ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1382/2017

Obiectul cererii deduse judecății 1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 2 iunie 2016, sub nr. x/1/2015, urmare a declinării competenței de soluționare a cauzei prin Decizia civilă nr. 3693 din 19 noiembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/1/2015, revizuentul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Ministerul Apărării Naționale, revizuirea Sentinței civile nr. 271 din 19 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal în Dosar nr. x/59/2009. Revizuentul a invocat dispozițiile art. 322 teza I pct. 5 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat schimbarea în tot a hotărârii atacate și, pe baza probelor administrate, rejudecarea fondului cauzei în Dosarul nr. x/59/2009 al Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal. După înregistrarea cauzei prin declinare de competență, la data de 1 iulie 2016, revizuentul A. a depus o precizare a cererii de revizuire, prin care a arătat că cererea de revizuire se întemeiază pe același motiv de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 teza 1 C. proc. civ. însă, a menționat că înscrisul nou de care se prevalează este, de fapt, Procesul-verbal nr. V/S 257 din 24 septembrie 2012 încheiat de Unitatea Militară B. 1.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal la data de 1 iulie 2016, sub nr. x/59/2016, revizuentul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Ministerul Apărării Naționale, revizuirea aceleiași Sentințe civile nr. 271 din 19 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/59/2009, pentru același motiv prevăzut de art. 322 pct. 5 teza 1 C. proc. civ., iar înscrisul nou la care a făcut referire ca înscris nou, este tot Procesul-verbal nr. V/S 257 din 24 septembrie 2012 încheiat de Unitatea Militară B. Prin încheierea de ședință din 19 septembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/59/2016, a fost admisă excepția de litispendență și s-a dispus trimiterea Dosarului nr. x/59/2016 la Dosarul nr. x/1/2015, cauzele fiind reunite sub numărul unic, respectiv Dosarul nr. x/1/2015. 2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 264 din 24 octombrie 2016, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibile, cererile de revizuire conexate formulate de revizuentul-reclamant A., în contradictoriu cu intimatul-pârât Ministerul Apărării Naționale. Pentru a pronunța această hotărâre, în esență, prima instanță a reținut că actul nou invocat în cuprinsul cererii de revizuire, respectiv Procesul-verbal nr. V/S 257 din 24 septembrie 2012, nu este apt să modifice soluția pronunțată în Dosarul nr. x/59/2009.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva Sentinței civile nr. 264 din 24 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs, în termen legal, revizuentul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recursul declarat de revizuent s-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., în temeiul cărora s-a solicitat casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei instanței de revizuire pentru a anula Sentința civilă nr. 271 din 19 mai 2010, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/59/2009, și pentru a judeca fondul cauzei. A fost criticată soluția de respingere a cererii de revizuire invocându-se prevederile unor decizii prin care s-a constatat neconstituționalitatea inadmisibilității revizuirii sentințelor care au fost pronunțate fără a se evoca fondul. Deși prima instanță a considerat că Procesul-verbal nr. V/S 257 din 24 septembrie 2012 nu ar fi act nou, în sensul dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuentul a susținut că actul menționat este un înscris nou, nu a fost depus la Dosarul nr. x/59/2009 al Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, fiind clasificat secret de serviciu, iar începând cu anul 2012, deși a fost scos de sub statutul de secret de serviciu, nu a fost depus de reprezentantul Ministerului Apărării Naționale în dosarele ce au urmat anului 2012. Actul era relevant pentru soluționarea cauzei, întrucât dovedește că dosarul de cercetare disciplinară întocmit de Unitatea Militară B., care l-a vizat pe revizuent, nu a fost macerat și că există și în prezent. Acest aspect rezultă chiar din cuprinsul adresei emisă de Ministerul Apărării Naționale Unitatea Militară B. nr. A.1/7663 din 24 august 2009, anexată cererii de recurs. A precizat revizuentul că, la solicitarea sa, actul în discuție i-a fost comunicat la data de 8 iunie 2016.

