ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1992/2022

Ședința publică din data de 31 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 271/19.05.2010, Curtea de Apel Timișoara a respins ca tardivă cererea promovată de reclamantul A., contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, vizând anularea, în temeiul art. 9 alin. (1) raportat la art. 1 din Legea nr. 1/1967, a ordinului de trecere în rezervă nr. MC 133/4.10.1985, obligarea pârâtului la reintegrarea sa în cadrul M.Ap. N. pe funcția și gradul corespunzătoare pregătirii și vechimii pe care ar fi avut-o dacă nu i-ar fi fost întreruptă activitatea în mod ilegal.

Hotărârea instanței de fond a rămas definitivă prin respingerea recursului declarat de reclamant, potrivit deciziei Î.C.C.J. nr. 1397/09.03.2011.

La data de 17.06.2021, revizuentul A. a formulat cerere de revizuire a sentinței civile nr. 271/19.05.2010, în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. 1865, învederând că, "în urma comunicării Raportului și a precizărilor făcute de corpul de control al Ministerului Apărării Naționale prin înscrisul nr. 2529, actul juridic care produce efecte juridice, fiind semnat de o persoană abilitată și conform cu originalul, este fotocopia trimisă de pârât UM 02405 Pitești prin înscrisul DP 432/2021, comunicat la data de 18.05.2021".

Revizuientul a apreciat în privința copiei "ordinului M.C. 133 depusă la dosarul x/2009 în xerox, care nu este nici certificată ca fiind conformă cu originalul, că este nulă, deci nu produce efecte juridice".

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Ministerul Apărării Naționale a solicitat respingerea ca tardivă a cererii de revizuire, a invocat excepția lipsei de interes în susținerea căii extraordinare de atac și a solicitat, în subsidiar, respingerea acesteia ca nefondată.

Prin sentința nr. 552 din 21 octombrie 2021 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea de revizuire promovată de revizuentul A. împotriva sentinței civile nr. 271/19.05.2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. x/2009, în contradictoriu cu intimatul Ministerul Apărării Naționale, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, în privința excepției tardivității cererii de revizuire, instanța de fond a reținut incidența dispozițiilor art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. 1865, conform cărora termenul de promovare a cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 alin. (1) pct. 5 din același cod este de o lună și se socotește din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă.

Termenul de promovare a căii extraordinare de atac nu putea să curgă înaintea emiterii și comunicării adresei nr. x/31.05.2021, invocată ca înscris nou, în sensul art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. 1865, respectiv anterior datei de 31.05.2021.

Termenul de o lună început la acea dată nu a expirat anterior înregistrării la Curtea de Apel Timișoara a prezentei cereri de revizuire, la data de 24.06.2021, cererea fiind expediată prin poștă la data de 17.06.2021.

În egală măsură s-a constatat a fi neîntemeiată excepția lipsei de interes în promovarea cererii de revizuire, invocată de intimatul Ministerul Apărării Naționale prin prisma faptului că acțiunea reclamantului a fost respinsă, în mod definitiv, ca tardiv formulată, astfel că actul contestat nu mai poate fi supus controlului judecătoresc, intrând sub puterea de lucru judecat.

Instanța nu a reținut aceste susțineri, întrucât, prin promovarea cererii de revizuire se tinde la reluarea judecății asupra cererii de anulare a ordinului de trecere în rezervă, eventuala admitere a acesteia fiind de natură să aducă un folos practic titularului său, permițând reanalizarea cererii de anulare.

Împrejurarea că sentința civilă nr. 271/19.05.2010, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. x/2009, menținută prin Decizia Î.C.C.J. nr. 1397/09.03.2011, are în prezent caracter irevocabil și beneficiază de prezumția puterii de lucru judecat nu conduce la concluzia că ar fi lipsită de interes promovarea cererii de revuizuire, întrucât, după cum se precizează în art. 378 C. proc. civ. 1865, puterea de lucru judecat de care beneficiază o hotărâre judecătorească subzistă doar până la înlocuirea acesteia cu o alta, ca efect al admiterii unei căi extraordinare de atac, cum este revizuirea.

S-a apreciat astfel că revizuentul justifică un interes caracterizat, respectiv, actual, direct și personal în susținerea căii extraordinare de atac, excepția lipsei de interes invocată fiind neîntemeiată.

Analizând admisibilitatea cererii de revizuire în condițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ. 1865, instanța a constatat că motivul de revizuire invocat - art. 322 pct. 5 C. proc. civ. 1865 a fost interpretat în mod constant în doctrina și jurisprudența în materie în sensul că înscrisul doveditor de care se prevalează revizuentul trebuie să îndeplinească anumite condiții esențiale: să fie un înscris probant prin el însuși, acesta să fie nou, să fi fost descoperit după darea hotărârii, să fi existat la data pronunțării hotărârii și să fi fost determinant la pronunțarea hotărârii.

