ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2952/2024

Ședința publică din data de 30 mai 2024

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21.12.2022 pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Finanțelor și Guvernul României obligarea pârâților la plata, respectiv, finanțarea unei despăgubiri echivalente cu prejudiciul cauzat prin punerea în aplicare, începând cu data de 1 ianuarie 2022, a dispozițiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele masuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din data de 17.12.2021, publicată în M. Of. nr. 1202/18.12.2021, prin care s-a introdus în Codul fiscal o taxă nouă sub forma contribuțiilor sociale obligatorii, constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii, pentru partea care depășește suma lunară de 4.000 RON, pentru fiecare drept de pensie, după cum urmează:

i. Obligarea pârâților la despăgubiri constând în plata unor sume egale cu sumele reținute începând cu luna ianuarie 2022 din pensia reclamantului, rețineri făcute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul a contribuției de 10 % din partea ce depășește suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, despăgubirile urmând a fi calculate începând cu prima reținere din pensia reclamantului și până la acoperirea integrală a prejudiciului, indexate cu rata inflației (art. 9 alin. (1)-(5) din Legea nr. 554/2004);

ii. Obligarea pârâților la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale aferente sumelor reținute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data primei rețineri și până la acoperirea integrală a prejudiciului (art. 6 din O.G. nr. 13/2011);

iii. Obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor la emiterea unui act administrativ prin care să dispună încetarea reținerilor din pensie pentru contribuțiile sociale de sănătate de 10 % din partea ce depășește suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, începând cu data pronunțării hotărârii (art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004);

Totodată, reclamantul a solicitat, în temeiul art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, coroborat cu art. 9 alin. (1) - (5) din Legea nr. 554/2004, sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a art. XXIV pct. 11-14, 16-20 și art. XXV din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în M. O. nr. 1202/18.12.2021, prin raportare Ia dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5), art. 16 alin. (1), art. 44 alin. (1) și (2), art. 56 alin. (2), art. 61 alin. (1), art. 115 alin. (4) și (6), art. 124 alin. (3), art. 139 alin. (1), art. 147 alin. (4) din Constituția României și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 179 din 12 aprilie 2023, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a respins excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Timișoara;

- a respins excepția nulității cererii de chemare în judecată;

- a respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei Casa de pensii sectorială din cadrul Ministerului Apărării Naționale;

- a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Casa de pensii sectorială din cadrul Ministerului Apărării Naționale în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală;

- a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale;

- a respins excepțiile lipsei calității procesual pasive a pârâților Ministerul Apărării Naționale și a Ministerului Finanțelor, a inadmisibilității și a prematurității;

- A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Casa de Pensii Sectorială din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Guvernul României, Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Finanțelor;

- A obligat pârâții Guvernul României și Casa de pensii sectorială din cadrul Ministerului Apărării Naționale să plătească reclamantului despăgubiri constând în sumele reținute din pensii, în baza O.U.G. nr. 130/2021, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, după recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, și reținerea diferențelor de impozit pe venit datorate, sumele urmând a fi indexate cu rata inflației;

- A obligat pârâții Guvernul României și Casa de pensii sectorială din cadrul Ministerului Apărării Naționale să plătească reclamantului despăgubiri constând în plata dobânzilor legale penalizatoare aferente sumelor reținute din pensiile reclamanților cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data primei rețineri și până la acoperirea integrală a prejudiciului;

- A respins în rest cererea de chemare în judecată.

Împotriva sentinței civile indicate anterior, au declarat recurs pârâții Guvernul României, Ministerul Finanțelor, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș, Ministerul Apărării Naționale și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale.

3.1. Prin recursul promovat în cauză, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul Guvernul României a solicitat admiterea căii de atac, casarea în parte a sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea în întregime a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin cel dintâi motiv de recurs, pârâtul susține că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, soluția de admitere în parte a acțiunii, fiind nelegală deoarece cererea de reparare a prejudiciului, având caracter exclusiv patrimonial, nu putea fi soluționată în absența acțiunii care să vizeze anularea actelor administrative subsecvente ordonanțelor declarate neconstituționale, aflate în directă legătură de cauzalitate cu vătămarea ce se solicită a fi reparată.

În opinia recurentului, prevederile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 nu pot fi interpretate în sensul că acțiunea poate avea un obiect pur patrimonial, fără a fi însoțită de o cerere principală, care să facă dovada unei vătămări concrete a unui drept sau interes legitim, printr-un act administrativ emis în baza ordonanței Guvernului, respectiv cererea de reparare a prejudiciului nu putea fi soluționată în absența unei acțiuni de anulare a unui act administrativ subsecvent, emis în baza ordonanței declarate neconstituționale, aflat în legătură de cauzalitate directă cu vătămarea invocată.

