ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6913/2020

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 29 decembrie 2011 reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat: 1. nulitatea absolută a ordinului de trecere în rezervă nr. 133/04.10.1985; 2. obligarea pârâtei la reintegrarea în funcție a reclamantului; 3. obligarea pârâtei la plata contribuției la fondul de asigurări de sănătate pe perioada cuprinsă între trecerea în rezervă și reactivare sau ieșire la pensie; 4. obligarea pârâtei la restituirea sumei achitate de reclamant ca și cheltuieli de școlarizare, actualizată cu rata inflației; 5. obligarea pârâtei la plata sumei de 4.950.000 RON reprezentând drepturi salariale; 6. obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată și daune morale în baza Legii nr. 221/2009 și C. civ. în sumă de 1.500.000lei. Prin sentința civilă nr. 482/12.01.2012 Judecătoria Timișoara admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Timișoara și a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de petentul A., în contradictoriu cu intimații Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș în favoarea Tribunalului Timiș, secția civilă - litigii de muncă. La data de 06 februarie 2012 cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalul Timiș, secția litigii de muncă. Prin sentința civilă nr. 1288/26.04.2012 Tribunalul Timiș a admis excepția de necompetentă materială a Tribunalului Timiș și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal. Prin sentința civilă nr. 679 din 13 decembrie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins atât acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Finanțelor Publice pentru anularea actului administrativ, reintegrarea în funcție și despăgubiri, cât și cererea reclamantului privind cheltuielile de judecată. Prin decizia nr. 2771 din 12 iunie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 679 din 13 decembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefundat.

Cererea de revizuire formulată în cauză Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2019, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865 raportat la art. 21 din Legea nr. 554/2004, deoarece actul administrativ contestat a fost emis de o autoritate publică centrală, revizuentul A., în contradictoriu cu intimații Ministerul Apărării Naționale și ANAF Timișoara, a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 679/13.12.2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2011, în sensul anulării acestei sentințe, admiterea revizuirii, anularea excepției autorității de lucru judecat, deoarece în dosarul nr. x/2009, prin hotărârea nr. 271/19.05.2010, nu a fost tranșat litigiul, nefiind soluționată pe fond chestiunea litigioasă.

Hotărârile instanței de fond 3.1. Prin sentința civilă nr. 261 din 24 septembrie 2020, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția tardivității cererii de revizuire și a respins ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuientul A., împotriva sentinței civile nr. 679/13.12.2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. x/2011, în contradictoriu cu intimații Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Finanțelor Publice, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în cauză. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a avut în vedere, în esență, că cererea de revizuire este întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865 și că în privința termenului de exercitare a căii extraordinare de atac a revizuirii, vechiul C. proc. civ. stipulează la art. 324 alin. (1) pct. 4 că termenul de revizuire este de o lună și se va socoti în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 5, din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă. În speța de față, revizuentul se prevalează de comunicarea de către pârât, la data de 10 octombrie 2019 a fotocopiei ordinului de trecere în rezervă nr. M.C. 133/04.10.1985, certificată pentru conformitate potrivit legii . Curtea de apel a reținut însă că acest ordin i-a fost comunicat revizuentului și în cursul anului 2010, în cadrul dosarului x/2009, aspect ce rezultă din mențiunea făcută olograf și semnată de către revizuient ("conform cu copia depusă de M.Ap. N. la dosarul x/2009 al C.Ap. Tim. la data de 24.03.2010") pe copia xerox a ordinului de trecere în rezervă nr. M.C.133/04.10.1985 depusă de revizuient la data de 29 decembrie 2011 în dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Timișoara la dosar în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 679/13.12.2012 de către Curtea de Apel Timișoara, sentință a cărei revizuire se cere. Prin urmare, având în vedere că înscrisul menționat, care constituie chiar obiectul acțiunii soluționată irevocabil în dosarul nr. x/2011, i-a fost comunicat reclamantului revizuent din anul 2010 și că au trecut mai mult de 9 ani de la descoperirea acestora, instanța de fond a constatat că termenul de o lună este depășit, astfel încât excepția tardivității cererii de revizuire este întemeiată. 3.2. Prin încheierea nr. 57 din 13 octombrie 2020, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins cererile de îndreptare, lămurire și completare a sentinței civile nr. 261/24.09.2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal în dosar nr. x/2019, formulată de revizuientul A.. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a avut în vedere, în esență, că raportat la conținutul cererii cu care revizuientul a învestit instanța și al notelor scrise depuse ulterior de acesta în fapt, revizuientul este nemulțumit de măsurile dispuse de instanță la data de 24 septembrie 2020, solicitând ca instanța să oblige pârâtul Ministerul Apărării Naționale să depună în original Ordinul MC 133/1985. Deși revizuientul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 281 și următoarele din C. proc. civ. de la 1865, în fapt nu invocă nici un aspect care să poată fi încadrat în cazurile expres prevăzute și reglementate de dispozițiile art. 281, art. 281 1 , respectiv, art. 281 2 din C. proc. civ. de la 1865.