Aspecte procesuale. La data de 17 februarie 2017, recurentul-revizuent A. a depus o cerere prin care a solicitat, în temeiul art. 519 C. proc. civ., republicat, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cu privire la termenul de prescripție prevăzut de art. 96 din Regulamentul disciplinei militare, raportat la litigiul pe care îl are pe rolul instanțelor de judecată cu Ministerul Apărării Naționale. Cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin încheierea din 22 februarie 2017, având în vedere că a fost învestită cu soluționarea unui recurs declarat împotriva unei sentințe pronunțată în calea de atac a revizuirii, într-un dosar înregistrat sub imperiul Codului de procedură civilă de la 1865, care nu prevedea posibilitatea sesizării Înaltei Curți în vederea unificării practicii judiciare.

Soluția instanței de recurs Prin Decizia nr. 638 din 22 februarie 2017 Înalta Curte a respins recursul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinței civile nr. 264 din 24 octombrie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte a avut în vedere următoarele considerente: În susținerea cererii de revizuire dedusă judecății, reclamantul a invocat dispozițiile art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ. Critica vizând respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă este nefondată, în condițiile în care, prima instanță nu a avut în vedere condiția evocării fondului, ci s-a pronunțat asupra neîntrunirii condițiilor prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., referitor la încadrarea înscrisului invocat de către revizuent în categoria "înscrisurilor doveditoare" în accepțiunea textului de lege. Înalta Curte reține că, în mod corect, prima instanță a apreciat că în cauză nu își găsesc aplicarea dispozițiile art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., argumentul juridic hotărâtor ce susține această dezlegare constând în faptul că înscrisul nou invocat nu este apt să conducă la retractarea hotărârii pronunțate. Potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ., în forma în vigoare la data pronunțării sentinței atacate, "Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: 5. dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere; Din economia dispozițiilor legale menționate, rezultă că motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ. implică îndeplinirea mai multor condiții cumulative: - înscrisul nou trebuie să existe la data pronunțării hotărârii judecătorești a cărei revizuire se cere, dar să nu fi făcut obiectul cercetării judecătorești; Revizuentului îi incumbă dovada, alternativ, fie a conduitei obstrucționiste a adversarului, conduită de natură a nu-i fi permis să intre în posesia înscrisului pe durata soluționării procesului în fond, fie a unei împrejurări, cu același impact, ivite mai presus de voința atât a revizuentului, cât și a intimatului. - înscrisul să fie determinant, în sensul că dacă înscrisul ar fi fost cunoscut de instanța a cărei hotărâre este atacată, ar fi putut conduce la pronunțarea unei alte soluții. Cum corect a observat și prima instanță, revizuentul invocă un act care nu exista la data pronunțării hotărârii ce face obiectul revizuirii, acesta fiind emis ca urmare a unor solicitări din partea revizuentului, de transmitere a unor date referitoare la trecerea sa în rezervă. Împrejurarea că era un document clasificat nu face dovada pretinsului impediment insurmontabil care nu i-a permis accesul la acest act, câtă vreme a fost obținut în urma demersurilor revizuentului, așa cum a afirmat în recurs (actul nou - procesul-verbal din 24 septembrie 2012 - i-a fost comunicat la data de 8 iunie 2016, la solicitarea sa). De asemenea, în cauza dedusă judecății, în mod corect, instanța de fond a reținut că înscrisul nou, invocat de revizuent, nu este apt să conducă la retractarea hotărârii pronunțate. Astfel, soluția instanței de respingere, ca tardivă, a cererii privind anularea Ordinului de trecere în rezervă nr. 133 din 4 octombrie 1985, nu este influențată de actul invocat ca înscris nou întrucât acesta nu se referă la termenul în care poate fi atacat ordinul respectiv, la comunicarea ordinului. Totodată se reține că, înscrisul nou nu are legătură cu soluția de respingere a cererii de repunere în termenul de introducere a acțiunii, având în vedere că, pe baza unor împrejurări de fapt concretizate prin probele depuse la dosar, reclamantul a luat cunoștință despre actul administrativ atacat, iar această luare la cunoștință are semnificația unei comunicări valabile a acestui act administrativ.

