ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3273/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2014, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne anularea Ordinului nr. S/II/2909 din 24 mai 2008 prin care pârâtul a dispus trecerea sa în rezervă ca urmare a condamnării sale definitive la plata unei amenzi penale.

2.1. Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 139 din 21 octombrie 2014, a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins acțiunea reclamantului.

2.2. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 2573 din 12 octombrie 2016, a admis recursul reclamantului, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță,

În considerentele deciziei, instanța de control judiciar a reținut faptul că prima instanță a aplicat greșit legea, acțiunea nefiind inadmisibilă, nici pentru lipsa procedurii prealabile, nici pentru argumentul reținut în subsidiar, legat de tardivitatea plângerii prealabile.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău sub nr. x/2014*.

Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 19/2017 din 9 februarie 2017, a admis acțiunea reclamantului, a anulat Ordinul nr. S/II/2909 din 24 mai 2008 emis de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative și a obligat pârâtul să procedeze la reprimirea în activitate a reclamantului și la acordarea gradului corespunzător, cu luarea în calcul a perioadei în care reclamantul a fost trecut în rezervă, respectiv de la data de 24 mai 2008 și până la reprimire.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, care a solicitat casarea acesteia și, în urma rejudecării cauzei, respingerea acțiunii reclamantului, ca nefondată.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul - pârât a susținut faptul că sentința contestată a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 89 alin. (7) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentul-pârât critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

Trecerea în rezervă a intimatului-reclamant s-a făcut ca urmare a unei condamnări penale definitive, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la acea dată, astfel că nu poate fi pusă în discuție o eventuală nelegalitate a actului administrativ emis cu acea ocazie. Susținerea instanței de fond potrivit căreia hotărârea penală, care a stat la baza emiterii ordinului de trecere în rezervă, a fost anulată nu are relevanță în cauză, deoarece nu există normă juridică care să reglementeze reîncadrarea foștilor militari.

Recurentul-pârât a susținut faptul că legea prevede că doar militarii puși la dispoziție sau suspendați din funcție pot fi repuși în toate drepturile anterioare, iar printre aceștia nu se află și intimatul, întrucât el a fost trecut în rezervă. Astfel, în lipsa unor prevederi legale care să stabilească în mod expres procedura de urmat într-un asemenea caz, ministerul se află în imposibilitatea de a dispune reîncadrarea intimatului-reclamant.

Mai mult decât atât, ordinul atacat a intrat în circuitul civil și nu mai poate fi revocat de către autoritatea publică emitentă, în raport de dispozițiile art. 1 alin. (6) din Legea contenciosului administrativ.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru argumentele prezentate la dosar.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-reclamant, a cadrului normativ aplicabil și a probatoriului administrat, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Controlul judiciar declanșat de intimatul-reclamant A. are ca obiect verificarea legalității Ordinului nr. S/II/2909 din 24 mai 2008 prin care recurentul-pârât a dispus trecerea sa în rezervă, ca urmare a condamnării la plata unei amenzi penale în sumă de 2.000 RON.

Prima instanță a admis acțiunea reclamantului și a anulat actul administrativ contestat, soluție care este împărtășită de instanța de control judiciar, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Intimatul-reclamant, inițial condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 250 alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. (prin Sentința penală nr. 42 din 14 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Militar Iași în dosarul nr. x/2006, Decizia penală nr. 26 din 10 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial București și Decizia penală nr. 7 din 12 martie 2008 pronunțată de Curtea Militară de Apel), a fost achitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. civ.penală raportat la art. 10 lit. a) din același act normativ, în calea de atac extraordinară a revizuirii, prin Sentința penală nr. 19 din 13 decembrie 2013 a Tribunalul Militar Iași, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 19 din 8 mai 2014 a Curții Militare de Apel București, prin care au fost anulate hotărârile judecătorești de condamnare, anterior nominalizate.

Recurentul-pârât a avut la bază, la momentul emiterii ordinului contestat în prezenta cauză, hotărârile judecătorești de condamnare penală, precum și prevederile art. 87 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, conform cărora ofițerii, maiștrii militari și subofițerii în activitate condamnați prin hotărâre judecătorească la pedeapsa închisorii cu executarea acesteia, precum și cei condamnați pentru infracțiuni săvârșite cu intenție la pedeapsa închisorii cu suspendarea executării ori cu amendă se trec în rezervă sau direct în retragere.

