-i comunice răspuns la plângerea prealabilă formulată la data de 23.09.2015,

- obligarea pârâtului la plata de daune morale în cuantum de 100 RON,

- obligarea pârâtului la publicarea hotărârii de condamnare în trei ziare centrale și pe pagina de internet a pârâtului, ca despăgubire nepatrimonială pentru încălcarea drepturilor sale la informație.

Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a invocat excepția necompetenței materiale a instanței și excepția netimbrării acțiunii.

Pe fondul acțiunii, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Prin sentința nr. 1143 din 23 februarie 2016, Tribunalul București a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâtul MAI, și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reținând incidența dispozițiilor Legii nr. 182/2002 în ceea ce privește capătul principal de cerere.

1.2. Soluția primei instanțe

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 22 martie 2016.

Prin cererea depusă la data de 06.10.2016, reclamantul a invocat nulitatea întâmpinării formulate de pârât, solicitând, în susținerea nulității întâmpinării, suspendarea aplicabilității OMAI nr. 100/2011 până la soluționarea definitivă a cauzei, suspendarea aplicabilități OMAI nr. 200/2011 și IMAI nr. 1111/2005. A invocat și excepția de nelegalitate a actelor de numire în funcție a numiților B., C. și D.

La termenul de judecată din 17 noiembrie 2016, reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 514/2003.

Prin sentința nr. 565 din 21 februarie 2017, Curtea de Apel București a respins cererea de suspendare a OMAI nr. 100/2011, ca neîntemeiată, a respins cererea de anularea a OMAI nr. 100/2011, ca neîntemeiată, a respins cererea de anulare a IMAI nr. 1111/2005, ca neîntemeiată, a respins excepția de nelegalitate a actelor de numire în funcție a numiților B., C. și D., ca inadmisibilă.

A respins cererea de sesizare a Curții Constituțională, ca inadmisibilă.

A respins acțiunea reclamantului A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, ca neîntemeiată.

Împotriva soluției de respingere, ca inadmisibilă, a sesizării Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 514/2003, pronunțată prin sentința nr. 565 din 21 februarie 2017 a Curții de Apel București, reclamantul A. a declarat recurs, nemotivat, la data de 23.02.2017.

Ulterior, la data de 20.03.2017, reclamantul a depus motivarea recursului privind respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, prin care a formulat critici inclusiv asupra fondului acțiunii soluționat prin aceeași sentință.

În drept, recurentul a invocat art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Sesizată cu soluționarea recursului formulat de recurentul-reclamant A. împotriva respingerii, ca inadmisibilă, a sesizării Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 514/2003, pronunțată prin sentința nr. 565 din 21 februarie 2017 a Curții de Apel București, Înalta Curte, avându-se în vedere celeritatea soluționării acestui recurs, conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a acordat primul termen al condicii de judecată pentru soluționare, neimpunându-se parcurgerea procedurii de filtrare prevăzute de art. 493 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 1544 din 27 aprilie 2017, Înalta Curte a respins excepția lipsei calității de reprezentant invocată de recurentul A. și a anulat recursul declarat de A. împotriva soluției de respingere, ca inadmisibilă, a sesizării Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 514/2003 pronunțată prin sentința nr. 565 din 21 februarie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

3.1. Examinarea recursului vizând fondul acțiunii în completul filtru, în condițiile art. 499 C. proc. civ.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului ce formează obiectul prezentei cauze, în urma verificării îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 486 și ale art. 487 din C. proc. civ., republicat, s-a constatat, sub rezerva depunerii de către recurentul-reclamant a taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 RON, conform art. 25 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013, că este fundamentată soluția de anulare a recursului, apreciindu-se că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează între cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 8 februarie 2017, Completul de filtru a analizat raportul, a constatat că acesta este întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă și, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) Cod procedură civilă, a dispus comunicarea actului către părți.

Părțile nu au formulat punct de vedere asupra raportului.

3.2. Analizarea incidenței în cauză a dispozițiilor art. 486 alin. (3) C. proc. civ., republicat. Condițiile de admisibilitate în principiu a recursului.

Completul de filtru, învestit cu soluționarea cauzei de față, constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., întrucât recurentul-reclamant nu a făcut dovada achitării taxei de timbru, conform legii.

Prin cererea înregistrată la data de 16.06.2017, recurentul a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru stabilite în sarcina sa.

Deși, prin încheierea din camera de consiliu din 28 septembrie 2017, i-a fost respinsă cererea de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii de plata taxei judiciare de timbru, recurentul-reclamant nu s-a conformat dispozițiilor instanței și nu a timbrat cererea de recurs.

Potrivit art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, taxele de timbru se plătesc anticipat.

Conform art. 486 alin. (3) C. proc. civ., cerințele menționate la alin. (1) lit. d și alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

Pentru considerentele expuse, Completul de filtru, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul, decizia urmând a fi comunicată părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul formulat de A. împotriva sentinței civile nr. 565 din 21 februarie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 mai 2018.