ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1979/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel Bacău sub nr. x/2016, contestatorul A., în contradictoriu cu intimata B., a solicitat anularea hotărârii pronunțate în camera de consiliu în dosarul nr. x fără citarea sa și acordarea cheltuielilor de judecată, ocazionate de soluționarea contestației.

În argumentele prezentate în susținerea contestației în anulare, contestatorul a arătat că la data de 15.09.2016, prin intermediul părinților, care locuiesc în imobilul din str. x nr. 27, i-a fost comunicat că a primit o adresă de înștiințare cu privire la înființarea unei popriri pentru o sumă de 20.640 RON, ce ar proveni dintr-o amendă judiciară menționată într-un Titlu executoriu nr. x/13.09.2010, că s-a interesat la organul fiscal care i-a comunicat că este vorba despre o amendă judiciară primită în dosarul x/2009, prin hotărârea din 03.12.2009, în calitate de Ministru al Sănătății, pentru că Ministerul Sănătății nu ar fi respectat hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x

Susține că a depus și o contestație la executare concomitent cu contestație în anulare, iar prin raportare la prevederile 319 (2) C. proc. civ., contestația în anulare este formulată în termen legal.

Menționează că nu a avut cunoștință despre sancțiunea primită în dosarul nr. x, deoarece nu a fost citat în acea cauză și toate informațiile pe care le are despre această hotărâre sunt cele expuse pe portalul instanțelor.

Susține că mandatul său de Ministru al Sănătății a încetat în data de 01.10.2009, conform Decretului 1360/01.10.2009, publicat în M. Oficial nr. 649 din 01.10.2009 (depus în extras de pe programul legislativ), că instanța a aplicat sancțiunea fără să verifice evidențele oficiale, și-a întemeiat soluția pe precizările reclamantei, astfel încât i-a fost aplicată o sancțiune pecuniară, pentru o calitate oficială pe care nu o mai avea la data aplicării sancțiunii.

Intimata B. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția de netimbrare, excepția tardivității, excepția de inadmisibilitate și excepția lipsei de obiect. De asemenea, a solicitat respingerea contestației ca fiind nefondată, deoarece contestatorul a fost citat pe parcursul procesului la sediul Ministerului Sănătății, iar postul de ministru implică și responsabilități, nu doar beneficii.

Instanța din oficiu a invocat excepția lipsei calității procesuale active a contestatorului, excepție admisă prin sentința nr. 41/C. civ. din 15.11.2016.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs A., iar Înalta Curte de Casație și Justiție- secția contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 906/09.03.2017, a admis recursul, a casat hotărârea recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

În rejudecare dosarul a fost înregistrat sub nr. x* la data de 18.09.2017, pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

A fost introdus în cauză în calitate de intimat Ministerul Sănătății.

La data de 05.12.2017, contestatorul A. a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 24 - 25 din Legea nr. 554/2004. Această solicitare a fost respinsă de instanță prin încheierea din 12.12.2017.

La termenul de judecată din 05.12.2017 a fost respinsă excepția de netimbrare.

Prin încheierea din 12.12.2017, instanța a respins excepția tardivității, excepția de inadmisibilitate și excepția lipsei de obiect invocate de intimata B..

Pentru se pronunța astfel, instanța a reținut că, potrivit art. 319 alin. (2) C. proc. civ.. 1865, contestația se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei până la împlinirea termenului stabilit de art. 401 alin. (1) lit. b) sau c (adică 15 zile de la data la care debitorul a primit înștiințarea privind înființarea popririi/somația ori de la data la care a luat cunoștință de primul act de executare).

A. a depus la dosar adresa de înștiințare privind înființarea popririi nr. x/07.09.2016 emisă de Administrația Sector 2 a Finanțelor Publice pe numele contestatorului, domiciliul indicat fiind cel din București, str. x.

În același timp, contestatorul a făcut dovada că din 01.02.2016 are reședința stabilită în Principatul Monaco.

