Decizia nr. 3632/2017 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 318/2016 a Curții de Apel Timișoara

Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 15.04.2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, să se constate că Ordinul MAN nr. M.C.133 din 04 octombrie 1985 a fost emis cu nerespectarea cerințelor legale de fond și formă, așa cum este prevăzut de art. 174 alin. (1) și art. 175 alin. (1) C. proc. civ., în vigoare la 15.02.2013. Prin sentința nr. 1296/PI/NCA/2016 din 10.06.2016 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal. I.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 318 din 29 noiembrie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtul Ministerul Apărării Naționale și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale. I.

Cererea de recurs Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul A., criticând hotărârea atacată pentru motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. În motivarea cererii de recurs a arătat că respingerea cererii pe motiv că ar fi autoritate de lucru judecat este neîntemeiată, pentru că actul care nu a fost depus la dosar nr. x/2009 este procesul-verbal nr. V/S 257 din 24.09.2002 al B. Alexeni, ținut secret până la data de 8.06.2016. Actul nu a fost supus analizei instanței în celelalte dosare, astfel că sentința nr. 271 dată în dosar nr. x/2009 nu poate fi avută în vedere la pronunțarea acestei excepții. Mai susține recurentul că pârâtul i-a comunicat la 14.12.2016 adresa nr. VP 1526 din 3 octombrie 2016 și că prezenta sentință recurată a fost dată sub imperiul noului C. proc. civ., în timp ce sentința nr. 271 dată în dosar nr. x/2009 a fost sub imperiul vechiul C. proc. civ., nefiind vorba despre autoritate de lucru judecat, cu atât mai mult cu cât în prezentul dosar cererea este formulată în alt temei legal și în niciun dosar nu a fost soluționat litigiul pe fond. Admiterea excepției tardivității în dosar nr. x/2009 s-a făcut fără să se dea eficiență disp. art. 129 alin. (5) C. proc. civ., ceea ce duce la casarea cu rejudecare, sens în care face trimitere și la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (Decizia nr. 3125/2014 a secției a II-a civilă, Decizia nr. 1236/2010 a secției I civilă) potrivit căreia nu există putere de lucru judecat dacă în primul proces nu s-a judecat fondul litigiului. La data de 3.02.2017, recurentul reclamant a depus la dosar o cerere de sesizare a ICCJ în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept pentru a se decide dacă în cazul cadrelor militare ale M.Ap. N la care au fost clasificate ca fiind secrete de stat, secrete de serviciu pe o perioadă de 30 de ani, după declasificarea ordinului de trecere în rezervă și a documentației care a stat la baza emiterii lui, la momentul introducerii acțiunii în instanță: - termenul de prescripție se raportează la art. 96 din Regulamentul disciplinei militare; - actele sau informațiile, dacă s-a respectat procedura prealabilă de unitatea militară la trecerea în rezervă după ce se comunică răspuns la petiții, sunt considerate de instanțele de revizuire ca fiind acte noi, deoarece ele au luat ființă începând cu momentul trecerii în rezervă - în urmă cu 30 de ani, iar informația a fost clasificată pe toată perioada de 30 de ani. De asemenea, a solicitat să se pronunțe ICCJ dacă este autoritate de lucru judect în situația în care în primul dosar nu s-a soluționat litigiul pe fond. I.

Apărările intimatului Intimatul Ministerul Apărării Naționale a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât problema tardivității acțiunii se raportează la aceleași aspecte care au fost supuse spre analiză Curții de Apel Timișoara în dosar nr. x/2009. Or, ceea ce s-a stabilit în mod definitiv și irevocabil printr-o hotărâre judecătorească nu mai poate fi repus în discuție în cadrul altui litigiu. Totodată, intimatul a depus un punct de vedere cu privire la sesizarea ICCJ solicitând respingerea acesteia ca inadmisibilă, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 519 C. proc. civ. I.

