ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2180/2021

Obiectul cererii Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, a solicitat anularea ordinului MAN nr. 133/4.10.1985, ca fiind nul absolut și să fie obligat pârâtul să-l repună în drepturile militare și civile, cu recunoașterea integrală a vechimii pe perioada 4.10.1985 până la reactivarea. A solicitat, de asemenea, obligarea pârâtului la plata de daune morale și materiale în cuantum de 9.000.000 RON.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1186 din 14 martie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, pentru existența autorității de lucru judecat.

Cererea de recurs Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul A., criticând hotărârea atacată pentru motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. În motivarea cererii de recurs a arătat că respingerea cererii pe motiv că ar fi autoritate de lucru judecat este neîntemeiată, pentru că actul care nu a fost depus la dosarul nr. x/2009 este Ordinul de zi pe unitate (O.Z.U.) emis de Ministerul Apărării Naționale la data de 4 octombrie 1985, dată la care a fost semnat Ordinul de trecere în rezervă nr. 133/4 octombrie 1985, iar adresa din 7 aprilie 2017, emisă de Unitatea Militară Pitești nu a fost supusă analizei în nici un dosar care s-a aflat sau se află pe rolul instanțelor de judecată. Prin această adresă, i s-a comunicat faptul că, în registrul pentru înscrierea ordinelor de zi pe unitate, pe anul 1985, nu au fost identificate consemnări cu privire la Ordinul nr. 133 din 4 octombrie 1985 privind trecerea sa în rezervă. Mai susține recurentul că pârâtul i-a comunicat la 7 aprilie 2017 adresa nr. x și că prezenta sentință recurată a fost dată sub imperiul noului C. proc. civ., în timp ce sentința civilă nr. 271 dată în dosarul nr. x/2009 a fost sub imperiul vechiul C. proc. civ., nefiind vorba despre autoritate de lucru judecat, cu atât mai mult cu cât în prezentul dosar cererea este formulată în alt temei legal și în niciun dosar nu a fost soluționat litigiul pe fond. Admiterea excepției tardivității în dosarul nr. x/2009 s-a făcut fără să se dea eficiență dispozițiilor art. 129 alin. (5) vechiul C. proc. civ., similar art. 22 pct. 5 C. proc. civ. actual, ceea ce duce la casarea cu rejudecare, sens în care face trimitere și la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (Decizia nr. 3125/2014 a secției a II-a civilă, Decizia nr. 1236/2010 a secției I civilă) potrivit căreia nu există putere de lucru judecat dacă în primul proces nu s-a judecat fondul litigiului.

Apărările intimatului Intimatul Ministerul Apărării Naționale a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Răspunsul la întâmpinare Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului. Analizând sentința recurată prin prisma motivului de recurs invocat, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, având în vedere următoarele considerente: Prin prezenta cerere de chemare în judecată, reclamantul - fost cadru militar, trecut în rezervă în anul 1985 - a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, anularea Ordinului Ministrului Apărării Naționale M.C.133 din 4 octombrie 1985 (de trecere a sa în rezervă) și repunerea sa în drepturile civile și militare. Prin sentința civilă nr. 271/19.05.2010 a Curții de Apel Timișoara pronunțată în dosarul nr. x/2009 s-a soluționat cererea reclamantului prin care acesta a solicitat anularea Ordinului de trecere în rezervă nr. 133/4.10.1985 cu obligarea pârâtului la reintegrarea sa. Prin această sentință Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția tardivității formulării acțiunii, iar acțiunea a fost respinsă ca tardiv formulată. Hotărârea a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 1397/9.03.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Potrivit art. 430: (1) "Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestația în anulare sau revizuire își păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre". Conform art. 431 din noul C. proc. civ.: (1) "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. (2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă". Deci, potrivit acestui articol, autoritatea de lucru judecat prezintă două aspecte, un aspect pozitiv și unul negativ. Aspectul negativ, consacrat de alin. (1), este incident dacă, într-un al doilea proces, între aceleași părți, se încearcă valorificarea aceleiași pretenții, invocându-se același temei juridic, extinzând astfel autoritatea de lucru judecat a hotărârii inițiale asupra sorții unui viitor litigiu, în sensul de a institui o interdicție a unei noi judecăți cu privire la aceeași chestiune litigioasă, între aceleași părți. Aspectul pozitiv reiese din alin. (2) al art. 431 C. proc. civ., de acesta beneficiind oricare dintre părțile litigante, în sensul că fiecare dintre ele are posibilitatea de a opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă. Deci, aspectul pozitiv al autorității de lucru judecat sau prezumția legală de lucru judecat este incident atunci când, potrivit hotărârii judecătorești definitive anterioare, există o identitate de chestiune litigioasă între aceleași părți, fapt care obligă instanța sesizată cu un al doilea litigiu să țină seama de ceea ce s-a decis deja în prima hotărâre și să-și sprijine propriul raționament pe dezlegările jurisdicționale anterioare, în măsura în care acestea au legătură și influențează chestiunea litigioasă dedusă judecății ulterior. Puterea, prezumția de lucru judecat impune consecvența în judecată, astfel că ceea ce s-a constatat și statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis printr-o altă hotărâre. Constată Înalta Curte că prin hotărâre irevocabilă (Sentința civilă nr. 271 din 19 mai 2010 a Curții de Apel Timișoara) s-a reținut tardivitatea acțiunii în anularea Ordinului nr. M.C. 133 din 04 octombrie 1985, iar o astfel de cerere a fost formulată și în prezenta cauză. Autoritatea de lucru judecat operează și în cazul în care noua cerere de chemare în judecată îl pune pe judecător în situația de a repeta sau de a contrazice în tot sau în parte raportul juridic care a fost recunoscut sau tăgăduit prin hotărârea judecătorească anterioară. Dat fiind faptul că cererea privind anularea Ordinului Ministerului Apărării Naționale nr. M.C. 133 din 4 octombrie 1985 a făcut obiectul unei alte acțiuni în instanță, instanța de fond în mod corect a făcut aplicarea prevederilor art. 431 C. proc. civ., ce reglementează prezumția legală de lucru judecat, respectiv manifestarea pozitivă a autorității de lucru judecat. Astfel, Înalta Curte apreciază că judecătorul fondului s-a conformat prevederilor art. 22 alin. (1) din noul C. proc. civ., atât timp cât a soluționat litigiul conform regulilor de drept aplicabile. Față de aceste considerente, se constată că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A., ca nefondat.