Astfel, adresa emisă la data de 31.05.2021 - dosar, de Corpul de control și inspecție din cadrul ministerului intimat, de care se prevalează revizuentul ca înscris nou, nu îndeplinește cerințele specifice amintite, câtă vreme este evident că, prin conținutul acesteia, reprodus în cererea de revizuire, adresa nu are caracterul unui înscris probant prin ea însăși. De aici derivă și concluzia că nu se verifică nici condiția ca înscrisul să fi fost determinant la pronunțarea hotărârii, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanță, ar fi putut conduce la pronunțarea unei alte soluții.

Acesta nu îndeplinește nici condiția de a fi existat la pronunțarea hotărârii, iar înscrisurile constituite ulterior nu pot servi ca temei al revizuirii. S-a arătat în literatura de specialitate că această cerință rezultă din expresia utilizată în norma procedurală, care face referire la "înscrisuri descoperite" după darea hotărârii, iar pe de altă parte, numai un înscris care a existat la data pronunțării hotărârii ar fi putut fi reținut de adversar, cealaltă parte fiind în imposibilitate de a-l prezenta. Or, adresa invocată în cauză datează din anul 2021, fiind deci ulterioară pronunțării sentinței a cărei revizuire se cere, din 19.05.2010.

Prin urmare, nu ne aflăm în ipotezele prevăzute de text, respectiv, ca înscrisul să fi fost reținut de partea potrivnică sau să nu fi putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părților. Din acest punct de vedere, doctrina și jurisprudența au arătat că dovada conduitei obstrucționiste a părții adverse sau a împrejurărilor mai presus de voința părții, care au împiedicat înfățișarea înscrisului pe durata soluționării procesului de fond, îi incumbă revizuientului și se concretizează în dovedirea demersurilor efectuate prin care s-a încercat obținerea acestor înscrisuri, precizându-se că înscrisul de care prevalează revizuientul trebuie prezentat de către acesta, iar nu procurat la solicitarea instanței.

În orice caz, revizuirea reprezintă o cale extraordinară de atac, reglementată în condiții de strictă interpretare, în cazurile și condițiile prevăzute expres și limitativ de lege, exclusiv pentru îndreptarea unor erori evidente de fapt și nu de drept, descoperite ulterior hotărârii a cărei revizuire se cere.

Prin urmare, în speța de față, doar dacă înscrisul invocat îndeplinea toate condițiile pentru a fi calificat ca înscris nou, în sensul dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. 1865, justificând admisibilitatea cererii de revizuire prin existența unor erori de fapt legate de acel act, era posibilă retractarea sentinței a cărei revizuire se cere, conform dispozițiilor art. 327 alin. (1) C. proc. civ. 1865 și rejudecarea cauzei.

Împotriva sentinței a declarat recurs revizuentul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, calea de atac fiind întemeiată pe dispozițiile art. 304 alin. (2) C. proc. civ. 1865.

În motivarea recursului s-a arătat că soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire este eronată, câtă vreme înscrisurile depuse la dosar au fost reținute de partea adversă, dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, deoarece ordinul de trecere în rezervă și documentația ce a stat la baza desfacerii contractului de muncă au fost clasificate drept "secret de serviciu" în perioada 4.10.1985-2019.

Instanța a încălcat și dreptul recurentului la apărare întrucât nu a pus în discuție și nu s-a pronunțat asupra competenței de soluționare a cauzei, aspect invocat în cuprinsul răspunsului la întâmpinare, având în vedere încadrarea juridică a cauzei făcută de Î.C.C.J. în categoria litigiilor de muncă.

De asemenea, s-a arătat că declararea neconstituționalității dispozițiilor art. 322 C. proc. civ. 1865, prin decizia CCR nr. 1039/5.12.2012, a sancționat condiționarea astfel reglementată, ce obstrucționează liberul acces la justiție.

În final, recurentul a arătat documentele menționate au fost clasificate pentru o perioadă de peste 30 de ani și a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ. 1865, analizarea cauzei sub toate aspectele, casarea hotărârii și trimiterea cauzei instanței competente să soluționeze litigiile de muncă.

Intimatul Ministerul Apărării Naționale a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și în raport de prevederile legale incidente, în limitele prevăzute de art. 304

1

C. proc. civ. 1865, Înalta Curte constată următoarele:

Recurentul a învestit instanța de control judiciar cu recursul promovat împotriva soluției primei instanțe de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. 1865, înscrisul invocat de către acesta neîntrunind cerințele cumulativ impuse de cazul de revizuire precizat.