Coroborând aceste înscrisuri, rezultă indubitabil că înștiințarea privind înființarea popririi nu a fost comunicată debitorului la reședința sa stabilită în mod oficial, astfel că acesta nu a luat cunoștință de începerea executării silite împotriva sa prin acest act.

Având în vedere că cererea din prezentul dosar a fost depusă la poștă la data de 29.09.2016, instanța apreciază că au fost respectate prevederile art. 319 alin. (2) C. proc. civ. 1865, întrucât organul fiscal nu a comunicat debitorului declanșarea procedurii de executare silită într-o manieră efectivă, capabilă să asigure recepționarea conținutului actului de către destinatar. În concluzie, excepția de tardivitate va fi respinsă ca nefondată.

Referitor la excepția de inadmisibilitate, intimata a învederat practic motive ce țin de fondul contestației în anulare (citarea contestatorului în dosarul nr. x, forma aplicabilă a Legii nr. 554/2004), astfel că instanța nu le va analiza ca motive de inadmisibilitate. Având în vedere că nu poate fi reținut niciun caz de excludere a sentinței nr. 20/CC/04.12.2009 de la posibilitatea contestării în temeiul art. 317 C. proc. civ. 1865, instanța a respins ca nefondată excepția de inadmisibilitate.

În ceea ce privește excepția lipsei de obiect, intimata a precizat că cererea a rămas fără obiect ca urmare a faptului că A. a achitat integral suma de 20.640 RON cu titlu de amendă judiciară pentru care s-a emis titlul executoriu, iar contestația în anulare poate fi introdusă până la săvârșirea ultimului act de executare.

Instanța a reținut că achitarea voluntară a debitului de către contestator nu echivalează cu rămânerea fără obiect a contestației în anulare, dat fiind că prin cererea din prezentul dosar se tinde la desființarea hotărârii în temeiul căreia a fost emis titlul executoriu, contestația în anulare nefiind îndreptată direct împotriva unui act de executare.

Cu alte cuvinte, reține instanța obiectul contestației în anulare este reprezentat de sentința nr. 20/CC/04.12.2009, hotărâre ce nu a fost desființată până în prezent pe altă cale, pentru a se aprecia că cererea din acest dosar a rămas fără obiect.

Pe de altă parte, C. proc. civ.. nu limitează în timp posibilitatea formulării unei contestații în anulare până la momentul când a fost săvârșit ultimul act de executare, cum greșit susține intimata. Față de aceste considerente, instanța a respins ca nefondată și excepția lipsei de obiect.

Analizând contestația în anulare formulată de A., instanța a reținut următoarele:

Prin sentința nr. 24 din 20 februarie 2018, Curtea de Apel Bacău, prin sentința nr. 24/2018 din 20 februarie 2018, a admis contestația în anulare formulată de contestatorul A., împotriva sentinței civile nr. 20/C. civ. din 04.12.2009 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x, în contradictoriu cu intimații B. și Ministerul Sănătății, a anulat în parte Sentința civilă nr. 20/CC/04.12.2009 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x și a anulat această sentință în ceea ce privește soluția dată capătului de cerere formulat de B. privind aplicarea conducătorului Ministerului Sănătății Publice a unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere începând cu 13.04.2009 și până la 01.10.2009 inclusiv și a mențiunt celelalte dispoziții ale sentinței civile nr. 20/CC/04.12.2009.

Totodată, a respins ca nefondat capătul de cerere formulat de B. privind aplicarea conducătorului Ministerului Sănătății Publice a unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere începând cu 13.04.2009 și până la 01.10.2009 inclusiv.

Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că, prin sentința nr. 20/CC/2009 din 04.12.2009 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr. x, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta B. în contradictoriu cu pârâții Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași și Ministerul Sănătății Publice.

A fost aplicată conducătorului pârâtului Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași din perioada 13.04.2009 - 22.10.2009 o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere din aceeași perioadă.

A fost aplicată conducătorului pârâtului Ministerul Sănătății Publice, începând cu data de 13.04.2009, o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere începând cu data de 13.04.2009 și până la executarea sentinței civile nr. 97/16.09.2008 pronunțate de Curtea de Apel Bacău.