De asemenea, arată că legiuitorul constituant a reglementat, prin dispozițiile art. 52 și art. 126 alin. (6) din Constituție, răspunderea patrimonială a autorităților publice pentru pagubele cauzate prin acte administrative sau prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri, făcând trimitere la Legea nr. 554/2004, cu prevederi derogatorii de la dreptul comun.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, recurentul-pârât susține că prima instanță a stabilit în mod nelegal existența unei obligații de plată în sarcina Guvernului României, fără a verifica îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale și că instanța a făcut abstracție de faptul că sumele pretinse de reclamant reprezintă o componentă a raportului de asigurări sociale cu entitățile plătitoare ale drepturilor de pensie. Procedând astfel, prima instanță nu a observat că, de principiu, răspunderea civilă delictuală nu putea fi antrenată decât în subsidiar, după acționarea în judecată a entității care plătește reclamantului drepturile de pensie și nici că dreptului reclamantului la restituirea sumelor reținute nelegal îi corespunde obligația corelativă a entității plătitoare a acestor drepturi de a restitui sumele.

Astfel, susține că, în măsura în care s-a stabilit că reclamantul trebuie să beneficieze de restituirea sumelor reținute din pensie, obligația de plată a acestora nu putea fi stabilită decât în sarcina entităților care plătesc drepturile de pensie, motiv pentru care nu trebuia angajată răspunderea delictuală a Guvernului României. Prin urmare, instanța de fond a considerat în mod nejustificat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, iar nu cele speciale cuprinse în Legea nr. 263/2010 privind jurisdicția asigurărilor sociale.

Prin cel de-al treilea motiv de recurs, pârâtul susține că prima instanță a dispus în mod greșit în sarcina sa o obligație de plată, atât timp cât Guvernul României nu are capacitate juridică civilă, putând sta în judecată, în calitate de pârât, doar în litigiile de contencios administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, astfel cum rezultă din prevederile art. 102 și art. 108 din Constituție. Raporturile juridice la care participă Guvernul României nu pot avea natură civilă, ci doar administrativă, prin aceasta înțelegându-se raporturi care se nasc, se modifică sau se sting prin manifestarea unilaterală de voință a acestui organ al administrației publice centrale, realizate în exercitarea atribuțiilor și competențelor stabilite de lege, cu scopul de a produce efecte juridice. Aceste alegații sunt confirmate și de prevederile art. 187 și urm. din Legea nr. 287/2009, dar și de jurisprudența Înaltei Curți în materie. Astfel fiind, Guvernul României, ca organ colegial, nu are capacitate juridică civilă, iar în situația în care ar cădea în pretenții, fiind obligat la plata unor sume de bani către reclamant, titlul executoriu nu va putea fi dus la îndeplinire.

Susține recurentul-pârât că Guvernul României nu are atribuții în calcularea și reținerea din pensii a contribuției de asigurări sociale de sănătate și nu poate fi obligat să plătească despăgubirile solicitate prin acțiune, câtă vreme sumele au fost calculate și reținute de casele teritoriale de pensii sau de casele de pensii sectoriale. Competența restituirii sumelor reținute este dată prin lege, în mod expres, în sarcina caselor de pensii, conform O.U.G. nr. 4/2023, astfel că Guvernul României nu poate fi obligat nici la restituirea sumelor reținute, nici a accesoriilor constând în actualizarea cu rata inflației și dobânda legală, în condițiile în care, potrivit art. 1 alin. (4) din O.G. nr. 13/2011, debitorului obligației bănești principale îi revine și sarcina îndeplinirii obligației subsecvente.

Mai învederează recurentul-pârât că, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023, cererea reclamantului este lipsită de interesul susținerii sale, care, conform art. 32 alin. (1) C. proc. civ., trebuie să îndeplinească cerința de a fi actual atât la data promovării, cât și pe parcursul soluționării acțiunii. Cererea este lipsită și de obiect, câtă vreme, prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023, legiuitorul a stabilit cadrul normativ pentru transpunerea în practică a efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 650/2022, în sensul solicitat de reclamant.

Arată că, prin O.U.G. nr. 4/2023, a fost stabilită competența caselor de pensii teritoriale și sectoriale de a restitui sumele reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, precum și sursa bugetară necesară implementării acestor măsuri. Consideră că menținerea dispozițiilor hotărârii recurate ar duce la încasarea dublă a acestor sume, deși legiuitorul a stabilit un cadrul normativ special pentru restituirea acestora și în condițiile în care competența restituirii sumelor reținute este dată, prin lege, exclusiv caselor teritoriale/sectoriale de pensii și/sau entităților care plătesc venituri din pensii, Guvernul României nu are atribuții și nu poate fi obligat la plata dobânzilor legale penalizatoare și/sau a diferențelor de sume rezultate din actualizarea sumei datorate în raport cu indicele de inflație.

Invocă jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal constând în decizia nr. 3526/16.06.2011 și decizia nr. 3792/28.06.2011, hotărâri judecătorești ce au fost pronunțate în litigii similare.

Consideră că, întrucât solicitarea reclamantului vizează operațiuni specifice de calcul și plată/restituire a CASS reținută din pensie, litigiul privește jurisdicția asigurărilor sociale, astfel încât competența de soluționare a cauzei revine instanței specializate în jurisdicția asigurărilor sociale.