Recursurile exercitate în cauză 4.1. Împotriva sentinței civile nr. 261 din 24 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs revizuentul A., întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 3, 7, 8 și 9 din C. proc. civ. de la 1865, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare unei alte instanțe din România. În motivare, a învederat că sentința recurată este lovită de nulitate absolută deoarece, raportat la dispozițiile încheierii de ședință din 04 februarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, deși în cauză sunt incidente prevederile Codului muncii, litigiul a fost soluționat potrivit dispozițiilor Legii nr. 554/2004, în acest sens invocând și excepția necompetenței materiale. De asemenea, a arătat că instanța de fond a încălcat și dispozițiile art. 129 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865, deoarece a refuzat să administreze proba care ar fi condus la justa soluționare a litigiului. 4.2. Împotriva încheierii nr. 57 din 13 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs revizuentul A., întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 din C. proc. civ. de la 1865, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare unei alte instanțe din România. În motivare, a învederat că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 129 pct. 5 și ale art. 281 indice 2 din C. proc. civ. de la 1865, deoarece s-a pronunțat cu privire la excepția de tardivitate înainte de a se depune la dosarul cauzei, în original, Ordinul de trecere în rezervă nr. M.C. 133/04.10.1985 și de a fi acesta confruntat cu fotocopiile de la dosarul cauzei.

