Decizia nr. 4844/2019 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — revizuire

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 29.12.2011, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Finanțelor Publice: anularea ordinului de trecere în rezervă nr. 133/04.10.1985; obligarea pârâtei la reintegrarea în funcție a reclamantului și la plata contribuție la fondul de asigurări de sănătate pe perioada cuprinsă între trecerea în rezervă și reactivare sau ieșire la pensie; obligarea pârâtei la restituirea sumei achitate de reclamant ca și cheltuieli de școlarizare reactualizată cu rata inflației; obligarea pârâtei la plata sumei de 4.950.000 RON reprezentând drepturi salariale; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată și a daunelor morale în baza Legii nr. 221/2009 și C. civ. în sumă de 1.500.000 RON. Prin sentința civilă nr. 482/12.01.2010, Judecătoria Timișoara a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de petentul A., în contradictoriu cu intimații Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, în favoarea Tribunalului Timiș, secția civilă - litigii de muncă. Prin sentința civilă nr. 1288/26.04.2012, Tribunalul Timiș, secția I civilă a admis excepția de necompetentă materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Hotărârea de fond Prin sentința nr. 679 din 13 decembrie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins atât acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Finanțelor Publice, pentru anulare act administrativ, reintegrare în funcție și despăgubiri, cât și cererea privind plata cheltuielilor de judecată. Instanța de fond a reținut, în esență, faptul că principalul capăt de cerere constă în constatarea nulității absolute a Ordinului nr. 133/04.10.1985 emis de fostul Minister al Apărării Naționale al Republicii Socialiste România, iar capetele de cerere accesorii rezultă din consecințele care, în opinia reclamantului, decurg din anularea Ordinului, respectiv: reintegrarea în funcție a reclamantului; plata contribuției la fondul de asigurări de sănătate pe perioada cuprinsă între trecerea în rezervă și reactivare sau ieșire la pensie; restituirea sumei achitate de reclamant ca și cheltuieli de școlarizare reactualizată cu rata inflației; obligarea pârâtei la plata sumei de 4.950.000 RON reprezentând drepturi salariale; daune morale în baza Legii nr. 221/2009 și C. civ., în sumă de 1.500.000 RON. S-a constatat că o acțiune, în esență identică, a fost soluționată prin sentința civilă nr. 271/19.05.2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. x/2009, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1397/09.03.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul respingerii acesteia, ca tardiv formulată. Judecătorul fondului a constatat că, deși reclamantul pretinde că acțiunile nu ar fi identice, deoarece în primul caz a cerut anularea Ordinului, pe când în speță solicită constatarea nulității absolute a acestuia, această apărare nu poate fi reținută, distincția operată de reclamant neavând semnificație juridică, deoarece în ambele cazuri acțiunea vizează lipsirea de efecte juridice a unui act administrativ, astfel că o nouă cerere nu mai poate fi pusă în discuție, întrucât se opune autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 271/2010 a Curții de Apel Timișoara, prin care s-a reținut tardivitatea cererii. În ce privește împrejurarea că prin sentința civilă nr. 271/2010 a Curții de Apel Timișoara nu s-a judecat fondul raportului de drept administrativ datorită tardivității acțiunii (excepția tardivității împiedicând judecata fondului), s-a reținut că este irelevantă în condițiile în care situația de fapt este identică.