Răspunsul la întâmpinare Recurentul reclamant a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului. II. Procedura de soluționare a recursului II.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 4 mai 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ. Prin încheierea din 05.10.2017 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului. II.2. Cu privire la cererea de sesizare a ICCJ pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, se constată că aceasta este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare, față de următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 519 din C. proc. civ., "dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată". Din cuprinsul acestor prevederi legale se desprind condițiile de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare in vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, condiții care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ; în doctrină, ele au fost identificate după cum urmează: - existența unei cauze aflate în curs de judecată; - instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în ultimă instanță; - cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; - soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; - chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; - chestiunea de drept nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. Aceste dispoziții legale nu definesc noțiunea de "chestiune de drept", sarcina fiind preluată de doctrină care, în încercarea de a clarifica conținutul noțiunii, a arătat că aceasta trebuie să vizeze o problemă de drept reală și punctuală, în același timp, astfel încât soluția dată în această procedură să aibă în vedere numai întrebarea respectivă, iar nu întreaga problematică a unui text de lege. Chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită trebuie să fie specifică, urmărind interpretarea punctuală a unui text legal, fără a-i epuiza înțelesurile sau aplicațiile; întrebarea instanței trebuie să fie, deci, una calificată, iar nu generică și pur teoretică. Acest aspect face distincția între procedura hotărârii prealabile și recursul în interesul legii: în primul caz se rezolvă o chestiune de drept punctuală, de care depinde soluționarea pe fond a cauzei, în al doilea caz se rezolvă, de regulă, o problemă de drept generică, de principiu. Obiectul procedurii prevăzute de aceste dispoziții legale constă în interpretarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a unor norme de drept îndoielnice, lacunare sau neclare, care sunt determinante pentru soluționarea pe fond a cauzei, iar finalitatea demersului constă în împiedicarea apariției unei jurisprudențe neunitare în materie, astfel că instanța supremă nu poate fi învestită, în cadrul acestei proceduri, cu însăși interpretarea și aplicarea legii în scopul soluționării cauzei respective, atribut ce intră și trebuie să rămână în sfera de competență a instanței de judecată. Din moment ce recurentul reclamant nu urmărește, prin întrebările formulate, interpretarea punctuală a unui text legal, ci obținerea unei soluții în litigiul de față, se constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile reglementate de prevederile legale anterior menționate, astfel că este inadmisibilă cererea de sesizare a ICCJ în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. II.3. Cu privire la fondul recursului Analizând sentința recurată prin prisma motivului de recurs invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat, având în vedere următoarele considerente: Prin prezenta cerere de chemare în judecată, reclamantul - fost cadru militar, trecut în rezervă în anul 1985 - a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, să se constate că Ordinul Ministrului Apărării Naționale M.C.133 din 4 octombrie 1985 (de trecere a sa în rezervă) a fost emis cu nerespectarea cerințelor legale de formă și fond, așa cum e prevăzut de art. 174 alin. (1) și 175 alin. (1) din noul C. proc. civ., întrucât nu s-a mai așteptat finalizarea cercetărilor penale pentru trecerea sa în rezervă pentru motive disciplinare, iar ulterior reclamantul a constatat că nu a fost cercetat