Mai arată că, pentru aceleași considerente, este nelegală și soluția instanței privind actualizarea sumelor cu rata inflației și plata dobânzilor legale aferente, respectiv în măsura în care instanța a apreciat că obligația este purtătoare de dobânzi sau impune actualizări ale acesteia în raport cu indicele de inflație, în temeiul prevederilor art. 1 alin. (4) din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, debitorului obligației bănești principale îi revine și sarcina îndeplinirii obligației subsecvente.

3.2. Împotriva sentinței nr. 179 din 12 aprilie 2023 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs și pârâtul Ministerul Apărării Naționale, care, invocând cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 3 și 8 din C. proc. civ., a solicitat casarea sentinței recurate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente, respectiv Tribunalului Timiș, secția specializată în asigurări sociale, iar, în subsidiar, rejudecarea cauzei în sensul respingerii cererii de chemare în judecată privind obligarea pârâtei la actualizarea cu indicele de inflație a sumelor reținute cu titlu de CASS, precum și dobânda legală de la data fiecărei rețineri și până la plata efectivă a sumelor.

În susținerea incidenței cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., recurentul a evocat, în esență, teza unei eronate identificări, de către prima instanță, a naturii raportului juridic dedus judecății, apreciind că acesta ar fi, în realitate, unul de asigurări sociale, ce ar intra, în raport de circumstanțele de fapt ale cauzei, în competența de soluționare a secției specializate în asigurări sociale a Tribunalului Timiș.

Printr-un alt set de argumente, subsumate cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul a arătat că niciuna dintre prevederile O.U.G. nr. 4/2023 nu reglementează, în mod expres, actualizarea sumelor ce se restituie, ci doar modul de restituire a acestora, mai precis, lunar, în perioada 1 martie 2023 - 28 februarie 2024.

În acest sens, recurentul a învederat că, prin O.U.G. nr. 4/2023, aspectele ce fac obiectul prezentului litigiu au fost tranșate, intrarea în vigoare a acesteia fiind de natură să schimbe fundamentul juridic al restituirii sumelor reținute cu titlu de CASS în baza unei ordonanțe de urgență declarate neconstituțională.

Totodată, recurentul a subliniat că, ulterior publicării, în Monitorul Oficial, a Deciziei CCR nr. 650 din 15.12.2022, Casa de pensii sectorială a Ministerului Apărării Naționale nu a mai reținut contribuția de asigurări sociale de sănătate de 10%, pentru suma care depășea pragul de 4.000 RON, iar anterior acestui moment au fost aplicate întocmai prevederile legale în vigoare, neputând fi reținută vreo culpă procesuală a instituției militare, care nu era în măsură să se pronunțe asupra constituționalității actului normativ, ordonanța de urgență producându-și, până la declararea ca neconstituțională, în mod firesc, efectele juridice.

Într-un atare context, recurentul a subliniat că îndreptățirea reclamantului la restituirea sumelor din veniturile din pensii reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, în perioada 01.01.2022 - 27.12.2022, a fost recunoscută de stat prin adoptarea actului normativ menționat anterior, iar soluția instanței de fond, privind actualizarea cu indicele de inflație și cu dobânda legală nu are bază legală, câtă vreme O.U.G. nr. 4/2023 reglementează doar obligația instituțiilor de restituire a sumelor reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate și perioada în care acestea vor fi restituite, ulterior recalculării venitului impozabil, nu si actualizarea acestora.

A mai arătat recurentul că nu se poate vorbi de o dată scadentă anterioară deciziei Curții Constituționale, atâta timp cât O.U.G. nr. 4/2023 stabilește o perioadă de restituire (lunar în perioada 1 martie 2023-28 februarie 2024), iar conform art. 2 alin. (5) din același act normativ: "Plata către titularii drepturilor de pensii a sumelor care se restituie în condițiile art. 1 se efectuează împreună cu drepturile de pensii aferente fiecărei luni, respectiv cu suma plătită participantului sau beneficiarului la sistemul de pensii administrate privat/sistemul de pensii facultative".

Recurentul a arătat că, în fapt, Casa de pensii sectorială a M.Ap. N. este o instituție publică, finanțată de la bugetul de stat, iar în raport de dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța nr. 22/2002, coroborate cu art. 52 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, actul justificativ este tocmai hotărârea judecătorească, ce se bucură de putere executorie în condițiile legii, iar instituția militară nu poate proceda la punerea în executare a acesteia decât după ce i-a fost comunicată, în condițiile procesuale civile.

3.3. În cauză a formulat recurs și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3 și 8 din C. proc. civ., prin care aceasta a solicitat casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea în întregime a cererii de chemare în judecată formulată de reclamant.

Printr-un prim set de argumente, în susținerea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., invocând prevederile art. 1, art. 101, art. 102 și art. 104 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare, dar și pe cele ale art. 40 alin. (3) din Legea nr. 304/2022, recurenta a opinat că, în cauza de față, chestiunea litigioasă vizează drepturile de pensie ale reclamantului, drepturi care se încadrează în categoria prestațiilor de asigurări sociale și sunt reglementate de dispozițiile sus indicatei legi, în privința cărora legiuitorul a prevăzut competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului, prin secția privind conflictele de muncă și asigurări sociale, iar din punct de vedere teritorial în favoarea instanței de la domiciliul reclamantului.