Au fost respinse ca nefondate capetele de cerere privind obligarea pârâților la plata către reclamantă a daunelor de întârziere de 100.000 RON.

Această hotărâre a rămas definitivă prin respingerea recursurilor declarate de B. și Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași prin decizia nr. 732/11.02.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A. a îndeplinit funcția de ministru al sănătății până la data de 01.10.2009, a formulat contestație în anulare împotriva acestei hotărâri.

Din motivarea contestației rezultând că este îndreptată doar împotriva acelei părți din sentința nr. 20/CC/2009 prin care a fost aplicată conducătorului pârâtului Ministerul Sănătății Publice o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere începând cu data de 13.04.2009 și până la data de 01.10.2009 (adică perioada în care ministrul sănătății a fost contestatorul), doar pentru acest capăt de cerere putându-se pune problema citării numitului A..

Pentru a pronunța această soluție contestată din sentința nr. 20/CC/2009, Curtea de Apel Bacău a reținut în considerente că prin sentința nr. 97/16.09.2008 (irevocabilă prin decizia nr. 1334/11.03.2009 a ICCJ) a fost obligat Ministerul Sănătății Publice să răspundă la adresa nr. x/2007; că nesoluționarea acestei cereri apare ca un refuz de a soluționa cererea în sensul legii contenciosului administrativ, din perspectiva respectării drepturilor pacienților; că ministerul a transmis un răspuns incomplet la peste un an de la formularea cererii, practic nerăspunzând la ceea ce instanța a stabilit că reprezintă informațiile la care reclamanta era îndreptățită în temeiul art. 5 din Legea nr. 46/2003. În consecință, instanța a apreciat ca fiind incidente dispozițiile art. 24 și 25 din Legea nr. 554/2004, astfel că a aplicat amendă conducătorului autorității publice (fără ca acesta să figureze ca parte în proces) pentru perioada cuprinsă între momentul rămânerii irevocabile a sentinței nr. 97/16.09.2008 și până la executarea obligației stabilite prin această hotărâre.

La data pronunțării sentinței atacate în prezenta contestație în anulare, art. 24 alin. (1) și (2) și art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevedeau:

Art. 24 alin. (1): Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

Art. 24 alin. (2): În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.

Art. 25 alin. (1): Sancțiunea și despăgubirile prevăzute la art. 24 alin. (2) se aplică, respectiv se acordă, de instanța de executare, la cererea reclamantului. Hotărârea se ia în camera de consiliu, de urgență, cu citarea părților.

În dosarul nr. x în care a fost pronunțată sentința nr. 20/CC/2009 au figurat ca părți doar B., Ministerul Sănătății și Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași, iar nu și persoanele ce au avut sau aveau la acel moment calitatea de conducător al autorității publice. Aceste persoane au fost identificate abia ulterior, în faza de executare a sentinței nr. 20/CC/2009.

Este adevărat că instanța nu putea identifica în faza de judecată toate persoanele obligate la amendă, adică toate persoanele vor deține în viitor calitatea de ministru al sănătății până la momentul executării obligației stabilite prin sentința nr. 97/16.09.2008, însă nimic nu împiedica identificarea persoanelor ce au avut această calitate până la momentul pronunțării sentinței nr. 20/CC/2009, pentru a cita aceste persoane la judecarea cauzei ce a făcut obiectul dosarului nr. x, spre a le da posibilitatea de a formula apărări.

Pentru o persoană ce a deținut în trecut calitatea de conducător (în speță ministru al sănătății), o asemenea apărare realizată de către un angajat al instituției publice este dificil de realizat (mai ales că interesele pot fi deja diferite), fiind de altfel și interzis de lege ca un consilier juridic să reprezinte o persoană fizică, adică o altă persoană decât angajatorul său.