penal pentru faptele de care a fost acuzat. Examinând excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtul Ministerul Apărării Naționale, instanța a constatat că se confirmă faptul că acest ordin a fost contestat mai întâi în dosar nr. x/2009 al Curții de Apel Timișoara (în care reclamantul a cerut anularea Ordinului, obligarea Ministerului Apărării Naționale la reintegrarea sa în armată sau acordarea pensiei de serviciu corespunzătoare vechimii pe care ar fi avut-o în condițiile în care și-ar fi continuat activitatea în M.Ap. N.). Astfel, prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/59/2009, la data de 4.11.2009, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Apărării Naționale solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: anularea, în temeiul art. 9, alin. (1) raportat la art. 1 din Legea nr. 1/1967, a ordinului de trecere în rezervă nr. M.C. nr. 133 din 04.10.1985, obligarea pârâtului la reintegrarea sa în cadrul M.Ap. N. pe funcția și gradul corespunzător pregătirii și vechimii pe care ar fi avut-o dacă nu i-ar fi fost întreruptă activitatea în mod ilegal, ori în cazul în care schema de personal nu ar mai face posibilă reîncadrarea, efectuarea demersurilor în vederea pensionării cu recunoașterea integrală a vechimii, gradului și funcției pe care le-ar fi avut în prezent, obligarea pârâtului la repararea pagubei în temeiul art. 9, alin. (2) raportat la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 1/1967 reprezentând plata unor despăgubiri. Prin sentința civilă nr. 271 din 19 mai 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția tardivității formulării acțiunii, iar acțiunea a fost respinsă ca tardiv formulată. În motivarea acestei hotărâri, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a reținut următoarele: "Cererea de chemare în judecată prin care s-a solicitat anularea ordinului de trecere în rezervă nr. NC 133 din 4 octombrie 1985 a fost introdusă pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 04.11.2009. Reclamantul, la data de 29.03.2010, a formulat în fața instanței o cerere de repunere în termenul de introducere a acțiunii motivat de caracterul secret al actului administrativ contestat și de imposibilitatea de aflare a conținutului, respectiv temeiului juridic al actului atacat. Reclamantul a invocat, totodată, împrejurarea că a formulat cereri către Ministerul Apărării Naționale în sensul comunicării ordinului atacat, însă i s-a răspuns că acest act are caracter secret. Curtea constată că ulterior datei de 04.10.1985, când a fost emis ordinul de trecere în rezervă, reclamantul a formulat începând cu data de 04.05.1988 cereri prin care, cunoscând împrejurarea că a fost trecut în rezervă, a solicitat Ministerului Apărării Naționale rechemarea sa în cadrele active ale armatei, la aceste solicitări primind răspuns astfel cum s-a menționat mai sus în considerentele sentinței. Curtea constată că măsura dispusă de Direcțiile din cadrul Ministerului Apărării Naționale, în sensul respingerii solicitărilor reclamantului de rechemare în cadrele active ale armatei, a fost comunicată acestuia prin adresa CN nr. 28500 din 19 iulie 1993, în care s-a precizat că la luarea acestei măsuri s-au avut în vedere motivele ce au impus trecerea în rezervă prin ordinul atacat și anume dezinteresul manifestat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, abaterile de la prevederile ordinelor și a regulamentelor militare ce au constat în întârzieri și absențe nemotivate de la program, lipsă de tact și politețe în relațiile cu șefii și cu colegii, lovirea superiorului. În acest context, reclamantul a luat cunoștință de motivele care au determinat trecerea sa în rezervă încă din momentul în care a formulat cererile succesive de rechemare în forțele active ale armatei, cel mai târziu la data de 1993, când i s-au comunicat în scris rațiunile pentru care s-a dispus trecerea sa în rezervă. Prin urmare, Curtea constată că reclamantul a cunoscut încă din anul 1993 măsura vătămătoare care i s-a produs și motivarea actului care face obiectul prezentului litigiu. Curtea constată că cererile reclamantului prin care solicită eliberarea unei copii de pe ordinul contestat, precum și a documentelor care au stat la baza emiterii acestuia au fost formulate abia în luna iulie 2009, deși reclamantul cunoștea măsura dispusă prin ordinul de trecere în rezervă, precum și motivele care au stat la baza emiterii acestuia încă din perioada 1988-1993. În cauză devin incidente prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care impun că cererea prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă. Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul mai sus menționat, dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință sau data încheierii procesului-verbal de consiliere, după caz. Potrivit alin. (5) al art. 11, termenul de 6 luni este un termen de prescripție, iar termenul din alin. (2) este un termen de decădere. Față de modul de redactare a art. 11, Curtea constată că termenul de 1 an pentru introducerea acțiunii în contencios administrativ reprezintă o excepție care poate fi admisă doar în prezența unor motive temeinice care, prin raportare la datele concrete ale litigiului, ar putea justifica introducerea cu întârziere a acțiunii. Astfel, raportându-ne la situația de fapt, în sensul că reclamantul a formulat cererile succesive de rechemare în cadrele active ale armatei, i s-a răspuns la aceste solicitări, este incontestabil că reclamantul a cunoscut măsura trecerii ale în rezervă prin ordinul contestat înainte de anul 2009 când a formulat cererile de comunicare a ordinului contestat. Această sentință a fost menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 1397 din 9 martie 2011, prin care s-a respins recursul reclamantului A.". În soluționarea excepției autorității de lucru judecat, instanța a avut în vedere disp. art. 1201 din vechiul C. civ., art. 431 din noul C. proc. civ., obiectul cererii de chemare în judecată din dosar nr. x/2009, obiectul prezentei cereri de chemare în judecată constatând că în ambele acțiuni părțile sunt identice, iar în ceea ce privește obiectul judecății în cele două cauze, s-a solicitat în ambele cauze anularea Ordinului Ministrului Apărării Naționale nr. M.C. 133 din 04 octombrie 1985. Astfel, deși în prezenta cauză, reclamantul a solicitat constatarea nelegalității Ordinului nr. M.C. 133 din 04 octombrie 1985, această acțiune a fost calificată de instanță drept o acțiune în realizarea dreptului, având în vedere că: - deși formularea inițială a cererii viza exclusiv constatarea nelegalității Ordinului nr. M.C. 133 din 04 octombrie 1985, capetele de cerere ulterior formulate atestă că reclamantul a înțeles să formuleze o acțiune în realizarea dreptului, respectiv o constatare a nelegalității Ordinului nr. M.C. 133 din 04 octombrie 1985, care să implice înlăturarea efectelor juridice produse de acest ordin, cu repunerea în situația anterioară a reclamantului, mutarea sa la o altă unitate și emiterea ordinului de trecere în rezervă prin pensionare; - raportat la modalitatea în care reclamantul a formulat cererile accesorii ulterioare, instanța reține că acesta a înțeles să formuleze o acțiune în realizarea dreptului, iar nu o acțiune în constatare, întrucât se tinde nu numai la o constatare a nelegalității actului, dar și la înlăturarea efectelor juridice ale actului. În consecință, instanța reține că există și identitate de obiect în ambele cauze, întrucât reclamantul a solicitat anularea Ordinului Ministrului Apărării Naționale nr. M.C. 133 din 04 octombrie 1985. Referitor la cauza nulității acestui ordin, instanța constată că în numeroase dosare, reclamantul a solicitat desființarea sau înlăturarea efectelor Ordinului Ministerului Apărării Naționale nr. M.C. 133 din 04 octombrie 1985, invocând diferite motive de nelegalitate. Cu toate acestea, prima cerere formulată în dosarul Curții de Apel Timișoara nr. x/59/2009 a fost respinsă ca fiind tardiv formulată, iar cererile ulterioare au fost respins ca inadmisibile sau pentru existența autorității de lucru judecat, raportat la sentința civilă nr. 271 din 19 mai 2010 a Curții de Apel Timișoara. Astfel, instanța reține că în Dosar nr. x/2011 înregistrat la Judecătoria Timișoara, a solicitat instanței să constate "nulitatea absolută a ordinului de trecere în rezervă", dar și obligarea M.Ap. N. să dovedească abaterile de la ordinea și disciplina militară pe care le-a săvârșit, la reintegrarea pe o funcție din structura proprie sau efectuarea demersurilor în vederea pensionării cu recunoașterea integrală a vechimii pe care ar fi avut-o dacă nu se lua măsura trecerii sale în rezervă, plata retroactivă a contribuției la fondul CASS, restituirea sumei plătită cu titlu de cheltuieli de școlarizare și acordarea drepturilor salariale și de altă natură de care ar fi beneficiat în calitate de cadru militar activ, evaluate la 4.500.000 RON. În temeiul Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 (pentru motivul că trecerea sa în rezervă "s-a făcut și politic") a cerut obligarea M.Ap. N. și M.F.P. la plata unor daune morale în valoare de 1.500.000 RON. Curtea de Apel Timișoara (după declinarea competenței) a admis excepția autorității de lucru judecat a sentinței nr. 271 din 19 mai 2010 și a respins acțiunea prin sentința nr. 679 din 13 decembrie 2012, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul cu decizia nr. 2771 din 12 iunie 2014. Ulterior, pe rolul Curții de Apel Timișoara, dar și al Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost înregistrate alte cereri privind contestarea ordinului de trecere în rezervă sau de modificare a hotărârilor pronunțate în dosarele anterioare, toate respinse de instanțele de judecată: dosar nr. x/2013 privind anularea Ordinului ministrului apărării nr. MC 133/1985 ("nul" pentru că nu au fost respectate procedurile legale și regulamentare la emiterea acestuia), ca efect al admiterii excepției de nelegalitate a actului administrativ cu caracter individual; dosar nr. x/2014 - s-a solicitat în temeiul art. 4<SUP>3</SUP> pct. 1 și 3 din Legea nr. 554/2004 "soluționarea excepției de nelegalitate" și constatarea nelegalității actului administrativ (ordinul de trecere în rezervă); dosar nr. x/2014 - acțiune în constatare - Ordinul nr. M.C. 133 din 04 octombrie 1985 nu a fost semnat de persoanele abilitate, de fapt, "nu este semnat de nimeni, deci nu are și nu produce efecte juridice", lucrarea care a stat la baza emiterii lui nu este însoțită de dosarul de cercetare al Consiliului de onoare al Regimentului 94 Elicoptere, propunerea de trecere în rezervă este semnată de persoane "neabilitate de lege", în mod "abuziv este semnată de locțiitorul de zbor" și secretarul de partid, ș.a.; dosar nr. x/2014 - cerere de revizuire a hotărârii pronunțată în fond dosar nr. x/2111/325/201 1, invocându-se ca temei legal prevederile art. 322 pct. 5 și pct. 10 din vechiul C. proc. civ.. Au fost indicate ca "înscrisuri noi": Ordinul de trecere în rezervă nr. MC 133/1985, extrasul din OZU 239 (259) din 08.11.1985, propunerea comandantului Regimentului 94 elicoptere privind trecerea în rezervă, etc...; dosar nr. x/2013 - cerere de revizuire/"casare" a sentinței civile nr. 271/2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. x/2009 (nu a luat cunoștință de trecerea sa în rezervă). Cererea de "revizuire pe fond a dosar nr. x/2009" în temeiul art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. era bazată pe "înscrisurile noi" depuse de M.Ap. N. în dosar nr. x/2013, de fapt, aceleași acte - Ordinul de trecere în rezervă nr. MC 133/1985, extrasul din OZU 239 (259) din 08.11.1985, propunerea comandantului Regimentului 94 elicoptere privind trecerea în rezervă; dosar nr. x/2014 - contestație în anulare formulată împotriva sentinței nr. 679 din 13 decembrie 2012, dosar nr. x/2011, anulată pentru neplata taxei judiciare de timbru; dosar nr. x/2015 - cerere de revizuire a sentinței civile nr. 679 din 13 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/325/2011, pe baza "înscrisului nou" - adresa emisă de M.Ap. N., SMFA sub nr. PAv-17 din 27 aprilie 2015; dosar nr. x/2015 privind obligarea Ministerului Apărării la comunicarea unor acte: "Dosarul de Cercetare Disciplinară" finalizat cu propunerea comandantului Regimentului 94 Elicoptere, adresată ministrului apărării naționale, privind trecerea sa în rezervă, precum și dovada cercetării cu acea ocazie a faptelor