În susținerea cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta - pârâtă a arătat că nelegalitatea sentinței recurate ar deriva din aplicarea greșită a art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2023 prin care Guvernul a dispus condițiile și modalitatea în care operează restituirea contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate. Odată cu intrarea în vigoare a acestei ordonanțe de urgență a Guvernului s-a stipulat că sumele reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, se restituie lunar din oficiu, în perioada 1 martie 2023-28 februarie 2024, după recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și reținerea diferențelor de impozit pe venit datorat.

Cât privește sumele reținute cu titlu de CASS până la publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei CCR nr. 650/2022, recurenta - pârâtă a învederat că o atare reținere a fost realizată în baza unei ordonanțe de urgență care, până la declararea neconstituționalității sale, și-a produs în mod firesc efectele, fapt pentru care instituției militare nu i se poate atribui vreo culpă.

Subliniind că, în preambulul O.U.G. nr. 4/2023 s-a reținut că necesitatea adoptării ei este justificată, printre altele, de aspectul că neadoptarea măsurilor prevăzute în ordonanța de urgență menționată anterior ar genera consecințe extrem de oneroase pentru bugetul de stat, concretizate în plata unor sume însemnate ca accesorii la obligația principală, recurenta - pârâtă a opinat că Guvernul României a avut în vedere, la adoptarea ordonanței, necesitatea restituirii sumelor reținute cu titlu de CASS, dar nu și a accesoriilor la obligația principală, astfel că soluția instanței de fond, privind actualizarea cu indicele de inflație și cu dobânda legală, nu ar avea o bază legală.

Totodată, recurenta - pârâtă a menționat că, potrivit art. 1535 din C. civ., dobânda legală reprezintă daune moratorii cuvenite pentru neexecutarea la scadență (executarea cu întârziere) a unei obligații de plată, acordarea acestor daune fiind condiționată de existența unei culpe a debitorului în neexecutarea/executarea cu întârziere a unei obligații ce îi revenea, însă aceasta nu este situația în speță, deoarece instituția militară restituie sumele reținute întocmai și la datele prevăzute de O.U.G. nr. 4/2023.

3.4. Prin recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 179 din 12 aprilie 2023 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, recurentul - pârât Ministerul Finanțelor, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș, a criticat soluția instanței de fond de respingere a excepției calității sale procesuale pasive, invocând incidența cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și solicitând casarea în parte a hotărârii judecătorești recurate, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată formulată față de Ministerul Finanțelor.

În susținerea căii de atac, recurentul - pârât a arătat, în esență, că instanța de fond nu a motivat în fapt și în drept respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor, în sensul de a indicat de unde rezultă obligația acestui pârât de a emite un act administrativ de încetare a reținerilor din pensie pentru contribuțiile sociale de sănătate din pensie, această atribuție revenind Casei de pensii sectoriale din cadrul Ministerului Apărării Naționale, raportat la dispozițiile O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate.

În acest sens, recurentul - pârât a apreciat că instanța sesizată avea obligația să efectueze o analiză riguroasă a conținutului raportului juridic dedus judecății și, ca atare, a naturii obligației în discuție, pentru ca, raportat la particularitățile speței, să poată stabili calitatea procesuală a fiecăreia dintre părți, rațiunea instituirii acestei reguli procedurale fiind tocmai asigurarea scopului definit de legiuitor prin art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., în sensul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, voința reclamantului de a chema în judecată Ministerul Finanțelor nefiind de natură să confere și legitimare procesuala pasivă sus indicatului minister.

4.1. Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimatul-reclamant A. a invocat, în principal, excepția tardivității tuturor recursurilor declarate în cauză, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acestora, ca nefondate.

În ceea ce privește excepția tardivității recursurilor, intimatul - reclamant a arătat că aceasta este invocată în considerarea prevederilor art. 185 din C. proc. civ., pentru ipoteza în care, urmare examinării dovezilor de comunicare a sentinței, se constată, de către instanță, depășirea termenului de 15 zile de declarare a recursurilor.

În continuare, intimatul - reclamant a solicitat respingerea argumentelor părților subsumate cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., subliniind că cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004 și, pe calea sa, a solicitat repararea unui prejudiciu generat de adoptarea unei ordonanțe de urgență declarate neconstituțională, fiind de competența instanțelor de contencios administrativ.

A solicitat intimatul - reclamant și respingerea recursului Ministerului Finanțelor, promovat prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș, apreciind că instanța de fond a reținut în mod întemeiat faptul că, în raport cu capătul de cerere având ca obiect obligarea la emiterea actului administrativ prin care să se dispună încetarea reținerilor din pensie pentru contribuțiile sociale de sănătate, o atare parte are calitate procesuală pasivă. Totodată, intimatul a arătat că Ministerul Finanțelor este autoritatea în măsură să pună la dispoziție fondurile necesare pentru plata drepturilor cuvenite intimatului, în sensul de a cuprinde în bugetul consolidat al statului sumele necesare efectuării plăților și de a aloca aceste sume.