Cum una dintre persoanele ce au îndeplinit funcția de ministru al sănătății este chiar contestatorul A. (perioada în discuție fiind 13.04.2009 - 01.10.2009, după cum rezultă din decretele nr. 1360/2008, nr. 1360/2009 și nr. 1367/2009), iar această persoană fizică nu a fost citată în dosarul nr. x, instanța constată îndeplinite cerințele art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. 1865, astfel că va admite contestația în anulare, va anula în parte sentința atacată și va proceda la rejudecarea în fond a capătului de cerere formulat de B. privind aplicarea conducătorului Ministerului Sănătății Publice a unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere începând cu 13.04.2009 și până la 01.10.2009 inclusiv.

Pentru a hotărî astfel, instanța a treținut că motivul neîndeplinirii procedurii de citare nu ar fi putut fi susținut de A. pe calea recursului, câtă vreme acesta nici nu a figurat ca parte în dosar și nu a fost menționat în dispozitivul sentinței nr. 20/CC/2009, astfel că singura cale procesuală rămasă la îndemâna acestuia pentru a-și formula apărări este contestația în anulare.

Procedând la rejudecarea capătului de cerere anterior menționat, instanța a reținut următoarele:

Din interpretarea textului art. 24 din Legea nr. 554/2004, rezultă indubitabil că amenda aplicabilă conducătorului autorității publice are caracter cominatoriu, adică reprezintă o sancțiune procedurală pecuniară aplicată de instanță în scopul asigurării executării hotărârii. Asupra caracterului de amendă cominatorie s-a pronunțat deja Curtea Constituțională prin numeroase decizii, spre exemplu deciziile nr. 377/2016, nr. 898/2015, nr. 1479/2011.

Reprezentând un mijloc de constrângere a conducătorului autorității publice să ducă la îndeplinire obligația stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă, este evident că o astfel de amendă poate fi dispusă numai pentru viitor, adică începând cu data pronunțării sentinței de aplicare a prevederilor art. 24 din Legea nr. 554/2004 și până la data la care obligația va fi executată efectiv, dar este imposibil a aplica această amendă pentru trecut (pentru perioada cuprinsă între data la care a devenit definitivă hotărârea prin care s-a stabilit obligația de executat și data pronunțării sentinței de aplicare a prevederilor art. 24 din Legea nr. 554/2004), deoarece, în caz contrar, amenda nu ar mai avea caracter cominatoriu, ci direct caracter sancționator.

Acest aspect rezultă mult mai evident când se solicită aplicarea amenzii cominatorii unei persoane ce a deținut calitatea de conducător al autorității publice, dar nu mai deține în prezent această calitate. O asemenea persoană nu mai poate fi constrânsă la executarea obligației, nemaiavând pârghiile necesare pentru a acționa, prin urmare sancțiunea aplicată nu și-ar putea atinge scopul, nimeni neputând fi constrâns a executa imposibilul.

Or, perioada scursă între momentul la care obligația de a face trebuia executată stabilit potrivit art. 24 alin. (1) din legea contenciosului administrativ și momentul sesizării instanței este, într-o oarecare măsură, legată și de comportamentul creditorului obligației, care ar putea aștepta până la limita împlinirii termenului de prescripție pentru a introduce cererea, cu consecința stabilirii unei amenzi în cuantum împovărător pentru fostul conducător al instituției, în condițiile în care această din urmă persoană nu ar mai putea lua nicio măsură pentru executarea obligației.

Reținând că amenda prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004 poate fi aplicată doar persoanelor ce vor îndeplini calitatea de conducător al autorității publice începând cu data pronunțării hotărârii și până la executarea obligației, rezultă că cererea de aplicare a unei asemenea amenzi numitului A. (ministru al sănătății până la 01.10.2009) apare ca nefondată.

B. a promovat recurs împotriva încheierii din 12 decembrie 2017 și a sentinței nr. 24 din 20 februarie 2018 ale Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304

1

pct. 1, 3, 4, 5, 7, 8, 9 C. proc. civ. 1865.