disciplinare, documentul oficial din care să rezulte că secretarii de partid numiți în regimentele de aviație aveau competența să propună trecerea în rezervă a cadrelor militare din M.Ap. N., sentința Tribunalului Militar și rezoluția Parchetului militar, etc..., mai exact, solicită comunicarea unor acte care deja i-au fost transmise sau care nu există. Din cele arătate mai sus, instanța de fond reține că reclamantul a reiterat în numeroase dosare cererea de desființare sau înlăturare a efectelor Ordinului Ministerului Apărării Naționale nr. M.C. 133 din 04 octombrie 1985, invocând diferite motive care nu au fost examinate tocmai datorită existenței autorității de lucru judecat, raportat la sentința civilă nr. 271 din 19 mai 2010 a Curții de Apel Timișoara. Și în prezenta cauză, instanța observă că reclamantul tinde la desființarea efectelor Ordinului Ministerului Apărării Naționale nr. M.C. 133 din 04 octombrie 1985, în condițiile în care s-a stabilit în mod irevocabil tardivitatea acțiunii în anularea acestui ordin. După cum s-a arătat în doctrină, autoritatea de lucru judecat impune însă ca raportul juridic dedus judecății să fie nu numai identic cu cel anterior examinat prin hotărâre irevocabilă, dar și să fie explicit sau implicit cuprins în cel anterior supus judecății irevocabile. Astfel, autoritatea de lucru judecat operează și în cazul în care noua cerere de chemare în judecată îl pune pe judecător în situația de a repeta sau de a contrazice în total sau în parte raportul juridic care a fost recunoscut sau tăgăduit prin hotărâre. Instanța observă că prin hotărâre irevocabilă (sentința civilă nr. 271 din 19 mai 2010 a Curții de Apel Timișoara) s-a reținut tardivitatea acțiunii în anularea Ordinului nr. M.C. 133 din 04 octombrie 1985, iar o astfel de cerere a fost formulată și în prezenta cauză. Prin urmare, chiar dacă în aparență s-ar reține că nu sunt motive identice de nulitate invocate de reclamant în cele două cauze, problema tardivității acțiunii în anulare se raportează la aceleași aspecte, deja examinate de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal prin sentința civilă nr. 271 din 19 mai 2010. Prin urmare, nu se poate face abstracție de faptul că, indiferent de diversitatea motivelor invocate pentru a se constata nelegalitatea ordinului contestat, în ambele cauze - atât în cea soluționată prin sentința civilă nr. 271 din 19 mai 2010, cât și în prezenta cauză - se impune examinarea formulării în termen a acțiunii în anularea Ordinului Ministerului Apărării Naționale nr. M.C. 133 din 04 octombrie 1985, iar acest aspect a fost soluționat prin hotărâre irevocabilă. Or, după cum s-a arătat anterior, autoritatea de lucru judecat operează și în cazul în care noua cerere de chemare în judecată îl pune pe judecător în situația de a repeta sau de a contrazice în tot sau în parte raportul juridic care a fost recunoscut sau tăgăduit prin hotărârea judecătorească anterioară. Instanța reține, astfel, că nu s-ar putea ignora în prezenta cauză faptul că prin sentința civilă nr. 271 din 19 mai 2010 a Curții de Apel Timișoara s-a reținut, în mod irevocabil, că este tardivă acțiunea în anulare introdusă de același reclamant la data 4.11.2009, deci cu mai mult de 6 ani anterior datei la care a fost sesizată instanța în prezentul dosar. În consecință, Curtea reține că este adevărată susținerea pârâtului referitoare existența autorității de lucru judecat în speță, în pofida faptului că nu există identitate formală de cauză între cele două hotărâri, în condițiile în care solicitarea din prezenta cauză tinde să contrazică hotărârea irevocabilă privind tardivitatea aceleași acțiuni în justiție. Este adevărat că admiterea acestei excepții împiedică examinarea fondului actului a cărui nelegalitate se invocă, însă această împiedicare este determinată de un motiv procesul obiectiv, respectiv de interdicția legală absolută de a rejudeca o pricină în care s-a pronunțat o hotărâre judecătorească definitivă, respectiv irevocabilă - în accepțiunea vechiul C. proc. civ. Înalta Curte reține că, potrivit art. 1201 din vechiul C. civ., "este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate". Noul