Intimatul a susținut și că apărările recurenților potrivit cărora acțiunea trebuia respinsă ca inadmisibilă sunt nefondate și lipsite de temei juridic, instanța de fond analizând în mod judicios admisibilitatea acțiunii prin raportare la art. 9 alin. (3) teza a două din Legea nr. 554/2004.

S-a argumentat și în sensul caracterului neîntemeiat al apărărilor potrivit cărora acțiunea trebuia respinsă ca rămasă fără obiect, în contextul în care, prin O.U.G. nr. 4/2023 s-a recunoscut îndreptățirea la restituirea sumelor reținute cu titlu de CASS, fiind reglementată și modalitatea efectivă de plată, în tranșe lunare plătibile, dar nu s-a dispus și în sensul reparării integrale a prejudiciului creat.

Intimatul a apreciat că este îndrituit atât la restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate, constând în procentul de 10% aplicat asupra bazei lunare de calcul pentru ceea ce depășește suma lunară de 4000 RON, cât și la plata reactualizării și a dobânzii legale aferente acestei sume, de la data reținerii până la data restituirii integrale.

Exigibilitatea creanței nu este afectată de eșalonarea plății dispuse prin actul normativ, deoarece trebuie raportată la data de la care sumele reținute lunar ar fi trebuit să fie efectiv achitate. Acest mod de executare dispus în mod unilateral de către debitor este apt doar să confere acestuia dreptul de a face plăți parțiale și succesive și să stabilească în sarcina creditorului obligația de a nu continua executarea silită.

Intimatul a evocat Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014 a Înaltei Curți de Casație si Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii și a evidențiat că, în cuprinsul considerentelor hotărârii recurate, instanța de fond a reținut și analizat, în mod expres, susținerile Guvernului României privind neîndeplinirea condițiilor pentru a putea fi antrenată răspunderea civilă delictuală a acestuia (pag. 33 din hotărâre).

4.2. Recurenta - pârâtă Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor declarate de recurenții - pârâți Guvernul României și Ministerul Finanțelor prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș, ca nefondate.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, de normele aplicabile și de apărările formulate în întâmpinări, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâții Guvernul României, Ministerul Finanțelor, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș, Ministerul Apărării Naționale și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale sunt fondate, în limitele și pentru următoarele considerente:

Pentru a răspunde criticilor formulate de pârâți, Înalta Curte reține că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a susținut, în esență, existența unei vătămări în drepturile și interesele sale legitime prin modificările legislative operate prin O.U.G. nr. 130/2021, pusă în aplicare începând cu data de 01.01.2022, prin care s-a instituit plata obligatorie a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate și în cazul veniturilor din pensii, pentru partea ce depășește suma lunară de 4.000 RON.

În acest sens, reclamantul a formulat prezenta acțiune, în condițiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, solicitând restituirea sumelor reținute conform acestui act normativ, actualizate cu rata inflației, precum și plata dobânzii legale penalizatoare aferente acestor sume, dar și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor la emiterea unui act administrativ prin care să dispună încetarea reținerilor din pensie pentru contribuțiile sociale de sănătate de 10 % din partea ce depășește suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, începând cu data pronunțării hotărârii.

Prin decizia Curții Constituționale nr. 650/15.12.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a art. XXIV pct. 11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f)

2

)

Codul fiscal], pct. 12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h) Codul fiscal sintagma "de până la suma de 4.000 RON lunar inclusiv"], pct. 13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a

1

) Codul fiscal], pct. 14 [cu referire la sintagma "venituri din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 3-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 16 [cu referire la art. 157

3

Codul fiscal], pct. 17 [cu referire la sintagma "precum și al veniturilor din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 4-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)

2

), alin. (5) în privința trimiterii la art. 157

3

și alin. (7)

1

Codul fiscal] și pct. 19 [cu referire la alin. (1) lit. a) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)

2

) Codul fiscal] și art. XXV alin. (1) lit. c) [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privința alin. (1) și (5) ale art. 168 Codul fiscal și pct. 19] din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, dispozițiile mai sus menționate fiind declarate neconstituționale.

Prin O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate a fost reglementată modalitatea de restituire a sumelor reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv.

În raport de această cronologie legislativă, prima instanță a apreciat că acțiunea reclamantului A. este întemeiată, sens în care a obligat pârâții Guvernul României și Casa de pensii sectorială din cadrul Ministerului Apărării Naționale să plătească reclamantului despăgubiri constând în sumele reținute din pensii, în baza O.U.G. nr. 130/2021, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, după recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, și reținerea diferențelor de impozit pe venit datorate, sumele urmând a fi indexate cu rata inflației, precum și să plătească reclamantului despăgubiri constând în plata dobânzilor legale penalizatoare aferente sumelor reținute din pensiile reclamanților cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data primei rețineri și până la acoperirea integrală a prejudiciului, respingând, în rest, acțiunea.