Cererea de completare a hotărârii pronunțate de instanța de recurs. Prin cererea înregistrată la data de 01 martie 2017, recurentul-revizuent A. a solicitat completarea Deciziei nr. 638 din 22 februarie 2017 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, invocând dispozițiile art. 444 C. proc. civ. În susținerea cererii petentul a invocat faptul că, la data de 17 februarie 2017, în dosarul instanței de recurs a fost depusă o precizare de acțiune prin care solicitase sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. În dispozitivul Deciziei nr. 638 din 22 februarie 2017 nu se face nicio referire cu privire la soluția acordată acestui capăt de cerere, astfel încât petentul solicită instanței de recurs să se pronunțe și asupra acestui capăt de cerere, completând dispozitivul hotărârii.

Excepția de neconstituționalitate invocată în cauză. La data de 31 martie 2017 petentul A. a depus la dosarul cauzei o cerere intitulată "Precizare de acțiune", prin care a invocat excepția de neconstituționalitate a sintagmei "luare la cunoștință" din cuprinsul art. 11 pct. 2 din Legea nr. 554/2004 și a solicitat sesizarea Curții Constituționale. În motivarea excepției, petentul a susținut că aceste dispoziții au stat la baza respingerii cererii sale ca tardiv formulate. Petentul arată că, în anul 2009, a sesizat instanța de judecată cu o acțiune ce viza anularea Ordinului de trecere în rezervă cu nr. 133 din 04 octombrie 1985, întrucât la emiterea lui nu au fost respectate condițiile de procedură prealabilă prevăzute de legile speciale și Regulamentele militare în vigoare. Acțiunea a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ sub nr. de Dosar x/59/2009. Prin Sentința civilă nr. 271 din 19 mai 2010 Curtea de Apel Timișoara a respins acțiunea petentului ca fiind tardivă, raportat la dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Petentul consideră neîntemeiată respingerea acțiunii ca tardiv formulată, întrucât: - art. 3 alin. (4) din Legea nr. 1/1967 prevede că introducerea cererii de chemare în judecată nu se va putea face mai târziu de 6 luni de la comunicarea actului administrativ a cărui anulare se cere; - potrivit reglementărilor din Regulamentul Disciplinei Militare, art. 96 și O.G. nr. 10/1972, ce reprezintă dreptul material în vigoare la acea dată, comunicarea trebuia făcută în scris, condiție neîndeplinită de pârât, astfel încât excepția tardivității trebuie respinsă față de lipsa comunicării; - în acest sens s-a pronunțat Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarele nr. x/2005 și x/CA/2005, Curtea de Apel Cluj, secția contencios administrativ, Tribunalul Maramureș, secția contencios administrativ, instanțe care au respins excepția de tardivitate a pârâtei M.Ap.N. și M.A.I., deoarece nu a existat o comunicare scrisă, conform art. 96 din Regulamentul Disciplinei Militare. Pentru aceste motive, petentul a apreciat necesară sesizarea Curții Constituționale a României, depunând în susținerea excepției și înscrisurile la care face referire prin cerere.