C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010, intrat în vigoare din 15.02.2013, prevede la art. 430: (1) "Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestația în anulare sau revizuire își păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre". Conform art. 431 din noul C. proc. civ.: (1) "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. (2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă". Se constată, așadar, că pentru existența autorității de lucru judecat trebuie să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză, identitate care era reglementată și de vechiul C. civ. Orice acțiune civilă presupune existența a trei elemente: părți, obiect și cauză. Părțile acțiunii sunt titularul dreptului subiectiv încălcat sau contestat și cel despre care se pretinde că l-a împiedicat pe titular în exercițiul normal al dreptului. De asemenea, au această calitate cel care declanșează acțiunea pentru a obține protecția/valorificarea unei situații juridice și cel împotriva căruia este pornită acțiunea. Obiectul acțiunii este protecția unui drept sau a unor interese pentru realizarea cărora calea justiției este obligatorie, precum și asigurarea apărării părților în proces, în timp ce obiectul cererii de chemare în judecată este pretenția concretă a reclamantului, ceea ce se solicită prin cerere. Cauza acțiunii este scopul urmărit de cel care apelează la acțiune, fie pentru a pretinde, fie pentru a se apăra. Foarte importantă este distincția dintre cauza acțiunii și cauza cererii de chemare în judecată, aceasta din urmă fiind temeiul juridic al cererii, fundamentul raportului litigios. Această distincție prezintă relevanță în cazul invocării autorității de lucru judecat care presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză. Pentru a determina existența autorității de lucru judecat, se verifică identitatea în privința cauzei cererii de chemare în judecată, iar nu în privința cauzei acțiunii care, practic, este aceeași într-un anumit tip de acțiune. Instanța de fond a redat obiectul celor două cereri de chemare în judecată - cea care face obiectul prezentului litigiu și cea soluționată prin sentința civilă nr. 271 din 19 mai 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, și a concluzionat că, desi nu există identitate formală de cauză între cele două hotărâri, există autoritate de lucru judecat, în condițiile în care solicitarea din prezenta cauză tinde să contrazică hotărârea irevocabilă privind tardivitatea aceleași acțiuni în justiție. Înalta Curte constată, pe de o parte, că textele de lege anterior menționate fac referire la identitate de cauză și nu la identitate formală de cauză, această sintagmă nefiind reglementată, iar, pe de altă parte, că acestea au în vedere, așa cum s-a precizat, cauza cererii de chemare în judecată și nu cauza acțiunii. Or, în speță, nu există identitate de cauză între cele două cereri de chemare în judecată, în condițiile în care prin prezenta cerere de chemare în judecată reclamantul solicită să se constate că ordinul în discuție a fost emis cu nerespectarea cerințelor legale de fond și formă, așa cum este prevăzut de art. 174 alin. (1) și art. 175 alin. (1) din noul C. proc. civ. Reclamantul indică un alt temei juridic al acestei cereri de chemare în judecată, diferit față de cel menționat în cererea de chemare în judecată care a format obiectul dosarului Curții de Apel Timișoara nr. 1236/59/2009, astfel că nu poate fi reținută identitatea de cauză. Împrejurarea că reclamantul tinde și în prezentul dosar la desființarea efectelor Ordinului Ministrului Apărării Naționale nr. M.C. 133 din 04 octombrie 1985, la care se face referire în considerentele sentinței recurate, nu este de natură să ducă la concluzia că există identitate de cauză, întrucât această împrejurare vizează cauza acțiunii, respectiv scopul urmărit de reclamant prin inițierea demersului judiciar, și nu cauza cererii de chemare în judecată. Față de aceste considerente, se constată că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că în temeiul art. 496 și art. 498 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.