În motivarea căii de atac B. nu a defalcat motivele căii de atac, în fapt solicitarea fiind de:

Motivele recursului sunt:

Contestația in anulare împotriva sentinței nr. 20/CC/04.12.2009 a Curții de Apel Bacău, secția de contencios administrativ care a admis cererea introductivă de la data de 03.08.2009 în dosar nr. x, ar fi fost admisibilă dacă sentința nr. 20/CC/04.12.2009 ar fi fost dată în apel sau ar fi fost dată fără drept de recurs, dar sentința nr. 20/CC/04.12.2009 a Curții de Apel Bacău, secția de contencios administrativ nr. 458/32/2009 a fost dată "cu drept de recurs", ceea ce înseamnă că nu era nici definitivă, nici irevocabilă, în sine, dacă a fost atacată cu recurs, abia decizia dată în recurs determină rămânerea acesteia ca definitivă și irevocabilă, prin urmare ne aflăm în fața unei adevărate monstruozități juridice de neimaginat elaborată prin sentința nr. 24/2018 pronunțată la data de 20 februarie 2018 în dosar nr. x Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ care, printr-un astfel de precedent extrem de periculos pune in pericol stabilitatea întregului sistem judiciar.

Contestatorul A. nefiind parte în procesul în care s-a pronunțat sentința nr. 20/CC/04.12.2009 a Curții de Apel Bacău, secția de contencios administrativ-dosar nr. x nu poate solicita sub nici o formă nici un fel de anulare a acesteia, printr-o contestație în anulare motivând că a fost lipsit de dreptul la apărare, deoarece Ministerul Sănătății a fost legal citat pe tot parcursul derulării acțiunii mele introductive.

Prin întâmpinare, contestatorul A. a invocat excepția lipsei de interes a lui B. în exercitarea căii de atac, și totodată respingerea recursului ca neîntemeiat.

Analizând cu prioritate excepția dirimantă a lipsei interesului în exercitarea căii de atac aceasta a fost motivată de aceea că înlăturarea sancțiunii nu o putea prejudicia în nici un fel pe recurentă, deoarece suma din amendă nu beneficia acesteia. De asemenea, la data exercitării prezentei căi de atac recurenta este deja în posesia răspunsului primit de la Ministerul Sănătății, răspuns la care această instituție fusese obligată prin sentința nr. 97/2008 pronunțată în dosarul x/2008 de Curtea de Apel Bacău.

La pct. 8 din dezvoltarea recursului, recurenta chiar arată că nu a avut nicio pretenție împotriva contestatorului.

Prin urmare, exercitarea prezentei căi de atac nu tinde la protejarea/conservarea/realizarea unui interes juridic ocrotit de lege.

În realitate B. a formulat acțiunea inițială înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău sub nr. x/2008, prin sentința civilă nr. 97/16 septembrie 2008 pronunțată în cauză Ministerul Sănătății fiind obligat să-i răspundă petentei la adresa înregistrată sub nr. x

Ulterior în Dosarul nr. x al Curții de Apel Bacău s-a pronunțat sentința nr. 20/CC/2009, prin care s-a constatat că răspunsul a fost transmis reclamantei la mai mult de un an de la rămânerea irevocabilă a sentinței, a fost dată conducătorului Ministerului Sănătății publice o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare an de întârziere începând cu 13.04.2009 și până la executarea sentinței civile nr. 92/2009 a Curții de Apel Bacău.

Cum prin sentința contestată pronunțată în contestația în anulare s-a anulat în parte această din urmă sentință în ceea ce privește aplicarea amenzii mai sus menționată, justificarea interesului recurentei din prezenta/titular al acțiunii inițiale este de netăgăduit.

Aspectul invocat de autorul excepției precum că înlăturarea sancțiunii nu o poate prejudicia deoarece aceasta nu beneficiază de suma din amendă nu poate fi primit, dintr-un început recurenta promovând cererea introductivă urmărind sancționarea administrativă a conducătorului Ministerului Sănătății și nu beneficiul său din aceasta.

Cât privește analiza cererii de recurs, prin aceasta s-au invocat următoarele excepții:

- necompetența Curții de Apel Bacău în soluționarea contestației în anulare raportat la dispozițiile art. 317 alin. (1) C. proc. civ. 1865 apreciindu-se că aceasta ar fi trebuit să aparțină ICCJ care a soluționat pricina contestată în recurs.