În raport de împrejurarea că hotărârea de condamnare a fost anulată, intimatul-reclamant a solicitat autorității recurente, la data de 6 iunie 2014, repunerea sa în drepturile avute la data punerii la dispoziție și a trecerii în rezervă. Prin răspunsul nr. x/26 iunie 2014, autoritatea recurentă i-a comunicat faptul că numai militarii suspendați din funcție pot fi repuși în drepturile anterioare, conform prevederilor art. 87 alin. (1) din Legea nr. 80/1995, nu și cei trecuți în rezervă și că, în lipsa unei hotărâri judecătorești de anulare a ordinului de trecere în rezervă, solicitarea de repunere în drepturi nu poate fi soluționată favorabil (a se vedea dosar fond).

Acțiunea în anularea Ordinului nr. S/II/2909 din 24 mai 2008, promovată de intimatul-reclamant în urma răspunsului primit de la autoritatea recurentă, vizează eliminarea din ordinea juridică a actului administrativ pentru vătămarea produsă la momentul emiterii sale, care, însă, a putut fi invocată de parte numai după anularea hotărârii de condamnare (act jurisdicțional care, până la anulare, a produs efectul specific al puterii de lucru judecat).

În motivarea acțiuni introductive de instanță, intimatul-reclamant a invocat faptul că anularea hotărârii de condamnare trebuie să fie urmată de anularea ordinului de trecere în rezervă, în aplicarea principiului de drept care guvernează efectele nulității quod nullum est, nullum producit effectum.

Ca atare, după cum a motivat și instanța de control judiciar din primul ciclu procesual, anularea ordinului nu trebuie văzută ca un element distinct, ci ca parte a demersului juridic vizând reîncadrarea intimatului-reclamant în funcția deținută anterior, ca urmare a achitării în procesul penal.

La momentul formulării prezentei acțiuni în anulare, în mod indiscutabil nu mai subzistă temeiurile avute în vedere de autoritatea publică emitentă a Ordinului nr. S/II/2909 din 24 mai 2008 care a dispus încetarea raporturilor de serviciu ale intimatului-reclamant.

Înalta Curte nu poate primi critica recurentului-pârât potrivit căreia partea adversă a fost trecută în rezervă ca urmare a ordinului a cărei anulare se solicită în prezenta speță, iar dispozițiile art. 89 alin. (7) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, reținute de prima instanță ca fiind aplicabile, nu fac referire la persoanele trecute în rezervă, ci numai la militarii puși la dispoziție sau suspendați din funcție.

Este de observat faptul că autoritatea recurentă procedează la interpretarea restrictivă a normei juridice anterior enunțate fără să țină seama de intenția legiuitorului la momentul dictării sale, respectiv cea de a se realiza repunerea în drepturile anterioare a tuturor militarilor, care au fost vătămați în drepturile lor în urma derulării unor cauze penale împotriva lor. Dispozițiile analizate fac trimitere la soluția instanței penale de achitare, fără a preciza dacă aceasta a fost pronunțată în calea ordinară de atac sau în calea extraordinară de atac (după cum este cea a revizuirii, în situația intimatului-reclamant).

În raport de împrejurarea că hotărârea judecătorească de condamnare la amenda penală a fost anulată, instanța de control judiciar apreciază că se impune și anularea ordinului de trecere în rezervă, precum și repunerea intimatului-reclamant în situația anterioară începerii urmăririi penale, conform prevederilor art. 18 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, pe modificările și completările ulterioare.

Instanța de control judiciar apreciază că nu prezintă relevanță Decizia nr. 2366 din 20 aprilie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2010, invocată de recurentul-pârât ca practică judiciară, deoarece, în această cauză, instanța nu a fost investită cu o acțiune în anularea ordinului de trecere în rezervă a reclamantului ca urmare a unei hotărâri de condamnare.

Ca atare, soluția primei instanțe este legală, nefiind incident motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

În baza dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul-pârât la plata sumei de 2.000 RON către intimatul-reclamant, reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Ministerul Afacerilor Interne împotriva Sentinței nr. 19/2017 din 9 februarie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul la plata sumei de 2000 RON către intimatul-reclamant A., reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 iunie 2019.

GGC - CL