În privința motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 302 alin. (2) C. proc. civ. 1865, care vizează situația hotărârii date "de alți judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea în fond a pricinii", Înalta Curte observă, pe de o parte, faptul că acesta a fost invocat pur formal, fără a fi înfățișate critici în susținere, iar pe de altă parte, el nu este incident în cauză, hotărârea recurată fiind pronunțată de judecătorul în fața căruia s-au derulat dezbaterile asupra cererii de revizuire.

Recurentul a invocat, de asemenea, necompetența instanței de contencios administrativ, față de natura cauzei - litigiu de muncă, iar susținerile vizând acest aspect sunt nefondate, dat fiind obiectul cauzei - cerere de revizuire formulată împotriva unei hotărâri pronunțate de o instanță de contencios administrativ, învestită inițial cu verificarea legalității ordinului de trecere în rezervă nr. MC 133/4.10.1985.

Pretinsa încadrare juridică a cauzei făcută de Î.C.C.J. în categoria litigiilor de muncă a avut loc în cadrul altor dosare în care reclamantul a avut calitatea de parte, ea a fost realizată doar cu ocazia soluționării cererilor de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru și nu prezintă relevanță sub aspectul competenței materiale a instanței de contencios administrativ, care își păstrează competența de a soluționa dosarul nr. x/2009 și în căile de atac extraordinare.

Din această perspectivă, Înalta Curte nu poate reține neanalizarea excepției invocate și încălcarea dreptului la apărare al revizuentului.

Analizând sentința recurată și prin prisma dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ. 1865, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a apreciat că în cauză nu își găsesc aplicarea dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. 1865, argumentul juridic hotărâtor ce susține această dezlegare constând în faptul că înscrisul nou invocat nu are forță probantă, prin el însuși și nu este apt să conducă la retractarea hotărârii pronunțate.

Potrivit art. 322 pct. 5 anterior menționat, "revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: ….5. dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere;".

Acest motiv de revizuire implică îndeplinirea mai multor condiții cumulative: - înscrisul trebuie să existe la data pronunțării hotărârii judecătorești a cărei revizuire se cere, dar să nu fi făcut obiectul cercetării judecătorești; - înscrisul să fie determinant, în sensul că dacă înscrisul ar fi fost cunoscut de instanța a cărei hotărâre este atacată, ar fi putut conduce la pronunțarea unei alte soluții.

Revizuirea sentinței civile nr. 271/19.05.2010 a Curții de Apel Timișoara a fost solicitată ca urmare a comunicării adresei nr. x/31.05.2021, emisă de Corpul de control și inspecție din cadrul Ministerului Apărării Naționale, pretinzându-se că aceasta ar fi un înscris nou, raportat la care soluția dată în dosarul nr. x/2009 ar fi fost alta decât cea de respingere ca tardivă a acțiunii reclamantului A..

Prin această adresă intimatul Ministerul Apărării Naționale a răspuns petiției nr. A-2473/26.05.2021, comunicând faptul că aspectele sesizate au făcut obiectul mai multor mai multor petiții, adresate diferitelor structuri din M.Ap. N., pentru care s-au comunicat deja răspunsuri, iar prin ultimul răspuns de la U.M. 02405 Pitești, s-a adus la cunoștința recurentului faptul că documentele solicitate și transmise (ordinul de trecere în rezervă și raportul care a stat la baza emiterii ordinului de trecere în rezervă) sunt fotocopiate (după documente originale) certificate prin semnătură și ștampilă.

Contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut, în mod corect, că adresa emisă la data de 31.05.2021 de Corpul de control și inspecție din cadrul ministerului intimat, de care se prevalează revizuientul ca înscris nou, nu îndeplinește cerințele specifice amintite, câtă vreme este evident că, prin conținutul acesteia, reprodus în cererea de revizuire, adresa nu are caracterul unui înscris probant prin ea însăși, înscris determinant la pronunțarea hotărârii, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanță, ar fi putut conduce la pronunțarea unei alte soluții.

Înscrisul invocat nu îndeplinește nici condiția de a fi existat la pronunțarea hotărârii, el fiind emis în anul 2021, astfel că nu putea fi reținut de adversar, iar revizuentul să fie în imposibilitate de a-l prezenta.

Cum revizuirea este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată în cazurile și condițiile prevăzute expres și limitativ de lege, constatând că în mod corect prima instanță a reținut neîndeplinirea cumulativă a cerințelor impuse de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. 1865, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) din același cod Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de revizuentul A. împotriva sentinței civile nr. 552 din 21 octombrie 2021 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2022.