Având în vedere gradul de conexitate și/sau similaritate al criticilor formulate prin recursurile declarate de pârâții Guvernul României, Ministerul Finanțelor, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș, Ministerul Apărării Naționale și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale, Înalta Curte urmează a le analiza global din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., punctând elementele de diferențiere dintre cererile de recurs.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că recurenții - pârâți Ministerul Apărării Naționale și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale au invocat și prevederile pct. 3 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., susținând că natura raporturilor juridice deduse judecății ar fi cea a drepturilor de asigurări sociale, ceea ce, în opinia acestora, ar atrage competența instanțelor cu atribuții de soluționare a cauzelor din jurisdicția asigurărilor sociale, mai precis a secției specializate în asigurări sociale a Tribunalului Timiș. Astfel, criticile aduse de sus indicații recurenți sentinței atacate vizează modul de stabilire a competenței materiale în cauză. Aceste susțineri sunt similare celor subsumate de recurentul - pârât Guvernului României cazului de casare reglementat de pct. 8 al alin. (1) al art. 488 din C. proc. civ., prin care acest recurent a evocat incidența, în cauză, a dispozițiilor speciale ale Legii nr. 263/2010 privind jurisdicția asigurărilor sociale.

Răspunzând tuturor acestor critici, Înalta Curte constată că prezentul litigiu este unul de natura contenciosului administrativ, despăgubirile fiind cerute de reclamant în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, care conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe considerate neconstituționale sau declarate ca atare, posibilitatea de a solicita, conform alin. (5) al acestui articol, acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului.

Or, conform alin. (1) al art. 9 din Legea nr. 554/2004 o atare acțiune se introduce la instanța de contencios administrativ. Pe cale de consecință, natura raportului juridic dedus judecății în cauza pendinte este una ce intră în competența de soluționare a instanțelor de contencios administrativ, cum corect a reținut și instanța de fond.

De asemenea, prima instanță a făcut și o corectă aplicare a prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, câtă vreme, prin cererea de chemare în judecată, se solicită acordarea despăgubirilor de către autorități publice centrale.

În raport de aceste considerente, în mod corect Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a reținut că este competentă să soluționeze cauza pendinte, astfel încât sunt nefondate susținerile recurenților privind atât incidența Legii nr. 263/2010, cât și cele conform cărora tribunalul, prin secția specializată în asigurări sociale, ar fi instanța competentă.

Pe cale de consecință, Înalta Curte consideră că nu există motive pentru reformarea sentinței recurate din perspectiva prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ.

Referitor la critica întemeiată pe necesitatea anulării actului/actelor administrative emise în baza ordonanței de urgență a Guvernului ce a fost declarată în parte neconstituțională, Înalta Curte constată că o astfel de măsură nu este prevăzută de dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, invocate anterior, din formularea cărora rezultă că legiuitorul nu condiționează cererea de acordare de despăgubiri de formularea cumulativă a unei pretenții vizând anularea eventualelor acte administrative emise în baza ordonanțelor Guvernului (în acest sens relevantă fiind sintagma acțiunea "poate avea ca obiect..."), ci conținutul acțiunii este determinat, de la caz la caz, de situația specifică fiecărei spețe.

Înalta Curte mai reține că, în cauza de față, recurentul-pârât Guvernul României nu a indicat acele acte administrative care, în opinia sa, au fost emise în temeiul O.U.G. nr. 130/2021 și ar fi trebuit să fie anulate în prealabil pentru a se recunoaște dreptul reclamantului la despăgubiri, iar din dosarul cauzei nu rezultă existența unor astfel de acte, punerea în executare a ordonanței de urgență a Guvernului fiind efectuată prin reținerea din pensia reclamantului a contribuției de asigurări sociale de sănătate.

În continuare, în examinarea criticilor subsumate de părțile recurente prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., cu respectarea ordinii de prioritate a efectelor pe care le produc excepțiile invocate de părți, Înalta Curte observă că, în ceea ce privește pretinsa lipsă a capacității juridice civile, recurentul Guvernul României a susținut, în esență, că nu poate sta în judecată, în calitate de pârât, decât în litigii de drept administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă.

Cum pretențiile reclamantului nu au natură civilă, ci vizează acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a vătămării produse prin emiterea, de către Guvernul României, a unei ordonanțe de urgență declarate neconstituțională în parte, Înalta Curte constată că acest pârât nu a fost chemat în judecată în virtutea invocatei capacități de drept civil, ci în considerarea capacității de drept administrativ ce-i revine în calitate de autoritate emitentă a actului vătămător.

În consecință, în raport de obiectul cauzei deduse judecății, întemeiat pe prevederile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, criticile vizând lipsa capacității juridice civile a pârâtului Guvernul României vor fi respinse, ca nefondate.

În continuare, Înalta Curte va verifica soluțiile pronunțate de instanța de fond asupra excepției lipsei calității procesuale pasive invocate de către fiecare dintre pârâți, însă în limitele criticilor invocate prin memoriile de recurs.