Cererea de îndreptare a erorii materiale Prin cererea înregistrată la data de 04 aprilie 2017 petentul A. a solicitat îndreptarea erorii materiale din cuprinsul Deciziei nr. 638 din 22 februarie 2017 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în sensul menționării anului corect al emiterii Procesului-verbal nr. V/S 257 ca fiind anul "2002", iar nu "2012", cum din eroare s-a menționat în considerentele deciziei. II. Soluția Înaltei Curți asupra cererilor formulate de petentul A. 1. Soluția pronunțată asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 pct. 2 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Având în vedere prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, raportat la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Înalta Curte se va pronunța cu prioritate asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 pct. 2 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în ce privește sintagma "luare la cunoștință", urmând a respinge excepția ca inadmisibilă pentru următoarele considerente. Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deși petentul A. a indicat drept obiect al excepției de neconstituționalitate dispozițiile art. 11 pct. 2 din Legea nr. 554/2004, în realitate, analizând conținutul excepției, se constată că petentul a făcut trimitere la dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care are următorul conținut: "(2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.". Prin urmare, față de obiectul excepției de neconstituționalitate, respectiv analizarea sintagmei "luare la cunoștință", care se regăsește în cuprinsul alin. (2) al art. 11 din Legea nr. 554/2004, precum și față de faptul că în cuprinsul art. 11 nu se regăsește pct. 2, Înalta Curte va avea în vedere, în analiza excepției, dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992: "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia." Din cuprinsul acestor dispoziții, rezultă că excepția de neconstituționalitate poate fi invocată "în orice fază a litigiului", prevedere legislativă care face trimitere la o condiție esențială și anume să existe un dosar aflat în soluționare pe rolul instanțelor de judecată, indiferent de faza procesuală în care se găsește. O cauză care a fost soluționată irevocabil, anterior formulării excepției de neconstituționalitate, nu îndeplinește această condiție, procesul de judecată fiind finalizat prin epuizarea tuturor fazelor procesuale și pronunțarea unei hotărâri irevocabile, ce nu mai poate fi supusă niciunei căi de atac. De altfel, scopul invocării unei excepții de neconstituționalitate este acela al înlăturării aplicării în cauză a unor dispoziții legale, ceea ce presupune, cu necesitate, invocarea excepției anterior pronunțării unei soluții irevocabile. Invocarea ulterioară a excepției și analizarea ei de către instanțele de judecată, trimiterea excepției spre soluționare Curții Constituționale și eventuala admitere a acesteia de către instanța de contencios constituțional, ar conduce la încălcarea principiului autorității de lucru judecat prevăzut de art. 1201 C. civ. de la 1864. Totodată, din dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 derivă și o altă condiție relevantă în speță, și anume ca excepția să fie invocată până la momentul dezînvestirii instanței de judecată (instanță de fond sau instanță sesizată cu soluționarea unei căi de atac), moment care coincide cu pronunțarea unei soluții în cauză. Ulterior pronunțării unei soluții în cauză, instanța de judecată este dezînvestită, nemaiputând pune în discuție excepții și cereri ale părților, în afară de cererile formulate în condițiile art. 281 - art. 281 2 C. proc. civ. de la 1865, privitor la îndreptarea, lămurirea ori completarea hotărârii. În cauza de față se observă că Înalta Curte s-a pronunțat asupra recursului prin Decizia civilă nr. 638 din data de 22 februarie 2017, decizie irevocabilă potrivit art. 377 alin. (2) C. proc. civ. de la 1865, iar unul din efectele principale ale deciziei îl reprezintă dezînvestirea instanței de judecată. Excepția de neconstituționalitate a fost invocată de către petentul A. prin cererea depusă la data de 31 martie 2017, ulterior datei dezînvestirii instanței de recurs (22 februarie 2017), astfel încât excepția este inadmisibilă ca urmare a neinvocării sale în condiții procedurale. Relevant este și obiectul excepției de neconstituționalitate, petentul A. înțelegând să critice neconformitatea cu Constituția României a unor dispoziții legale ce țin de analiza fondului cauzei, situație în care, Înalta Curte, ca urmare a dezînvestirii sale prin pronunțarea unei soluții, nu mai are aptitudinea de a analiza și dispune măsuri ce ar putea conduce la schimbarea soluției pronunțate. Pentru toate aceste motive, Înalta Curte va respinge excepția de neconstituționalitate invocată de petentul A., ca inadmisibilă. 