Cererea de recurs Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs reclamantul A., formulând, în esență, următoarele critici: sentința pronunțată de instanța de fond nu este dată în baza unui temei legal, deoarece noul C. proc. civ. face trimitere la cauze externe și nu la autoritatea de lucru judecat; respingerea acțiunii prin reținerea excepției autorității de lucru judecat nu este legală, câtă vreme judecarea unei alte cauze cu un pretins obiect identic, între aceleași părți, nu a avut loc, litigiul fiind soluționat pe excepția tardivității acțiunii. În acest context, recurentul a susținut că hotărârea pronunțată este nelegală și a solicitat casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Hotărârea instanței de recurs Prin Decizia nr. 2771 din 12 iunie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2011 s-a respins recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 679 din 13 decembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. În esență, instanța de recurs a reținut că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și că în cauză se relevă existența autorității de lucru judecat, în raport cu dispozițiile art. 1201 din C. civ. și cu identitatea obiectului din cele două cauze analizate, și anume constatarea nulității absolute a Ordinului nr. 133/04.10.1985 emis de fostul Minister al Apărării Naționale al Republicii Socialiste România, judecătorul fondului constatând în mod corect că în ambele cazuri acțiunea vizează lipsirea de efecte juridice a aceluiași act administrativ, fiind lipsită de relevanță împrejurarea potrivit căreia prin sentința civilă nr. 271/2010 a Curții de Apel Timișoara nu s-a judecat fondul raportului de drept administrativ datorită tardivității acțiunii. 4. Cererea de revizuire formulată în cauză Împotriva Deciziei nr. 2771 din 12 iunie 2014 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2011 a formulat cerere de revizuire A., întemeiată pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865 și art. 324 alin. (1) pct. 4 din același act normativ, solicitând admiterea cererii de revizuire. În motivarea cererii arată că la data de 01.01.2019 i s-a comunicat de către Ministerul Apărării Naționale, secția Management Resurse Umane, înscrisul nr. Cp14 din 10.01.2019, prin care i se aduce la cunoștință faptul că Ordinul de trecere în rezervă nr. 133 din 04.10.1985 a fost declasificat de la nivelul "secret de serviciu" la nivelul "nesecret", sens în care s-a adresat Arhivei Centrale a Ministerul Apărării Naționale pentru comunicarea acestuia, iar la data de 21.06.2019 i s-a comunicat înscrisul nr. A 2879 din 14.06.2019, prin care i s-a comunicat că Ordinul nr. 133 din 04.10.1985 nu a fost identificat. Arată că la data de 07.04.2017 aceeași instituție i-a comunicat prin înscrisul nr. 1286 că în ordinul de zi pe unitate din data de 04.10.1985 nu sunt consemnări cu privire la trecerea sa în rezervă. Cu toate acestea, arată că Ministerul Apărării Naționale a depus la dosar o copie a deciziei de desfacere a contractului său de muncă, care nu este autentificată conform legii privind regimul juridic al înscrisurilor. Mai arată că în prezentul dosar a solicitat constatarea nulității actului atacat și nu anularea acestuia, deși în subsidiar a solicitat și acordarea drepturilor civile și militate aferente.

Apărările formulate 5.1. Intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara a formulat întâmpinare, prin care invocă excepția lipsei calității procesual pasive în ceea ce o privește, pe motiv că nu poate reprezenta Ministerul Finanțelor Publice, neavând mandat de reprezentare. De asemenea, invocă excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Finanțelor Publice, având în vedere că în dosarul nr. x/2009, petentul s-a judecat doar cu Ministerul Apărării Naționale. 5.2. Intimatul-pârât Ministerul Apărării Naționale a formulat întâmpinare, prin care invocă inadmisibilitatea cererii de revizuire, arătând că pentru a se invoca motivul de revizuire prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865 se impune ca înscrisul invocat să fi existat la data când s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită, or, revizuentul invocă în susținerea acestui caz de revizuire adresa nr. x din 14.06.2019, emisă ca urmare a solicitării revizuentului de transmitere a unor date și înscrisuri referitoare la trecerea sa în rezervă. Astfel, consideră că obținerea acestor informații a depins doar de voința revizuentului de a le solicita. II. Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire 2.1. Referitor la excepțiile lipsei calității procesual pasive a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara și a Ministerului Finanțelor Publice, Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate. Astfel, Înalta Curte constată că potrivit art. 294 din C. proc. civ. de la 1865: "În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi", text care este aplicabil și în materia recursului, în temeiul dispozițiilor art. 316 C. proc. civ. de la 1865. Verificând dosarul instanței de fond și dosarul de recurs, Înalta Curte constată că revizuentul s-a judecat în fazele procesuale anterioare cu Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, astfel că aceleași părți urmează a avea calitate și în calea de atac a revizuirii, dat fiind faptul că potrivit art. 326 C. proc. civ. de la 1865, cererea de revizuire se judecă potrivit dispozițiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată. Faptul că intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara a susținut că în dosarul nr. x/2009, revizuentul s-a judecat doar cu Ministerul Apărării Naționale, nu prezintă relevanță, în condițiile în care soluția pronunțată în acel dosar nu face obiect al revizuirii de față ori al cererii de recurs. Prin urmare, Înalta Curte urmează să respingă excepțiile invocate de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și de Ministerul Finanțelor Publice. 2.2. Examinând cererea de revizuire, în raport cu dispozițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ. de la 1865, potrivit căruia dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte constată inadmisibilitatea căii de atac formulate de revizuent, pentru următoarele motive: Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ. de la 1865, prevederile legale care o reglementează fiind de strictă interpretare. Analizând cererea de revizuire și aspectele invocate in susținerea acesteia, reiese că revizuentul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865, potrivită cărora: "Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: (...) 5. dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere." Înalta Curte va avea în vedere că sfera hotărârilor supuse căii de atac a revizuirii este determinată, cu caracter general, de dispozițiile art. 322 C. proc. civ., respectiv pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri în condițiile textului de lege de mai sus, legiuitorul a impus condiția ca această instanță să fi evocat fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea reținută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt stabilite, în oricare dintre aceste ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății, decât cea existentă. Legea prevede, așadar, - cu caracter limitativ - două categorii de hotărâri judecătorești care pot fi supuse acestei căi extraordinare de atac, după cum urmează: a) hotărârile rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare și b) hotărârile pronunțate de o instanță de recurs atunci când evocă fondul. În speță, Decizia nr. 2771 din 12 iunie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2011, ce face obiectul prezentei cereri de revizuire, nu se încadrează în ipoteza avută în vedere de dispozițiile art. 322 C. proc. civ., în condițiile în care prin aceasta s-a respins recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 679 din 13 decembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat, apreciind că prima instanță a reținut în mod corect autoritatea de lucru judecat, prin urmare, nefiind evocat fondul pretențiilor. Ulterior, la data de 16.07.2019 revizuentul a depus note scrise, prin care solicită ca instanța să facă o interpretare coroborată a dispozițiilor art. 322 cu cele ale art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, actualizată la data de 26.11.2018, care prevăd că pot face obiectul revizuirii și hotărârile judecătorești date în recurs, atunci când nu evocă fondul cauzei. În acest sens, a solicitat ca instanța să rețină și Decizia nr. 1039/2012, pronunțată de Curtea Constituțională. Potrivit art. 21 din Legea nr. 554/2004: "(1) Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată. (2) Sunt supuse revizuirii, pentru motivul prevăzut la alin. (1), și hotărârile definitive care nu evocă fondul." În raport cu acest aspect, Înalta Curte constată că legiuitorul a stabilit că motivul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004 poate fi invocat și atunci când hotărârea a cărei revizuire se solicită nu evocă fondul, urmărind prin aceasta o armonizare a soluțiilor pronunțate cu dreptul Uniunii Europene. Cu toate acestea, pentru a fi în prezența cazului de revizuire prevăzut de Legea contenciosului administrativ, este imperios necesar ca partea care îl invocă sa facă dovada dispozițiilor din dreptul Uniunii Europene ce au fost încălcate prin pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se solicită. Mai mult, revizuentul nici nu a formulat critici concrete subsumate acestui motiv de revizuire, astfel încât simpla trimitere formală, cu caracter general, la cazul de revizuire de mai sus, ce permite retractarea hotărârilor pronunțate cu încălcarea normelor din dreptul Uniunii Europene și în privința hotărârilor ce nu evocă fondul, nu este suficientă pentru a fi în prezența acestui caz de revizuire. Totodată, Înalta Curte constată că nici invocarea Deciziei nr. 1039/2012, pronunțate de Curtea Constituțională, nu este incidentă în cauză, în condițiile în care revizuentul nu a indicat niciun argument care să poată fi încadrat în motivul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004. Prin urmare, văzând că s-a cerut revizuirea unei hotărâri judecătorești care nu este susceptibilă de revizuire, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 2771 din 12 iunie 2014 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2011, ca inadmisibilă.