Or, Decizia 732/11.02.2010 pronunțată în recurs de ICCJ nu a evocat fondul cauzei, iar lipsa de procedură invocată ca temei al contestației în anulare s-a raportat la sentința nr. 20/CA/2009.

Similar, urmează a fi soluționată și excepția nulității absolute a sentinței nr. 24/2018 și a încheierii din 12 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, ca instanță necompetentă să judece contestația în anulare.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 319 C. proc. civ. 1865 excepția nu apare ca fiind întemeiată.

- excepția inadmisibilității contestației în anulare motivat de împrejurarea că în procesul ce s-a finalizat prin sentința nr. 20/CC/2009, parte a fost Ministerul Sănătății, iar nu recurenta ca persoană fizică, astfel încât nu a avut deschisă o cale de atac împotriva acelei hotărâri.

Or, acest lucru a fost tranșat cu autoritate de lucru judecat prin Decizia nr. 506/9 martie 2017 a Înaltei Curți, care admițând recursul, a apreciat asupra calității procesuale active a lui A..

- excepția autorității de lucru judecat a fost invocată în raport de dispozițiile art. 319 alin. (2) C. proc. civ. 1865, deci cu referire la termenul în care poate fi introdusă o contestației în anulare.

În realitate autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză în spețe diferite ceea ce nu s-a identificat în prezenta, ceea ce face excepția ca inadmisibilă.

- excepția tardivității contestației în anulare, invocată cu același temei al dispozițiilor art. 319 alin. (2) C. proc. civ. 1865.

Or, termenul de 1 an invocat se referă exclusiv la hotărârile ce nu se aduc la îndeplinire pe calea executării silite, în schimb, în cazul de față, executarea sanțiunilor s-a realizat pe această cale, aspect necontestat de către parte, iar față de Dosarul de executare nr. x, a înștiințării privind înființarea popririi din 07.09.2016 cu promovarea sancțiunii la Curtea de Apel Bacău, s-a făcut cu respectarea termenelor procedurale.

- excepția prescripției dreptului de a exercita contestația în anulare, recurenta în motivarea excepției se raportează la intervenirea "termenului de prescripție limitativ de un an de la rămânerea irevocabilă" pentru promovarea căii de atac aspect analizat în precedentele două excepții invocate.

Pe fondul recursului, aspectele invocate nesistematizate din punct de vedere juridic, se referă la faptul că:

Totodată s-a arătat că sancțiunea aplicată a fost executată.

În legătură cu acest ultim punct, instanța de fond s-a pronunțat prin respingerea, prin încheierea din 12 decembrie 2017 a excepției lipsei de obiect, excepție ce nu a mai fost reiterată prin prezentul recurs.

Oricum, faptul plății voluntare nu echivalează în niciun caz cu recunoașterea obligației de plată, cu atât mai mult cu cât A. a promovat și o contestație la executare în cauză.

Cât privește cunoașterea asupra sancțiunii aplicate încă din anul 2008, sentința contestată nr. 20/C. civ. fiind pronunțată în 04.12.2009, or, A. a fost ministrul Sănătății Publice în perioada 22 decembrie 2008 - 01.10.2009, astfel că nici pentru perioada derulării litigiului finalizat prin sentința civilă nr. 97/16 septembrie 2008, nici a celui finalizat prin sentința civilă nr. 20/CC/3.12.2009, acesta nu a exercitat funcția publică invocată.

Astfel în conformitate cu cele mai sus analizate, hotărârea instanței de fond apare ca temeinică și legală.

Cum motivele de recurs nu se încadrează ‚în temeiurile invocate ale dispozițiilor artt. 304 pct. 1, 3, 4, 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ. și art. 304

1

C. proc. civ. Înalta Curte urmează în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei de interes invocată de intimatul-contestator A..

Respinge recursul declarat de recurenta B. împotriva Încheierii din 12 decembrie 2017 și sentinței nr. 24 din 20 februarie 2018 ale Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 mai 2018.