Apărările formulate în cauză În cauză intimații nu au formulat întâmpinări. II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție Înalta Curte, examinând hotărârile atacate prin prisma motivelor de recurs formulate și în raport de actele și lucrările dosarului dar și de prevederile legale incidente, incluzând art. 304 1 C. proc. civ., constată că nu este incident în cauză nici un motiv de casare sau de modificare a hotărârilor atacate, în considerarea celor în continuare arătate: Cu prioritate, în ceea ce privește excepția necompetenței materiale invocată de recurentul-revizuent, Înalta Curte reține că obiectul acțiunii introductive, înregistrată sub nr. de dosar x/2011, îl reprezintă anularea Ordinului de trecere în rezervă nr. 133/04.10.1985, care este un act administrativ, iar cauza a fost soluționată, atât în primă instanță, cât și în recurs la instanța supremă, cu aplicarea prevederilor Legii contenciosului administrativ, de instanțe de contencios administrativ. În consecință, în raport și de dispozițiile art. 323 teza I din C. proc. civ. de la 1865, potrivit cu care "Cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea rămasă definitivă și a cărei revizuire se cere. (…)", Înalta Curte constată că nu se poate alege o altă competență în calea de atac extraordinară a revizuirii, iar criticile recurentului-revizuent subsumate motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. de la 1865 sunt nefondate. Cu privire la fondul recursului, se reține că prima instanță a respins ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuentul A., împotriva sentinței civile nr. 679/13.12.2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. x/2011, opinie împărtășită și de Înalta Curte. Instanța de control judiciar apreciază că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. de la 1865 întrucât prima instanță a expus în mod convingător argumentele care au determinat formarea convingerii sale. Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. de la 1865: "Termenul de revizuire este de o lună și se va socoti în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 5, din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă (…)". În cauză, recurentul-revizuent se prevalează de comunicarea de către intimat, la data de 10 octombrie 2019, a fotocopiei ordinului de trecere în rezervă nr. M.C. 133/04.10.1985, certificată pentru conformitate potrivit legii . În acord cu soluția instanței de fond, Înalta Curte reține că acest ordin i-a fost comunicat revizuentului și în cursul anului 2010, în cadrul dosarului x/2009, aspect ce rezultă din mențiunea făcută olograf și semnată de către revizuent ("conform cu copia depusă de M.Ap. N. la dosarul x/2009 al C.Ap. Tim. la data de 24.03.2010") pe fotocopia ordinului de trecere în rezervă nr. M.C.133/04.10.1985 depusă de acesta la data de 29 decembrie 2011 în dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Timișoara la dosar în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 679/13.12.2012 de către Curtea de Apel Timișoara, respectiv hotărârea a cărei revizuire se solicită în cauză. Prin urmare, având în vedere că recurentul-revizuent a depus o copie a Ordinului M.C. 133/04.10.1985 la data de 29 decembrie 2011 în dosarul nr. x/2011- în care s-a pronunțat sentința a cărei revizuire se solicită în cauză, prin respectiva sentință făcându-se referire la acest ordin aflat în dosarul Judecătoriei Timișoara - și că au trecut mai mult de 9 ani de la descoperirea acestora, în mod corect a constatat instanța de fond că termenul de o lună este depășit, astfel încât excepția tardivității cererii de revizuire este întemeiată. Nu în ultimul rând, referitor la criticile recurentului-revizuent privind încălcarea de către instanța de fond a dispozițiilor art. 129 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865 deoarece nu ar fi obligat pârâtul Ministerul Apărării Naționale să depună la dosar originalul Ordinului nr. M.C.133 din 04.10.1985, Înalta Curte le constată ca fiind nefondate și le va respinge în consecință. Astfel, având în vedere că urma să soluționeze cu prioritate excepția tardivității formulării cererii de revizuire, iar motivul pentru care s-a solicitat depunerea în original a ordinului îl reprezenta existența unor diferențe constând în faptul că pe copiile din alte dosare, față de fotocopia anexată cererii de revizuire, nu există mențiunea "conform cu originalul", nu există număr de înregistrare și nu există semnături, nefiind contestate aspecte cu privire la conținutul înscrisurilor, în mod corect instanța de fond a apreciat că nu se impunea la acel moment procesual depunerea originalului Ordinului nr. M.C.133 din 04.10.1985. În plus, instanța de fond a avut în vedere aspectele învederate de către revizuent, reținând, în mod corect, în considerentele sentinței recurate faptul că nesemnarea copiei ordinului pentru conformitate nu are semnificația repunerii în termen, înscrisul invocat nefiind un înscris nou, în accepțiunea C. proc. civ. Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 3, 7, 8 și 9 din C. proc. civ. de la 1865, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte va respinge recursul împotriva sentinței civile nr. 261 din 24 septembrie 2020 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Cu privire la recursul formulat împotriva încheierii nr. 57 din 13 octombrie 2020 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, se reține că prima instanță a respins cererile de îndreptare, lămurire și completare a sentinței civile nr. 261/24.09.2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal în dosar nr. x/2019, formulată de revizuentul A., opinie împărtășită și de Înalta Curte. Înalta Curte reține că, deși prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara la data de 28 septembrie 2020 la dosarul nr. x/2019, revizuentul A. a solicitat îndreptarea, lămurirea, completarea sentinței civile nr. 261/24.09.2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 281 și următoarele din C. proc. civ. de la 1865, acesta nu a indicat în concret existența unei erori sau omisiuni cu privire la numele, calitatea sau susținerile părților sau cele de calcul cu privire la care să solicite îndreptarea de către instanță, nu a invocat faptul că ar fi necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori că aceasta ar cuprinde dispoziții potrivnice și nici că instanța ar fi omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale. În acord cu opinia instanței de fond, Înalta Curte constată că susținerile revizuentului potrivit cărora se impunea ca pârâtul să prezinte originalul Ordinului nr. MC 133/1985, refuzul de probe fiind nelegal și că se impunea ca instanța să facă aplicarea art. 129 C. proc. civ. de la 1865 și să stăruie în aflarea adevărului, dând eficiență rolului activ al judecătorului, anulând în consecință sentința civilă din data de 24 septembrie 2020, nu se circumscriu niciuneia din ipotezele reglementate de art. 281, art. 281 indice 1, respectiv, art. 281 indice 2 din C. proc. civ. de la 1865, putându-se eventual constitui în critici ce ar fi putut forma obiectul unei căi de atac. De altfel, aceste critici au fost reiterate de revizuent prin cererea de recurs formulată împotriva sentinței civile nr. 261 din 24 septembrie 2020 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, iar instanța de control judiciar le-a respins ca nefondate, pentru motivele arătate în precedent. Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 din C. proc. civ. de la 1865, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte va respinge și recursul împotriva încheierii nr. 57 din 13 octombrie 2020 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,