Înalta Curte reține, pe de-o parte, că pârâtul Guvernul României justifică participarea în proces prin raportare la calitatea de emitent al O.U.G. nr. 130/2021, act normativ declarat neconstituțional, care a produs reclamantului o vătămare a drepturilor și intereselor lui legitime, și pe de altă parte, că pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale este instituția care a reținut la sursă contribuțiile de asigurări sociale de sănătate din pensia reclamantului și, ulterior, a virat aceste sume la bugetul de stat gestionat de Ministerul Finanțelor, iar potrivit art. 1 alin. (1) - (3) din O.U.G. nr. 4/2023 are obligația recalculării venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea.

După cum s-a arătat anterior, relevanță prezintă faptul că cererea de chemare în judecată formulată de reclamant este întemeiată pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală "Acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului" și vizează acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională. Or, asemenea despăgubiri pot fi solicitate de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanței neconstituționale care a prejudiciat în mod direct reclamantul.

Cu alte cuvinte, din moment ce premisa de formulare a acțiunii o reprezintă "acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțele Guvernului", admisibilitatea unei astfel de acțiuni în pretenții formulată potrivit art. 9 din Legea nr. 554/2004 vizează cereri îndreptate împotriva Guvernului României, autoritate publică centrală de la care provine ordonanța sau ordonanța de urgență (pretins) vătămătoare.

În recurs, pârâtul Guvernul României a reiterat argumentele din fond, prin care a susținut că această obligație ar reveni exclusiv caselor teritoriale de pensii sau caselor de pensii sectoriale, entități care au reținut din pensia reclamantului sumele în discuție și care, prin efectul O.U.G. nr. 4/2023, au obligația restituirii lor, obligație care se extinde și asupra accesoriilor.

Contrar acestei opinii, faptul că reținerile din pensie, păgubitoare pentru reclamant, au fost efectuate de Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale, nu exonerează Guvernul României de plata despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională. După cum s-a arătat anterior, obiectul cauzei de față îl reprezintă acordarea despăgubirilor pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanță de urgență declarată neconstituțională, fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constând în emiterea respectivei ordonanțe de către Guvern, în timp ce casele de pensii au efectuat doar operațiunile materiale de aducere la îndeplinire a dispozițiilor actului normativ.

Nici împrejurarea că prin O.U.G. nr. 4/2023 se prevede că restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate se face prin intermediul acelorași case de pensii nu este de natură a schimba această concluzie, atât timp cât se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanța de urgență declarată neconstituțională.

În concluzie, față de cauza juridică a acțiunii și față de dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile ce fac obiectul cauzei de față, Înalta Curte constată că există identitate între debitorul raportului juridic dedus judecății și Guvernul României, emitent al actului vătămător, respectiv al ordonanței de urgență declarate neconstituționale, criticile din recurs ale Guvernului României fiind nefondate.

Cât privește calitatea procesuală pasivă a pârâtei Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale, autoritate care nu are calitatea de emitent al ordonanței de urgență declarată neconstituțională, dar are obligațiile indicate mai sus, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a reținut corect că se impune menținerea în cadrul procesual pasiv al acestei cauze și a acestei părți pârâte. Aceasta întrucât, prin petitele acțiunii reclamantului, intimatul - reclamant a solicitat calcularea și plata contravalorii prejudiciului constând în actualizarea cu indicele inflației și a dobânzii legale, prin raportare la contravaloarea debitului principal reținut în baza O.U.G. nr. 130/2021. Or, recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și reținerea diferențelor de impozit pe venit datorate, în temeiul art. 1 alin. (1) din O.U.G nr. 4/2023, precum și restituirea sumelor vizate de art. 1 se face, printre altele, de către casele de pensii sectoriale (art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2023), aspecte C. proc. civ. efecte și în planul calculului și plății accesoriilor la debitul principal, la care pârâții au fost obligați prin sentința recurată. Pentru aceste motive, criticile recurenților - pârâți Ministerului Apărării Naționale și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale aduse soluției de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive, dispuse de prima instanță, sunt nefondate.

Cât privește calitatea procesuală pasivă a recurentului - pârât Ministerul Finanțelor, Înalta Curte reține că unul dintre petitele cererii de chemare în judecată a constat, în mod expres, în solicitarea formulată de reclamant de obligare a pârâtului Ministerul Finanțelor la emiterea unui act administrativ prin care să dispună încetarea reținerilor din pensie pentru contribuțiile sociale de sănătate de 10 % din partea ce depășește suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, începând cu data pronunțării hotărârii. Or, în raport de cadrul procesual obiectiv al cauzei, în mod corect prima instanță a apreciat că din cadrul procesual subiectiv al acesteia trebuie să facă parte și recurentul - pârât Ministerul Finanțelor. Existența sau inexistența unei obligații a acestei autorități de a emite actul administrativ solicitat de reclamant reprezintă un element pe fondul cauzei (instanța de fond, respingând, de altfel, cererea de chemare în judecată în privința acestui petit), iar nu unul aferent stabilirii calității procesuale pasive. Pentru aceste motive, criticile aduse de recurentul - pârât Ministerul Finanțelor soluției instanței de fond de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât sunt nefondate.

