ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1897/2020

Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș în dosar nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, a solicitat instanței să constate nulitatea absolută a concedierii sale și nulitatea Ordinului ministrului MC nr. 133/1985, prin care s-a dispus trecerea sa în rezervă. Prin încheierea pronunțată la data de 10 mai 2017, în dosar nr. x/2017 Tribunalul Timiș, secția a I-a civilă, a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Timiș, invocată de pârâtă prin întâmpinare, și a declinat soluționarea acțiunii formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 31.05.2017.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 196 din 22 iunie 2017, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Timișoara și a respins acțiunea formulată de reclamantul A., împotriva pârâtului Ministerul Apărării Naționale București.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 196 din 22 iunie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a formulat cerere de recurs, reclamantul A., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecând cauza să se admită cererea sa. În motivarea cererii de recurs, recurentul-reclamant a susținut într-o primă critică că instanța de fond a respins în mod greșit excepția inadmisibilității excepția de necompetență teritorială a Curții de Apel Timișoara, în favoarea Curții de Apel București. Acesta a mai susținut că instanța de fond a soluționat în mod greșit cauza apreciind că intervine autoritatea de lucru judecat, având în vedere pronunțarea sentinței nr. 271 din 19.05.2010 de către Curtea de Apel Timișoara. În drept, în susținerea cererii de recurs, recurentul-reclamant a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Apărarea formulate în cauză Intimatul-pârât Ministerul Apărării Naționale a depus întâmpinare la cererea de recurs prin care a solicitat respingerea acesteia ca nefondată.

Cu privire la examinarea recursului În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 22.11.2018 s-a fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de la data de 22 septembrie 2020, iar ulterior prin încheierea din 17 aprilie 2019 s-a preschimbat din oficiu termenul de judecată la data de 19 mai 2020. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Examinând recursul, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: În ceea ce privește critica formulată împotriva soluției de respingere a excepției competenței teritoriale a Curții de Apel Timișoara, Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată, instanța de fond pronunțând o soluție corectă. Astfe, în conformitate cu prevederile art. 111 C. proc. civ., în cazul cererilor îndreptate împotriva persoanelor juridice de drept public, aceastea pot fi introduse "la instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanța de la sediul pârâtului", iar prin formularea și depunerea cererii la Tribunalul Timiș, reclamantul a ales prima variantă, respectiv, instanța de la domiciliul său. Potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ.: "Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe". Cum în cauză, pârâtul nu a invocat excepția necompetenței teritoriale, iar reclamantul a înțeles să se adreseze instanței de la domiciliul său, în mod corect instanța de fond a respins excepția invocată de către acesta. În ceea ce privește ce-a de-a doua critică, conform căreia, în mod greșit instanța de fond a avut în vedere la soluționarea cauzei efectele autorității de lucru judecat rezultate în urma pronunțării sentinței civile nr. 271/2010 a Curții de Apel Timișoara, de asemenea Înalta Curte o apreciază ca fiind neîntemeiată. Înalta Curte constată că, prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat instanței să constate nulitatea absolută a concedierii sale și nulitatea Ordinului ministrului MC nr. 133/1985, prin care s-a dispus trecerea sa în rezervă. Cu privire la Ordinul ministrului MC nr. 133/1985, prin care s-a dispus trecerea sa în rezervă a recurentului-reclamant, în mod corect instanța de fond a reținut că aceasta chestiune s-a tranșat în cadrul unui litigiu soluționat în anul 2010, însă reclamantul a investit de-a lungul timpului, instanțele de judecată cu mai multe litigii ce au avut același obiect. În aceste condiții, în accord cu opinia instanței de fond, Înalta Curte reține că, noua cerere de constatare a nulității absolute a Ordinului, de reintegrare în funcție și de despăgubiri nu mai poate fi pusă în discuție deoarece se opune autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 271/2010 a Curții de Apel Timișoara prin care s-a reținut tardivitatea cererii. Chiar dacă reclamantul prin cererea de recurs prezintă situația de fapt și temeiurile juridice dintr-o altă perspectivă în realitate, Curtea obiectul cererii de chemare în judecată privește, același obiect al acțiunii soluționate definitiv, prin sentința nr. 271/2010 a Curții de Apel Timișoara, considerente pentru care, în speță, intervin efectele autorității de lucru judecat. Așadar, instanța de recurs apreciază că în mod correct instanța de fond a reținut că în cauză intervine autoritatea de lucru judecat atât din perspectiva sentinței civile nr. 271/19.05.2010 a Curții de Apel Timișoara în dosarul nr. x/19.05.2010 (prima dintre acțiunile reclamantului cu același obiect, soluționată în mod irevocabil), autoritate de lucru judecat reluată și prin considerentele sentinței civile nr. 679/13.12.2012 a aceleiași instanțe, pronnunțată în temeiul art. 430 alin. (1) C. proc. civ., fiind vorba despre o sentință care tranșează aceeași chestiune litigioasă pe calea unei excepții procesuale. Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.