2. Soluția pronunțată asupra cererii de completare a dispozitivului Deciziei nr. 638 din 22 februarie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal Prin cererea formulată la data de 01 martie 2017, petentul A. a solicitat, potrivit art. 444 din noul C. proc. civ., ca instanța de recurs să dispună completarea dispozitivului Deciziei civile nr. 638 din 22 februarie 2017 cu soluția acordată capătului de cerere solicitat prin precizarea de acțiune, depusă la data de 17 februarie 2017. În motivarea cererii, petentul susține că, prin precizare, a solicitat instanței să sesizeze Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în condițiile art. 519, coroborat cu art. 515 din noul C. proc. civ., iar soluția acordată acestei cereri nu se regăsește în cuprinsul dispozitivului Deciziei nr. 638 din 22 februarie 2017. Analizând cererea de completare dispozitiv formulată de petentul A., Înalta Curte constată că aceasta este formulată în temeiul art. 444 din noul C. proc. civ., text normativ neaplicabil în cauză, având în vedere că litigiului de față îi sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă de la 1865. Se reține, astfel, că instanța de recurs ce a pronunțat Decizia nr. 638 din 22 februarie 2017 a fost învestită cu soluționarea unui recurs declarat împotriva unei sentințe pronunțată în calea de atac a revizuirii, într-un dosar înregistrat sub imperiul Codului de procedură civilă de la 1865. Aceste dispoziții procedurale sunt aplicabile, prin urmare, și cailor de atac, dar și cererilor vizând îndreptarea erorilor materiale, completarea sau lămurirea dispozitivului, potrivit art. 725 alin. (3) C. proc. civ. de la 1865, care stabilește că: "Hotărârile pronunțate înainte de intrarea în vigoare a legii noi rămân supuse dispozițiilor legii vechi." Față de aceste aspecte, cererea de completare dispozitiv va fi analizată prin raportare la dispozițiile art. 281 2 C. proc. civ. de la 1865, ale cărui dispoziții sunt similare cu prevederile art. 444 C. proc. civ. din 2010. În ce privește temeinicia cererii de completare dispozitiv, instanța constată că, la data de 17 februarie 2017, recurentul-revizuent A. a depus o cerere prin care a solicitat, în temeiul art. 519 C. proc. civ., republicat, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cu privire la termenul de prescripție prevăzut de art. 96 din Regulamentul disciplinei militare, raportat la litigiul pe care îl are pe rolul instanțelor de judecată cu Ministerul Apărării Naționale. Prin încheierea de ședință din data de 22 februarie 2017, Înalta Curte a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, soluția și motivele pentru care cererea a fost respinsă fiind regăsite în încheierea de ședință. Potrivit art. 281 2 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865: "Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare." În raport de acest text de lege, Înalta Curte constată că nu există o omisiune a instanței de a se pronunța asupra cererii formulate de recurentul-revizuent, soluția acordată, precum și considerentele pentru care această cerere a fost respinsă, regăsindu-se în conținutul încheierii de ședință din data de 22 februarie 2017. Pentru toate aceste motive, Înalta Curte va respinge ca nefondată cererea de completare a dispozitivului Deciziei nr. 638 din 22 februarie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. 3. Soluția pronunțată asupra cererii de îndreptare a erorii materiale din cuprinsul Deciziei nr. 638 din 22 februarie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Prin cererea formulată la data de 04 aprilie 2017, petentul A. a solicitat îndreptare a erorii materiale din cuprinsul Deciziei nr. 638 din 22 februarie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în sensul menționării anului corect al emiterii Procesului-verbal nr. V/S 257 ca fiind anul "2002", iar nu "2012", cum din eroare s-a menționat în considerentele deciziei. Verificând actele dosarului, Înalta Curte constată că cererea este întemeiată, din cuprinsul actului menționat, aflat la fila 13 din Dosarul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal nr. x/1/2015, rezultând că Procesul-verbal nr. S/V - 257 a fost emis la data de 24 septembrie 2002. Față de aceste aspecte, reținând incidența în cauză a dispozițiilor art. 281 C. proc. civ. de la 1865, instanța va admite cererea și va dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în cuprinsul deciziei menționate, în sensul că se va trece corect anul emiterii procesului-verbal nr. V/S 257 ca fiind "2002", iar nu "2012", cum din eroare s-a menționat în considerentele deciziei.