În continuare, examinând criticile părților recurente potrivit cărora, prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, cauza ar fi rămas fără obiect, Înalta Curte constată că acestea sunt fondate doar în ceea ce privește despăgubirilor constând în sumele reținute din veniturile din pensii, în baza O.U.G. nr. 130/2021, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv.

Prin O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate a fost reglementată modalitatea de restituire a sus indicatelor sume, care se face, din oficiu, de către Casa Națională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii, precum și de către casele de pensii sectoriale și de către entitățile care plătesc venituri din pensii, iar casele de pensii au demarat procedura de restituire, conform acestei ordonanțe.

Reclamantul se încadrează în situațiile de restituire vizate de actul normativ amintit, perspectivă din care, dată fiind adoptarea O.U.G. nr. 4/2003, ce a intrat în vigoare la data de 17 februarie 2023, ulterior învestirii instanței de contencios administrativ cu acțiunea pendinte (21.12.2022), condiția existenței obiectului cauzei în privința despăgubirilor constând în sumele reținute din venituri din pensii, în baza O.U.G. nr. 130/2021, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, nu se mai verifică.

Înalta Curte amintește că, potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., una din condițiile necesare pentru existența dreptului de a formula orice cerere în justiție este cea ce vizează obiectul acesteia/formularea unei pretenții, condiție generală care se impune a fi îndeplinită pe tot parcursul soluționării cauzei.

În contextul celor arătate anterior, Înalta Curte constată că, deși condiția existenței obiectului cererii de chemare în judecată, din perspectiva aspectelor indicate supra, a fost îndeplinită la data promovării acțiunii, ulterior, în condițiile în care legiuitorul a recunoscut îndreptățirea reclamantului la restituirea sumelor reținute din pensie cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, Înalta Curte constată că aspectul plății despăgubirilor constând în sume egale cu sumele reținute începând cu luna ianuarie 2022, rețineri făcute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, nu mai subzistă, astfel încât nu mai există situația a cărei înlăturare reclamantul a solicitat-o.

În consecință, constatând că soluția de obligare a pârâților Guvernul României și Casa de pensii sectorială din cadrul Ministerului Apărării Naționale la plata către reclamant de despăgubiri constând în sumele reținute din pensii, în baza O.U.G. nr. 130/2021, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, este dată cu greșita aplicare a art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., raportat la dispozițiile O.U.G. nr. 4/2023, fiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va casa această soluție din cuprinsul sentinței și, în rejudecare, va respinge sus indicatul petit, ca rămas fără obiect.

Înalta Curte apreciază însă, că nu pot fi primite criticile recurenților potrivit cărora, prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, cererea pendinte ar fi rămas fără obiect și cu privire la despăgubirile constând în actualizarea cu rata inflației a sumelor reprezentând debitul principal și în dobânda legală ori că ar lipsi interesul reclamantului în a solicita aceste despăgubiri.

În acest sens, se reține că, prin această ordonanță, s-a dispus doar restituirea sumelor reținute, actul normativ neavând în vedere asigurarea unei reparații integrale a prejudiciului, reprezentat nu numai de pierderea efectivă (damnum emergens), ci și de beneficiul nerealizat (lucrum cessans), constând în dobânda legală, la care se adaugă actualizarea cu rata inflanției, pentru conservarea valorii reale a obligațiilor bănești.

În concret, prin ordonanța menționată, nu s-a dispus repararea integrală a prejudiciului suportat de reclamant prin reținerile nelegale din pensie, în sensul indexării cu rata inflației a sumelor ce vor fi restituite potrivit O.U.G. nr. 4/15.02.2023 și plății dobânzilor legale aferente acestor sume, reținute în perioada 01.01.2022-27.12.2022, calculate începând cu data primei rețineri și până la acoperirea integrală a prejudiciului.

Astfel, prejudiciul cauzat reclamantului prin O.U.G. nr. 130/2021, constând în lipsirea sa de folosința sumelor de bani ce i-au fost reținute din pensie și care îi vor fi restituite eșalonat, dă dreptul la reparație, potrivit art. 1.381 C. civ., iar reparația trebuie să fie integrală, conform art. 1.385 C. civ., așadar să cuprindă nu doar pierderea efectiv suferită, reprezentată, în speță, de chiar sumele reținute în mod necuvenit, dar și beneficiul nerealizat, cuantificat, în cazul obligațiilor bănești, la nivelul dobânzii legale, potrivit art. 1.381 alin. (3) raportat la art. 1.535 C. civ.. Pe cale de consecință nu se poate reține o greșită aplicare, de către prima instanță, a prevederilor C. civ.

Drept urmare, Înalta Curte reține că, în speță, sunt întrunite condițiile angajării răspunderii administrative patrimoniale a Guvernului, potrivit ar